CONCURS: Cum scapi de frica de zbor?

Cum scapi de frica de avion
Cum scapi de frica de avion

Deși cele mai multe zboruri cu avionul înseamnă pentru mine o ocazie bună să prind câteva ore de somn și poate fotografii frumoase cu nori, știu că mulți dintre voi se confruntă cu teama de a călători pe aripile vântului. Până și Loredanei îi e frică de zburat așa că nu îmi e deloc străină reacția. Dimpotrivă, încerc să ajut de fiecare dată cum pot: îi mai zic că turbulențele sunt absolut normale, îi amintesc că avionul e cel mai sigur mijloc de transport, mai fac o glumiță sau pur și simplu o țin de mână când lucrurile devin „trepidante”.

Tu ce faci ca să scapi de frica de zbor cu avionul? Lasă un comentariu mai jos și te premiem. Ai 24 de ore în care poți să ne povestești despre cum îți învingi tu teama din timpul călătoriei cu avionul iar mâine tragem la sorți câștigătorul.

Premiul constă într-o excursie care te va ajuta cu siguranță să privești zborul cu ochi mai buni: bilete de avion dus-întors până la Timișoara pe una din rutele pe care operează Carpatair și vizita la simulatorul de zbor Carpatair. Poți să-ți iei cu tine pe cineva apropiat pentru că premiul este pentru două persoane. Câștigătoarea sau câștigătorul trebuie însă să se întoarcă cu fotografii și să ne împărtășească din experiența unică trăită acolo pentru că suntem tare curioase. Multă baftă!

 _____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articol

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

109 COMENTARII

  1. ca sa scap de frica de inaltime….si in acelasi timp de frica de zbor cu avionul ma gandesc ca sunt intr-un carusel in care sunt super asigurat si care merge doar pe pamant:)

  2. păi…perseverez, asta fac! :)) zbor şi tot zbor, în speranţa că voi scăpa de teama. nu s-a întâmplat încă, eu tot mă mai crispez la decolare şi strâng braţul celui de lângă mine cu disperare, dar … sper că într-o bună zi va fi ok 🙂

  3. Eu ma bucur de zborul cu avionul, nu mi-e frica si ma relaxez. Fiind inalta, spatiile mici ma incomodeaza putin, dar in avioanele in care am spatiu sa ma intind, ma bucur de cele cateva ore de somn la inaltime. :)Dar pot sa va povestesc din ce am auzit, am un prieten care a mers la psiholog si a incercat hipnoza, isi punea in casti muzica de relaxare sau isi comanda whiskey pana il lua somnul. si atunci se termina zborul :))) Va pup!

  4. Teama de inaltime…hmm dupa ce simt un gol in stomac ma gandesc ca nimic rau nu mi se poate intampla, raman calma si optimista , ca totul porneste de la autosugestie, daca stii cum sa te controlezi reusesti sa iti invingi teama.

  5. In primul rand incerc sa-mi revitalizez organismul.Consum energizante naturale(limonada, bitter suedez, ceaiuri din diverse plante, ciocolata), dupa care urmeaza inducerea unei stari generale de bunadispozitie. Ma gandesc ca avionul este o mare inventie a secolului XX, ca si Internetul cu ajutorul caruia am cumparat biletele. Si automat ma bucur si ma gandesc doar la faptul ca este foarte deranjant sa mergi cu un autocar pe o ruta in care ajungi in doua-trei ore cu avionul.
    Frica este cea care provoaca multe comportamente, incerc sa-mi induc o stare doar gandindu-ma la asta si imi este mult mai usor. Calatoria cu avionul presupune o tinuta, este un mijloc de transport mai elegant si trebuie sa ne comportam ca atare.

  6. recunosc prima oara cin am zburat cu avionul am avut un sentiment teama insa am reusit sa trec peste aceasta situatie vizionind un film de animatie, timp in care am baut un pahar cu vin si o cafea. pentru a iti tine mintea ocuopata cu altceva poti citi o carte sau o revista interesanta, poti asculta muzica sau chiar poti trage un pui desomn in functie de durata zborului.oricum personalul navigant face tot posibilul pentru ca, zborul sa fie cit mai placut

  7. Pentru mine zborul cu avionul a ajuns sa fie o descatusare completa de energii negative, o senzatie de plutire si relaxare.

