Călătorește ușor

Plecatul în vacanță e momentul din an cel mai așteptat de mulți dintre români. Nu de puține ori însă am auzit că pregătirile pentru CONCEDIU vin la pachet cu tot soiul de întrebări aducătoare de stres: cu cine lăsăm cățelul, cine udă florile, ce haine luăm la noi, câte perechi de pantofi să împachetăm, am voie să iau în bagajul de mână placa de păr și alte asemenea. Pentru că în ultimii ani suntem mai mult pe drumuri, am învățat cum să ne facem bagajul pentru un city break, cum să fim oricând gata de plecare și, drept să spun, am renunțat și la florile de apartament.

__________________________________________

Traseele pe munte ne-au învăţat că fiecare gram (fără exagerare) contează atunci când duci tot bagajul în spate. Am descoperit şi că există o formulă magică prin care afli câte kilograme poţi duce fără să ai probleme: între 20 şi 25% din greutatea corporală pentru femei şi între 25 şi 30% la bărbaţi. Pentru mine, de exemplu, undeva între 12 şi 15 kilograme e perfect.

Dacă respecţi regula asta, călătoritul cu un ruscac în spate sau cu o geantă pe roți îți dă o super mobilitate: dacă trenul stă să plece poți oricând să o iei la sănătoasa pentru că nu ai o greutate prea mare;  dacă ajungi foarte devreme într-un oraș și check-in-ul se face la ora 14.00 nu e nevoie să te închizi în lobby-ul hotelului și să păzești bagagele – e foarte simplu să te plimbi cu rucsacul în spate  și foarte ieftin să folosești serviciul de depozitare din gări și autogări.

Sunt unii prin aeroporturi care cară după ei zeci de kilograme de bagaje, de zici că se mută cu cățel și purcel nu că pleacă o săptămână în vacanță. Dacă îți iei cu tine jumătate de șifonier de haine, 5 perechi de pantofi, vreo 3 genți și o cantitate impresionantă de cosmetice nu înseamnă că o să ai tot ce îți trebuie în concediu (oricum nu vei folosi nici măcar un sfert din ce ai în bagaj) ci că vei da mulți bani pe taxi, că o să petreci o după-amiază să despachetezi și o alta să împachetezi la hotel și că o să depinzi de check-in și de check-out.  Despre cum trebuie să arate un bagaj de TravelGirl am mai scris aici.

cu LAMONZA sunt o TravelGirl

E atât de ușor să începi cu stângul o vacanță dacă nu dai importanță genții de călătorie…

  • Dacă geanta goală ți se pare grea, imaginează-ți cum e când o umpli, mai ales când la bagajul de mână contează fiecare kilogram.
  • Dacă nu e impermeabilă și te prinde ploaia pe drum o să îți petreci următoarele zile uscând pe unde apuci hainele. Eu am pățit-o o dată și când m-am întors acasă am dat fuga la magazin și mi-am cumpărat un geamantan nou.
  • Dacă nu are roți (4 sunt ideale) sau posibilitatea să pui geanta/rucsacul în spate sau pe un umăr sigur o să scrâșnești din dinți câteva vorbe de duh.
  • Îmi povestea zilele trecute o colegă că acum doi ani, pe un aeroport din Grecia a luat de pe bandă un bagaj care nu era al ei dar geanta era același model. A fost o adevărată aventură să își recupereze trollerul. Dacă ai o geantă colorată și îți scrii numele pe etichetă, nu o să ți se întâmple o asemenea grozăvie.

Călătoreşte Superlight

LAMONZA are o nouă gamă de genţi de travel – troler, rucsac, geantă de umăr şi geantă de voiaj. Nu numai că sunt superlight – cel mai mic troller, care poate fi luat şi în cabină la zborurile low cost are 3 kg. Ce ne place nouă foarte tare e culoarea – puţin mov nu strică niciodată şi sigur-sigur o să-ţi recunoşti bagajul în aeroport fără niciun fel de problemă. Spuneam ceva mai devreme că într-o călătorie m-a prins ploaia şi vreo două zile a trebuit să îmi intind haine la uscat pe unde am apucat şi că de atunci e foarte important pentru mine ca trolerul să fie rezistent la apă. Şi cele din gama Superlight sunt.

Şi încă ceva: pentru cele mai frumoase suveniruri din vacanţă, cadouri pentru cei dragi şi excursiile pentru cumpărături(dacă sunteţi amatoare de aşa ceva), trolerele se măresc cu 6,5 cm cât ai spune shopping.

Concurs

Până pe 14 mai la ora 23:59 spune-ne la ce altceva în afară de călătorii poţi folosit genţile de voiaj? Cel mai amuzant şi original răspuns va câştiga un premiu Superlight: un troler de 51 de cm de la LAMONZA. Pe 15 mai alegem câştigătorul şi îl echipăm de vacanţă.

***

STOP JOC: Câştigătoarea este Sirghi Diana (comentariul cu numărul 128). Felicitări, Diana! Te vom contacta pe mail în cel mai scurt timp.

Mulţumim tuturor pentru mesajele frumoase, haioase, inedite şi pentru idei. Poate o să le punem şi noi în practică.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne peFacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

 

Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

219 COMENTARII

  1. O sa ziceti ca nu-s cu toate, dar in geanta mea mare mai depozitez pste iarna… pantofi; iar pe cea mica o folosesc cand merg la sala (nu are roti,deci trece cu usurinta drept geanta „normala” )

  2. eu as folosi ca CUFĂR PENTRU PICNIC complet echipat , cu tacâmuri din argint, ceşti pentru ceai şi termos pentru cafea. Totul pentru patru persoane. Mai punem sticle de vin legate în rafie, borcănaş pentru muştar, cutie cu chibrituri, recipient pentru unt, solniţă şi multe alte „mărunţişuri” numai bune de luat pe malul unei ape, la pădure.

  3. Troler-ul meu (nostru) a fost până acum folosit ca și: masă de lucru pe care mi-am pus laptop-ul ca sa scriu, scaun cand nu aveam unde ma aseza si picioarele imi erau rupte de la cat am umblat, un fel de spătar de care m-am rezemat cand nu mai stiam cum sa stau… iar acasa il folosesc ca pe locul unde imi pregatesc hainele pentru a doua zi, de parca fiecare noua zi ma va duce departe… de cele mai multe ori, insa, nu e chiar asa. Cert e ca vad troler-ul asta zilnic… și mie drag de el când știu că a fost cărat de la Paris al Houston, de la Alesund la Roma și anul asta va vedea Kazakhstanul (spre deosebire de mine care voi rămâne acasa) :))

  4. Uai, pai sunt la posibilitati…poti sa il folosesti la carat „amintirile” fizice din vacante, sa il faci cufar plin de povesti. sau dulapior de toaleta/cutie de bijuterii, asa cum ii sade bine unei travel girls 🙂

  5. Trollerul meu foloseşte drept loc de depozitare pentru zecile de genţi pe care le am, atunci când nu sunt plecată.

    Ştiu că ar trebui
    1) să am mai puţine genţi sau
    2) să le găsesc un alt loc de depozitare,
    dar m-am obişnuit aşa.

    Era o vreme, când călătoream mai puţin, în care în troller păstram jucăriile de pluş (am avut multe), dar între timp le-am dat unor copii şi am scăpat de grija lor.

    Acum am „bagception”, cum ar veni: bags in a big bag.

    Şi mi-ar plăcea un troller colorat, pentru că toate mi-au fost banale până acum. Neagră, maro, verde închis şi urât.

  6. Cea mai mare geanta de voiaj este folosita adesea la noi acasa pe post de … caleasca ! Fetita noastra de 4 ani urca in ea impreuna cu jucariile preferate, iar tata este calul 🙂

  7. Eu nu sunt originala, probabil multa lume a facut asta – eu am carat munti intregi de carti in genti de voiaj cand m-am mutat.

  8. La ce altceva în afară de călătorii poţi folosit genţile de voiaj :

    – pai in primul rand (al doilea o fi…)pe post de raft-cuier. Numai eu stiu in cate camere de hotel m-a ajutat batranul meu troller, tinandu-mi 4-5 perechi de pantaloni intinsi, aranjati deasupra, unii peste altii. Dulapul trebuie impartit, nu-i asa?
    – Depozitarea pungilor cand sunt in vacanta. Unde sa le pun si sa le mai aranjez si pe acelea? Raman in geanta .
    – Daca e rezistent, ma proptesc cu fundul pe el cand vin de la aeroport si trenul e full de navetisti care se uita urat ca am bagaj mare. Ce vreti fratilor, si eu lucrez din greu , ca altfel nu-mi permit sa ma trambalesc cu asa o valiza!
    – Conditie fizica. Nu o data am alergat , sarit, facut slalom sa-mi recuperez ditamai geamantanul de 30 de kile , cazut de pe benzile prost facute din aeroporturile tarilor arabe. Egiptul e pe primul loc. Era bine ca-l recunosteam, vedeam ca ia curba gresit, agatandu-se de alt bagaj si pe cand sa cada sau sa le blocheze pe restul saream dupa el peste banda.

    Deci nu mi-ar strica unul mai nout care sa faca fata la toate aceste provocari!

