Provence: prima zi, primele aventuri

După ce am luat biletele de avion spre Nisa, ne conturam un plan de bătaie pentru săptămâna provençală. Printre sutele de fotografii cu lanuri de lavandă înflorită, villages perchés și azurul Mediteranei, mi-am amintit de ecranizarea cărții lui Peter Mayle: Un an în Provence. Filmul cu Russell Crowe – A Good Year m-a fascinat de la primele până la ultimele cadre iar Gordes a devenit must see. Şi chiar dacă am stat aproape 5 zile în Provence, prima zi a fost specială.

_____________________________________________________________________________________________

După ce l-am căutat pe Nietzsche o jumătate de zi în Eze Village şi Eze sur Mer am revenit în Nice. De aici am plecat spre Avignon, unde ne aștepta gazda noastră şi de unde aveam să plecăm a doua zi într-o mică aventură. Avignon e o poartă importantă de unde poţi să cutreieri în voie bucata asta de pământ a Franţei pe care milioane de turişti din lumea-ntreagă vin să o vadă: Provence.

Înainte de a pleca din ţară mă documentasem suficient de bine încât să ştiu foarte clar că orarele transportului în comun din regiune sunt stabilite după nevoile localnicilor şi nicidecum ale turiştilor. Carevasăzică e nevoie să descifrezi un soi de cod înainte să ştii la ce oră pleacă autocarul în direcţia pe care o doreşti. Iar codul ăsta ţine cont de perioadele şcolare, de pieţele ambulante care se organizează în anumite zile în unele sate, de sâmbete şi duminici şi de jours fériés (sărbătorile legale ale francezilor). Nu e chiar aşa de greu cum pare dar dacă ai ratat singurul autobuz din ziua cu pricina…

Din autogara din Avignon, care e la doi paşi de Gare SNCF – Centre Ville, pleacă în fiecare zi curse în toată PACA (n.r. prescurtarea de la Provence-Alpes-Côte d’Azur). Autocarele sunt confortabile, şoferii foarte prietenoşi şi preţul biletelor rezonabil, pe alocuri chiar mic.

Ca să ajungi la Roussillon – unul dintre Cele mai frumoase sate ale Franţei, trebuie să iei autobuzul numărul 15.1 până în orăşelul Apt şi de acolo un taxi sau faci autostopul. Ori cu același 15.1 până în Coustellet și apoi cu linia 15.3 până în Place du Village din Roussillon.

Sătucul ăsta e cocoțat pe unul dintre dealurile Parcului Natural Luberon iar vederea către Muntele Ventoux (cel mai înalt vârf din Provence) îți taie răsuflarea. Dar nu asta îl face atât de special. Pe măsură ce te apropii de intrarea în sat, totul în jur capătă nuanțe gălbui. Apoi pământul, străzile și casele se colorează în galben intens, orange şi ocru. Roussillon e renumit pentru le Sentier des ocres – cel mai mare zăcământ de pigment ocru din lume.

Imaginea din centrul Roussillonului e aproape ireală: de o parte e satul cu casele roșiatice care par încremenit în bătaia soarelui iar de cealaltă e cariera – un soi de Colorado provençal care azi e ca o mină de aur pentru localnici. Mii de turiști bat cale lungă numai să-și mâzgălească tălpile cu nisipiul ăsta colorat. Biletul de intrare pe traseu costă 2,5 euro fie că alegi drumul scurt (30 de minute) ori pe cel lung (o oră).

Apoi am luat-o la pas pe străduţele din sat. Într-o săptămână am colindat sute de străduţe – însorite sau ferite de soarele dogoritor, albăstrui sau roşiatice, din piatră, bătute de briza mării ori cu un miros de lavandă în aer, străduţe sufocate de turişti ori, din contră, atât de pustii că îţi auzeai gândurile. Ciudat dar nu a fost niciun moment în care să spun că e suficient. Asta pentru că nicio uliță franțuzească nu seamănă cu alta. Și pentru că la fiecare colț de stradă te așteaptă o surpriză. Și localnici senini și bucuroși de oaspeți care te salută de parcă te cunosc de-o viață.

Cu picioarele colorate bine de tot de praful roşcovan din Sentier des Ocres, ne facem curaj şi ne luăm tălpăşiţa spre un alt sat rupt din filmele de la Hollywood – Gordes. Parol!

Între Roussillon și Gordes sunt vreo 10 km dar prima jumătate a drumului trece printr-o pădure de pini care te mai apără de razele soarelui așa că plimbarea e cât de poate de agreabilă. Unde mai pui că șoseaua nu e foarte circulată. Cu toate astea e bine să ai la tine o cantitate generoasă de apă, o pălărie și o eșarfă cu care să-ți acoperi umerii și o cremă cu SPF ridicat.

A doua jumătate a drumul însă e nevoie să faci autostopul pentru că șoseaua e aglomerată iar podgoriile și câmpurile de lavandă nu-ți dau posibilitatea să te adăpostești de soare. Prima experienţă ca autostopiste e cu noroc: în 10 minute găsim o mașină care ne duce până în centrul satului. Unul plin de artişti populari şi el, desigur, pe lista exclusivistă cu cele 156 de surate frumoase din Franţa.

Gordes e peste măsură de turistic. Vinovat se fac, desigur, Russell Crowe și Marillon Cotillard pentru rolurile din A good Year. De fapt, așa am ajuns și noi acolo, după ce am suspinat îndelung după scenele din film și cu un scop precis: să găsim Fanny’s Chanel bistro. Numele real e La Renaissance iar bistroul e de fapt cafeneaua castelului cu acelaşi nume, transformat în hotel.

