Turcia – altfel decât all inclusive (I)

Când îmi zicea cineva că merge în Turcia în concediu, la mare, strâmbam automat din nas. Pentru mine Turcia reprezenta o săptămână de prăjit la soare şi suprasaturaţie de kebab, baclavale şi alte mezelicuri servite de mega-resorturile din staţiuni suprapopulate. Totuşi în urma unei vizite la Istanbul, cu câţiva ani in urmă, îmi rămăsese stăruitoare în minte o imagine parcă desprinsă dintr-un basm. Printre alte excursii oferite turiştilor avizi de senzaţii autentice, în vitrina unei agenţii de turism, era o poză cu multe baloane colorate (cu aer cald) care pluteau deasupra unor stânci pe care natura le modelase până căpătaseră cele mai ciudate forme; ţuguiate, încovoiate, arătau ca nişte ace de piatră uriaşe înfipte în pământ. Asta era Capadochia.

Pe baza acestei imagini, mai ales că aducând în discuţie subiectul şi arătând imaginile unor prieteni, s-au arătat şi ei interesaţi de explorarea zonei respective, am început să studiem şi să facem un itinerar. Am fost uimită de câte nume cu rezonanţă am putut să găsesc la o simplă căutare: Troia, Asos, Efes, etc. Şi astfel copleşiţi de istoria de mii de ani a acelor locuri am hotărât să facem un tur al litoralului sud vestic al Turciei şi apoi să ne îndreptăm spre centrul ţării, în Capadochia.

Ne-am documentat şi am făcut rezervările pe internet cu câteva luni bune înainte. După ce am străbătut Bulgaria, am intrat în Turcia şi prima oprire a fost la Edirne (fostul Adrianopole, capitala Imperiului Otoman înainte de cucerirea Constantinopolui) unde începea deja să se simtă atmosfera orientală, deşi era plin mai mult de bulgari, probabil turişti ca şi noi. Am vizitat Moscheea Selimiye care ne-a impresionat prin stilul complex şi prin mărime. Se pare că ar fi una dintre cele mai înalte moschei din arhitectura islamică. La intrare am primit halate şi şaluri (doamnelor şi domnişoarelor) pentru că nu aveam o ţinută adecvată.

Aveam drum lung în faţă. Am plecat mai departe spre Eceabat unde urma să trecem cu ferry-ul spre Canakkale. Peisajul se schimba, am început să zărim Marea Egee, şi pentru că am rămas cu gura căscată la frumuseţile înconjurătoare am uitat complet să căutăm câmpul de bătălie de la Galipolli unde au murit sute de mii de oameni pentru a apăra Constantinopolul atacat de francezi şi englezi în primul Război Mondial şi unde “s-a născut” eroul naţional Mustafa Kemal, mult adulatul şi mai târziu autoinitulat Ataturk. Da, l-am ratat şi ajunsesem deja la ferry (care pe timp de vară circula din jumătate în jumătate de oră  24/24).

Ajunsi în Canakkale ne confruntăm cu prima problemă, găsirea hotelului. După ce dăm o tură pe străduţele strâmte pe care se circulă în ambele sensuri, ne-am cam speriat, dar oamenii erau foarte relaxaţi. Deşi traficul nu se desfăşura după regulile cunoscute de circulaţie, se aplicau totuşi regulile bunului simţ aşa că am răsuflat oarecum uşuraţi. La hotel am primit un pont despre cea mai bună kebab-ărie din oraş care era în stil fast food, după aspect, dar mâncarea gustoasă, suficientă şi servită rapid. Ne-am plimbat pe străduţele gălăgioase şi am făcut un pic de window shopping. Eram în siguranţă, magazinele erau închise, ora fiind destul de inaintată. Ne-am cazat la  Grand Anzac. un hotel curat, spaţios, foarte bine poziţionat chiar în centrul vechi, la doar 5 minute de ferryboat.

A doua zi am pornit spre Troia, unde nu poţi decât să-ţi imaginezi grandoarea de altădată a legendarului oraş descris de Homer în Iliada. Mare lucru n-a rămas, câteva rânduri de pietre din zidurile fostei cetăţi, mulţi maci şi o copie a celebrului cal troian unde se înghesuie turiştii japonezi să facă fotografii (şi nu numai).

Mai departe, Assos, la sud de Ayvacik, oraşul antic unde a trăit Aristotel fondat de coloniştii din insula Lesvos.

Templul Atenei construit în vârful unui deal oferă o privelişte spectaculoasă asupra mării Egee şi insulei Lesvos. În căutarea drumului de acces către ruinele oraşului antic ochisem deja o plajă îmbietoare prin albastrul răcoros al apei, dar am rămas fermi pe poziţie, ţinându-ne de program, pentru că ne propusesem să vedem tot ce se poate vedea din rămăşiţele câtor mai multe cetăţi vechi.

Pentru înnoptare am ales un oraşel pe nume Bergama care nu ne-a înşelat aşteptările. O aşezare cât se poate de autentică, neatinsă încă de febra turismului occidental. Chiar şi pensiunea în care am stat, Athena Pension,  a fost o alegere mai mult decât inspirată, o veche casă otomană restaurată prin metode şi cu materiale tradiţionale otomane, camere spaţioase, grădina mare şi bine întreţinută.