  9. Atunci cind nu calatoresc, geanta mea de voiaj o folosesc tot pentru a depozita articole care imi trebuie in vacanţe: costume de baie, kit-uri de calatorie, rogojină şi geantă plajă, kit-ul pentru aparatul foto, adaptoare priză etc. Adică, geanta mea de calatorii, care mă duce pe căi magice in vacante de vis, este mereu ca o „cutie a Pandorei” plină cu minunăţii de luat in concedii, tot ce am nevoie pentru o escapadă mai mică sau mai mare, găsesc intr-una din genţile de voiaj.

  10. Pana recent daca nu ma zburat cu avionul nici nu am avut gentile cerute de avion, astfel ca sunt de toate marimile si dimensiunile.
    Mie imi place sa am gentute micute in care sa tin organizate bagajele marunte. Asa ca toate gentutele mici isi gasesc loc intr-o geanta mai mare.
    Alta geanta mare tine toate posetele mai de ocazie, ca papornitele de toata ziua le tin la indemana.
    O a 3-a geanta imi tine echipamentele de sala: manusile de kick box, baticul ala cu banuti pentru dansuri orientale, pantalonii de spin si diversi rucsaci (sau rucsacuri?).
    Iar trollerul este luat de sot unde isi tine carti tehnice sau chiar cutii de la diverse echipamente electronice.
    Asa ca e o distractie maxima pe noi cand trebuie sa plecam undeva si avem de scos din genti si de redepozitat ce ramane in urma :)) deci inca un troller nu ne-ar strica 😉

  11. Ca multi altii, trollerul il mai folosesc sa-mi depozitez haine groase pe timp de vara.

    Asta vara insa mi-a fost de un real ajutor pe post de…gentuta de mireasa. Caci nu doar ca nu vroiam sa aud de uratenia aia mica si fara de folos, dar aveam foarte mult bagaj si nu vroiam sa alerg la vreo prietena sau la mama cand aveam nevoie de ceva: tenisi, dresuri, aparat foto instant si film ca faceam si eu poze la nunta noastra, medicamente, ata, ac, spray de tantari, etc. As fi putut oricand sa plec de la nunta direct in luna de miere, mai ales ca eram chiar langa aeroport:)

  12. 🙂 Gentile de voiaj sunt ideale cand vrei sa te razbuni pe partener. Adica seara n-a spalat vasele/nu ti-a adus florile preferate/ nu ti-a CUMPARAT cadoul pe care il doreai, profiti ca el doarme si ii dai cu geanta in cap 🙂 iar ulterior dai vina pe ghinion si pe pisica cea neastamparata, care s-a suit pe sifonier si a impins geanta fix in capul consortului 🙂 Iar inainte ca „ghinionul” sa impinga geanta, te asiguri ca nu-s greutati in ea. (Vrei doar sa te razbuni 🙂 nu sa-i spargi omului nasul :-))
    Si daca se mai intampla sa te mai supere, ii amintesti timid despre „ghinionul” ce l-a lovit ultima data cand te-a suparat si ii arati discret spre mormanul de vase ce trebuie spalat sau spre rochita pe care ti-o doresti 🙂 Totul, in timp ce zambesti nevinovat 🙂
    Da, se vede clar ca vreau trolerul Superlight de la Lamonza 🙂
    Si nu in ultimul rand, HRISTOS A INVIAT!!!

  13. Am o geata de voiaj pe care nu o mai folosesc si pe care vreau sa o decorez cu ziare, reviste, harti si fotografii care mai apoi sa o transform intr-un organizator pentru materiale pe care le folosesc la mesterit sau party kit 😀

  14. Pe Socrela 🙂 o mai bag din cand in cand,mai ales atunci cand nu e cuminte:))Asa ca fratilor luati-va genti pentru soacre,sa aveti cu ce le plimba:))

  15. Cand detii o un asemenea „bagajel” inseamna ca ai o iubita,logodnica,sotie pe masura.Masura insemnand o femeie care intotdeauna se gandeste la nevoile tale si cara un sifonier in vacanta,doar doar poate iti va lipsi sala de forta de acasa si sa ai cu ce-ti lucra bicepsul.Acasa folosim „gentuta”pentru altceva…hai sa vedem.
    1)Dorm pe ea atunci cand sticla de bere m-a iubit foarte mult in seara respectiva.
    2)Depozitam cele cateva perechi de pantofiori care eventual nu sunt de sezon.
    3)O folosim pe post de seif…Nu ne permitem un seif adevarat,iar cifrul de la valiza ne arunca o mana de ajutor.
    4)Vorbesc acum despre o valiza separata…depozitez in ea revistele mele despre fotografie,asa nimeni nu imi va varsa din greseala un pahar de apa pe ele:D.
    5)Poti face dintr-un geamantan un fotoliu.Cum?Il deschizi,pui in interiorul lui un burete destul de inalt incat sa depaseasca marginea lui,si spor la sezut la tv.
    6)Noi am avem o catelusa si i-am facut dintr-un troller culcus de nani,e roz…Asa nu mai vine cu noi in pat.
    Si daca stau sa ma gandesc,am avut atatea idei pentru ca reusim sa plecam decat o singura data pe an,cand vom pleca mai des,vom folosi o valiza pentru a cutreiera lumea imbracati:)).

  16. Mi-ar trebui cand plec in tara la manastiri pentru a ma ruga , sa imi pun hainutele in el .Mi-ar fi de folos sincer ca chiar nu am 🙁

  17. Atunci cand nu o folosesc pentru calatorii,geanta se umple cu tot felul de lucruri ,care nu au unde sa fie depozitate.As mai putea folosi geanta daca ma mut sa transport lucrurile folositoare in ea.

  18. Eu l-as folosii pentru vacantele noastre, este ideal pentru lucrurile noastre.Acum nu avem un troller chiar asa de incapator.

  19. noi il folosim in loc de dulap pentru hainutele fetei dar cand avea 3 luni si am fost plecati in concediu la-m folosit pe post de PATUT pentru ea si cred ca ia priit deoarece au fost singurele nopti cand a dormit mai mult deci sunt si pe post de instrument de AROMATERAPIE

  20. Cand afara se incalzeste imi iau hainele de vara din geanta de voiaj si le inlocuiesc pe cele de iarna. De ce imi pun hainele in geanta de voiaj? Pentru ca sotia mea are o gramada de haine ale ei si nu mai incap ale mele. Mai pot folosi buzunarele pe post de mic dulapior unde pun diverse chesti. Fiecare buzunar are stilul lui. papetarie, de birou – in buzunarul din fata, electronice in buzunarele laterale si amintiri din concedii in buzunarul din spate. Off… de ar avea mai multe ,,buzunare”.

  21. eu am folosit geanta de voiaj pana acum 2 ani in sensul ca am culcat bebeluşul in ea si a fost o metoda de exceptie pt ca nu avea cum sacada , se rostogolea dar peretii il tineau perfect.După ce a mai crescut tot in geanta a vrut dar picioarele erau pe jos.
    o alta varianta de folosire a gentilor de voiaj este aceea ca atunci cand am musafiri multi strang mai usor tacamurile şi chiar le pot spala in geanta pt ca am vazutca tine apa excelent.
    Si nu in ultimul rand am folosit geanta de voiaj la dat pe partie pt ca sania o uitase-m acasa si nu aveam de unde inchiria.

  22. sa plec intr-un week end la Venetia impreuna cu sotul meu..sa plec cu el gol (cu trolerul :)!) si sa ma intorc cu el plin de iubire!

  23. Eu as face o fapta buna pt fratele meu…cand mai vine beat acasa mama il pune sa doarma pe balcon…i-as putea masca acest troler pt a dormi in el,saracutul….imi pare asa rau de el….

  24. Eu as folosi troler pentru urmatoarea mea vizita la spital atunci cand voi naste , dar si pentru micile escapade pe care le vom avea. In plus acest troler are un desing superb, este viu colorat asa ca il pot folosi si ca obiect de decor in casa pentru un plus de culoare.

  25. Cred ca o intrebuintare alternativa a trollerului ar putea fi cea de spatiul de joaca pentru copii…ar avea unde sa se ascunda sau sa -si puna jucariile

  26. 1. As ascunde amanta in el in cazul in care ar veni sotia sau altcineva pe neasteptate, pentru a nu fi prins.
    2. Cand plec undeva cu sotia, as baga-o pe ea in troler pentru a plati doar un bilet la autobuz, tren, avion sau ce mijloc de transport folosim. Cu siguranta as fi si ea incantata de aceasta idee pentru ca astfel realizam o economie.

  27. In gentile de voiaj sunt depozitate jucariile lui bebe (are un an) si cand vrea sa se joace are o placere deosebita sa le scoata si sa traga de fermoare 🙂

  28. Poti depozita in ele ouale rosii, iepurasii de ciocolata si taria de la bunica. Sau atunci cand iti dai demisia sa iti pui pozele de pe birou – cutiile de carton sunt demodate

  29. Eu de 2 ani folosesc un troler lamonza pentru depozitarea si transportul momelilor pentru pescuit , este ideal pentru galetusele cu boilesuri …il recomand cu toata inima pentru pescari

  30. ai mei il folosesc pentru a cara cumparaturile de la kaufland!avand role si fiind in varsta,le e usor sa care (mai ales ca e si o coasta)!