    Mici trucuri care ma ajuta sa depasesc emotiile absolut firesti: un playlist favorit pe ipod (chill out music, jazz, raggae), carti pe care le iubesc si le frunzaresc oricand cu placere, aparatul foto pe care il tin aproape, un ceai oferit de membrii echipajului.

    Ideal e sa iti golesti mintea de orice gand. La urma urmei suntem expusi pericolelor si accidentelor oriunde ne-am gasi (pe strada, in magazin, in masina, in apartamentul propriu). Nu putem sa detinem in permanenta controlul asupra tuturor fortelor din jurul nostru. Ar fi inuman si mult prea obositor.

    Putem in schimb sa alegem atitudinea pozitiva si sa fim convinsi ca nimic in univers nu e intamplator. Cu inima deschisa, zborul nu poate sa fie decat implinire.

    Va doresc numai calatorii insorite. Have a safe flight and enjoy the ride!

    Hugs and love,

    Catalina 🙂

  8. Ca să scap de frica de zbor de avion îmi iau cu mine muzică bună, o carte captivantă (de preferat ghidul turistic al locului spre care zbor) și mă apuc de stabilit diverse trasee pentru a vizita cât mai multe obiective turistice. În cazul în care apar „trepidații” mă implic într-o conversație acerbă cu persoana alături de care zbor, așa nu mai sunt atentă la ce se întâmplă în jur 😀

  9. Desi nu prea scap de tot de frica de zbor cu avionul, sunt constienta ca, in cazul meu, aceasta este amplificata si de raul de miscare de care sufar. Asa ca iau cateva pastile naturiste antiemetice cu mult inainte de zbor si in timpul acestuia. Sa te lupti cu 2 probleme e, fireste, mai greu decat cu una singura.

    Dupa decolare si stabilizarea avionului la altitudinea de croaziera ma mai linistesc, intrucat imi spun ca cele mai multe accidente se produc la decolare si aterizare. Iar pana ajungem la aterizare deja sunt mult mai calma.

    Ar mai fi statisticile care ne spun ca sunt mult mai multe sanse sa ai un accident cu trenul sau autoturismul decat cu avionul. Autosugestia sa traiasca!

  10. Pe mine m-au antrenat ai mei cu avionul de cand eram mic. In 86 si in 88 am zburat de la Sibiu la Bucuresti, fara nicio teama, fiind fascinat de nori si de cat erau de mici casele si masinile. In 2006 am zburat iarasi catre Lasa Vegas si recunosc ca de data asta aveam emotii. Ca sa alung teama ma gandeam ca orice ar fi, tot voi ajunge la sol :)) adica priveam lucrurile cu umor. In primul rand, un ”Doamne ajuta” nu a lipsit la nicio decolare sau aterizare. Chestia cu cel mai sigur mijloc de transport a fost si pentru mine de mare ajutor. Trebuie sa recunosc insa ca si taria de spirit a unor pasageri m-a ajutat ca sa scap de teama zborului. Poate ca si somnul (asta daca te-ar urca dormind in avion) ar ajuta. 🙂

  11. si daca nu am frica de zbor nu pot sa particip? 😀

    sfat pentru cei cu frica de zbor, stati pe langa culoar aprox pe aripa si atunci nu o sa vedeti ca zburati, iar ca sa nu simtiti ca zburati .. muzica 🙂 si un somn bun

    • Eu scap de frica de zbor gandindu-ma ca viata este scurta si orice se poate intampla…Imi place atunci cand sunt la cea mai mare inaltime sa ma gandesc cum as pluti pe un nor,desi sunt turbulente in avion si atunci este momentul in care frica ma cuprinde ,ma rog ca totul sa fie bine si sa ajung cu bine la destinatie.Daca este alaturi de mine si persoana iubita ii spun sa ma stranga in brate si sa imi spuna ca „Totul va fii bine”,ca impreuna vom trece peste orice indiferent de circumstante.Cand decoleaza avionul simti ceva in stomoac,iti bate inima rapid,imi place foarte mult sa calatoresc.Viata este scurta si trebuie traita,decat sa iti fie frica de ceva mai bine ….risti si castigi.Iti invingi frica.

