Turul Cretei cu rucsacul în spate (III)

Plecăm în a treia zi de aventură din Creta și lăsăm în urmă capitala insulei, nu înainte de a mai face o plimbare matinală până în piațeta de la capătul străzii 25 august, lângă Catedrala Sfântul Titus. Am părăsit Heraklionul cu o imagine interesantă – câțiva preoți luau micul dejun la o tavernă de lângă biserică, în Piaţa Agios Titos, relaxați, pregătindu-se pentru o nouă zi, într-un loc în care timpul chiar curge altfel.

___________________________________________________________________________

Heraklion – Peştera Sfendoni – Mănăstirea  Arkadi – Rethymnon – Georgioupoli – Lacul Kourna  – Stavros – Chania

Până să înceapă soarele să dogorească, pornim spre peștera Sfendoni, care se află la vreo 50 km (aproximativ o oră, cu mașina) de Heraklion. De data aceasta, drumul nu mai șerpuiește pe coastă ci străbate o zonă muntoasă. Peștera, cunoscută și sub numele Zoniana e cocoțată pe un deal, la 630 m altitudine. Cu o mulțime de stalactice și stalagmite, Peștera Sfendoni e considerată a fi cea mai frumoasă din toată Grecia și e protejată de UNESCO.  În schimbul unei taxe de 4 euro, ai parte de un tur cu un ghid care vorbește perfect engleza, franceza ori germana și de istorisiri care mai de care mai interesante. Peștera abundă de legende iar ghidul e bucuros să împărtașească din povestioarele sale.

Pe timpul verii tururile ghidate în peștera unde temperatura nu depășește 17°C se fac din oră în oră iar programul este zilnic, între 9.30 şi 16.00.

Mai luăm o gură de aer proaspăt din vârful dealului pe care se află Peștera Sfendoni, admirăm priveliștea și o luăm din nou din loc, spre Mănăstirea Arkadi.
Dacă vrei, poți să mergi la Muzeul Figurilor de Ceară din Zoniana, unde îi vei găsi pe El Greco ori pe Nikos Kazantzakis dar și o mulțime de colecții de monede turcești. Eu nu am fost pentru că nu știam de existența lui.

Ei bine, la doar 25 km de Retymnon am găsit Moni Arkadi, fondată în timpul perioadei bizantine, de către un călugăr pe nume Arkadios. Cocoțată și ea, ca și peștera Sfendoni, la peste 500 m deasupra mării, este cea mai cunoscută mănăstirea a Cretei, cu o poveste surprinzătoare.  În timpul ocupației turcești, aici este singurul loc din întreaga Grecie unde clopotele au continuat să bată. De altfel, când pe la 1866, 15000 de turci au înconjurat mănăstirea, eroul cretan Kostis Giamboudakis a aruncat în aer întreg complexul, astfel că majoritatea otomanilor dar și cei 1000 de copii și femei cretani care se adăpostiseră aici au murit. Suicidul în masă se pare că i-a făcut pe turci să părăsească Creta câțiva ani mai târziu însă ziua aceea, 9 noiembrie este sărbătorita și astăzi la Mănăstirea Arkadi.

Intrarea costă 2 euro și trebuie să ai grijă cu ce ești imbrăcată, altfel nu ți se va permite să intri în mănăstire care este deschisă zilnic, de la 9.00 la 20.00, din iunie până în septembrie.  Cei câțiva călugări care mai trăiesc aici țin slujbe în fiecare zi așa că trebuie să le respecți ritualul, în liniște. Nu știu ce mi-a plăcut mai mult: zidurile fortuite ale mănăstirii, biserica din piatră ori liniștea care învăluia într-un mod straniu acest loc. Totul era minunat!

Dacă vrei să vii aici cu autobuzul, trebuie să știi că sunt 2 sau 3 curse care pleacă zilnic din Rethymon iar prețul unui bilet este de aproximativ 3 euro (drumul durează o jumătate de oră).

Amiaza ne-a prins din nou în Rethymnon, un oraș care mie mi-a plăcut tare mult așa că am profitat de ocazie și am mai colindat preț de un ceas pe aleile pietruite și extrem de înguste. Prânzul l-am luat pe plajă, una destul de aglomerată, fără să fie însă sufocantă. Mi s-a părut a fi cea mai mare și aglomerată plajă de la Mediterană. Și am mai fi zăbovit pe un șezlong ori în valurile puternice dacă nu mai aveam atâtea de văzut.

Așa că am părăsit cu greu Rethymnon iar următoarea oprire e în Georgioupoli, care e foarte popular printre turiștii germani. Golful este alimentat cu apă dulce din 3 râuri care se varsă aici în mare, pe margine străjuiesc o mulțime de eucalipți iar cele câteva plaje te lasă fără cuvinte. Majoritatea plajelor mari din Georgioupoli au sezlonguri și centre de închiriere a echipamentului pentru surf ori alte sporturi de apă. Poți să închiriezi o hidrobicicletă și să pleci la plimbare de-a lungul râului Almiros, câteva mile bune. Dacă ai noroc vei putea vedea broaște țestoase ori egrete.