  31. Când nu e folosit întru menirea de i s-a dat, trollerul meu are întrebuințări în mare parte organizatorice, cum îi stă de fapt cel mai la îndemână unui troller.
    El îmi e de ajutor când prietenii/părinții se anunță într-o vizită inopinată și eu am o grămadă de lucruri aruncate anapoda prin casă. Strâng cât pot și le îndes la grămadă acolo. Eventual îl folosesc uneori și pe post de taburet pentru invitați, dacă scaunele se dovedesc a fi insuficiente.
    În el ascund cadourile de Crăciun + alte ocazii, până la momentul oportun al dăruirii lor.
    Tot el m-a ajutat pe vremea când aveam un mic companion, porcușorul meu de guineea își trăgea sufletul în troller când îi făceam curat în culcușul lui adevărat.
    M-a mai ajutat și la: cărat cartofi din piață când s-a stricat căruțul cel mic, depozitat materialele mele prețioase (da, fac chestii handmade și țin la ele ca la ochii din cap) cât timp s-a văruit apartamentul. Iar în momentul de față, e plin cu bunătățile primite de la ai mei de sărbători și care nu-și găsesc locul în frigider.
    Și am păstrat pentru încheiere motivul pentru care-l am la inimă cel mai mult. Dragul de el, mă mai vindecă din când în când de nostalgia călătoritului când simt că mi-e dor de mor să plec, dar nu-mi prea permit. Pentru că într-un buzunar de-al lui păstrez biletele vechi de avion și tichete cu intrări la atracțiile care mi-au plăcut cel mai mult. Da…el e „cutia cu minuni” și n-aș renunța vreodată la ideea de a-l avea!

  32. doamne daca ar putea vorbi bietul meu troler…numai la facut mancare si spalat vase nu l-am pus in rest ”a facut”de toate pe rand : biblioteca , sifonier de rezerva,masuta de servit ceaiul la loc de cinste in sufragerie,suport de sustinere flori si mai nou de cand cu ultimul nou venit membru al familiei mai intai landou iar acum ca a mai crescut cel mare face curse dormitor – sufragerie cu un pasager la bordul trolerului… n-o sa va vina sa credeti dar inca mai rezista si mai are muuulte de facut 🙂

  33. Trolerul poate fi folosit ca masuta (de tip japonez, scunda), ca element de stocare (daca il numesc sifonier e prea mic, daca il consider comoda e prea mare), ca punct de sprijin (am pus pe el, laptop, coooler + ventilator – de birou). Singura parere de rau e ca fostul troler Lamonza a (de)cedat pe motiv de rupere a manerului !

  34. as merge cu el la sala, dupa sala esti obosit si este la fix doar sa il tragi dupa tine fara sa mai ridici nimic, acest lucru l-ai facut timp de 2 ore, nu? Iar un troler Lamonza l-as folosi doar pt excursii in locuri frumoase ,ele doar pt asta sint ,nu?

  35. Gentile de voiaj sunt o adevarata avere la casa omului…
    Pot fi folosite pe post de amnintare la adresa sotului: – Imi iau geanta de voiaj si ma mut la mama, daca nu mergem anul acesta in vacanta…
    sau pe post de „sacul lui Mos Craciun” pentru copilasii cuminti…
    sau pe post de scaun cand toate lucrurile imi sunt stranse…ca zugravesc….

  36. Gentile de voiaj pot fi folosite la depozitarea jucariilor vechi. Am un rucsac si cateva genti de voiaj pline cu papusi si jucarele de cand eram mica, pe care le pastrez bine ca sa-mi amintesc mereu de copilarie.

  37. In facultate trebuia sa schimb trenul ca sa ajung in orasul in care studiam, Sibiu. Asta insemna ca, la cele 48 de kile ale mele. eram nevoita sa car dupa mine ditamai bagajul, sa cobor dintr-un tren, sa fug rapid in gara ca sa-mi cumpar supliment de viteza, sa fug iarasi pe peron, sa ma cocot pe minunat de ne-accesibilele scari ale trenurilor romanesti, totul in timp record ca sa nu pierd legatura. Nu aveam troler, nici macar rucsac. Ma incapatanesm ca rucacurile acelea mari sunt pentru calatorii pe munte, or eu nu car asa ceva in spinare. Doamne, da-i omului mintea cea de pe urma! Nu-mi amintesc prea bine ce naiba puneam in bagajul respectiv, cu toarte care taiau si palmele unui barbat zdravan, darmite ale mele; numai prostia de a cara cartofi la sute de km mi-o amintesc, ca si cum cartofii ar fi fost o leguma exotica si greu de gasit prin Sibiu. De altfel, odata ajunsa la destinatie ce era sa fac cu gentoiul suferintei:il foloseam pe post de camara de sub pat. Cartofi, rosii, ceapa etc. stateau acolo la intuneric, ca nu cumva sa se sperie de aerul din camera de camin. Bine mi-ar fi prins si atunci macar un mini-troller, care sa-mi menajeze coloana firava si oasele. Pe acela in mod sigur nu l-as fi folosit drept camara, ci mai degraba drept dulap sau spatiu de depozitare pentru hainele de iarna/vara sau pentru multele cursuri si carti xeroxate. Trollerele au fost inventate special pentru oamenii firavi si batuti de vant, ca sa faca fata timpurilor i ncare cavalerismul e doar o moda de prin cartile de istorie. Pacat ca pe atunci nu-mi dadeam si eu seama de asta! As fi scutit astfel multele ore de fizioterapie si exercitii speciale pentru coloana pe care le fac azi.

  38. Atunci cand nu o folosesc pentru calatorii,geanta se umple cu tot felul de lucruri ,care nu au unde sa fie depozitate.

  39. mita pentru jucatorii U.cluj! hehehehe, pai ce credeti ca becali, pui de aroman, umbla cu plasa de un leu? Isi trage o geanta din asta lamonza si mor si procurorii de ciuda. M-ai inteles?!

  40. Este foarte important brandul trolerului, marca dicteaza calitatea! Trolerul Lamonza este foarte elegant. Si un lucru foarte important, firma asigura service!
    Trolerului vechi caruia i s-a defectat o rotita si nu se mai poate repara, acum este pe post de sifonier pentru imbracamintea de iarna.
    Mi-ar fi de folos un nou troler pentru ca pe 23 mai plec in Grecia!!!

  41. Eu am o geanta de voiaj pe care am „compartimentat-o” pe ani si in care imi pastrez toate amintirile „palpabile”. De exemplu, pentru anul 2013: toate biletele de avion din locurile in care am calatorit in 2013 pana acum, bilete de intrare la muzeu, bilete la concerte, vederi, autografe, lucruri marunte dar valoroase pentru mine(o floare pe care am cules-o din padure cand am fost la picnic cu cineva drag si care imi aminteste de ziua si de persoana respectiva), scoici, o lista cu dorintele pe care le-am bifat pe bucket list etc. Pentru mine e ca un cufar cu comori care ma ajuta sa zbor in trecut de fiecare data cand vreau sa rememorez clipe greu de exprimat in cuvinte. 🙂

  42. Genţile de voiaj se folosesc cu mare placere pentru amuzamentul celor mici, care adora sa se plimbe prin casa cu troler-ul.

  43. Mi-as baga scadentarele de la toate bancile in troller si l-as uita intr-un aeroport din alta tara. Sa-l scaneze, sa-l desfaca si poate sa le si plateasca cei ce il gasesc !

  44. Cu ceva timp in urma, „ajutam” un prieten la facut mobila ( sa fac un ban cinstit) si aveam multe scule de carat, un troller mai vechi de la alta firma ne usura transportul lor dar si gasirea imediata in el a diferitelor unelte !

  45. Cred ca ar fi utile gentile de voaiaj pentru o mamica cu bebe mic, ar putea pune in el lucrusoarele micutului, gen babetele, sticluta pentru lapte, servetelele umede, o jucarioara.

  46. Gentile de voiaj sunt cel mai misto dulap! O poti lasa undeva la indemana si daca vine cineva la tine, neanuntat si ai dezordine prin camera, poti baga tot in ganta de voiaj. Asa ramane frumos, curat si iti poti primi linistita invitatii neasteptati. Eu asa fac :)).,

  47. Asta vara insa mi-a fost de un real ajutor pe post de…gentuta de mireasa. Caci nu doar ca nu vroiam sa aud de uratenia aia mica si fara de folos, dar aveam foarte mult bagaj si nu vroiam sa alerg la vreo prietena sau la mama cand aveam nevoie de ceva: tenisi, dresuri, aparat foto instant si film ca faceam si eu poze la nunta noastra, medicamente, ata, ac, spray de tantari, etc. As fi putut oricand sa plec de la nunta direct in luna de miere, mai ales ca eram chiar langa aeroport:)

  48. pai la troler cutia propriu zisa folosita ca o mica piscina pentru ala micu ( apa intr-un sac de folie), iar in capac halatul, prosopul si cateva jucarii pentru copil. daca pleci undeva sa nu te mai sacaie.