  12. Cu toata sinceritatea, cel mai important aspect care personal ma face sa trec peste orice temere de avion, este gandul la personalul de zbor.

    In primul rand pilotii dar si insotitorii de bord, care au ca indeletnicire, mod, parte din viata lor dar probail si pasiune, calatoria cu avionul.

    Pentru asta au facut o scoala speciala, au deprins detaliile evolutiei tehnologice in aviatie, s-au pregatit si mai apoi au capatat experienta unei meserii, a unui stil de viata.

    Cum in orice slujba trebuie sa fii bun, in meseria de pilot trebuie sa fii expert. Iar faptul ca sunt experti, o dovedesc statisticile privind incidenta evenimentelor aviatice, rare, dar si increderea pe care le-o ofera acestor oameni – ajunsi acasa dimineata dupa job, sositi poate de pe un alt continent – familiile lor, sotiile, copii care cresc langa un tata cu o meserie un pic altfel, „la inaltime” si de care sunt foarte mandrii, cu certitudine ! Zi de zi, fara nici o frica !

  13. poate sunt eu chior… dar textul zice:

    Premiul constă într-o excursie care te va ajuta cu siguranță să privești zborul cu ochi mai buni: bilete de avion dus-întors până la Timișoara pe una din rutele pe care operează Carpatair si …

  14. O corectare pentru Tudor! Nu sunt avioane fabricate de Carpatair. Acele modele Fokker si Saab sunt folosite in multe companii aeriene, deci sunt acreditate, verificate si folosite in limitele normale de siguranta si securitate!:)

  15. Ah, nu prea am frici. Însă când am, le înving gândindu-mă la oameni pe care îi şi mă iubesc.

    Chiar mă întreb cum o fi în simulatorul de zbor, poţi alege oare ce senzaţie să încerci? Nu de alta, dar am fost în Oslo într-un simulator de ski şi senzaţia e beeeeeton! Să mergi pe pârtie cu 100+ km pe oră…

  16. Sorin, e evident ca nu sunt fabricate de Carpatair, caci ei nu fabrica avioane, doooh.

    E o diferenta foarte mare intre avioanele Carpatair, de aprox 50 de locuri, care huruie groaznic, si avioanele mari de 200 locuri, cum sunt cele Wizzair.

    Am fost la Roma cu Carpatair si a doua oara nu mai urc intr-un asemenea avion.

  17. Eu am descoperit nodulii care mi se fac pe maini cand sunt turbulentze … am descoperit deasemenea si masajul care le face sa dispara si care e chiar placut. In general se intampla in avioanele de mici dimensiuni, care trepideaza la orice bula de aer.
    oricum, o alta spaima e sa nu intre ciori in motoare, dar asta cred ca iese din discutie in cazul simulatorului de zbor 😀

  18. Pai … daca statisticile spun ca ai mai multe sanse sa te loveasca un fulger decat sa patesti ceva cu avionul, eu nu cred ca un avion decoleaza fara sa se asigure ca totul este ok 🙂 Deci .. ce frica! Adrenalina!!!

  19. Din fericire am zburat prima dată la 12 ani și datorită vârstei am scăpat imediat de frica de zbor.

    Întotdeauna plec de la ideea că nu o să am eu ”bafta” să nimeresc la unul din cei puțini piloți care ajung pe avioanele de pasageri fără să o merite.