Cel mai mult mi-au plăcut în Georgioupoli traficul extrem de redus, aleea cu eucalipți de la intrarea în oraș, panorama către Munții Albi și capela albă de lângă port. Da, lângă port, pe o mică insulă pietroasă este Capela Sfântului Nicolae care se spune că protejează pescarii.

Din Georgiopoli ne abatem vreo 5 km, pe un drum secundar, până la un lac incredibil – Lacul Kourna. Singurul lac alimentat în mod natural cu apă dulce din Creta este arie protejată și pentru că aici se găsesc țestoase de apă dulce, egrete albe, specii rare de pești ori șerpi de apă (nu-ți face griji, nu sunt veninoși). Dacă ești cu mașina, în câteva minute ajungi la Kourna dar poți foarte bine să mergi pe jos ori să iei unul dintre autobuzele fac legătura între Kourna, Rethymnon și Chania, de două ori pe zi (autobuzele circulă pe vechea șosea principală).

Una dintre surprizele acestei zile a fost  Stavros – plaja unde s-au filmat scene din filmul Zorba grecul, ecranizare după cartea lui Nikos Kazantzakis. Auzisem de sătucul acesta pitoresc de multă vreme şi, pentru mine, el era esenţa Cretei. Desigur că în periplul meu de o săptămână pe drumurile de coastă ori prin munţi aveam să descopăr o mulţime de alte locuri surprinzătoare şi pitoreşti dar cele două ore petrecute în Stavros mi le amintesc minut cu minut.
Stavros se află în Peninsula Akrotiri, considerată pe bună dreptate „muntele sfânt al Cretei” pentru că într-un areal destul de restrâns se găsesc cel puţin 5 mănăstiri, din piatră ori spoite în alb, astfel încât bucăţica aceasta e tare pitorească.
M-am îndrăgostit pe loc de golful cu apă străvezie poate şi pentru că era aproape pustiu şi era linişte! Cred că atunci am exclamat pentru a doua oară: sunt în Creta!
Şi dacă nu ai citit încă romanul lui Nikos Kazantzakis (nu e suficient să fi văzut filmul), ai un motiv bun să o faci în timpul zborului spre Creta ori în timp ce leneveşti la plajă, într-unul din sutele de golfuri care se găsesc pe insulă.
Dacă mai ai timp până la apusul soarelui, poţi să mai colinzi prin satele tradiţionale de pe coasta Akrotiri, unul dintre, tare interesant fiind Selia. Mi-a plăcut mult aici tavernele cu nu mai mult de trei mese, unde grecii vrednici din sat – doar bărbații! – se cinstesc cu un raki (da, în Creta nu se bea ouzo ci raki), citesc ziarul și pesemne că dezbăt tot soiul de probleme. M-a dus cu gândul la Poiana lui Iocan!

Spre seară, ne-am retras în Chania, fosta capitală a insulei, oraș despre care cretanii spun că este cel mai frumos din partea asta de lume. Și le dau dreptate. Pe-nserat, o plimbare pe străduțele atât de înguste din Centrul Vechi până în port, unde tavernele sunt pregătite pentru a primi deopotrivă și turiști pofticioși și greci care ies cu familia la cină, este tot ce ai nevoie la finalul zilei. Ajunsă în port, mai poți vedea moscheea Yiali Tzami, Piața Eleftherios Venizelos și, bineînțeles, Farul Venețian care este cel mai fotografiat obiectiv turistic din Creta. Am văzut mai multe a doua zi de dimineață.

Pentru campare, în Chania Camping, la 3 km vest de oraș, trebuie să iei autobuzul spre plaja Kalamki și să-i spui șoferului unde vrei să ajungi. Poţi oricând să te cazezi și la una dintre numeroasele vile, guestshouses ori hosteluri din oraş sau din apropiere, pentru preţuri între 12 şi 18 euro pe noapte. Toate au teresă, unele cu vedere excepţională la mare iar proprietarii sunt foarte ospitalieri.

Nu poți să-ți dai seama cât de multe poți face în Creta decât la sfârșitul zilei când, cu o bere mythos în față și o caracatiță friptă sau un gyros în farfurie privești cu nesaț sutele de fotografii.

 

 

Restul turului aici:

Prima zi: Turul Cretei cu rucsacul în spate (I)

A doua zi: Turul Cretei cu rucsacul în spate (II)

A patra zi: Turul Cretei cu rucsacul în spate (IV)

A cincea zi: Turul Cretei cu rucsacul în spate (V)

Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here