Turcia – altfel decât all inclusive (II)

Am lăsat ruinele în urmă şi am continuat cu ceva mai actual, Bodrum. Iahturi, mare, căsuţe cochete, lume bună. Fostul Halicarnassus trăieşte încă şi trăieşte bine. Pentru că ne-a plăcut atmosfera ne-am hotărât să luam şi prânzul în Bodrum. Inspirată alegerea pentru că am incercat un fel de ghiveci cu carne de miel. Yummi! Ceaiul din partea casei ne-a ajutat să ne adunăm forţele pentru drumul pe care-l aveam de făcut în continuare.

Din Bodrum în Marmaris, o staţiune mult laudată mie înainte de plecare dar neimpresionantă pentru aşteptările mele. Marmaris este genul de staţiune unde te duci la un resort cu regim all inclusive, ziua stai la plajă, iar noaptea în cluburi. Aaaa… şi să nu uităm hotelurile cu “circuit închis” unde se chinuie săracii să-ţi ofere de toate ca să nu pleci să-ţi cheltui banii şi în alte părţi. Aşadar, în schimbul a 20E pentru un apartament (în care am încăput 3 persoane) am avut parte extra de: un imitator al lui Michael Jackson, joc de bingo şi alte lucruri “distractive” la care am făcut galerie din balcon ascunzându-ne pe după nişte sticle de Efes cumpărate de la supermarket (scumpă berea la turci: 3.5 TL la supermarket, 5-6 TL la cârciumă).

Pe drumul spre Fethiye ne hotărâm în ultimul moment să căutam oraşelul fantomă Kaya care ne-a făcut cu ochiul în ghidul turistic pe care-l răsfoiam curioşi cu rândul. Nişte case gri, fără acoperiş stateau aliniate pe un deal, literalmente ca nişte fantome. Ciudată senzaţie, mai ales când am primit şi un pliant informativ conform căruia locuitorii greci fuseseră izgoniţi de otomani în urma repetatelor încercări de purificare etnică, iar când au recăpătat dreptul de a-şi redobândi satul, grecii au refuzat pe motiv că turcii ar fi otrăvit fântânile. Aici am făcut cunoştinţă şi cu clătitele turceşti (gozleme) cu brânza de capră şi spanac. Au fost foarte bune, poate cele mai bune mâncate de atunci încolo pe toată perioada excursiei în Turcia.

Urmăm drumul de la Fethiye spre Antalya, dar conturând peninsula Tekke ceea ce înseamnă că ne aflăm pe aşa-zisul “lycian way”, un adevărat paradis pentru trekkeri. Drumul lician este un traseu marcat de aproximativ 500 de km, cu multe suişuri şi coborâşuri, multe ruine ale civilizaţiei liciene, oraşe ascunse, morminte săpate în stâncă şi privelişti spectaculoase cu munţi abrupţi care se scufundă în mare. Există multe opţiuni de campare sau cazare la localnici. N-am încercat pe propria piele, dar am auzit vorbindu-se. Noi am ales să vedem mormintele săpate în stânca de la Myra (actual Demre) şi să explorăm o perioadă mai mare de timp Olymposul, unde abia aşteptam să ajungem pentru o binemeritată pauză de stat la soare şi bălăcit.

Drumul până la Olympos a fost o continuă coborâre în ac de păr (vreo 20 de km), după ce am ieşit din drumul principal spre Antalya. Ajunşi… revelaţie! Între doi munţişori, de-a lungul unei văi, un drum îngust de ţară, neasfaltat, de-o parte şi de alta pensiuni sau nici nu ştiu cum să le spun, majoritatea conţineau “tree houses” în denumire. Găsim şi căsuţele noastre (Bayram Tree Houses), ne cazăm şi nimerim tocmai la timp pentru cina la comun. Bun, pentru că eram lihniţi! Cazare în căsuţe de lemn, cu baie (există şi varianta de dormitor comun cu baie afară, destul de decentă), mic dejun şi cină, curte mare plină de portocali la umbra cărora erau pavilioane cu pernuţe turceşti pe care puteam să zac în neştire. Cam asta am primit pentru 40TL/zi (echivalentul a 80 de lei), chilipir aş putea spune. Drumul spre plajă continua prin valea aceea, printre ruinele vechiului Olympos, unde plăteai bilet şi puteai să explorezi în voie imaginându-ţi că eşti Indiana Jones. Plaja, cu pietriş, era o fâşie lungă de 3.5 km ce contura dealurile pline de ruine liciene. După ce ne-am familiarizat cu bucata noastră de plajă, am plecat în explorare şi, la aproximativ un kilometru, am observat o altă vale care se deschidea printre munţi, unde am descoperit altă aşezare umană, Çıralı, cam în acelaşi gen cu cea în care ne stabilisem noi, fără fiţe, betoane şi all inclusive. Aici aveau până şi camping cu corturi gata făcute, doar să te duci să stai in ele. Prin Çıralı trecea drumul spre atracţia principală a zonei, Chimera, niste emanaţii de gaz care menţineau aprinse nişte flăcări din timpuri străvechi (aşa spune povestea). Drumul până la Chimera  l-am facut noaptea, pe jos, cam o ora, o ora jumătate de drum întins plus jumătate de oră de urcat, ocazie cu care am admirat şi plaja sub clar de lună.