  49. in geanta de voiaj pot sa bag gentutele mele cu farduri, rujuri, parfumuri, cercei, bijuterii iar el poate sa-si care lucrurile in rucsac :*

  50. Folosesc geanta de voiaj pentru depozitarea hainelor de pat, patura, lenjerie peste iarna si in acelasi timp pe post de taburet 🙂

  51. eu colectionez cercei,nu am atat de multi ca sa umplu o asemenea valiza insa mi ar placea sa am atat de multi sa o umplu pe aceasta,da mi-as tine cerceii in ea

  52. Ca un student cu pofta de aventura dar cu putin bani, as echipa geanta mea de voiaj cu un ghid turistic si harti ale tarii mele, pe care vreau sa o descopar cu toate frumusetile ei, economiile mele pe un an cred ca m-ar ajuta, bineinteles o pereche de ochelari de soare, o pereche de tenesi, 2 tricouri si pana la refuz cu entuziasm si curiozitate!

  53. Deorece sunt un fan al jocurilor board games gentuta mea de voiaj o folosesc la transportarea acestor jocuri la seratele de jocuri cu prietenii.:)
    Cand calatoresc si obosesc o folosesc pe post de scaun regal :))
    Cand nu transport nimic in el atunci adapostesc: gentute mai mici in el ca de exemplu gentuta mea de sala, o pelerina de ploaie, o lanterna, un termos si mai nou partiturile mele, deoarece am cantat intr-un cor si fiind plecata de acasa pentru studii sunt considerata veterana si nu folosesc aceste partituri doar cand ma duc acasa. De exemplu anul trecut a fost festivalul coral la noi in oras atunci m-am dus cu gentuta mea de voiaj draguta Lamonza acasa si cu partiturile in el printre altele, iar anul acesta o sa merg in turneu in Europa cu el fiind foarte util, dar daca am norocul poate si gentuta mea va deveni veterana 🙂
    Si era sa uit fiind studenta ma duc o data pe luna la cumparaturi la un supermarket unde gasesc produsele mai ieftine si ghiciti cine vine cu mine sa ma ajute sa car lucrurile cumparate? Gentuta mea de voaiaj! 😀 astfel cu ajutorul ei si a rotilor am scapat de grija transportului 🙂
    Sper ca v-am convins, iar daca nu va astept in vizita la noi la o serata de jocuri, vom fi eu, niste prieteni si gentuta de voiaj plina cu jocuri! 🙂

  54. Eu cand nu plec in voiaj folosesc trolerul drept crama.Ascund sticlele de vin si tuica si le scot numai cand vine cineva in vizita sau de sarbatorile de iarna.Le fac surprize….surprize….

  55. Un troler poate fi folosit ca biblioteca : iti poti pune toate cartiile, aranjate asa cum doresti, pui trolerul in picioare si e foarte folositor. Il mai poti folosi ca masa unde mananci sau masa pentru laptop, ca dulap pentru haine in cazul in care stai in camin sau in chirie si locul nu are destul mobilier si il mai poti folosi ca un cufar cu amintiri, unde sa iti tii toate traznaiile primite, cumparate din diferite locuri, poze si chiar si elemente de decor, unde pui ceva de fiecare data cand doresti si nu scoti nimic; in timp vei fi uimit la cate lucruri s-au adunat si cate amintiri ai strans.

  56. Fiind atat de comoda si dintr-un material atat de fin pe interior a fost perfecta intr-un weekend pe post de patut pentru piticul nostru nou nascut :))

  57. Trolerul se mai poate folosi de exemplu la depozitat sau cand mergi undeva la cumparaturi.
    Se mai poate folosi ca bibiloteca sau masa pt mancat sau pt laptop daca stai in camin sau ca dulap de haine.

  58. Doamne,ce buna venita ar fi o asemenea valiza. Chiar am nevoie de ea sa car mancarica de acasa pentru la facultate si hainutele.Ca doar na, mancarea facuta de mama e cea mai buna.Ciorbica, compotul,zacusca, snitelele s-ar simti de minune in acest troler, deasemenea si ouale si branzica de la mamaia. Mama ar fi in stare sa -mi dea si sufletu cand plec , dar nu se poate asa ca imi pune toate alea sa-mi faca pe plac, mi-ar pune si casa dar nu incape nicaieri, sau poate incape in acest troler.Va pup.

  59. Păi e simplu! O TravelGirl care investeste banii in vacante, cum sunt eu sta cam prost pe Casa Caminului, si nu prea le am cu gatitul. Asa ca gentile de voiaj sunt bune la carat mancarea de la mama care sta la cateva blocuri distanta. Metoda este veche si eficienta, mostenita la loc de cinste din timpul facultatii, pentru studentii din provincie, iar plecatul la studii cu siguranta nu-l consider vacanta 😀

  60. Pai cand eram mai mica ,intr-o tabara mi-am bagat colega de camera intr-un troler. Tot in tabara am folosit un troler sa ne ducem proviziile de la magazin in camera „fara sa fim observati”.

  61. Mi-as dori sa folosesc un troller LAMONZA pentru a-mi gasi jumatatea!!!

    Veti spune oare cum???

    Eiii bine, am vazut eu un film in care 2 oameni de origini diferite isi incurca bagajul la destinatie si sunt uniti de trairile aceluiasi (acelasi) roman de dragoste…

    Eu unul as fi uimit sa fiu incurcat de o pereche de ochelari de soare + parfum-ul ei… cred ca prin aceste 2 obiecte isi au loc cele ma intense trairi si iti poti da seama de atitudinea rebela a fiecaruia! Stiti voi, vorba aia… haina il face pe om, nu minciunile de zi cu zi! CHEERS :)))

  62. Multe asemanari intre valiza care mi-am facut armata,facuta din lemn compartimentata,si asigurata cu un lacat de 1kg.Dar, sigur nu as fi o prezenta prea agreabila printre turisti.Asa ca, gandul meu zboara spre TROILER,dupa informatiile culese ideplineste toate cerintele practice si estetice ce corespund standardului unui turist „normal” la cap.

  63. Este mare si voluminoasa si am folosit-o la depozitarea hainelor care nu le mai port si de lene nu le-am aruncat

  64. la ce altceva în afară de călătorii poţi folosit genţile de voiaj?
    Raspuns: poti folosi trolerul Lamonza la depozitat haine in funsctie de sezon:),

  65. Se pot folosi la foarte multe lucru- dar cu atentie ca cu orce nu merita sa fie folosit.Omul deci dupa posibilitate trebuie sa foloseasca daca nu are alt posibilitate se foloseste. Sa fiu singer eu tare de tot uitam daca la altceva se foloseam, dar nu am si deocomdata nu gandesc la acest subiect. Atatea stiu ca aveam nevoie de acest asa zis obiectiv, dar tare de tot gandeam la ce alt ceva foloseam deca pentru ce este facut acest minunat asa zis obiect.

  66. Cand nu sunt plecata folosesc gentile de voaiaj pentru a-mi depozita in ele amintirile din concedii si lucruri pe care le folosesc in vacante: costume de baie,etc.

  67. l-as folosi daca l-as avea in calatorii iar in restul timpului as depozita in el cartile si caietele pe care copilul meu nu le mai foloseste

  68. Pe post de puşculiţă. Când mai dau iama în dulciuri prin magazine şi constat de-abia acasă că doza achiziţionată e prea mare pentru silueta mea, le ascund frumuşel în troller. Astfel nu mai sunt la vedere şi nu mă mai tentează. În caz de urgenţă, „sparg” fermoarul… Dacă mă întreaba cineva, prin absurd, ce e cu atâtea dulciuri în casă, îi răspund că le-am cumpărat să le trimit nepoţeilor. E acoperirea perfectă…

  69. geanta de voiaj este buna sa depozitez, lucruri necesare in casa, de la medicamente, jucariile celui mic, prosoape, lenjerii de pat. asta fac pentru ca este spatiu foarte mic in casa

  70. Eu si sotia mea cand am avut bebelusul mic si inca nu-i cumparasem un patut adecvat, ne-am gandit sa improvizam din trolerul deschis un loc de odihna pentru copilasul nostru, pana cand vom reusi sa-i cumparam unul….i-am asezat o plapuma mica, o paturica si un cearsaf si bebe s-a odihnit foarte bine intr-una din partile trolerului, aproximativ 3 luni….a fost o solutie excelenta, pana am reusit sa cumparam patutul!

  71. oricat de ciudat ar parea……l-as folosi la cumparaturi! pentru ca stau in centru vechi iar masina o am parcata tocmai la izvor (o distanta relativ mare, mai ales cu toate cumparaturile facute :))). bineinteles ca pt noi locatarii nu se face nimic iar un abonament pe luna la noua parcare subterana de la universitate costa 500 lei……astfel am reusit sa strang multe povesiri haioase cu mine si sotul meu, alunecand iarna cu sacosele in mana, certandu-ne cu politia de la bariera, facandu-ne loc printre mesele sis caunele tuturor teraselor din zona :)).

    iar acum ca a crescut mare si nepotica mea, l-as folosi si pe post de sanie de vara pt ea. adora sa fie trasa cu sania…asa ca de ce nu ?

    O zi cat mai frumoasa,

  72. Eu de exemplu acum sunt insarcinata si mi-am pus toate lucrurile pentru maternitatea in troler. Mi se pare foarte practic pentru a ma deplasa la maternitate

  73. intr-o geanta de voiaj mi-as depozita… amintirile! prima scrisoare de dragoste, bucata de lemn din poarta maramureseana care-mi aduce aminte de traditiile si obiceiurile neamului din care ma trag, pungutele cu nisip roz si negru aduse de peste mari si tari, paharul de cristal primit de la nunta celui mai bun prieten si cate si mai cate; as scrie pe ea franturi de povesti pentru ca, peste ani si ani, sa pot povesti nepotilor emotiile, asteptarile, impresiile. un fel de lada de zestre altfel.

