Road trip-urile de altădată

Road trip-urile de altădată
Road trip-urile de altădată

Am dat într-o zi peste fotografille vechi, pe hârtie și am devenit nostalgică. Câteva dintre ele erau din călătoriile pe care le făceam în fiecare vară cu ai mei, când eram mică. Au fost zeci de road trip-uri prin țară, ocazii cu care am încercat o mulțime de modalități de cazare, am mâncat prin tot soiul de locuri și am ajuns pe drumuri pe care se vedea că nu mai trecuse demult nicio mașină. În anii copilăriei am prins gustul pentru călătorii şi am înţeles că cel mai mult contează să vrei să pleci la drum. Niciodată banii ori vremea urâtă nu ne-au stat în cale şi lucrurile stau exact la fel şi acum.

______________________________________________________________________

De la munte pân’ la mare, cu maşina din dotare

De cele mai multe ori, plecarea în vacanţă alături de părinţii mei însemna un road trip de vreo 10 zile într-o anumită zonă din ţară. Şi de cele mai multe participam activ la alegerea acelei regiuni şi mă documentam prin manuale ori pe la bibliotecă în legătură cu ce e de văzut pe acolo. Încă am obiceiul ăsta numai că acum nu mai trebuie să bat drumul până la bibliotecă ori să merg la sala de audiţii să-mi povestească cineva în urechi Cartea Oltului. Însă cele mai faine momente erau acelea când ai mei hotărau ad-hoc data plecării: a doua zi!

Soveja – prima vacanţă la munte şi cea mai bună vată de zahăr

Soveja, 1990
Soveja, 1990

În primii ani stăteam ori în hoteluri (toate cele 10 zile) şi plecam în fiecare zi cu maşina prin împrejurimi ori la diverse vile. Prima vacanţă la munte  pe care mi-o amintesc e cea de la Hotelul Zboina din Soveja, în Vrancea. Azi hotelul e în paragină iar staţiunea arată ca după bombardament. Sigur că fiind un loc aproape de casă am revenit de câteva ori acolo – la căsuţe din lemn şi cu cortul. Cel mai mult îmi plăcea la Soveja vata de zahăr. Era primul lucru pe care îl făceam când ajungeam acolo, chiar dacă, uneori, trebuia să stau la cozi interminabile, timp în care se mai termina zahărul.

Ozana cea frumos curgătoare – prima noapte în cort

Sinaia şi Culoarul Rucăr-Bran

Primul tur de forţă cu cortul a fost prin ’94, în nordul Moldovei. Era prima dată când stăteam la cort şi mi-a plăcut mult de tot. Nici măcar nu erau corturile noastre pentru că pe atunci nu se găseau pe toate drumurile. Cel mai mult mi-a plăcut noaptea petrecută în Agapia, pe malul Ozanei, aproape de marginea drumului. Nu înţelegeam eu cum putuse Nică să se scalde în apa asta aşa mică şi mă tot gândeam unde este cireşul mătuşii Mărioara. Am aflat a doua zi, când am fost la Humuleşti, la casa lui Creangă. Cel mai amuzant a fost când am pierdut geamantanul care era ancorat deasupra maşinii. Noroc că am oprit la scurt timp într-o benzinărie şi ni l-a înapoiat un şofer care a trebuit să ne urmărească pentru asta.

Din Poiana Zânelor spre nicăieri

Mausoleul Mărăşeşti

Un alt circuit pe care mi-l amintesc cu drag a început la Slănic Moldova şi a continuat pe la Barajul Uzului, Poiana Zânelor, Siriu, Slănic Prahova. Aici am dormit într-o pădure de foiase, fix pe marginea şoselei şi ne-au lătrat câinii toată noaptea. De fapt, nu pe noi pentru că le dăduserăm de mâncare ci pe cei care ar fi încercat să se apropie de cortul nostru. Şi pentru că tot spuneam la început de drumuri pe care se vede că nu a mai calcat picior de om de ani de zile, ei bine, în Covasna am dat peste unul. Muntele Zagon se numeşte şi practic am impresia că nici localnicii nu ştiu de el. Se vedea că fusese odată asfalt dar acum… acum era numai bun pentru ca toate cele 3 maşini din convoi să facă pană şi urcuşul muntelui să dureze vreo jumătate de zi.