    Până acum am avut parte de câteva întâmplări care mi-au întărit această idee, cele mai interesante fiind:
    – o aterizare la Frankfurt ”ca-n filme”, cu avionul (un A340-600) înclinat la 30-40 gr față de direcția pistei datorită vântului lateral foarte puternic (priveam la ceea ce filma camera din vârful cozii);
    – o aterizare pe furtună pe Ataturk cu un A318;
    – o altă aterizare, tot cu un A318, de data asta pe Otopeni, pe o ceață de nu vedeam nici măcar vârfurile aripilor;
    – bomboana de pe … colivă … zborul de ieri dintre Roma și Rimini, cu un SAAB 2000 pe o vreme perfectă dar cu niște turbulențe deasupra munților cum nu am mai experimentat până acum. Pentru prima dată în cele vreo 50 de zboruri la activ, am experimentat (ceva care seamănă cu) imponderabilitatea 😀 În halul ăsta a căzut avionul după ce fusese aruncat în sus de un curent ascendent.

  20. teama calatoriei cu avionul reusesc sa mi-o inving destul de repede. dupa ce ma asez pe scaun, cautand sa stau cat mai confortabil posibil, verific existenta sub scaun a mastii, apoi imi leg centura. dupa ce toate aceste masuri de siguranta au fost facute, astept linistita sa ne anunte pilotul decolarea. imi pun castile in urechi, cu o muzica relaxanta, si privesc norii pufosi. imaginea lor m-a fascinat intotdeauna. cum isi modifica forma ca cea mai mica adiere de vant, cum isi schimba culoarea….cum stralucesc in razelel soarelui….atat de mult ma fascineaza aceasta priveliste, incat uit unde ma aflu, si imi aduc aminte de superbele povesti din copilarie, in care mi se povestea de Rai, si parca vad aievea cum stau pe norisori, si auc cantec de harpa. in aceasta atmosfera linistita si placuta…nu imi mai e frica de nimic, totul este feeric

  21. Zborul cu avionul ma inspaimanta cel mai mult atunci cand sunt turbulente. Ca sa ma linistesc in timpul calatoriei, pozez norii, povestesc ceva dragut cu iubitul meu, si apoi pun capul pe umarul lui ca sa adorm. Asa ma simt eu cel mai in siguranta si ii dau si lui de inteles ca ma protejeaza chiar si in momentele in care situatia nu depinde de el:-) !

  22. Nu pot sa spun ca am o frica exagerata de avion insa de fiecare data cand plec ma gandesc ca este cel mai sigur mod de a calatori…cu ganduri bune, trece 🙂

    Mai rau este cu sotul meu este terifiat de avion. La primul zbor impreuna si primul pt el, l-am convins sa mearga spunandu-i ca sigur va scapa in mare masura de starea anxioasa cu ajutorul unor pastile cumparate de la farmacie special pt asa ceva. La plecare a functionat, i-a fost frica insa si-a tinut emotiile cat de cat sub control insa la intoarcere am uitat sa scot pastilele din bagajul de cala…primul meu gand a fost: ups! va fi nasol…nu am putut sa ii spun ca am trimis bagajul la cala cu tot cu pastilele salvatoare asa ca…am cautat repede prin geanta si am gasit un Debridat – Debridatul este o pastiluta micuta folosita contra balonarii :))) i-am dat acea pastiluta spunandu-i ca este cea folosita si la plecare si…surpriza! totul a fost bine…efectul placebo exista :))

    Asadar, raman la ideea mea si anume gandurile bune rezolva orice 🙂

  23. Despre mine pot spune ca imi place foarte mult sa zbor cu avionul, sa fiu deasupra norilor si mai ales sa vad muntii de sus. De aceea intotdeauna am o strategie vizavi de pe ce parte a aeronavei sa ma aplasez (la gam desigur) pentru a-i vedea cat mai bine. De asemenea, de cateva ori am adormit in timp ce avionul decola, iar golul din stomac pe care oamenii il simt in timpul decolarii eu il aseman cu senzatia dintr-un parc de disctractii sau cu senzatia in care esti pe o creasta dupa un traseu de munte sau de catarat :).
    Exemplul pe care pot sa il dau vizavi de frica de zbor este urmatorul: cand ma intorceam din Suedia am intalnit o doamna careia ii era frica de zbor si statea pe scanulul de langa coridorul aeronavei. Am vorbit cu ea si i-am povestit cu mare entuziasm si cu amanunte de ce anume imi place sa zbor si am convins-o sa arunce macar un ochi pe fereastra…deci o parte din misiunea mea a fost indeplinita :).

