Turul Peninsulei Halkidiki

Prima mea ieşire mai serioasă din ţară a fost, cum altfel, în Grecia. Cum Creta mi se părea mult prea departe şi era nevoie să-mi înving frica de avion să ajung acolo, am ales un sat din Halkidiki, unde grecii îşi petrec timpul liber în casele lor de vacanţă: Nea Potidea. Şi bine am făcut pentru că din sătucul ăsta poţi lesne să vezi toată Peninsula, cu toate cele 3 braţe ale sale. Fără să-ţi ruinezi bugetul de vacanţă.

Cum ajungi în Halkidiki

Cele mai multe agenţii de turism au în ofertă pachete care includ transportul cu autocarul. Din Bucureşti până în nordul peninsulei, adică în Nea Potidea, se fac vreo 12 ore, care includ multe opriri şi un tur al Salonicului. Traseul prin România şi Bulgaria se face pe timpul nopţii aşa că răsăritul te va prinde cu siguranţă pe pământ grecesc.

Poţi foarte bine să mergi cu maşina sau chiar cu avionul, cel mai apropiat aeroport fiind cel din Salonic. De acolo însă mai sunt câteva ore de mers până într-unul dintre satele sau oraşele din Peninsulă.

Unde stai în Halkidiki

Am fost de două ori în Grecia şi de fiecare dată am stat în hoteluri mici. Afaceri de familie. Ce-mi place mie la tipul ăsta de cazare e că proprietarii hotelurilor îţi devin automat prieteni pentru că te tratează ca pe un musafir venit de departe, pe care se bucură tare mult să-l vadă. Hotelul este casa lor: acolo îşi primesc prietenii în vizită, acolo sărbătoresc evenimentele importate din familie, acolo stau copiii sau nepoţii în vacanţă.

 

Nu uita că în casele tradiţionale din Grecia, casele alea după care suspinăm îndelung în filme sau fotografii, nu sunt luxoase. Aşteaptă-te mai degrabă să găseşti un pat din ciment sau din lemn – vopsit în albastrul acela electric, scaune cu împletitură din sfoară şi piatră pe jos. Oferte de cazare pentru toate gusturile și toate bugetele găsești aici.

Cu ce te deplasezi în Halkidiki

Grecia înseamnă pământ şi mare deopotrivă. Distanţele dintre satele şi oraşele din Halkidiki sunt destul de mari iar drumul şerpuieşte pe coasta Mării Egee, printre păduri de pin şi creste calcaroase. Transportul în comun e foarte bine pus la punct așa că poți folosi cu încredere autocarele locale.

Pe brațul Sithonia însă cel mai bine ar fi să închiriezi o mașină (dacă nu ai venit cu ea de acasă) și să faci un road-trip.

Turul Peninsulei

În drumul spre Halkidiki treci prin Salonic și zău dacă nu e păcat să ajungi în Grecia și să nu faci măcar un tur de oraș.

Cel mai important punct din Salonic e Biserica Sfântului Dumitru – o bijuterie bizantină pentru care milioane de pelerini își îndreaptă anual pașii spre partea asta de lume. Mai mult de atât, e cea mai veche biserică din Salonic, construită în secolul 5, chiar pe mormântul sfântului Dumitru, care e şi patronul spiritual al oraşului. Mi-a plăcut tare mult aici, mai ales că ăsta a fost practic primul contact cu Grecia. Îţi recomand să cobori în criptă (pe scările din dreapta altarului) dar şi să mergi în curtea din spatele bisericii.

Turnul Alb, simbolul Salonicului, se vede tare bine de pe faleza la Marea Egee, locul de promenadă preferat al grecilor, mai ales când se lasă seara.

Dacă vrei să mergi şi la Meteore, trebuie să ştii că cel mai uşor de ajunge din Salonic. Aşa că înainte de a-ţi îndrepta paşii către marea cea albastră şi plajele de vis de pe cele 3 braţe ale peninsulei, dedică o zi pentru vizita mănăstirilor de pe stâncă.

Apoi ai tot timpul să te bucuri de o vacanţă minunată în Halkidiki.

Cu toate că Peninsula are 3 braţe, doar două dintre ele – Kassandra şi Sithonia – sunt accesibile tuturor şi, mai cu seamă, femeilor. Celălalt, Agios Oros – Muntele Sfânt e Muntele Athos, unde niciodată nu a pus piciorul vreo femeie. Nici bărbaţilor nu e le e prea uşor să ajungă acolo pentru că e nevoie de tot soiul de aprobări. Aşa că dacă vezi în vitrinele agenţiilor de turism oferte de tipul Croazieră la Muntele Athos nu înseamnă că vasul se va apropia la mai mult de câteva zeci de metri de pământ.

