Interviurile TravelGirls – Aurélie Amiot

Aurélie Amiot sau Madame Oreille, aşa cum se recomandă pe site-ul şi blogul ei de fotografie şi călătorii e o franţuzoaică simpatică, care locuieşte de câţiva ani la Paris. E fotograf şi îi place tare mult să călătorească şi să surprindă în fotografiile sale o frântură din viaţa locuitorilor ori acel quelque chose care să te facă să îţi doreşti şi tu să vizitezi locurile acelea.

Am ajuns pe blogul ei dintr-o întâmplare şi am rămas ţintuită în faţa calculatorului preţ de câteva ceasuri atunci când i-am descoperit „carnetele de voyage” – un soi de jurnale de călătorie care arată ca nişte caiete de amintiri şi de care eu m-am îndrăgostit. Chiar dacă sunt în franceză, modul în care sunt concepute te vor duce departe, până în India, Mongolia şi Rusia. Şi pentru că am fost curioasă să aflu mai multe despre ea şi despre cum îmbină călătoriile cu pasiunea – fotografia, am stat puţin de vorbă cu Aurélie.

__________________________________________________________________________________

Cum se plimbă Madame Oreille? Cu rucsacul în spate şi dormit în cort sau cazare la hoteluri de 4 stele?

Am testat şi hotelurile de 4 stele şi nu sunt pentru mine. Prefer de departe ambianţa familială a pensiunilor de familie unde întâlnim turişti din diferite colţuri ale lumii, unde pot să stau de vorbă cu angajaţii, unde totul este simplu, fără pretenţii. E într-adevăr mai bine decât în marile hoteluri! De altfel am mers mult şi cu cortul cu ani în urmă, cu părinţii mei dar de când călătoresc pe cont propriu nu am mai avut ocazia să campez. Nu poţi să-ţi pui cortul oriunde. Deocamdată în călătoriile mele merg mult pe jos, cu rucsacul în spate şi cu transportul în comun – autobuz, tren şi, de multe ori, închiriez biciclete. Prietenul meu mă însoţeşte peste tot.

După fiecare călătorie publici pe site-ul tău mici opere de artă – carnetele de voyage. Care e povestea lor?

Nu le-am făcut de la primul voiaj. Dar după ce am făcut primul album mi-am dat seama că îmi place să fac colaj din fotografii, texte și suveniruri recoltate la fața locului: monede, bilete de tren, autobuz, meniuri etc. Cred că asta face povestea mai antrenantă și apoi îmi face plăcere să lucrez la ele. Mi-e mai ușor să le fac pe calculator; scanez tot ce am nevoie dar de multe ori meșteresc și de mână. E o modalitate excelentă de a prelungi călătoria și de a-ți face un album de amintiri. O singură am imprimat un carnet de voyage, în trei exemplare, doar pentru noi și pentru familie dar asta a fost tot. Pentru moment carnetele nu există decât online. Am mai multă libertate să le public așa și, în plus, e gratuit atât pentru mine cât și pentru cititor…

Locuieşti de ceva timp în Paris; de ce nu există un carnet de voyage cu locurile ascunse din capitala Franţei?

M-am gândit deja la asta. De fapt, recunosc că am chiar o idee dar pe care nu reușesc să o pun în practică și o tot amân de câteva luni, din lipsă de timp. E întotdeauna mai interesant să vizitezi o destinație unde nu locuiești. Când m-am mutat în Paris eram convinsă că îmi voi petrece week-end-urile la expoziții și concerte. În realitate, gândul că pot să merg oricând la Louvre a făcut să nu fi călcat până acum acolo. Mi-e rușine dar de fiecare dată găsesc ceva mai bun de făcut și îmi spun „luna viitoare”! În schimb, când călătoresc orele sunt numărate și mă bucur de tot pentru că nu există „mâine”.

Acum câţiva ani ai avut un blog de fotografie care avea la bază o idee interesantă; ce s-a întâmplat cu acest proiect?

În fiecare zi, la ora 15:15 făceam câte o fotografie oriunde m-aş fi aflat. Era amuzant la momentul acela să fac asta dar recunosc că pe atunci nu făceam fotografii de calitate. Am renunţat la proiect în momentul în care serverul site-ului unde publicam fotografiile a căzut şi nu am mai putut recupera nimic.

Ai ajuns până în Mongolia, însoţită doar de iubitul tău, pe traseul Trans-Siberianului şi tot atunci ai zburat pentru prima dată cu avionul. Care e cea mai frumoasă amintire din această experienţă?

Călătoria asta m-a marcat foarte mult. O mulțime de premiere în câteva săptămâni. Avionul – aș fi putut trece peste. Nu mi-e frică de zborul în sine dar nici nu-mi place foarte mult. Prefer trenul. Transiberianul e o călătorie pe care mă gândesc adesea să o fac din nou. Și, de ce nu, data viitoare cu copii. Să stai câteva zile în tren, cu vreo 50 de ruși, fără niciun francofon ori anglofon și totuși să comunici, încet-încet cu ei a fost genial. La fel ca și rătăcirea prin stepele mongole. Am dormit pe pământ, într-o iurtă, la o familie de mongoli asta după ce am stat o seară întreagă încercând să ințelegem cum curge timpul pentru ei acolo, în pustiu. Apoi toată ziua nu am făcut decât să admirăm peisajul, ne-am jucat cu animalele și am stat de vorbă cu gazdele noastre. Mongolia e, într-adevăr, o țară magnifică.

