Vacanță în Andaluzia: Granada-ghid practic

Toți care au ajuns în provincia sudică a Spaniei ne-au spus că Granada nu trebuie ratată iar Alhambra merită o zi întreagă. Deși prima impresie, la ieșirea din gară, nu a fost cea mai plăcută, pe măsură ce te apropii de centrul orașului, lucrurile se schimbă.

Când să mergi

Reține că Granada este foarte aproape de Mulhacen, cel mai înalt vârf din Spania (3481 metri). Prin urmare, aici vei găsi temperaturi mai scăzute în timpul nopții chiar și în miezul verii (ziua sunt 35-40 de grade). Zăpezile din Sierra Nevada se întind până în oraș pe timpul iernii așa că cele mai bune perioade să ajungi aici sunt primăvara și toamna. În octombrie, când am ajuns noi aici, este perfect. Poți scoate din bagaj doar o rochiță vaporoasă și o gecuță scurtă de piele.

  • Corpus Christi este o sărbătoare catolică ce se aniversează cu fast în Granada (costumații, parade și dansuri) în a opta duminică după Paște (mai-iunie).
  • Festivalul Virgen de las Angustias (patronul spiritual al orașului) este sărbătorit cu surle și trâmbițe pe străzi în ultima duminică a lunii Septembrie.

alhambra granada spania

Cum ajungi

Dacă avionul tău aterizează în Malaga, trebuie să știi că ai doar 130 de kilometri până în Granada. Îi poți parcurge fie cu o mașină închiriată (dacă sunteți 4-5 e chiar indicat), fie cu autobuzul. Biletul costă 9 euro, cursa durează o oră și jumătate iar autobuzele pleacă din oră în oră. Orice ai alege, drumul este excepțional. Eu nu-mi puteam dezlipi nasul de geam pe toată durata cursei. Spania are autostrăzi foarte bune care trec printre dealuri și pueblos blancos minunate. Trebuie să fii acolo!

albaycin granada spania

Unde te cazezi

Oriunde ai alege să te cazezi, ai grijă să fie cât mai aproape de centrul vechi. Atmosfera Granadei este una liniștită dar vie și e păcat să ajungi aici și să stai în partea nouă, cu blocuri, a orașului. Bucură-te de farmecul aparte ce-l are acest oraș care încă poartă urmele maurilor și rezervă  un hotel mic și cochet sau unul care seamănă cu un palat arăbesc. Poate găsești aici ceva care să-ți placă!

granada spania (2)

Unde și ce mănânci

În Granada mi-am dat seama pentru prima dată că în sudul Spaniei nu e deloc scump să trăiești sau să călătorești. Dimpotrivă, unele lucruri sunt mai ieftine decât în nord și chiar decât în România. Cafenelele se deschid la 6 dimineața și costă doar 1,20 Euro să bei o cafea tare (plus un pahar de suc sau ceva dulce din partea casei) în una dintre piațetele pavate cu piatră. Unde mai pui că în Granada, la orice băutură comandată ţi se aduc tapas consistente gratis.

La restaurantul El Aji din Placeta de San Miguel Bajo costă 9 Euro meniul zilei iar după masă înțelegi parcă mai bine cu ce se mănâncă ParAndalucia: condimente arăbești, omletă Sacromonte, gazpacho andaluzian cu usturoi, sardine, șuncă afumată Trevelez, patatas a lo pobre (cartofii săracului), puchero a la gitanilla (rasol țigănesc) și deserturi foarte aromate și dulci.

generalife alhambra granada

Ce vezi

Cu siguranță că tot ce vrei să vezi în Granada se întâmplă în partea veche a orașului și n-ar fi rău să ai vreo 3 zile la dispoziție pentru asta. Adică un citybreak adevărat. Pe de altă parte, noi ne-am întoarce aici pentru cel puțin o săptămână ca să explorăm și împrejurimile mai sălbatice, adică parcul național Sierra Nevada.