Obârşia Lotrului – poiana cu nu-mă-uita şi cea mai rece apă de râu

Lepşa (Vrancea) / Cheile Dâmbovicioarei

Cel mai drag dintre toate însă a fost cel din 2000 când am fost în Vâlcea, Valea Oltului, Sibiu şi Argeş via Transfăgărăşan. Tot atunci am făcut primul traseu pe munte, de la baza telecabinei Bâlea până la Bâlea Cascadă, ce-i drept, pe atunci fără echipament sofisticat. Sus, la Bâlea Lac, deşi în ţară era caniculă, am încins o bulgăreală straşnică pentru că zăpada era din belşug. La Obârşia Lotrului, în Parâng, unul dintre punctele cheie de pe Transalpina (nu auzise mai nimeni de cel mai înalt drum din ţară acum 11 ani), am văzut cea mai mare poiană cu flori nu-mă-uita şi un Lotru foarte rece.

Pe firul Dunării, până la Herculane

La Herculane am ajuns după 12 ore de mers cu o Dacie veche şi multe hărţi după noi. Eu ştiam doar că pe acolo voi găsi ceva legat de Mediterană şi îmi şi imaginam că e ca în Creta din Legendele Olimpului. Ei, nu am găsit chiar mare albastră şi nisip strălucitor dar mi-a plăcut la nebunie. Mi-au plăcut cădiţele cu apă fierbinte, hotelul acela comunist care azi nu cred că mai funcţionează, concursul de dansuri populare la care mergeam în fiecare seară şi… cana personalizată cu numelele hotelului pe care o am şi azi acasă.

Într-o zi am hotărât să mergem pe Semenic. Nu prea ştiam eu ce-i cu asta dar m-am urcat în maşină. Am rămas împotmoliţi pe un drum forestier, în mijlocul pustietăţii şi a trebuit să împingem maşina la vale, până la un service. Fireşte că nu am mai ajuns pe Semenic.

Slănic Moldova / Barajul Uzului

La întoarcerea spre Galaţi am trecut prin ceva sate din Oltenia. Sate care aveau atârnate pe garduri şiraguri de tutun puse la uscat. Mi se părea ceva fantastic. Tot pe acolo am mâncat pentru prima dată saramura de pui. Mi se părea ciudat pentru că la mine acasă ori la bunici ştiam doar de saramura de scrumbie.

Buşteni – mon premier amour

Nu ştiu cum se făcea dar aproape fiecare tur sfârşea invariabil cu o noapte sau două pe Valea Prahovei, de cele mai multe ori în Buşteni ori Sinaia. Prima dată am fost la Gura Diham şi o săptămână a plouat aproape neîntrerupt.  În puţinele momente cu soare am avut parte de două experienţe noi: cu telecabina până la Babele, cu telescaunul la 1400 la Predeal şi de acolo în plimbare până la Gârbova. După câţiva ani am revenit la Buşteni după câteva zile în Cheile Dâmbovicioarei.

Road trip-urile de altădată au însemnat vreo 15 ani la rând în care plecam la drum cu maşina încărcată de bagaje, multe amintiri dar prea puţine fotografii şi totuşi o mulţime de prieteni din toate colţurile ţării. În cei 15 ani am prins microbul călătoritului cu orice ocazie, chiar şi fără prea multe pregătiri înainte şi fără un buget fantastic alocat vacanţelor.

 

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

28 COMENTARII

  1. Super idee mi-ai dat 🙂 Cum merg acasa al Ineu de Craciun o sa caut pozele din vacantele cu parintii (perioada ’86-’94) Si ai mei vara de vara ma luau cu ei in concediu și astfel am vazut juma’ de tara pana pe la 10 ani :))

  2. ce idee buna,din pacate eu nu prea am fotografii facute in vacante cand eram mica desi nu prea au fost asa multe,dar am recuperat foarte mult in ultimii 10 ani ,o sa calatoresc din ce in ce mai mult,neaparat cu aparatul foto la mine.

    • Așa să faci, Adina. Trebuie să recuperezi 🙂 Bine că azi camerele foto sunt accesibile tuturor. Nici arhiva mea de fotografii din călătoriile copilăriei nu e prea bogată, din păcate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.