  24. Eu mi-am invins frica de avion lunat o gura de rachiu inainte de a pleca de acasa spre avion si a functionat.Cel mai mult ma inspaimanta turbulelentele inca nu am gasit un leac dar sper sa nu am parte de ele.

  25. am incercat sa iau pastile, am incercat sa citesc – nimic!
    cel mai bine imi este cand stau la geam si vad tot ce se intampla sau cand merg cu cineva care ma tine de vorba si uit

  26. Nu imi este asa frica sa merg cu avionul fata de frica pe care o port cand merg cu trenul.
    Am inteles ca avionul e o cale sigura,asa zic unii cel putin,o cale sigura de transport.
    Am fost o singura data cu avionul cand mergeam in Franta,a fost teribil,pentru ca era prima data.
    Ce credeti voi ca am facut eu in acel timp,pana am ajuns?
    Am citit o carte,m-am tot gandit ca atunci cand voi ajunge acolo imi voi revedea gagicul din colegiu pe nume „Kerim”si voi avea parte de un sarut frantuzesc pe cinste:)),apoi ma gandeam la mancarea buna de la fast food,si de locurile frumoase din Paris precum Turnul Eiffel,care pe mine m-a cucerit!Mama mea e o foarte buna prietena,iar inainte sa urc in avion ma indoapa cu apa ca pe curcan si ma pune langa ea,intotdeauna mi-a spus ca in avion nu are de ce sa imi fie frica,decat atunci cand in avion sunt doar eu singura pasagera;) Caci daca sunt mai multi ,murim cu totii;)! Buna idee,nu?
    Sincer mie imi e frica doar atunci cand decolam si aterizam.

  27. Ca sa imi inving teama calatoriei cu avionul ,ar trebui… sa zbor mai intai,sa incer acest sentiment si cu teama… vad eu ce fac!Pentru orice exista un inceput.Sa fie acesta inceputul meu in materie de zbor!

  28. Hmm , frica de zbor..
    Inving teama de zbor, dormind usor sau savurand un pahar cu apa rece, dar de cele mai multe ori intrand in vorba cu echipajul avionului:-).
    Cu carpatair nu am zburat niciodata, asa ca poate o sa inving teama mult mai usor:-)

  29. Mie a inceput sa imi placa zborul de mic…astfel incat nu ma gandesc la calatoria cu avionul ca la un risc…Deci totul este in mintea mea…educatie etc

  30. Toamna aceasta voi zbura pentru prima data, dar deja m am gandit cum sa scap de teama asta: O sa mi pun muzica si o sa mi aleg o carte super captivanta. Va spun daca merge cand ma intorc

  31. Cand sunt in avion, aleg sa ma bucur de senzatia de libertate si sa admir cerul, norii si peisajul de sub avion. Iar ca sa scap de frica atunci cand apare, ma gandesc la destinatia care ma asteapta si cat de mult imi doresc experientele care urmeaza. Si in plus, stiu ca daca e sa se intample ceva, nu pot eu sa controlez lucrurile in vreun fel, asa ca aleg sa vad partea plina a zborului cu avionul si sa ma gandesc ca ajung cu bine la destinatie.

  32. Toate fricile(fobiile) prin folosirea de mai multe ori a fobiei pana ce creierul sau corpul se obisnuieste cu senzatia si reuseste sa o accepte.Drept urmare fobia de a zbura cu avionul mi-o inving zburand cat mai des cu avoinul.Numai BINE!

  33. Cu siguranta imi voi spune in sinea mea ca avem super piloti, pentru ca nu as vrea sa dau frau liber fricii si sa ratez o asemenea experienta.

