DiscoverEU: Comisia Europeană oferă permise gratuite de călătorie tinerilor din România

Comisia Europeană a venit, la începutul vacanței de vară, cu o veste excelentă pentru tinerii de 18 ani din România: le oferă în vara aceasta permise gratuite de călătorie în Statele Membre ale Uniunii Europene. Noi suntem foarte încântate de această inițiativă pentru că ne amintește de vremurile în care ieșeam pentru prima dată din țară, cu rucsacul în spate, de emoțiile locurilor văzute pentru prima dată, de senzația faină de a fi adult peste hotare, de prietenii pe care ni i-am făcut și amintirile cu care am rămas de atunci.

Așadar dacă te-ai născut între 2 iulie 1999 și 1 iulie 2000 sau ai copii, frați, nepoți ori prieteni care s-au născut în acea perioadă și prin urmare vor avea 18 ani împliniți pe 1 iulie 2018, trebuie să știi că poți beneficia foarte ușor de călătorii gratuite cu trenul în Europa. Astfel, te bucuri anul acesta de Anul Patrimoniului Cultural European și evenimentele sale, de marile capitale, de cele mai frumoase atracții turistice sau de acele locuri la care ai visat dintotdeauna. Procesul de înscriere este simplu, zicem noi, începe astăzi 12 iunie 2018 pe site-ul DiscoverEU sau te mai poți gândi până pe 26 iunie 2018. În sfârșit, găsești toate detaliile de care ai nevoie mai jos.

Ce este DiscoverEU

DiscoverEU este o inițiativă a Uniunii Europene, un program prin care tinerii cu vârsta de 18 ani primesc șansa de a călători gratuit în străinătate. Prima rundă de înscrieri se desfășoară în perioada 12-26 iunie 2018 și se adresează unui număr de 15 000 de tineri care vor primi un „travel pass”, adică un permis de vacanță pentru această vară. Ca să obțină acest permis de vacanță, tinerii trebuie să completeze un chestionar cu întrebări ce au legătură cu „2018 – Anul Patrimoniului Cultural European”, alegerile Parlamentare Europene și inițiativele Uniunii Europene pentru tineret. De asemenea, tinerii trebuie să ofere și datele lor personale și câteva informații despre călătoria pe care vor să o facă.

ÎNSCRIE-TE AICI

Călătorie individuală sau cu prietenii?

La acest program se pot înscrie tineri de 18 atât individual cât și în grup de maxim 5 prieteni. În cazul grupurilor, unul dintre membri va fi desemnat ca lider de grup și va completa formularul de înscriere și chestionarul. După înscrierea liderului de grup, acesta va primi un cod de înscriere iar ceilalți membri ai grupului trebuie să folosească același cod ca să se înscrie și ei, individidual. Toți membrii grupului trebuie să aibă 18 ani.

Un participant poate fi însoțit de o rudă sau de un prieten cu vârsta peste 18 ani atâta timp cât ruda sau prietenul în cauză își achită propriile costuri de călătorie.

De ce s-ar înscrie tinerii de 18 ani în programul DiscoverEU

Pentru că este o șansă pe care probabil o primesc o dată în viață, pentru că poate fi o experiență care să marcheze într-un mod memorabil trecerea de la adolescență la maturitate, pentru că e o ocazie pentru tineri să experimenteze libertatea de mișcare și să înțeleagă mai bine diversitatea Europei și bogăția sa culturală dar și noțiunea de cetățenie europeană. De asemenea, aceasta e o oportunitate extraordinară pentru tinerii de 18 ani să-și facă prieteni noi în Statele Membre dar mai ales, este o călătorie în care se pot descoperi pe sine. În plus, 2018 este Anul Patrimoniului Cultural European așa că participanții pot lua parte live la evenimentele din întreaga Europa ce sărbătoresc diversitatea culturală. Mai mult de atât, un astfel de permis de călătorie este foarte bine venit pentru tinerii care vor să călătorească în Europa dar nu au bugetul necesar. Chiar dacă permisul acoperă doar cheltuieli de transport cu trenul, pentru celelalte cheltuieli există soluții low-cost sau chiar gratuite.

