Cine face reduceri de Black Friday 2014 în turism?

IMPORTANT: Articolul cu reducerile Black Friday 2015 este aici!

***

Ca în fiecare an, am luat la puricat ofertele agențiilor de turism din România, în căutarea reducerilor de Black Friday. În timp ce unii s-au pregătit riguros pentru asta, au înnegrit site-urile și ofertele, alții par că nu sunt interesați de trend și își văd de treaba lor. Reducerile sunt într 7% și 66%, cele mai multe aplicate la vacanțele pentru vara viitoare, mai ales pentru litoralul românesc, grecesc, bulgăresc și turcesc. Sunt însă și circuite culturale, vacanțe exotice, croaziere sau parcuri de distracții care beneficiază de oferte cu ocazia Black Friday. Dacă nu v-ați făcut încă planuri pentru Revelion, găsiți oferte la agenții și o companie aeriană reduce prețurile biletelor de avion weekendul acesta.

Pentru că scriu articolul la miezul nopții și e posibil ca multe agenții de turism să publice ofertele în timpul zilei, voi reveni cu update-uri pe măsură ce aflu noutăți.

Agenții de turism

Europa Travel s-a pregătit foarte bine anul acesta pentru Black Friday, dar cum o noapte de reduceri li s-a părut prea puțin, reprezentanții agenției prelungesc ofertele pentru tot weekendul. Vacanțele cu autocarul în Grecia au fost reduse la jumătate, un revelion la Istanbul sau la Kusadasi costă cu 25 de euro mai puțin iar vacanțele în Bulgaria pentru Paște și vara 2015 au reduceri de până la 35%. Toate ofertele sunt aici.

Mareea e și ea înnegrită de sărbătoare, mai ceva ca de Halloween. Pe 21 noiembrie, pe site sunt 24 de ore de reduceri de până la 50% pentru vacanțele pe litoralul din România, Grecia, Spania, Turcia și Bulgaria și pentru circuitele culturale. Detalii aici.

Eturia vine anul acesta cu reduceri între 160 și 450 de euro de persoană la pachetele pentru destinații exotice. De exemplu, un circuit de 17 zile în Vietnam și Cambodgia costă astăzi 2520 de euro, redus de la 2970 de euro. Toate ofertele Black Friday de la Eturia le găsiți aici.

Week Travel are oferte pentru Bulgaria. Pentru că sunt în format PDF și mi se pare absurd ca în 2014 să trebuiască să descarc oferte anoste în loc să le consult online, nu știu care sunt reducerile. Poate voi aveți mai multă răbdare, le găsiți aici.

Christian Tour au anunțat că Black Friday îi prinde cu reduceri masive la vacanțele pe care le au în ofertă, doar că promoțiile nu sunt vizibile pe site.

Paralela 45 nu se prinde în hora reducerilor de săptămâna asta, dar vinerea viitoare (de fapt, tot weekendul viitor, inclusiv luni, 1 decembrie) sunt reduceri de până la 42%, toată povestea purtând numele de Black Travel Friday 2. Serviciile din promoție sunt marcate pe site cu etichetă neagră. Mai multe detalii aici.

Pentru reducerile negre la Perfect Tour va trebui să mai așteptați o săptămână. Black Friday e, de fapt, Black Weekend, în perioada 28-30 noiembrie. Agenția ne amenință că preturile vor fi doborâte pentru vacantele la schi în Austria, Italia, Franța, Elveția și Bulgaria, destinațiile exotice din Caraibe, croazierele relaxante de pe mările și oceanele lumii, pachetele de Revelion 2015 încă disponibile și, nu în ultimul rând, pentru escapadele magice la Disneyland Paris – singurul loc din Europa unde visele devin realitate. Detalii aici.

Vacanțereduse.ro țin Black Friday sub cheie și ne spun că ploaia de oferte începe în zori.

  • update:  Într-adevăr, e o ploaie de oferte pe site, însă de departe cea mai tare e pentru un  city-break la Istanbul redus cu 50%, adică 549 de lei (bilet de avion, cazare 3 nopți cu mic-dejun). Toate ofertele sunt aici.

Tui Travel Center are o pagină dedicată cu oferte pentru Rhodos, Kos și Antalya (pentru mini-vacanța de 1 mai). Cea mai interesantă însă este cea pentru Delta Dunării: 5 nopți de cazare cu mic dejun în Complexul Green Village costă 87 de euro de persoană. Detalii aici.

Vacanțe în România

Paradis Vacanțe de vis are oferte pentru hotelurile de pe litoralul românesc. La Hotelul Amiral din Mamaia, un sejur de 6 nopți cu all inclusive, în iunie 2015, costă 916 lei de persoană. Toate reducerile de Black Friday le găsiți aici.

Turist Center are Black Happy Friday Olimp și nu e greu de ghicit că ofertele sunt pentru sejururi de 6 nopți la hoteluri din Olimp: Hotel Banat, Hotel Slatina și Hotel Craiova.

  • update: Turist Center începe Black Friday într-o joi și ține tot weekendul, mai exact între 27 și 30 noiembrie și se pare că vor fi oferte atât pentru vacanțele în România cât și pentru cele din străinătate. Deocamdată totul este secretizat, toate ofertele vor apărea aici.

Hoteluri

Așa cum ne-au obișnuit, hotelurile din lanțul Continental Hotels au și ele reduceri de Black Friday, „reduceri de nerefuzat, pentru călătorii de neuitat”. Pe 28 noiembrie, toate rezervările făcute direct pe site-ul oficial între 7 dimineața și 12 noaptea au 30% reducere și free-upgade, în limita disponibilității. Rezervările se pot face pentru perioada 1 decembrie  2014– 1 martie 2015, cu excepția perioadei 27 decembrie – 2 ianuarie. Mai multe detalii aici.

Fronius Residence din Sighișoara, unde am fost și noi vara trecută, are o super ofertă de Black Friday (21-23 noiembrie): camera dublă costă 300 de lei, cu mic dejun inclus. Nu mi-e clar însă oferta este valabilă pentru sejurul din perioada 21-23 noiembrie sau pentru rezervările făcute zilele acestea, oricare ar fi datele alese pentru vacanță. Mai multe detalii aici.

Companii aeriene

Black Friday aduce reduceri de până la 66% și la Blue Air.  Promoția este valabilă între 21 și 23 noiembrie, pentru perioada de călătorie 21 noiembrie 2014 – 24 octombrie 2015. Reducerile anunțate sunt de până la 25% pentru zboruri (10%, 15%, 20% sau 25% în funcție de ruta aleasă) și între 17 și 66% pentru serviciile adiționale. Mai multe detalii aici.

__________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.