Când am ajuns în Bergama am dat peste un soi de paradă iar traficul era oprit în centru. Și cum aveam ceva probleme în a găsi pensiunea am cerut ajutorul vânzătorilor de la magazinele înșirate pe stradă, mai ales că auzisem că turcii sunt foarte sociabili și primitori. Orașul nu este unul turistic așa că localnicii nu vorbesc engleza. Au găsit imediat soluția: l-au sunat pe profesorul de engleză din Bergama să vină să ne ajute. Și a venit! N-a fost nici prima nici ultima oară când am primit ajutor pe stradă de la localnici.

Să revenim la pietrele pline de poveşti pentru că şi în Bergama aveam un obiectiv: vechiul oraş Pergamon. Impresionant amfiteatrul, foarte bine păstrat, foarte abrupt cu o privelişte care-ţi taie răsuflarea. Am făcut şi teste de acustică. Funcţionează! Tot aici am luat şi ceva lecţii de ingineria construcţiilor din sec II i.en. La construirea Acropolelui (pe care l-au remodelat să semene cu cel din Atena) au luat în calcul o grămadă de aspecte tehnice precum rezistenţa solului în partea superioară a dealului, întărirea lui prin arce realizate din piatră excavată din părţile inferioare pentru realizarea amfiteatrului. Pergamonul a fost un important centru cultural a cărui bibliotecă conţinea circa 200.000 de scrieri, a doua ca mărime după cea din Alexandria. Multe obiecte găsite în siturile vechilor aşezări,  considerate reprezentative pentru arta, viaţa socială şi culturală se găsesc împrăştiate prin muzee din intreaga Europa (Berlin, Londra, Istanbul).

La poalele Pergamonului mai este de marcat şi Asclepionul, centru medical antic care a a devenit cunoscut în timpul lui Galen (131-210 iHr). Simbolul Asceplionului, doi şerpi încolăciţi pe o roată unul cu faţa la celălalt, care este vizibil pe o piatră la intrare este o metaforă a felului în care îşi schimbă şarpele pielea şi o lasă în urmă, tot aşa îşi lasă şi pacienţii boala în urmă. Poveştile-s frumoase peste tot, dar aici nu a mai rămas mare lucru şi nici priveliştea nu impresionează prin nimic.

175 de kilometri mai spre sud este Efesul unde merită să “pierzi” măcar două ore. Amfiteatrul este foarte mare, iar aici mai au loc evenimente din când în când, pentru că era îngrădit şi nu am avut acces. Multe rămăşiţe împrăştiate pe o suprafaţă generoasă care a fost multă vreme al doilea oraş ca importanţă din Imperiul Roman. Faimoasa faţadă din biblioteca lui Celsus reconstruită cu ajutorul pieselor originale domină aşezarea şi ne dă o imagine asupra splendorii arhitecturii vechiului oraş.

Am sărit peste o serie de oraşe antice pe care ne propusesem să le vizităm: Priene, Milet şi Didyma care sunt convinsă că erau interesante deşi nu la fel de relevante ca cele pe care deja le văzusem. O recomandare ar fi să săriţi peste oraşul Didim, dacă ajungeţi cumva prin zonă. A fost o dezamăgire de la cap la coadă. Un oraş exclusiv turistic, nou, făcut pe gustul turiştilor englezi. N-am găsit nici măcar un restaurant care să nu aibă meniu englezesc nici după o oră de căutari febrile.

Continuarea aici: Turcia – altfel decât all inclusive (II)

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
bestvalue.eu

13 COMENTARII

  1. Didyma este acelasi cu orasul Didim, deci nu l-ai ratat 🙂 Ai ratat probabil partea veche, frumoasa. insa ai dreptate in ceea ce priveste englezii din oras – sunt foarte multi localnici englezi, de aceea meniurile erau in engleza, si bineinteles fiind o statiune turistica, e destul de comercial. probabil ca nu ti-au placut nici oamenii foarte mult – multi dintre proprietarii de localuri din centru sunt kurzi, nu turci. Locurile frumoase sunt mai greu de gasit, ai nevoie de indrumarile localnicilor.. vezi Aquarium koyu si Ruinele Medusei

    • Dydima NU este acelasi lucru cu orasul Didim…

      Narcisa a avut dreptate: Didim este orasul-statiune, oras care nu s-a construit peste vechiul oras Dydima, din cauza ca acesta a existat, dar a lipsit cu desavarsire :). A existat doar un impozant sanctuar, cu cladirile administrative respective iar orasul nou Didim a imprumutat numele vechi al sanctuarului, Dydima. Pe Wikipedia in limba romana se face o regretabila eroare atunci cand se afirma ca Didyma a fost un oras antic grecesc.
      Cand Narcisa s-a referit la Dydima, s-a referit la Templul-oracol al lui Apollo, inclus in excursia „Celor trei cetati” (Priene, Milet, Dydima), excursie care se poate lua din Kusadasi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here