O fotografie face cât o mie de cuvinte iar când vine vorba despre turism cu atât de mult. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să îţi stabileşti următoarea destinaţie de vacanţă după de ai văzut o fotografie care pur şi simplu ţi-a luat minţile? Pe de altă parte, câte texte geniale te-au convins că e musai să mergi în cutare loc altfel nu mai poţi pune capul pe pernă noaptea? Ştiu deja răspunsul, nu e nevoie să mi-l spui.
_________________________________
Nu sunt fotograf de profesie dar îmi place să-mi stochez amintirile (acum) pe carduri cu mulţi gigabytes de memorie şi în foldere frumos aranjate în netbookul meu de călătorie. Şi de când am scăpat mişeleşte de camera foto digitală pe care am plimbat-o în multe locuri frumoase (am scăpat-o astă vară în Herăstrău, cu o zi înainte să plec în Turul României cu rucsacul în spate) am zis că e timpul să trec la un alt nivel.
Am început să citesc reviste de specialitate, să profit de prietenii mei fotografi, să îi trag de limbă și să le mai fur din când în când camerele foto complicate. Nu e ușor să treci de la o săpunieră la un DSLR, mai ales dacă nu vrei ca pe cel din urmă să-l folosești pe modul Auto. Prima probă de foc a fost la Veneția și la Verona când m-am jucat cu un Nikon D7000 și recunosc, mi-am cam prins urechile.
Workshop foto
Așa că atunci când Explore Travel ne-a invitat la un workshop foto aproape că am sărit în sus de bucurie pentru că știu sigur că după asta voi fi reușit să mai descâlcesc din ițele fotografiei. Așadar, la începutul lui iunie TravelGirls.ro merge în Transilvania – un loc tare drag nouă, plin de povești cavalerești, cu peisaje – cum altfel decât – de poveste (cred că multe basme românești aici își au obârșia), cu o gașcă de blogeri călători pricepuți (Carmina Nițescu, Cezar Dumitru, Alexandru Farca, Cătălin Nenciu, Nicky Predescu și Dragoș Pîrnog) să ne școlim.
Dascăl o să ne fie fotograful Mihai Moiceanu, gazdă Explore Travel iar NIKON o să ne dea pe mână camere foto și obiective astfel încât după 4 zile de workshop să mâncăm fotografie pe pâine. Sau măcar să încercăm. Sigur-sigur însă ne vom întoarce cu fotografii care spun o poveste și care să vă facă pe voi să vă doriți să plecați numaidecât acolo. Sunt sigură că pozele IOLA (Eu la mare, Eu la munte etc), de care e plin pe unele bloguri nu vă interesează foarte tare.
Vii cu noi?
Pentru că nu avem secrete față de voi, vă spunem exact ce-o să facem între 6 și 9 iunie – pentru că atunci va avea loc workshopul. Citiți-l cu atenție pentru că avem o surpriză pentru voi.
Joi 06 Iunie: sosire în Poiana Brasov la Hotel Sportul și cazare. Dupa-amiaza discutii despre fotografie alaturi de Mihai Moiceanu. Seara plecam spre Brasov pentru o prima sesiune foto in oras si cina la Bistro de l’Arte. Cazare Poiana Brasov
Vineri 07 Iunie: sesiune foto in Brasov avand ca teme fotografia urbana si fotografia cladirilor, atat exterior cat si interior. Pranz in Brasov si deplasare spre satul Pestera unde vom avea cazare la Casa Boiereasca. Cina si discutii despre ziua in Brasov. Incheiem seara cu proiectia filmului Povesti din Himalaya, realizat in Nepal de Mihai Moiceanu
Sambata 08 Iunie: Vom avea o zi intreaga de plimbare prin zona satului Pestera avand ca teme fotografia de peisaj si fotografia de portret. Pranz picnic. Seara poze la apus si incheiem cu cina la Casa Boiereasca si discutii despre ziua precedenta.
Duminica 09 Iunie: Dimineata ne trezim devreme sa fotografiem rasaritul de soare si apoi discutam despre procesarea fotografiilor si editarea lor. Workshop-ul se incheie cu un cadou surpriza oferit de fotograful Mihai Moiceanu fiecarui participant.
*** Evenimentul este organizat de Explore Travel si Photo Tour. Spnsori: Nikon , Ana Hotels , Casa Boiereasca Pestera si Bistro de l’Arte Brasov.
Concurs
Unul dintre cititorii TravelGirls.ro poate să vină cu noi la Brașov și în satul Peștera pentru că oganizatorii au două locuri libere. Unul dintre concursuri se desfășoară pe Photo TOUR iar termenul limită e 23 mai 2013, ora 13.00. Toate detaliile le găsiți aici.
Câștigătorul celui de-al doilea concurs, care se desfășoară pe blogurile tuturor participanților la tura foto va fi ales de Mihai Moiceanu dintr-o listă de 6 finaliști, câte unul din partea fiecărui bloger.
Ce trebuie să faci?
Să trimiți pe adresa de mail loredana (@) travelgirls.ro o fotografie proprie, în format landscape, rezoluție minimum 1200 px, cu tema „Locuri care spun povești”, însoțită de un titlu și o scurtă descriere (poveste). Termenul limită este 28 mai 2013 iar câștigătorul va fi ales pe 30 mai 2013.
Să știți că atât fotografia cât și povestea vor fi punctate așa că scormoniți bine în arhivă, alegeți fotografia care spune cel mai mult, ambalați-o cum știți voi mai bine și trimiteți-o pe adresa de mail pe care am zis-o mai sus.
Pentru mai multe detalii, consultați și regulamentul concursului.
Poveștile TravelGirls
Mai e puțin și se împlinesc 2 ani de când spunem povești aici, pe blog. De fiecare dată când mă uit pe fotografiile din călătoriile pe care le-am făcut în timpul ăsta mi se face iar dor de ducă. Și ca să văd mai bine diferențele între Before și After, am scos de la naftalină câteva fotografii.










*** Ne vedem în tabăra foto, da?
___________________________________________________
Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
- Cum a fost la ascunzătoarea dintre munți, la o aruncătură de băț de București: Potcoava Mountain Hideaway - 14 martie 2019
- Idei de weekend pentru tot anul: City break Constanța - 15 octombrie 2018
- Ce faci în vacanța mare? O călătorie în Europa - 16 iunie 2018