  74. Geamantanul meu, pe langa clasicele intrebuintari pe care altii le-au enumerat (si eu imi pun lucrurile care nu mai incap in dulap in el, si eu l-am folosit pe post de mini masuta)are si rolul de „prevenitor” de raceli! Cand sunt acasa il pun sub masa unde tin laptop-ul si astfel imi pot tine picioarele pe el in loc sa le tin pe parchetul rece. Cum eu sunt destul de sensibila si racesc usor daca mi-e frig la picioare si uneori uit unde-mi pun papucii, geamantanul meu vine rapid in ajutor! Geamantan – „Prevenitor” expert de raceli! :)))

  75. as depozita sotia in el….indesata bine in troler nu cred ca i s-ar mai auzi ciripitul asurzitor pt urechile mele sensibile la cotcodaceli !

  76. Noi femeile de obicei avem foarte multe haine in garderoba de accea eu as folosi acest troler ca loc de depozitare haine,machiaje si alte maruntisuri

  77. Un troler mai vechi eu l-as folosi pe post de dulapior de perete. De exemplu, as putea pute proiectorul in el si telecomenzile si asa am si totul in acelasi loc, am si ordine in casa. In plus, daca e si colorat trolerul, da si o pata de culoare si mai e si amuzant sa ai trolerul pe pereti…

  78. Gentile de voiaj…cu cata gentilete (sic!) le punem pe sifonier intre doua vacante…dar nu! Protestez! Ele au o viata a lor, sunt personaje active ale lunilor noastre de oameni ai muncii…sunt perfecte pentru cuibaritul motanului, pentru sera de verzituri de pe terasa, pe post de sanie la derdelusul din spatele blocului; sunt gata sa se sacrifice si sa devina taburete la petrecerea-surpriza la care au venit prea multi oaspeti (stiti voi, le umpleti cu carti si perne, le acoperiti cu saluri si gata…salonul oriental din sufragerie este pregatit!)
    Gentile de voiaj…ar merita si ele un voiaj de genti, candva…iar la intoarcere, sa le asteptam cuminti pe sifonier, zambindu-le complice…

  79. Folosesc gentile de voiaj pentru a dopozita hainele, iarna pe cele de vara si vara pe cele de iarna. Le mai folosesc pentru a trimite pachete prietenilor sau familiei, pe autobuz sau prin fan curier.

  80. La ce altceva în afară de călătorii poţi folosii genţile de voiaj ?

    Eu trolerul pe care il am pentru ca este foarte mare il folosesc pentru depozitare … in el imi pastrez rochita de mireasa cu accesoriile pe care le-am avut si cu toate micile lucruri ramase din acea zi minunata ( invitatii, cocarde , marturii etc )

  81. Nici nu vreau sa ma gandesc sa folosesc vreodata trolerul pe post de sacosa de cumparaturi de la piata, ca atunci cand plec in vacanta sa imi miroasa hainele a ceapa sau sau pur si simplu sa il murdaresc si sa iau haine curate intr-un troler murdar in vacanta.
    In schimb l-am folosit pe post de carucior cu nepoteii mei micuti, care nu puteau sa mearga prea mult si in panta si nici nu ne permiteam sa luam carutul dupa noi, asa ca ii cocotam pe rand peste troler si ii legam cu 2 curele de suportii manerului, astfel puteau sta relaxati, avand si sezut si spatar si siguranta.

  82. In opinia mea gentile de voiaj sunt niste accesorii, daca le pot numi asa, extrem de versatile. De ce? Pentru ca pot fi folosite in orice imprejurare chiar si atunci cand nu sunt utilizate in scopul pentru care au fost create. De exemplu,pe langa depozitarea hainelor, incalamintei, pentru domnisoarele cochete pot fi folosite ca trusa pentru bijuterii, farduri, etc., ca suport de reviste si carti, ca patut pentru animalutul de casa. Pentru domni, ar fi perfecte pentru a-si depozita trusa de pescuit sau poate fi transformat intr-o biblioteca sau, de ce nu, intr-o trusa de scule. Eu, de exemplu am o prietena care mai in gluma, mai in serios, a creat pentru baietelul ei un leagan dintr-un geamantan captusit al bunicii , iar eu am vazut aceasta creatie a ei si dintr-o geanta mai veche am facut un ghiveci pentru a-mi planta condimentele. Asa ca sunt mandra posesoare a unui geamantan cu patrunjel, marar, leustean, cimbru. La propriu! 🙂 Utilitatile gentilor de voiaj sunt infinite, fiecare le poate folosi in functie de nevoie, dar si de imaginatie, singura care ii poate limita pe unii oameni. Pentru mine, urmatoarea idee ce va implica geamantane este urmatoarea: le voi folosi pe post de papusa ruseasca , iar papusa-geamantan cea mai mica va contine un cadou special pentru iubitul meu care este un mare fan al calatoriilor si care va fi incantat cu siguranta, atat de ambalajul util, dar si de surpriza din interior.

  83. Gentile de voiaj pot fi folosite pentru cumparaturi la piata, doar sa nu cumperi ceapa sa nu miroasa camasa de concediu :))

  84. Eu imi tin geamantanul sub masa unde am laptop-ul, ca sa-mi pun picioarele pe el :)) Si e plin de chestii care nu-s de afisat prin casa, cum ar fi pungi,caserole goale.

  85. Troler.ul imi este de mare ajutor acum pentru datorita lui ajung cu obiectele personale intregi in noul apartament.in el transport hainele,obiectele fragile,bijuteriile etc.

  86. Eu as putea face o surpriza folosind geanta de voiaj : ma ascund in ea, ca incap foarte bine, si dintr-o data as iesi asa si l-as speria pe sot 🙂

  87. L-as folosi sa ii pun hainele iubitului meu atunci cand ma supara prea tare si l-as trimite la o plimbare sa se racoreasca si sa-si dea seama ca viata e prea scurta ca sa ne pierdem in certuri si despartiri fara rost.
    Sau as putea sa o folosesc pentru zestrea mea….cand s-o hotari iubitul meu sa ma fure, sa pot pleca mai usor in lume.

  88. Eu folosesc un troler de calatorie , manerul lui il folosesc pentru a agata camasile sotului pe care le calc…Locul in dressing e destul de ingust, asa ca am improvizat un suport foarte util…

  89. In perioada-n care n-am
    Bani sa plec la Rotterdam,
    Sau in Romania noastra,
    Mare, scumpa si maiastra,
    Geanta mea de voiaj
    Se transforma-n portbagaj,
    Pentru teancuri de hartie
    Si-alte obiecte de papetarie,
    Sau pentru bani, haine si curele,
    Lanturi si margele, de-ale iubitei mele.
    Daca vreau sa mananc praz,
    Ca sa fiu ca Nea Marin, si de lume sa fac haz,
    Trollerul pentru voiaj
    Se transforma-n sufertas.
    Cand prin casa curatenia-i in toi,
    Pe canapea nu mai sta vre-un maimutoi,
    Jucariile-s plasate,
    In geanta ca la carte.
    Prietenii ce vin la mine,
    La meci sa ne uitam,
    Confortul e la el acasa,
    Caci ne-asezam pe troller ca pe masa.
    Si cum am o vecina
    Mica si frumoasa ca o zana,
    Mereu cand vine pe la mine,
    Imi cere patutul unde doarme bine.
    Iar ca acesta nu-i altul mai frumos,
    Cum e troller-ul multifunctional si avantajos!
    P.S Daca as castiga acest troller i l-as oferi iubitei mele pentru ca de mult isi doreste unul.

  90. Il poti folosii si la depozitarea diverselor lucruri in portbagajul masinii, fiind la indemana si la orice calatorie „surpriza”.

  91. Eu am un troler vechi fara maner pe care l-am transformat in aparat de fitness pentru perioadele cand nu merg la sala. Ma scol dimineata si tup pe el 15 min, acum este pe post de stepper. Apoi continui cu miscari ale bratelor si trolerul tine loc de minge. Il iau cu mine mereu cand plec mai mult de acasa, la fitness nu renunt si nici la partenerul meu original de sport!

  92. De sunt acasa si gentile sunt goale
    Le umplu cu ce pot ,sa -mi fie de folos,
    In geanta mare pun cuverturi si toale
    Si-n mijlocie,pun ce-i de prisos;
    In geanta mica,nu mai pun nimica,
    In ea nu mai e loc,doarme pisica!

  93. Cand nu-s plecata in calatorie,
    In genti,organizez o florarie,
    In geanta mare,pun lalele,roze
    In mijlocie ,crini si tuberoze,,,
    Gentuta mica se vrea caserie
    Dar, cum nu vand…e trista si pustie!

  94. Trolerul meu as numi:”Amintiri din pribegii”.
    As pastra in ea toate lucrurile provenite din micile sau marile excursii facute ,incepand de la plicultele de zahar, bilete de tren si din muzee,fotografii cu prietenii, pana la pietricele deosebite sau conuri de brad.Daca as avea trolerul ar fi „mult mai usor”, deoarece acuma le tin intr-o cutie care a devenit neincapatoare

  95. Salut
    As depozita in el ce iau cu mine in deplasari in acest fel umplu zonele vide din casa si folosesc eficient spatiul din universul meu.