Important de ştiut că în Olympos nu există bancomate sau case de schimb valutar, trebuie mers cu bani cash. În ultima zi am aflat că dacă intrăm în zona ruinelor inainte de ora nouă dimineaţa nu mai plăteam bilet (mai bine mai târziu decăt niciodată).

Din paradisul lician în leagănul creştinătăţii din catacombe, preţ de 650 de kilometri spre nord-est, Capadochia am venit! Prima zi ne-am rezervat-o pentru o plimbare lejeră prin canionul denumit Valea Ihlarei care, pe langă frumuseţea naturală şi vegetaţia luxuriantă, avea şi avantajul că fusese folosit drept ascunzătoare pentru creştinii hăituiţi de atacurile otomane în secolele XI-XII. Canionul, lung de 10 km, adăpostea foarte multe biserici în stânca pictate în stil bizantin şi o reţea de tunele şi grote intercomunicante în care se spune că ar fi trăit 80.000 de oameni la un moment dat.

A doua zi am avut parte de mult aşteptatul zbor cu balonul peste văile din apropiere de Goreme, văi denumite în mod diferit după culorile căpătate de roci în timp: valea roşie, valea verde. O experienţă înălţătoare la propriu. Merită toţi cei 110E pe care i-am tocmit prin intermediul proprietarului pensiunii unde am stat. Oferta e generoasă, existând zeci de companii care operează zboruri cu baloane. La răsăritul soarelui cerul este un spectacol de culoare, baloanele invadând formele de relief bizare formate în urma erupţiei Muntelui Erciyes care domina Capadochia (3916m).  Vizita la Goreme Open Air Museum m-a făcut să ajung la concluzia, fara a vrea să diminuez în vreun fel atracţia zonei respective, că o dată ce ai vazut o biserică în stânca pictată, le-ai cam văzut pe toate şi că turcii vând multe poveşti frumoase turiştilor dornici plătească 15-20 TL pentru fiecare pietricică.

Cazarea la Anatolia Cave Pension a fost excelentă. La doar 8 euro pe noapte, am stat  în dormitoare comune cu 6 paturi, proprietarii au fost extrem de amabili, iar uşa camerei a stat tot timpul deschisă, toate bagajele noastre fiind în cameră fără nicio problemă. Micul dejun e copios, cu multe fructe şi baclavale.

Să nu uit de oraşele subterane, deasemenea săpate în stâncă, cel mai mare de la Derinkuyu unde se pot vizita 8 nivele în adâncime este un adevărat labirint de grote/încăperi conceput cu toate cele de trebuinţă pentru adăpostul temporar al locuitorilor din oraşele apropiate în caz de atac, inclusiv un sistem de ventilaţie natural.

Multe orăşele din zona Capadochia au câte un punct de atracţie: Uchisar – vechiul castel din vârf de deal, Avanos – olărit (am vizitat un atelier de produse ceramice unde preţurile sunt de-a dreptul indecente, produsele le-am găsit ulterior în magazine de suveniruri la preţuri de 3-4 ori mai mici), Gore – alte case fantomă, Cavusin – biserica în stâncă cu desene naive, Mustafapasa – oraşs grecesc de pictori (foarte frumos, paşnic şi nealterat, dar n-am văzut niciun pictor şi nici picturi).

Pentru că nu am putut face tot drumul dintr-o bucată, la întoarcele a trebuit să facem o oprire pe lângă Istanbul unde ne-am cazat la Silivri Park Hotel, un hotel mare, curăţel, cu camere uriaşe aşezat chiar în centru, ce se pretează mai degraba pentru un turism de business fără pretenţii.

Cam asta a fost aventura noastră de două săptămâni în Turcia.

La întoarcere am comis şi infracţiunea de a nu plăti taxa pentru autostradă, dar numai pentru că nu ne-am prins cum, nu din rea voinţă. Aşa ne-au rămas bani de buzunar pentru un pit stop în Veliko Tarnovo unde am mâncat melci, fructe de mare, sparanghel cu un sos delicios de brânză, cotlete de miel cu numai vreo 70 leva (cam 150 de lei) pentru 3 persoane (plus băuturi). Suntem deja clienţi vechi la Hadji Nikoli Inn.

Prima parte a călătoriei: Turcia – altfel decât all inclusive (I)

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
bestvalue.eu

7 COMENTARII

  1. Pe mine m-ai convins! Anul viitor voi face un astfel de roadtrip in Turcia si o sa ma ghidez dupa traseul vostru. Cum a fost cu costurile pentru combustibil?

    • Andreea, pana vede Cristina mesajul tau, iti voi raspunde eu. Sa stii ca in Turcia benzina si motorina sunt mai scumpe decat la noi asa ca un tur de acest gen -fabulos, de altfel – presupune ceva costuri pentru drum

  2. Intr-adevar combustibilul e mai scump ca la noi, ajunge pe la 7 lei/ litru. Estimativ cred ca am facut vreo 4-5 plinuri, deci in banii nostri am cheltuit cam 1000-1200 de lei pe combustibil (am fost 3 persoane), deci cheltuielile indiiduale au fost cam cat un bilet de avion, numai ca mobilitatea a fost incomparabil mai mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here