  • El Albaycin – vechiul cartier arab. Scapă de hartă și plimbă-te în voie pe aleile înguste ale zonei dintre dealuri: Alhambra, San Cristobal, Sacromonte și Elvira. Partea aceasta a orașului e foarte romantică și presărată cu localuri mici și cochete.
  • Alhambra – e cel mai vizitat monument din Spania, aproape 3 milioane de turişti vin anual să vadă palatele maure. Imaginează-ţi deci că încă de la primele ore ale dimineţii se formează cozi destul de mari la casele de bilete.
  • Generalife (Grădina Arhitecților) – grădinile palatului sunt o adevărată operă de artă iar angajații o îngrijesc continuu. Numele se pronunță Heneralife și nu General Life, așa cum în mod greșit l-am englezit eu.

generalife alhambra granada spania

  • Paseo de los Tristes – deși nu are un nume prea fericit (pe vremuri treceau pe aici familiile ce-și conduceau răposații de la biserică spre cimitir), noi am găsit acest loc ca fiind foarte romantic. Cântăreți, buticuri, restaurante mici și susurul râului Darro.

passeo tristes granada spania (2)

  • Mirador de San Nicolas – locul despre care se spune că are cel mai bun punct de belvedere asupra orașului și asupra palatului. Sunt de părere că de pe fiecare deal se vede la fel de frumos însă doar aici poți lua parte și la o cântare flamenco.

TravelGirls te învaţă Tips & Tricks

  • poţi să cumperi biletele pentru Alhambra pe internet, evitând astfel cozile interminabile însă vei plăti însă o taxă suplimentară, de 1,40 de euro. Biletele se cumpără de aici.
  • dacă ai bilete pentru o anumită oră ca să intri în Alhambra, nu te rătăci prea mult prin Generalife pentru că riști să nu ajungi la timp înapoi.

alhambra granada

  • lângă intrarea în Alhambra există un panou la care te poți conecta cu telefonul (orice telefon) prin bluetooth și primești gratuit un mini ghid turistic.
  • mergi la cumpărături în apropiere de Alhambra, pe aleile cu bazaruri și buticuri arăbești. Prețurile sunt mici și ai multe șanse să găsești obiecte unicat.
  • bea o cafea la 7 dimineața în una dintre cafenelele din centrul orașului, în timpul săptămânii. Costă doar 1,20 Euro dar momentul acela de liniște în care orașul abia se trezește este neprețuit.

Recomandat de TravelGirls:

  • apusul la Mirador de San Nicolas.
  • o plimbare prin Albaycin la miezul zilei. Aleile sunt înguste, soarele nu pătrunde îndeajuns încât să încălzească prea mult iar localnicii sunt retrași în case.
  • arhitectura alpujarreña – fii cu ochii după casele de piatră așezate parcă una peste alta. Fiecare are o poveste de spus și dacă ai destulă răbdare, poți surprinde destule cât pentru un roman.

strazi granada

Sfatul TravelGirls:

Nu te grăbi în Granada. Dar chiar și dacă o faci, orașul te va prinde în mrejele lui și te va încetini exact așa cum îi place. Rezervă-ți timp să te bucuri de o masă bună, să te plimbi în voie, să faci fotografii când e lumina mai prietenoasă și chiar să lenevești pe treptele de piatră caldă ale unei case. Nimeni nu se grăbește nicăieri în Spania.

farniente granada spania

Ce pui în bagaj:

  • rochița vaporoasă – în timpul zilei, vremea e frumoasă și caldă până târziu, în noiembrie, iar atmosfera Granadei cere o ținută adecvată pentru… o ședință foto.
  • o geacă de toamnă – indiferent de sezon, noaptea și mai ales dimineața se lasă răcoarea și roua așa că vei avea mare nevoie de un backup vestimentar.
  • loc liber – pentru cumpărături. Nu ai cum să te întorci cu mâna goală din Granada. Fie că e vorba despre un șal, brățări, o lampă sau fețe de pernă cu motive orientale, toate sunt superbe, au prețuri convenabile și e loc de tocmeală.

P1110010

____________________

Articolul acesta face parte din campania ParAndalucia cu Paravion.ro. Pentru a vedea toate poveștile din ParAndalucia, click aici. Mai multe fotografii din această regiune găsești în albumul foto de pe Facebook și update-uri pe htag-ul #ParAndalucia de pe Twitter.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.