  96. Trolerul Lamonza e mai mult decat practic cand vine vorba de deplasari si City Break-uri prin lume.

    Avand in vedere ca trebuie sa ii gasim si alte intrebuintari pentru ca nu putem fi mereu pe drumuri (din pacate!), propun sa fie o cadita pentru catei (doar e impermeabil :)) sau mai degraba ar putea servi drept camara pentru borcanele de muraturi primite de la mama :).

    Numai veselie, cu Lamonza sa fie!

  97. Imi place sa calatoresc sa vad locuri frumoase indiferent de ce vizitez , pentru mine fiecare calatorie este unica. Binenteles pentru orice calatorie avem nevoie de geanta de voaiaj pe care o folosim pentru a fi ne ajuta sa fim mai ordonati sa punem diverse lucruri, dar mult mai mult putem sa folosim geantile de voaiaj pentru diferite activitati dar fiind incapatoare am putea folosi gentile si ca depozit pentru hainele vechii sau vara ca sa nu mai ocupe locul in dulap pune hainle de iarna in aceste genti de voiaj pentru a face loc pentru hainele de vara..Mai putem folosi si pentru depozitarea cartilor a cursurilor de la facultatea sau pentru orice obiect care dorim sa-l pastram..

  98. Esti singur? Nu ai partener de viata? Vrei sa ai pe cineva langa tine? Simti nevoia sa te tina cineva de mana?… Atunci cu siguranta ai nevoie de o GEANTA DE VOIAJ…

  99. Motanul meu se „ascunde” in orice plasuta sau geanta pe care o gaseste prin casa.Precis ca s-ar simti bine intr- geanta de voiaj!

  100. O geanta de voiaj poate fi foarte utila pentru dormit…:P Cand esti plecat si foarte obosita, poti trage un pui de somn in geanta sau pe geanta.

  101. Deoarece apartamentul meu este unul mic, am incercat sa profit de fiecare coltisor, imprimandu-i o parte din personalitatea mea.Mereu cu gandul la vacanta, am decis ca in apartament sa se resimta atmosfera relaxanta de concediu, libertatea, energia si starea de bine, gasind solutia potrivita: gentile de voiaj folosite pe post de piese de mobilier, dressing.Astfel, inspirandu-ma dupa forma versatila a gentilor, am realizat o noptiera din mai multe genti de voiaj vintage tip servieta, in interiorul carora se afla cartile preferate, revistele de moda, albumele de fotografii, jurnalul de calatorie si parfumul preferat.Trolerul il folosesc pe post de cufar in care se afla micile mele comori : multe, multe perechi de pantofi colorati.In camera mea pluteste o stare reconfortanta de vacanta!

  102. Eu folosesc geanta de voiaj atunci cand ma cert cu logodnicul meu si plec de la el, ca sa iau borcanele cu zacusca si cu compot facute de mama.
    Normal ca dupa cateva zile ma impac cu el si revin din nou cu geanta de voiaj plina cu borcane cu zacusca si compot.

  103. trolerul are multiple functiuni… de la a transporta pachetele cu mancare(da, inclusiv ciorba) din provincie la caminul din Bucuresti, pana la a dormi pe el in tren, atunci cand nu mai sunt locuri suficiente pe scaune si ai fost nevoita sa iti cumperi loc in picioare, respectiv pe troler! 😀

  104. la calatoria de la iubitul tau acasa in momentul unei despartiri…cand de suparare iti pui in el ce ai pe la el si ce nu ai…nu de alta da la suparare pune omu’ ce gaseste la indemana in bagaj:))

  105. foloseste la constientizarea CRIZEI FINANCIARE in care ma aflu : o deschid, ma uit la ea, e goala : ioc vacanta, ioc bucurie , ioc fericire in natura, ioc city breack

  106. Am o reteta excelenta despre cum mai pot fi folosite gentile de voiaj in viata de zi cu zi.
    Se ia una bucata nevasta(sau prietena,amanta…dupa gust), se fierbe putin la foc mic(e de ajuns sa-i spui ceva de maica-sa sau ca ai uitat sa dai cu aspiratorul, ca fierbe imediat), apoi se orneaza cu banda adeziva la gura si la incheieturile mainilor si picioarelor. Se infasoara mai apoi intr-o folie si se baga la cuptor, dupa care se lasa la „racit”. Pardon…asta era dintr-o alta reteta, am sa v-o spun altadata. De fapt se baga intr-o geanta de voiaj si puteti merge cu ea oriunde linistiti fara sa va mai bombane sau cicaleasca cineva. Puteti sa o mai scoateti din cand in cand sa o intrebati eventual ce a facut cu banii de pe card sau unde a ascuns sticla de vin din camara, pentru ca…dupa asa reteta, merge un vin bun !!!

  107. Cand ma pregatesc de calatorie, imi scot trolerul, il curat, si piticul meu gaseste potrivit sa se cuibareasca in el si sa se joace cucu-bau – adora sa ma sperie. Intr-o alta zi, dupa ce am venit din concediu, si ma pregateam sa bag la spalat rufele, se pitise in troler si nu-l mai gaseam. M-a lasat el pe mine sa il tot caut, sa il strig si niciun raspuns, in timp ce el era de fapt chiar la picioarele mele, in troler, cu fermoarul netras. Intr-un final s-a ridicat de acolo si m-a speriat grozav atunci. Dar acum privind in urma, ma amuz de fiecare data.

  108. Un troler cu roti e numai bun pentru joaca de-a calutul la trasura care o plimba pe printesa mea prin toata casa, iar calutul nu zice nimic ca e tratat regeste cu bomboane

  109. Frumoasa intrebare… Pentru mine gentile de voiaj reprezeinta locul in care tin celelate genti de voiaj, de plaja, posetele noi, gentute de ocazie, rucsacii, hainute noi, cadouri mici primite, placa de par(cum nu o mai folosesc).. in general lucruri care nu imi trebuiesc zi de zi… dar si locul in care tin bijuteriile pe care nu le mai folosec dar au o semnificatie aparte si de care nu vreau sa ma despart de ele precum si lucruri/amintiri pentru copii, pentru cand vor fi mari… acolo e „ascunzatoarea” lor.
    Iar mama mea, de cand ma stiu, foloseste gentile de voiaj pentru a depozita hainutele de vara atunci cand este iarna, si cele de iarna atunci cand este vara.

  110. Cred ca in curand voi folosi geanta de voiaj cand voi lua de la serviciu puii si ouale aduse de o sateanca din zona Calarasi care vine saptamanal la noi cu produse bio.

  111. Pff :)) Gentile de voiaj sunt bune mereu. In afara faptului ca le poti lua cu tine oriunde, si cand te duci la un gratar, si cand te duci la mare, si cand te duci la o prietena sa dormi, etc etc, sunt si practice. Bine, nu pentru noi femeile, in general. Noi le folosim doar in scopul lor. Dar iubitii nostrii (cred ca si ai altora, nu doar al meu), le gasesc alte intrebuintari. Iubitul meu m-a facut sa imi vad trolerul multifunctional. A fost si pe post de pat, si pe post de cavou pentru pisica (nu o suporta cand era in calduri si o inchidea in el ca sa nu se mai tarasca prin casa – in opinia mea e nebun, dar nu m-am inteles cu el, a zis ca e cel mai bine sa stea si pisica linistita, ca intr-un palat:))) ) – aaah, nu va ganditi ca am fost inumana si am lasat-o asa, decat vreo oraaaa, ce-i drept :)) .. bun. lasand intrebuintarea asta la o parte.. trolerul a fost si un bun seif in care el a pitit (ascuns) vreme de .. cateva luni bune daca stau sa-mi aduc bine aminte .. diverse lucruri pe care le tot dadea disparute … pana cand a trebuit sa plecam in vacanta si am gasit pana si o placa de par care aveam impresia ca mi-a furat-o cineva din casa, cand de fapt el o ascunsese ca sa nu mai stau o ora sa ma indrept la par cand plecam pe undeva.. bun. altceva. a bagat niste lemne in troler ca sa stea „tzeapan” .. ca i s-a parut a fi confortabil sa stea pe troler la laptop decat pe scaun.. il ia si la peste (pescuitul este hobbyul lui), dar nu ca ar avea nevoie de el.. ci pt ca il foloseste pe post de nu stiu ce, nici in ziua de azi… explicatia lui este doar „imi trebuie mie”. acum eu .. il cred ca se duce la peste, dar poate cineva sa imi dea alta explicatie decat a lui? :))) … in rest, trolerele sunt bune prietene pentru femei.. pentru barbati, cred ca se pot numi frati. oricum barbatii au un talent fantastic sa gaseasca intrebuintari diverselor lucruri din casa.