Visezi să faci turul lumii. Ai prejudecăţi legate de oameni ori de obiceiurile din ţările pe care ai vrea să le vizitezi?

Cred că există idei preconcepute despre o țară sau despre un popor fără ca asta să fie ceva negativ, dimpotrivă. Ne imaginăm că italienii sunt guralivi, că spaniolii sunt ospitalieri, americanii mândri de țara lor… Când am ajuns în locurile astea mi s-a părut că e mai intens. Pe de altă parte, pentru unele țări sunt o mulțime de prejudecăți destul de negative. Dar nu țin cont de astea pentru că, de obicei, vin de la oameni care nici măcar nu au fost în locurile respective. Dacă într-o zi voi pleca în jurul lumii, mi-ar plăcea să rămân mai mult timp în fiecare țară pentru a avea timp să descopăr în profunzime, nu doar ca un turist – să închiriez un apartament, să fac niște cursuri, să traiesc o perioadă alături de localnici, într-o țară care din exterior se vede diferit.

India – o experienţă de neuitat, la care mulţi dintre noi visează, de care tu te-ai bucurat în 2010. Totuşi, ai reveni aici?

Da! India este uriașă. De la o regiune la alta găsești culturi și peisaje diferite. Chiar dacă am reveni în fiecare an nu aș reuși să o străbat pe toată. Mi-ar plăcea mult să merg în Laddakh, o regiune muntoasă în nord care e magnifică ori în Kerala, în sudul extrem…

Ai simţit vreodată că eşti în pericol în vreuna dintre ţările unde ai călătorit?

Da, dar nu mai mult decât în Paris! Se întâmplă să mă pierd pe străzi și să ma trezesc într-un cartier rău famat dar instinctul ne face să ascundem camera foto și să facem cale întoarsă! Cred că cel mai frică mi-a fost în Sarajevo. Am plecat să mă plimb prin sat. Ploua și era ceață. La un moment dat am auzit un câine lătrând. Nu puteam să văd dacă e legat, cu stăpânul său ori dacă va sări pe mine dacă mai fac un pas. Așa că am făcut imediat stânga-mprejur și am plecat acasă. Dar dacă cea mai mare teamă a fost vizavi de un câine, înseamnă că nu am fost niciodată într-un pericol real!

Ce-ţi place cel mai mult să faci atunci când eşti în vacanţă?

Depinde în ce țară mă aflu dar în general prefer să închiriez o bicicletă sau un scuter dacă e necesar. Așa pot să vizitez și împrejurimile orașelor, fără constrângeri, să mă opresc unde vreau, să mă pierd pe drumuri. Poate  sună aiurea dar e important să hoinărești pe drumuri pentru că așa descoperi locuri pe care nu le-ai fi văzut altfel și uneori ai parte de cele mai frumoase amintiri și de întâlniri memorabile. Altfel, merg mult pe jos nu doar pentru a vizita obiective ci pur și simplu mă plimb pe străzi. Și apoi, fac multe fotografii, bineînțeles!

Care e călătoria visurilor tale?

Hum. Nu e o întrebare ușoară! Sunt o mulțime de locuri la care visez. Cred că pentru mine, călătoria ideală ar fi ca o expatriere: să plec fără să cunosc data de retur, fără „trebuie să” și să mă plimb încet, după bunul plac. Să pot să stau mai multe luni într-un loc care îmi place și să plec atunci când am chef… Să întâlnesc oameni din culturi diferite, să am timp să stam la palavre ore întregi, să învăț cât mai multe de la ei…

Mi-ai mărturisit că plănuieşti o vacanţă în România. Ce ţi-ar plăcea să vizitezi în ţara noastră?

Pentru moment ne gândim să venim pentru o săptămână și să ne concentrăm pe Maramureș. Cum vizita va fi scurtă, prefer să nu alerg și se revin mai târziu pentru o altă regiune. Aș vrea să ma bucur pe îndelete de fiecare locșor, să merg din sat în sat, pe bicicletă. Dar e doar în faza de proiect, ne mai gândim! În orice caz, România e o țară care mă atrage mult, de ceva vreme. E un colțișor atât de aproape de Franța și atât de misterios!

Ce sfaturi ai pentru fetele care vor să se plimbe prin lume?

Nu mai stați pe gânduri! Sincer, îndrăzniți! Auzim de multe ori că e periculos pentru o fată, că există tot soiul de agresiuni… Dar nu e mai riscant decât pentru un bărbat. E suficientă puțină prudență și totul va fi bine. Uneori veți fi uimite să vedeți cât de ușor e. În Asia, de exemplu, am găsit mereu un autobuz, un camion pentru a ne deplasa pe ici pe colo și asta în ultima clipă iar hotelurile sunt deschise tot timpul (dacă nu ții prea mult la curățenie ori la preț!). Trebuie doar să îți dorești să pleci, fără prea mulţi însoţitori şi fără intermedierea unei agenţii de turism.

 

Interviul există şi în limba franceză pe site-ul lui Aurélie.

Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here