Munții Apuseni, ca la mama acasă: Peștera Scărișoara

Într-o seară cobor cu Maria dintr-un autobuz vechi și zgomotos ce vine de la Alba Iulia, după 110 km de zdruncinături pe serpentine. Nici n-apucăm bine să ridicăm rucsacurile în spate că văd peste drum o casă care seamănă perfect cu cea din poze. E casa Mamei Uța. Ridic ochii și o văd la geam chiar pe ea făcând semn din mâini să ne apropiem. Dispare și după un minut o și vedem la ușă, cu un zâmbet larg, zicând „Iară pe drumuri, mamă?”. Iară…

Locul ăsta este undeva între Gârda de Sus și Arieșeni, în Județul Alba. Mama Uța adăpostește călători de peste 20 ani. Fie că le oferă un pat curat într-o cameră sau un loc unde să-și pună cortul, drumeții găsesc întotdeauna la Mama Uța mâncare bună și o vorbă de duh. Pentru că nu este masă fără să fie binecuvântată de cea care aşteaptă musafiri de peste două decenii. La început era doar un loc de adăpost și de poposit pentru o noapte. Acum, au construit o pensiune și un restaurant din care nu-ți mai vine să pleci. Ce nu s-a schimbat între timp este Mama Uța care e la fel de zâmbitoare și primitoare ca la început.

Deși e mijlocul lui august, la Gârda de Sus pe timpul nopții se lasă doar vreo două grade și multă brumă peste cortul nostru. Fiind în timpul săptămânii, nu sunt decât câțiva turiști prietenoși cazați și niciun alt cort în afară de al nostru. Fugim repede la masă, să ne încălzim.

A doua zi, după o noapte foarte friguroasă, plecăm în zori spre centru Gârdei de Sus, de unde pornește traseul spre Peștera Ghețarul de la Scărișoara. Orice călătorie, în afară de cea pe jos, este călătorie pe picioare străine. Înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai vrea. Am refuzat deci oferta Mamei Uța de a urca în una din mașinile ce mergeau spre peșteră. Am anunțat că o luăm la picior pe alt traseu iar dacă nu ne întoarcem până la înserat, să trimită după noi.

Satul e liniștit și doar câteva suflete sunt deja deșteptate. Lăsăm la o parte drumul mare, pe unde merg toate mașinile spre Ghețar, facem dreapta și continuăm prin Valea Ordâncușii. Pe partea stângă a drumului este Poarta lui Ionele, o peșteră imensă ce merită văzută. Dacă vrei să ajungi aici, nu uita să-ți iei la tine o lanternă pentru că poți urca în una din camerele întunecate ale peșterii. Noi suntem pregătite, ca de obicei, cu tot ce ne trebuie dar renunțăm la câte o lanternă în favoarea unei familii. Au bătut atâta drum ca să vadă peştera…

Continuăm prin Cheile Ordancușii pe drum asfaltat timp de vreo două ore. Peisajul e specific Apusenilor, cu pereți găuriți de mici peșteri săpate în trecut de apă.

La un momentdat, după ce credeam că am ratat demult indicatorul de ieșire din drum, începem urcușul pe partea stângă a șoselei.

După un urcuș pieptiș prin pădure, ieșim într-o zonă parcă ruptă din povești. Câteva case aruncate pe deal și între ele fânețe și căpițe de fân.

O bătrânică ne iese în cale. Își face plimbarea zilnică pe dealurile astea, la recomandarea doctorului.

Înainte să coborâm în peșteră, ne îmbrăcăm bine și ne facem curaj. Dacă afară sunt vreo 30 de grade, în dedesubturi temperaturile sunt negative. Biletul costă 6 lei, intrarea se face la ore fixe, cu ghid: 9.00, 10.20, 11.40, 13.00, 14.20, 15.40, 17.00.

Peștera are 720 metri ca și lungime totală dar doar o mică parte este accesibilă turiștilor: Sala Mare și Sale Biserica.

La Scărișoara e cel mai mare ghețar subteran din țară. Blocul de gheață are un volum de 75.000 m3 și o grosime medie de 16 m.

În jurul blocului se dezvoltă stalagmite de gheata, mari de câțiva centimetri sau de peste 10m (în Biserică). Spre deosebire de blocul de gheață care are vreo 3500 ani, stalagmitele se pot topi de la un an la altul, sau pot chiar dispărea în unele perioade.

Experiența e fascinantă pentru noi. Pentru că nu am mai văzut o astfel de peșteră dar și din cauza șocului termic.

Ne-am revenit imediat pentru că la ieșire niște localnici fac turte cu dulceață de afine pentru turiștii pofticioși. Ca noi. Pentru 2 lei, avem parte de cele mai bune turte pe care le-am mâncat vreodată (ce-i drept, eram înfometate!) dar și de câteva povești de la Baciu Ion care a venit să bea un cappuccino și să vadă ce turiști au mai venit în zonă.

Ne întoarcem pe drumul forestier pe care merg majoritatea turiștilor. Ne ies în drum de-ai locului: vacuțe cu tălăngi, cai puternici de munte, oi și nelipsitele căpițe de fân din peisaj. Pe la mijlocul traseului însă, o familie de unguri ne întreabă disperată „How long is the mountain?”. Ne minunăm, le arătăm pe hartă traseul și le explicăm că ar face mai bine să se întoarcă înapoi cât timp mai e lumină.

Chiar înainte ca soarele să apună, ajungem într-un sfârșit înapoi la pensiune unde cei de-ai casei ne așteptau cu nerăbdare. Mama Uța ne iese în întâmpinare, ne felicită și ne invită la masă. Eram singurele din ziua respectivă care au făcut traseul pe jos.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.

• Despre
• Ultimele Postari

Narcisa

De peste nouă ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în domeniul comunicării. De câțiva ani am părăsit capitala și m-am mutat cu familia în județul Buzău așa că îți stau la dispoziție cu informații dacă vrei să explorezi zona. Un alt proiect de suflet pe care l-am fondat este Fundația Comunitară Buzău.

Ultimele postari ale lui Narcisa (vezi toate)

• Secretul nostru pentru vacanțe cu adevărat relaxante - 18 iulie 2019
• Cu bebel și cățel în Deltă: review Green Village Resort Sfântu Gheorghe - 1 noiembrie 2018
• Cât de mult ne ajută telefonul în vacanță în străinătate - 19 iunie 2018