  112. Eu am fost dintotdeauna
    Calatoare-n lume intr-una,
    Si cu mine am avut
    Ori al meu, ori de imprumut
    Cate-un troller mai marunt.
    Cand un pic am mai crescut,
    Mi-am luat unul chiar mamut
    Mare, bun si rezistent
    E cu mine permanent,
    Prin avioane, barci si porturi
    Autocare, trenuri, corturi.
    E fidel si nu se strica,
    Iar cu el eu nu am frica.
    Insa cand nu sunt plecata,
    E utila, stă încărcată.
    E o geanta fermecată.
    Orisicand eu pierd ceva
    Stiu ca voi gasi in ea.
    Suveniruri si cadouri
    Haine groase, bibelouri
    Sau esarfe, chiar tablouri.
    Iar cand fi-miu vrea s-o intoarca
    Ca sa stea ca intr-o barca
    Scoatem iute ce e-n ea
    Ca sa aiba ce plimba.
    Cateodata chiar motanul
    Vrea culcuș in ea, strenagarul!
    Fiindca-i multifunctională
    Geanta mea cea genială,
    Chiar suport de haine este
    Un dulap de plin plesnește.
    Iar cand vrem sa ne mutam,
    Noi pe ganduri nu prea stam
    Prima-n ajutor o luam.
    Fiindca-i mare incapatoare
    Rezistenta, cusur n-are.
    Pentru ca e buna tare,
    Poate-i rost de surioare
    Fiindca-i tare ajutatoare.

  113. Când ai părinţi care călătoresc mult, îţi vine să te cuibăreşti în geamatan. Asta credeam eu că e singura modalitate de a-i avea aproape . Aşa făceam eu în copilărie… Evident, luam şi motanul cu mine… Era mai mult un joc. Niciodată tata nu m-a luat cu el „împachetată ” în geamantan. Dar mereu îmi promitea că vine repede-repede cu multe jucării şi dulcuri. Doar aşa mă lăsam convinsă să renunţ la planul meu.

  114. Din vechea genata de voaij,care s-a uzat si nu mai era buna de mers in excursii cu ea, am redecorat-o si am facut-o un bun si calduros spatiu pt pisica mea. Un veritabil culcus pentru motanul meu mofturos care nu voaia sa doarma decat in patul din dormitorul meu.Acu se pare ca are propriul „apartament”

  115. Daca este ceva mai mare, o folosesc la depozitarea anumitor haine, pe care, dintr-un motiv sau altul nu prea le mai port.
    Daca am ceva mai mult, ca si volum, de transportat, o geanta mai mare este utila.

  116. Salut! Ideea mea originală pentru genţile de voiaj este legată de CRĂCIUN şi cadouri. Cum ar fi ca în dimineaţa de Crăciun o persoană dragă ţie să primească aceste genţi de vohal pline cu bilete de călătorii pentru anul următor plus toate obiectele necesare călătoriilor?

  117. eu m-as baga in el cand pleaca sotul meu in delegatii :)) si cand vrea sa se schimbe SURPRIZAAAAAA… cum e mai mult plecat chiar ar fi o surpriza… 😐

  118. trollerului vechi caruia i s-au rupt rotile din cauza gropilor i s-a gasit o noua intrebuintare: depozitez CD-uri si DVD-uri si sunt foarte multumita de modul in care este organizat spatiul. Ma gandeam si la obiectele de portelan si sticla care nu mai au loc in bucatarie sau in dulapioare ca si-ar gasi locul foarte bine acolo, in troller, in siguranta. Oricum am nevoie de un troller nou, cu roti solide pentru a-mi cara amintirile din vacante!

  119. Trolerul meu este cam vechiut, dar inca mai merge, dupa ce a fost sifonier de sezon, in 2008 cand am nascut pentru ca nu ma asteptam sa nasc la 7 luni, a fost patut, pentru ca nu aveam suficient spatiu pentru a putea dormi cu bebe in pat a trebuit sa improvizam asa ca din troler a trebuit sa improvizam un pat, asta ca sa fim siguri ca nu cade dupa scaun si nici pe jos nu il puteam culca, asa ca la cele 2,400 gr ale ficei mele a fost numai bun pentru pat. Asta a durat cam 1-2 luni pana cand a mai crescut si a trebuit sa ii luam patut. Acum il mai folosim la vacante mici.

  120. Geanta mea de calatorie detine, pe timpul iernii, paturile subtiri, de rezerva, iar vara pilotele!!! Impusc doi iepuri deodata, profitand de spatiul pe care oricum geanta il ocupa.

  121. Cand te supara sotul si il mai ameninti ca iti faci bagajul si pleci la mama… dar tu nu faci altceva decat sa umpli trolerul, sa deranjezi/aranjezi hainele, dupa care constati in pragul usii cat de mult il iubesti, te intorci si iti aranjezi din nou hainele in sifonier…

  122. Mă gândesc serios să nu ocupe degeaba un loc în casă așa că dacă Lamonza ar intra in posesia mea, aș umple-o cu cosmetice, truse de make-up și tot arsenalul :)) să nu le am prin diverse locuri prin casă, ci toate într-un singur loc. Deschid capacul si le am sub ochi toate, nu??? mai greu v fi atunci cand ma pregatesc sa fiu o TravelGirl, ce ramane si ce scot afara din geantă 😀 Noi fetele, le-am lua pe toate :)) Am avut o geanta de imprumut, un troller, isi astepta urmatoarea calatorie si astepta goala plus ocupa spatiu, buna ideea concursului ca trebuie fructificata si ea ca geanta si fructificat spatiul ce-l ocupa. 🙂

  123. La munte sau la mare pe un calator il vom vedea cu rucsacul, iar cine merge la mare va putea fi recunoscut dupa geanta de plaja, incapatoare, cu manere lungi, din bumbac, din rafie, cu margele sau paiete. Un adevarat jurnalist isi va lua la drum o geanta de reporter, care are un compartiment cu intaritura pentru laptop. Daca mergem cu bebelusul in calatorie, e musai sa avem si o geana pentru el, cu buzunare speciale care sa tina biberonul cald. La drum!
    Principalele aspecte de care tin cont atunci cand ma decid sa achizitionez un troler sunt:
    1. dimensiunile impuse la bordul avioanelor: asigurati-va ca veti lua bagajul in cabina!
    2. capacitatea de transport a trolerului: va incapea intregul echipament?
    3. garantie si service
    4. durabilitate si calitate
    5. securitate
    6. solutii pentru transportul laptopului.

  124. Salutare tuturor, am așteptat să se strângă 199 de răspunsuri la întrebarea pusă de fetele de la travelgirls „la ce altceva a-ți putea să mă folosiți” geanta de voiaj când nu vă transporta lucrurile personale în vacanțele voastre minunate. Foarte multe rapunsuri, care mai de care mai frumose și simpatice, dar voi v-ați gândit vreodată „ce vrea să facă geamantanul meu când nu îmi duce lucrurile dintr-un colț în altul a lumii?” ? ei, uite vin eu cu răspunsul. Noi, mici sau mari, puternice sau mai slabe, geanta de voiaj, troler, rucsac, geanta de umar, indiferent de marca sau preț , indiferent de cum și cât va ajutăm în călătoriile voastre, în restul timpului ne place să….stăm, să ne relaxam, să ne luăm și noi o vacanță bine meritată până la următorul vostru citybreak în Paris, Lisabona sau Milano. Nu vrem să fim raftul prăfuit de cărți, nu vrem să fim înghesuite cu pantofi de vară plin de noroi, nu vrem să legănam nici un bebe, sau să transportăm niciun pet (păros sau mai puțin păros), nu vrem să fim debara sau cutia de depozitare, nu vrem să fim pe post de scaun, sau sacoșa pentru piață. Vrem să stăm într-un loc ferit de lumina directă a soarelui și umiditate , un loc unde tinerețea și sufletele noastre să rămână intacte până următoarea data când va putem ajută cu hăinuțele voastre și cosmeticele care v-ar face cele 3-7 zile petrecute într-o țara străină mai frumoase. Vrem să ne păstrați în siguranță, astfel încât să va fim alături cât mai mult, să vedem și noi lumea toată în compania voastră.

    Pana la urmatoarea excursie,
    cu mare drag, cea mai buna prietena a ta, geantă de voiaj!

  125. La inceput, troller –ul nostru era modern, cochet si curatel. Avea alura nobila, toti intorceau privirea dupa el. Ne insotea in fiecare vacanta. Ce ne mai mandream cu el!
    Acum … nu mai este nici modern, nici cochet, nici curatel. Macar ca se straduie de fiecare data. Dar nu mai reuseste. Fiecare mazgalitura, abtibild si zgarieura spun o poveste. A trecut prin multe saracutu’ !
    Totul a inceput cu un ingeras de copil. Hainele din troller, care statusera bine mersi in fiecare extra sezon, necesitau o schimbare radicala. Au fost rearanjate in variantele: A, B, C,…Z, dar micutul tot nu a fost multumit.
    Au urmat jucariile. Cum acestea nu prea stateau in “cufarul cu minuni”, troller-ul avea sa devina Ferrari de apartament. Dupa numeroasele ciocniri frontale, laterale si rasturnari spectaculoase, dar si in urma nenumaratelor sesizari primite din partea posesorului, troller-ul avea sa primeasca o binemeritata mini-vacanta.
    In perioada de “re-creatie” a suferit un soc cultural. A trecut de la stilul elegant la stilul punk-rock. Formele sale perfecte au fost napadite de tatuaje lavabile (cu creionul) si permanente (cu marker-ul).
    Dupa perioada artistica a urmat cea pastorala. S-a revenit la origini. Avea sa transporte din nou, dar de data aceasta copilasi nazdravani. Asa ca a devenit caleasca trasa de cei mai rapizi bidivii: Fulger si Trasnet.
    Fie ca a fost pe post de culcus in dupa-amiezele somnoroase, fie ca a fost folosit ca ascunzatoare (de sub capacul lui se iteau doi ochisori jucausi pusi pe sotii si tot de aici rasuna “Baucica” menit sa te sperie), Domnul Troller nu s-a revoltat niciodata. Desi poate ca ar fi avut cateva motive…

  126. O geanta de voiaj e ideala in orice situatie poate fi un real ajutor! Pe langa o vacanta, calatorie, e utila in caz ca vrei sa te muti, si aranjezi anumite lucruri mai „fine”, ce nu „suporta” sa fie inghesuite in saci! 🙁 De asemenea, cand vrei sa il „ameninti” ca il lasi si pleci, mai in gluma, mai in serios, pe cel ce iti suporta toanele zi de zi oricum, pregatesti frumoasa geanta, o asezi in centrul atentiei, astfel incat sa te asiguri ca detii complet controlul asupra „jocului” emotional, iar ultima „mutare” cu siguranta iti va aduce o noua victorie, iar tu vei fi, ca de fiecare data, fericita si cu zambetul pe buze! In fiecare zi viata e o noua joaca!