  34. Teama de zbor mi-am invins-o pentru prima oara dormind. Mi-am dat seama ca e singurul moment in care pot sa ma deconectez de tot ce se intampla in jurul meu.
    Iar apoi, la o calatorie lunga cu avionul am preferat sa citesc o carte si sa ma uit la filme.
    Acum nu pot sa spun ca mai imi este teama cand decoleaza avionul, dar cred ca mai exista un mic fior.

  35. in priml rand, nu mi-e teama de zborul cu avionul. in cazul in care, mi-ar fi teama, as asculta muzica sau as lua o carte sa citesc si nu m-as uita pe geam.

  36. De frica de zbor scapi cel mai usor ZBURAND!..altfel spus, cu cat calatoresti mai des cu avionul, cu atat treci mai usor peste teama asta. Sfat, ganditi-va la destnatie (mai ales tunci cand urmeaza o vacanta), asa realizezi ca merita emotia si stresul provocat de zbor.

  37. Detest norii… daca este sa nu vad nimic… mor! Am incercat sa ma joc pe laptop la un mom dat si a mers… Alta daca n-a mai mers! N-am reusit sa trec peste acest lucru. In rest… decolarea, trepidatiile sau alte cele… n-am nici o treaba, chiar imi plac!

  38. Metoda mea de a scapa de frica de zbor chiar daca vi se va parea funny, este pe cat se poate de serioase si va voi explica si de ce…. Frica de zbor, anxietatea in general, este de fapt un dezechilibru , o problema de comunicare am putea spune intre eul parinte si Eul copil, ambele prezente inauntrul nostru…Nu trebuie decat sa le punem in interconexiune. Cum? Ei bine, cumparati-va din aeroport inainte de decolare o jucarie de plus, indiferent de varsta dvs si pe timpul zborului, concentrati-va atentia asupra ei, crezand ca ea este vie si ca resimte aceeasi teama de zbor, dati-i sugestii si sfaturi ca nu are de ce sa se teama, ca totul va fi bine…Veti observa ca nu va veti mai simti anxiosi, nici acum, nici in datile urmatoare. Eu, psiholog de profesie, am incercat-o pe propria-mi piele si va zic sincer ca a functionat…de acum incolo nu-mi va mai fi niciodata teama de zbor! 🙂 V-am pupat si zbor placut tuturor! Cristiana Popa – Constanta.

  39. Acelasi lucru il veti observa si daca zburati cu un copil alaturi…frati, surori, verisor sau chiar propriul copil, indiferent de varsta lui…nu veti mai avea timp sa va concentrați pe propriile dvs stari (somatizari) pentru ca veti fi centrat cu totul si cu totul asupra sa…..;) Succes!

  40. Am calatorit doar de doua ori cu avionul .La aterizare m-a durut groaznic o ureche si am avut senzatia de lesin,din cauza presiunii,dar zborul a fost placut,am privit pe geam si cuiozitatea a invins frica.Imi placea sa privesc norii de deasupra lor si aveam senzatia ca sunt mai in siguranta decat pe sosea,pentru ca asa de sus nu puteam cadea si nici nu ne puteam ciocni de cineva .Mi-au placut Alpii,care de sus pareau o macheta cu varfurile albe.La intoarcere am prins niste turbulente urate la care mi-a fost chiar frica.Nu ma gandeam decat sa ajung odata acasa,dar mi-am invins frica rasfoind revista,servind gustari si bauturi.Cel mic a primit o jucarie si cele doua ore au trecut destul de repede.Am filmat decolarea si am facut fotografii de sus pe care le privesc ori de cate ori imi este dor sa zbor.

  41. Nu am calatorit niciodata cu avionul, dar cred ca as incerca sa-mi inving frica ascultand muzica deoarece mereu ma linisteste.

  42. Intotdeauna ma gandesc la cat de frumoasa va fi vacanta mea si cat de in siguranta am calatorit si pana acum…cu toate ca sentimentul de gol in stomac exista..poate e si de la emotiile pentru ceea ce urmeaza.

