Sainte Agnès – deasupra Europei

Franța e campioană la numărul de villages perchés, adică sate cocoțate pe stânci. Să tot fie vreo 120 de sate fermecătoare doar pe Coasta de Azur, unele dintre ele clasificate drept cele mai frumoase din Franța. Primul pe care l-am văzut e doar la o aruncătură de băț de Nisa și se laudă că e cel mai înalt sat litoral din Europa: Sainte Agnès.

________________________________________________________________________

Dacă nu ai mașină pe Coasta de Azur, posibilitățile de a ajunge în anumite localități sunt limitate la câteva autobuze pe zi. Dar ăsta nu e motiv de descurajare ci, mai degrabă, îți pune la încercare abilitățile organizatorice. Pe de altă parte, poți  să apelezi cu încredere la Oficiile de Turism care se găsesc și în cel mai izolat sat. Unde mai pui că oamenii de aici sunt gata să te ajute și în engleză, care e o raritate printre localnici.

Ca să ajungi din Nisa la Sainte Agnès trebuie să te trezești dis de dimineață și să schimbi două autobuze: 100 din Nisa până în Gare routiere din Menton și apoi 10, pe care îl iei din același loc. Biletele se cumpără direct de la șoferi și costă 1 euro. De ce trebuie să te trezești cu noaptea-n cap? Pentru că naveta care face legătura între Menton și Sainte Agnes nu circulă decât de trei ori pe zi: 9:50, 14:00 și 16:15. Orarele poți să le consulți pe site-ul oficial. Cel mai bine este, firește, să prinzi primul autobuz care pleacă spre sat.

Menton e un orășel cochet de pe Coasta de Azur, unde în mai mirosul de flori de portocal te amețește de la primele ore ale dimineții. Cu toate astea, Menton e special în februarie, atunci când aici se desfășoară Festivalul Lămâilor – un eneniment unic în lume, care presupune o desfășurare impresionantă de forțe și unde se strâng, în fiecare an, peste 200 de mii de vizitatori.

Din Menton până la Sainte Agnes sunt vreo 10 km pe o șosea care urcă șerpuind până la 800 de metri deasupra mării: am ajuns în cel mai înalt sat litoral din Europa.

În ciuda denumirii pompoase pe care o are şi cu care se laudă în stânga şi-n dreapta, Sainte Agnes nu e asaltat de turişti – ca suratele lui de prin părţile astea. Şi ca să înţelegi că nu bat câmpii, ghidul de la Grădina Medievală a fost atât de surprins să ne vadă pe acolo (doar o mână de turişti mai trecuseră înaintea noastră) încât ne-a întrebat cum de am aflat noi tocmai de satul lui.

Ce-i drept, aflasem de o listă exclusivistă pe care erau înșirate cele mai Frumoase Sate din Franța și unde era menționat și satul nostru. Unde mai pui că lista asta, ce numără 156 de sate – care mai de care mai interesant – nu e făcută după ureche ci e rezultatul a 30 de ani de muncă unei asociații franceze. Pe site-ul asociației poți vedea sigla care te întâmpină la intrarea în fiecare dintre cele 156 de sate.

Cât despre Grădina Medievală – e cocoțată deasupra satului așa că e nevoie să urci câteva scări dar efortul e prea mic pentru răsplata care te așteaptă aici. Încă de la intrare te întâmpină o brunetă focoasă, trecută de prima tinerețe și cam corpolentă: e Fifi, stăpână peste micul ei regat. E atât de încântată de oaspeți încât se oferă să-ți fie ghid și să-ți arate locuri numai de ea știute până când își dă seama că nu i-ai adus nimic de mâncare. Și-atunci pisica îți întoarce spatele și-și vede de-ale ei.

Grădina și castelul se vizitează în fiecare zi de la 9 la 13 și de la 14 la 18

Câțiva pași pe aleile bordate de lavandă, trandafiri și flori în toate culorile, mai urci câteva scări și ajungi în turnul castelului. Sau ce-a mai rămas in el. Nu auzi cântul trubadurilor dar de aici, de sus, cu Grădina Medievală la picioare, nebunia de pe Coasta de Azur pare atât de departe. Iar panorama care se deschide pe de o parte spre Medieterana și, în partea opusă spre Parcul Mercantour face toți banii. De fapt, nu există o taxă pentru vizita castelului și a grădinii dar poveștile frumoase pe care ți le spune Gebhard, ghidul de aici, te împiedică să pleci fără să faci o mică donație. Tot de la el  am primit un pont: mergeți să luați prânzul la restaurantul Saint Yves.

La Sainte Yves am găsit un restaurant de provincie, cald și primitor, cu oameni care se bucură de fiecare oaspete ce le calcă pragul. Un meniu complet costă 16 € și îți deschide apetitul pentru bucatele provençale. De departe iepurele cu verdețuri și tartele cu portocale și zmeură ne-au plăcut cel mai mult. Dincolo de toate astea, restaurantul are și o terasă cu un view minunat pe care e păcat să îl ratezi dacă e suficient de cald și soare.

După o masă pe cinste am luat-o la pas pe străduțele pietruite, care ba urcă, ba coboară ba se înfundă în ușa vreunei case care parte ruptă din povești. Niciodată nu am văzut un loc atât de straniu: case din piatră, conservate excelent, cu sute de flori în ferești, cu aromă de tartă cu unt abia scoasă din cuptor și totuși cu străzile pustii. Ne-am întrebat minute în șir dacă satul ăsta e locuit ori de n-o fi doar vreo găselniță menită să atragă turiști. De fapt, îmi ajung degetele de la o mână să număr turiștii pe care i-am văzut mergând cu capetele sucite pe aleile astea.

În centrul satului e o biserică – Notre Dame de Neige. Doar clopotul care bate din oră-n oră mai sparge liniștea. Și două fetițe care plimbă de zor o păpușă. Altfel, ai impresia că ești în curtea cuiva. O curte cât un sat. Unul dintre cele mai frumoase sate din Franța și, cu siguranță cel mai înalt sat litoral din Europa.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

14 COMENTARII

  1. Frumos!

    Am fost si eu intr-un astfel de sat insa era mult mai turistic.. O sumedenie de magazine de suveniruri te imbiau cu tot felul de cosulete impletite, galetuse cu levantica, cosmetice facute manual …

    Mi s-a facut dor de Franta (la naiba, stiu eu de ce iubesc tara asta de mica!) 😀

    Astept cu nerabdare sa mai citesc!!

  2. […] de Munegu cum se numeşte în monegască) e undeva la mijlocul distanţei dintre Nice şi Sainte Agnès aşa că cel mai uşor şi ieftin (1 €) ajungi aici cu autobuzul n° 100 al Lignes d’Azur. […]

  3. Am şi eu câteva întrebări:

    1. Aţi vizitat şi fortul din al doilea război mondial?
    2. La ce oră v-aţi întors la Menton şi apoi la Nisa?
    3. Pentru Nisa aţi luat tot autobuzul 100 sau trenul?
    4. Aţi mai avut timp de izitat în Menton?

    Mulţumesc anticipat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.