  127. De azi, Lamonza vreau să am
    E de bună calitate, iar în rest
    Pot să spun că e THE BEST
    Cred că aș face cu el mare pam pam

    Oriunde aș avea de mers
    M-ar însoți oriunde și oricand
    Voi fi TravelGirl fără demers
    Și voi fi mândră în gând.

    Alteori l-as folosi
    Inafara de călătorii
    Pe post de bibliotecă
    Cu cărțile mele sau chiar videotecă.
    Camera mea va avea un troller nou
    Am să mă repet din nou
    Vreau să mă bucur cu Lamonza
    De concediu,căci asta conteaza.

  128. In afara de calatorii,getile de voiaj sunt foarte utile si in situatiile neprevazute,cum ar fi despartirile.Spre exemplu,eu as utiliza acest troler pentru a-i face bagajul sotiei,deoarece este destul de mare,astfel incat sa incapa toate lucrurile,fara a fi nevoit sa cumpar un alt troler.Asadar,voi face o mare economie cu acest troler.

  129. Observ ca din cauza unei erori a aparut comentariul meu de 2 ori! Rog sa mi se stearga unul dintre ele, initial nu observasem ca eram inscrisa, am trimis din greseala al doilea! Mii de scuze si multumesc frumos!

  130. Trolerul este acel obiect minunat care iti imbraca toate lucrurile in mantaua sa si le poarta cu grija de la o destinatie la alta…dar tot trolerul este cel care iti ingrijeste hainele pretioase si le conserva parfumul, plimbandu-le intacte de la un anotimp la altul atunci cand marile dulapuri nu te mai ajuta. E un prieten de nadejde, ce sa mai! 🙂

  131. In primul rand multumesc pentru ocazia de a participa la un asemenea concurs (cred ca si ceilalti concurenti sunt in asentimentul meu); pe urma, felicitari pentru ingenioasa intrebare care sta la baza concursului (permite imaginatiei sa se joace putin, in voie).
    Ca folosim gentile de voiaj pentru voiaj (in vacante, concedii – mai mult sau mai putin calduroare) asta e…evident. Ca unii le mai folosesc pentru a depozita una, alta (de la pantofi, accesorii pentru cosmetica, carti si tot ce se mai poate ) e minunat, imaginatie si spirit practic.
    Eu, insa, vin cu alte idei. Cand doresc sa deturnez atentia sotului meu de la Tv (nu de la vreun meci de fotbal, caci nu e fan, dar probabil de la un film sangeros si cu multe impuscaturi cand nu mai aude, nu mai vede, nu nimic) o geanta sanatoasa de voiaj mi-e de un real ajutor: o asez in fata micului ecran si problema-i rezolvata. Nu se supara, doar remarca pentru a nspea oara pe zi ce nevasta ingenioasa are. Spectacolul ce urmeaza e bineinteles mult mai interesant decat prestatia lui Steven Seagal.
    Totodata, pot vedea intr-un troller de dimensiuni decente un fel de paravan, in spatele caruia pot sa schimb tinute (poate o rochie de seara, un costum de baie ori un compleu sexy) cand situatia o cere.
    Sotul meu zicea intr-o zi ca geamantanul ar fi foarte util pentru soacra, asa, cand se supara pe ea.Bineinteles ca mi s-a parut cam sadica remarca. Am luat-o ca pe o gluma, ceea ce cred ca a si fost. 🙂
    Pe moment, cam asta mi-a venit in minte privitor la alte moduri de utilizare a gentilor de voiaj, in afara de calatorii. Desi, daca stam sa ne gandim mai bine ar mai fi inca destule (cum facem cand am cumparat, din timp, cadoul pentru sot/sotie/copii si vrem ca acesta sa ramana ultra-secret? bineinteles varam cu grija intr-o geanta de voiaj. Nu cred ca se va gandi careva sa mearga in vacanta chiar atunci.

    Cu drag,
    Camelia

  132. Pai,dupa cate s-au zis, ar putea fi folosit pe post de toaleta mobila. Pe interiorul capacului punem o oglinda, iar in rest amenajam spatiul pt toate make-up-urile,accesoriile, parfumurile s.a.m.d ale sotiei :)))))). Mai mult ca sigur spuma mea de ras after-ul,ap de ras si deo nu mai au loc acolo :))))
    Deci as avea nevoie de 2 trollere

  133. M-am regăsit pe deplin în descrierea acestui concurs. Da, oricumde merg de mică mai că-mi iau tot dulapul :))))) Și daaa, nu utilizez decat un sfert, nicidecum jumatate măcar. La facultate, mergeam cu o geanta mare sport dar parca era insuficienta, am mers pe tren si cu 7 bagaje :))
    …pana mi-am dat seama că e inutil de multe ori bagajul. In plus, era asa de greu de-mi rupea mainile mereu, un troller era genial, nu prea erau pe acea vreme. Ce usor il tragi dupa tine, poti merge la gara si pe tocuri caci transportul bagajului e floare la ureche. Ce usor mi se parea daca mergeam pt un examen si nu pt saptamani intregi….dar parca si asa usor, lipsea ceva :)))))) …greutatea cu care m-am obisnuit. Apoi, bagajul pt mare o alta poveste ne luam de toate pantofi, sandale, adidasi,foehn-ul,calcatorul, rochii, fustite, bluze, maieuri, pantaloni scurti, lungi, gecuta, jerseu, cosmetice cat cuprinde, prosoape,etc si bagajul e hiperbagaj. Asa e: despachetam o jumd e zi, o alta ne tot facem bagajul si cand ajungem acasa observam cu stupoare ca nici jumatate nu l-am folosit ca mi-am pus prea multe :))))))))

    O poveste haioasa a fost cand am mers pt o saptamana in strainatate. Aoleu!Nu mai puteam merge cu geanta mea mare sport, de mana! Troler imi trebuia pt ca zburam cu avionul, si prima data in viata mea. Nu aveam asa ca am apelat ajutor, la sora mea ;)) avea unul mic si mare. Insista ca mi-l dă pe cel mic. Insist cel mare! :)) Ea, nu si nu, mi-l împrumută pe cel mic ca cel mare e prea mare si nu ma incadrez eu in 20 de kg cat aveam voie pe aeroport sa duc. Ok, am zis! Cand am vazut ce mic e, alt sunet de disperare. :)) Am inghesuit cateva tinute, o pereche de tocuri, o pereche de papuci de vara, o gentuta cu portfarduri, insuficiente oricum ;)),accesorii, o poseta, o perie pe aranjatul parului si cam gata. Na, in aeroport, aveam emotii cand sa vina geanta, imi tot făceam filme: daca n-o recunosc ca nu e a mea, m-am uitat f putin la ea, m-am tot uitat eu la ea s-o retin, s-o memorez, dar ma gandeam dacă din multitudinea de genti nu o recunosc ca ma fac. In plus acolo aveam tot ce era mai bun. Asa e trebuie ceva personalizare. Apoi mi-am amintit ca sora mea ii pusese un snur mov, alte intrebari in mintea mea: daca ala s-a desprins, daca nu mai e, daca mai are si altcineva tot snur mov :))))))) Aiurea! AM recunoscut-o pe loc. A venit a treia. Numai bine, dar ricum trebuie personalizata si trebuie un troller propriu ca stii ca ala e al tau si-l recunosti dintr-o mie fara a-ti face atatea filme 🙂 Așa ca un Troler Superlight ar fi binevenit, are si placuta de identificare, e foarte COOL. E resistent la apa. Na, ploaia nu m-a prins niciodata ca sa-mi ude hainele dar chiar, nus tiu ce ma faceam. Ah, ba da! Geanta mea mare sport de mana e impermeabila, deci naveam probeleme din acest punct de vedere insa poate intra picaturi pe la fermoar.
    E foarte funny si frumusel trolerul Superlight si as vrea sa fiu o TravelGirl. Si ca sa fiu, pe langa ca ar trona in camera mea mereu, as depozita in el ghiduri turistice si tot felul de carti cu tari si locuri de vizitat asa poate imi apropii involuntar vreo calatorie in tara sau strainatate, nu? Lamonza sa ma transforme repede in travel girl 🙂 Dă, Doamne!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.