Surprinzător, în Place du château e liniște. Poate șipentru că am ajuns aici la orele prânzului când farniente pune stăpânire pe Provence. Cu atât mai mult am savurat fiecare moment din piațetă: castelul La Renaissance – vechi de aproape 1000 de ani, bătaia grea a clopotului de la Biserica Saint Firmin şi fântâna din centru sunt irezistibile. Cu greu am luat-o apoi agale pe les calades – străduţele în pantă, pavate cu piatră cubică, cu un soi de scări săpate pe mijloc. Sunt o curiozitate a satului dar eu pot să spun că sunt foarte practice pentru că altfel sunt şanse mari să aluneci pe pietrele acelea.

Am continuat de-a lungul zidurilor de apărare, printre ciripelile gălăgioase ale păsărilor și cântecul greierilor. Sunt atât de mulți greieri în Provence încât să nu te mire dacă fiecare casă are agățat câte unul deasupra ușii. Francezii îi spun cigale și se găsește de cumpărat în fiecare atelier al artiștilor  de aici. Cât despre artişti, am descoperit cu bucurie  atelierul românului Radu Focşa, de pe rue de la Poste. Fă-i o vizită, dacă ajungi vreodată în Gordes.

Ce-mi place cel mai mult la satele astea – Sainte Agnès, Eze, Roussillon – e că nu trebuie să alergi să bifezi niciun obiectiv turistic. E suficient să te lași purtată prin labirintul de case cochete, buticuri cu obiecte artizanale, biserici gotice, patiserii și braserii cu arome îmbietoare și terase unde să-ți potolești foamea și setea. Nici nu știi când, după un colț, e un punct de unde poți să vezi cum Provence ți se așterne la picioare.

Cască bine ochii! Gordes nu duce lipsă de astfel de colţuri unde să-ţi tragi sufletul pentru câteva clipe şi să simţi sudul Franţei prin toţi porii. Sunt o mulţime de indicatoare ce îţi conduc paşii către un „Point de vue” spre Valea Luberonului. Ce e şi mai important e că timpul are rădbare cu turiştii aici. Nimeni nu se grăbeşte nicăieri iar hărţile sunt bine dosite în genţi şi în rucsacuri pentru că nu ai nevoie de ele.

Din Gordes am făcut din nou autostopul până în Coustellet unde, pe Route de Gordes – D2 e Muzeul Lavandei. Un muzeu de familie, deschis în 1991, unde înveţi să faci diferenţa între lavanda fină şi lavandine iar la sfârşitul vizitei audio-ghidate te aşteaptă un magazin parfumat, cu tot soiul de creme, parfumuri şi uleiuri violet. E tare greu să rezişti tentaţiei!

[nggallery id=2]

Mai multe fotografii pe pagina noastră de Facebook.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

26 COMENTARII

  1. Dupa ce am citit tot ce a scris Peter Mayle despre Provence inca aveam dubii daca merita sa promovez zona la rang de „must see cat mai repede”. Mi-era ca talentul lui Mayle mi-a conturat in minte o zona mult mai idilica decat e in realitate. Dar pozele voastre m-au convins. E musai sa ajung acolo!

  2. Pentru ca am si eu intentia de a descoperi Provance in primavara viitoare am rugamintea de a-mi dezvalui unul dintre secretele voastre: cel referitor la transport: cand ati luat bilet de avion ca sa puteti pleca in mai, cat au costat, eventual compania. Multumesc

    • ce frumos ca vrei sa mergi in Provence! Toti francezii care locuiesc in zona ne-au spus ca luna mai e perfecta pentru a face un autotour acolo.
      Biletele le-am luat pe la sfarsitul lui octombrie sau inceputul lui noiembrie (nu mai retin exact), au costat in jur de 50 de euro (dus-intors) iar compania cu care am zburat e BlueAir. Are orare bune pentru Nisa, de unde ajungi foarte repede si usor in partea de sus a Provence-Alpes-Côte d’Azur.

      Sigur ca si in Marseille e aeroport international dar nu am cunostinta de companiile cu care ai putea zbura acolo si nici de preturi 🙂

  3. Multumesc din suflet. O sa imi fac un traseu si te voi mai contacta cu siguranta, ca probabil voi mai avea nevoia de sfaturi.
    O zi frumoasa si sa ne bucuri sufletele cu cat mai multe povestiri si poze minunate

  4. […] Casele astea colorate care sunt deja un brand pentru mica insulă venețiană au și o mică poveste. Iarna e mai tot timpul ceață aici și cum spuneam că Burano e un sat de pescari, se pare că localnicii și-au vopsit casele în culori cât mai vii, astfel încât să le cunoască de departe. Sigur că la început culorile nu erau atât de vii și se foloseau pigmenți de origine minerală, culorile predominante fiind ocrul (așa cum se întâmplă încă în Roussillon, Franța). […]

  5. Excelent! Eu acum planific o saptamana in Provence cu masina si in limba romana sunt atat de putine articole…parcate…dar al tau e genial! o sa-l invat pe dinafara pana mergem. Daca mai ai si alte sfaturi please share. Noi o sa avem cartierul general in Avignon (am si facut rezervarea) si apoi o sa fac un plan pe zile…vrem in princiu sate si oase mici cu masina lasata undeva intr-o parcare si mers la pas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.