  43. Ce fac ca sa scap de frica de zbor cu avionul?Beau un coniac inainte de imbarcare si unul in timpul zborului,apoi….dorm si dorm si dorm…pana la aterizare.Simplu.

  44. Frica de zbor o invingi…zburand cat mai mult. Cel putin pentru mine a functionat aceasta metoda…de asemenea, imi iau mereu la mine o revista, ascult muzica de pe telefon si ma gandesc la ce am de facut cand ajung la destinatie. In modul acesta parca nu mai am timp sa ma gandesc la ce altitudine ma aflu 🙂

  45. Incerc sa ma linistesc, sa ma gandesc ca totul e ok, deci autocontrolul si autosugestia isi spun cuvantul. Plus ca ma gandesc la ceva frumos, la un concediu pe care l-am petrecut cu iubitul… sau mai nou mi-am decoperit pasiunea pentru romane politiste, deci citec unul

  46. Imi inving frica de avion infruntand-o si incercand sa zbor cat mai des, nu rezolv nimic daca imi caut tot felul de ocupatii pe parcursul zborului gen citit,ascultat muzica sau altele. Orice frica trebuie infruntata si nu ignorata, numai astfel vei scapa de ea.

  47. Daca sunt impreuna cu cineva, discutam si astfel uitam de turbulente, daca nu, pur si simplu incerc sa ma relaxez, fac poze prin hublou, admir privelistile si norisorii. 🙂

  48. In general nu mi-e frica sa zbor cu avionul (prima data pot spune ca mi-a fost un pic de teama), dar daca se intampla sa fie turbulente mai puternice, atunci inchid ochii si nu ma mai gandesc sau imi gasesc cate ceva de facut (citesc, rontai ceva etc.).

  49. atunci cand zbori simnti ca esti in lumea ta la inaltimea dorita ficare om isi invinge frica de a zbura atunci cand vede ceste deaspra lumi si eu o fac loa fel cu cat mai multe zboruri cu ata mai multa siguranta pe tine…

  50. Daca nu am loc la fereastra, ma apuc si rezolv integrame/sudoku. Daca am loc la fereastra, stau si admir peisajul, altceva mai frumos atunci nu ai ce vedea.

  51. Incerc sa am doar ganduri pozitive si sa le alung pe cele de teama si incerc sa ma uit cat mai mult pe geam iar daca sunt insotita de cineva vorbesc cat mai mult cu acea persoana.

  52. imi place sa zbor, doar prima data mi-a fost frica , dar zburand tot mai mult am dobandit incredere si ma simt chiar relaxata, fac planuri de calatorie sau rememorez momentele petrecute, revazind pozele si fac poze de la inaltime

  53. ador sa ma plimb, in special cu avionul. De ce?
    pt mine timpul este important, asa ca avionul este prima mea opiune cand vine vb de calatorit. Ceea ce nu imi plac de loc sunt turbulentele, care cel mai adesea imi creeaza un gol un stomac, iar pt a ma linisti, inchid ochii, numar pana la 10, trag aer in piept si totul s-a terminat. pt cei care chiar au o fobie de avion,le pot spune ca tot se poate controla cu mintea, sa nu se mai gandeasca la ce e mai rau, ci doar sa isi spuna ca si decolarea, turbulentele fac parte din calatoria cu avionul.

  54. Mie personal nu imi e frica de zbor dar sorei mele ii este si nu prea reusesc sa o conving sa zboare…prefera sa bata mii de km cu masina si sa cheltuie mii de euro cu benzina decat sa zboare. Nu am stiut ca exista un astfel de simulator si cred ca e de foarte mare ajutor pentru toti oamenii care au frica de avion.