Articole utile pentru călătorii low-cost

Unde să cauți cazare aproape gratis

Bacșișul care-ți arată dedesubturile unui oraș

Totul despre Couchsurfing

Cazare la un milion de stele

Cum e să stai la hostel

De ce să mergi cu rucsacul în spate

Cum să călătoreşti mai mult şi mai ieftin

Cum și când se fac înscrierile în programul DiscoverEU

Mai întâi, va trebui să introduci datele tale personale și să oferi detalii despre călătoria pe care o planifici. Apoi, va trebui să răspunzi la un quiz de 5 întrebări referitoare la Anul european al patrimoniului cultural 2018 și la inițiativele UE dedicate tinerilor. În cele din urmă, va trebui să răspunzi și la o întrebare de departajare, care îi va permite Comisiei să clasifice participanții în cazul în care sunt prea multe cereri. Persoanele selectate vor pleca în călătorie în perioada 9 iulie – 30 septembrie 2018.

Poți să aplici în perioada 12 iunie 2018, ora 12:00 CET – 26 iunie 2018, ora 12:00 CET. Doar înscrierile făcute în această perioadă vor fi acceptate.

Ce este inclus în permisul de călătorie DiscoverEU

Permisul de călătorie DiscoverEU include cheltuieli de transport și în principiu, participanții vor călători doar cu trenul. Dacă nu există tren, se pot include bilete de autobuz sau feribot. Deplasarea cu avionul poate fi luată în considerare în cazuri excepționale, dar nu este cazul tinerilor români.

În principiu, fiecare participant are dreptul la un bilet cu o valoare medie de 255 de euro și poate călători doar la clasa a 2-a. Totuși, pot beneficia de o sumă mai ridicată:

  • participanții care călătoresc dinspre regiunile ultraperiferice (Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Réunion, Mayotte, Saint-Martin, Madeira, Insulele Azore și Canare) către Europa continentală – de îndată ce participanții ajung pe continent, se aplică regulamentul general;
  • participanții din afara regiunilor ultraperiferice menționate mai sus au dreptul să se deplaseze cu avionul către Europa continentală  – de îndată ce ajung pe continent, se aplică regulamentul general;
  • participanții cu mobilitate redusă și/sau nevoi speciale  – costurile urmează a fi evaluate de la caz la caz, în funcție de aceste nevoi specifice. Costurile asistenței speciale (persoană însoțitoare, câine pentru nevăzători etc.) ar putea fi acoperite.

Fiecare bilet de călătorie va fi nominal și în niciun caz nu poate fi transferat către o altă persoană. Numele de pe bilet nu poate fi schimbat.

Nu sunt incluse următoarele cheltuieli: asigurarea de călătorie, cazarea, întreținerea sau alte costuri conexe. Participanții selectați sunt încurajați să își procure asigurarea medicală și de călătorie adecvată pentru toată durata deplasării sau să folosească asigurarea de casa națională de sănătate.

Citește Regulamentul de participare – foarte prietenos scris – aici

Condiții de participare

Pentru a beneficia de programul #DiscoverEU, sunt câteva criterii ori condiții de participare pentru tineri:

  • au 18 ani împliniți până pe 1 iulie 2018, adică sunt născuți între 2 iulie 1999 și 1 iulie 2000 inclusiv;
  • au naționalitatea unuia dintre cele 28 de State Membrie are Uniunii Europene;
  • își completează datele din buletin ori pașaport în formularul de înscriere;
  • își încep călătoria din unul dintre cele 28 de State Membre ale Uniunii Europene;
  • își încep călătoria între 9 iulie și 30 septembrie 2018;
  • călătoresc pentru o perioadă de la 1 la 30 de zile înclusiv;
  • călătoresc în 1, 2, 3 sau 4 țări străine din Uniunea Europeană;
  • sunt de acord să devină Ambasadori DiscoverEU.

ÎNSCRIE-TE AICI

Ce înseamnă să fii Ambasador DiscoverEU

Poate că sună pompos ori oficial ori complicat dar lucrurile sunt de fapt foarte simple. Ca să fii Ambasador DiscoverEU, trebuie să îndeplinești condițiile de mai sus, să pleci în călătoria mult dorită în Statele Membre UE și să îți împărtășești experiențele tale pe Facebook, Instagram sau Twitter. Adică să faci ce ai fi făcut oricum (cine nu dă un Share din vacanță?). Sau, dacă vrei să faci un proiect mai interesant din povestea asta, poți face o prezentare frumoasă la liceu ori facultate sau în cadrul altor comunități din care faci parte: club sportiv, club montan etc.

ÎNSCRIE-TE AICI

Vă dorim multă baftă! Dacă v-ați înscris în acest proiect, ne-ar face plăcere să ne lăsați un comentariu la acest articol sau un mesaj pe Facebook ca să ne spuneți cum a fost și ca să vă urmărim aventurile prin Europa.

***

Acest articol face parte din campania de promovare a programului DiscoverEU desfășurată în luna iunie 2018 pe www.travelgirls.ro, în colaborare cu Comisia Europeană

Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.