    Mie mi-a fost frica o singura data cand am avut tot drumul alerta de turbulente, insotitoarele de bord erau calme dar pasagerii nu, asa ca am apelat la varianta extrema: un pahar de vin rosu :))

  55. intotdeauna emotia aceea de a intalni locuri minunate si oameni noi depaseste in totalitate frica de zbor 🙂 asa ca intotdeauna imi las planificarea excursiei pentru orele petrecute in avion. gandul la cum o sa fie dupa ce aterizez ma face sa uit de orice temeri 🙂

  56. Imi repet ca este cel mai sigur mijloc de transport din lume si astfel teama mea este nefondata. Incerc sa-mi controlez emotiile prin exercitii de respiratie, prin conversatia cu alte persoane ,iar daca acaeste lucruri dau randament,imi fac curaj si incerc sa ma bucur de experienta traita.

  57. Prima data cand am zburat cu avionul mi-a fost nitel frica, dar am aplicat metoda de calmat cand sunt in preajma cainilor (de care sunt inspaimantata constant): incep sa numar in gand pana la 10, daaaaar incep numaratoarea de pe la 4 sa am impresia ca deja am numarat pana la 4 si sunt deja mai calma :D.

  58. mda. nici mie nu mi-a placut niciodata metoda de a desemna un castigator prin tragere la sorti.

    n-are la baza nici un criteriu de selectie.

  59. salut 😀
    nu am idee ce sau cum o sa fac in timpul zborului pentru ca nu am mai zburat pana acum … oricum cred ca va fi o teama care imi va ramane tiparita in minte :))

  60. Eu vara nu dorm, ma urc in avion doar cu pastile/
    Cu punga pregatita, sprijint de Vasile./
    Borasc in cinstea zborului, ca mi-a fost dor de el/
    Si el revine, imi face in ciuda, ca o ardem la fel/
    Am zburaaaat ca vulturul pan’ la Timisoara,/
    Ca-n sfarsit a venit vara/
    In zbor da-i cu greata si pastile,/
    Un zbor la Timisoara cu Vasile/
    Biletele le vreau now/
    Ca mie imi place sa zbor/
    Ma urc in avion nu stiu how/
    Chiar daca simt ca mor/
    Zorii zilei ma prind/
    In avion fiind.

  61. Eu la ultimile zboruri m-am tot gandit cum sa le intreb pe insotitoarele de zbor, daca pot cere permisiunea capitanului sa vad si eu cockpitul la mare altitudine… si uite asa ajungeam la destinatie…

  62. Atunci cand zburam cu avionul, nu trebuie sa uitam, ca cel mai sigur loc pe care putem sa-l ocupam in aceasta calatorie, esta acela in care ne simtim relaxati si calmi, pregatiti pentru o experienta placuta.Concluzia …fii relaxat,gandeste pozitiv,gandeste-te doar la lucruri care iti dau o stare de bine si vei trece cu brio peste acel zbor.Totul tine de psihic.

  63. Buna seara.Numele meu este Cioara Maria,sunt studenta la Facultatea de Inginerie Aerospatiala si doresc sa castig o invitatie la Timisoara pentru a avea ocazia savad simulatorul… dupa un drum lung de cautari in viata mi-am dat seama ca am fost prinsa sub vraja acestui val, al cerului care isi dazvaluie secretele: unul dintre aceste secrete este zborul. Am invatat sa privesc cerul dincolo de nori, de furtuna si de soare. Maiestrii zborului traseaza coordonatele pe o harta fara legenda catre o destinatie finita a nemuririi sufletului. Imi doresc sa privesc acest spectacol de lumini si umbre cat mai aproape pentru ca imi creeaza o senzatie de emotie puternica pe care o transforma intr-o pasiune greu de explicat in cuvinte. Iar pentru cei ce nu sunt cu mine, sau pentru cei care nu pot zbura si iubesc aviatia doresc sa le aduc in dar cateva fotografii. Prietenul lui meu ii era teama acum un an pana a zburat prima oara alaturi de mine, insa un singur lucru ramane de spus: iubirea invinge. In viata pentru persoana iubita iti invinge teama si pornesti alaturi de ea pe un drum lung. Iar in final vreau sa le multumesc tuturor organizatorilor, dar si maiestrilor zborului care ne arata aceasta frumusete dincolo de cuvinte.
    Cu stima si respect,
    Cioara Maria

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.