Kassandra e cunoscut ca fiind braţul cel mai animat al peninsulei. Asta pentru că sunt mai multe oraşe cu resorturi preferate de francezi şi de nemţi. Eu cred însă că nu asta e atmosfera grecească atât de iubită de toată lumea.

Aşa că eu am preferat să stau într-un fost sat de pescari – Nea Potidea – la capătul braţului. Potidea e locul unde grecii se retrag la pensie ori unde vin la sfârşit de săptămână să se relaxeze în satele de vacanţă. Plaja e lungă cât o zi de post aşa că dacă vrei să fii singură pe plajă mergi spre capătul satului unde găseşti doar câteva case, palmieri şi marea cea făr’ de valuri.

Apoi am folosit transportul în comun şi am mers în oraşele vecine – Nea Moudania şi Kalithea.

Nea Moudania e un oraş mai puţin turistic aşa că mie mi-a plăcut. Poate şi pentru că am ajuns într-o zi ploioasă, când puţini turişti s-au aventurat în afara hotelurilor.

Kalithea în schimb e aglomerată, plină de buticuri cu suveniruri cu bureţi naturali atârnând la intrare, taverne de tot soiul şi resorturi aliniate pe plajă. Pe scurt, Kalithea e un oraş viu  şi pestriţ dar nu pe gustul meu. Mi-a plăcut în schimb drumul de coasta care leagă oraşele.

Sithonia e însă braţul spectaculos din Halkidiki. De pe Kassandra am plecat într-un boat-trip de o zi, pe Egee, cu oprire obligatorie lângă Insula Ţestoasei (Kefylos). Insula nu e locuită dar apa din jurul ei e atât de limpede încât a devenit repede un loc iubit de turişti. Nu te aştepta să vezi prea multe ţestoase însă căci numele insulei e dat e forma ei şi nu de orătăniile marine care-şi fac veacul în apele sărate.

 

După o bălăceală pe cinste printre chiotele turiştilor de toate naţiile, au urmat câteva ore îm Golful Toroni din Sithonia. Aici e unul dintre cele mai bune locuri de campat din Europa, după cum se laudă grecii. Aşa se explică zecile de caravane şi corturi pe care le-am văzut înşirate pe plajă.

Am ajuns într-o după-amiază fierbinte în portul din Neos Marmaras, după un boat-trip pe Egee. Portul e rupt din cărţile poştale pe care le văzusem în copilărie la o mătuşă: cu case de-un alb orbitor care se înalţă pe stânci, cu străduţe atât de înguste încât doar măgarii au prioritate, cu un grec care meştereşte un nod pe un vas şi câţiva pescăruşi leneşi care par a fi şi ei în vacanţă. Nu am avut vreme să bat la pas toate străduţele – pentru că soarele şi apa mării îmi furaseră toata vlaga – dar mi-am promis atunci că voi reveni în Sithonia pentru un road-trip.

Ce să mănânci în Halkidiki

Fructe de mare. Sunt la mare căutare şi e lesne de înţeles de ce. Dacă stai şi tu într-un sătuc pitoresc vei vedea cum pescarii se întorc la răsăritul soarelui de pe mare, cu bărcile pline. Aşa că nu există niciun dubiu că ce primeşti în farfurie nu e proaspăt. Delicios e şi dovadă stau tavernele pescăreşti care după lăsarea serii sunt pline ochi dar şi farfurille care se golesc văzând cu ochii. Preţul unui platou încărcat cu tot felul de orătănii marine e în jur de 10 euro.

Sigur că e musai să încerci toate celelalte bunătăţi greceşti. Fast-food-ul e la mare căutare deopotrivă de către turişti dar şi de localnici, preferatul tuturor fiind gyrosul – o şaorma locală, cu sos de iaurt, carne de miel şi pită. Dacă te blochezi la cartofii prăjiţi şi la carnea de pui sau de vită, mai bine stai acasă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult

O tavernă pe plajă, la asfinţit, câteva pisici cu chef de joacă, muzică grecească în surdină, o mousaca aburindă şi un pahar de vin.

***

Ai fost în Halkidiki? Unde?

 _____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

11 COMENTARII

  1. hmm mai lory cum imi aduci tu aminte de aceasta frumoasa vacanta.intr-adevar momente de neuitat. sincer aceste locuri merita din plin vizitate, iti multumesc pentru ca a fost o imensa placere sa retraiesc acele momente. iar in al 2 lea rand tin s ate felicit pe tine si pe colegele tale, este minunat ceea ce faceti voi si de mare ajutor. pup si multa bafta in continuare

  2. Va urmaresc cu mare placere postarile, ati vazut foarte multe locuri superbe. Incerc sa-mi planuiesc un concediu (mai low cost asa;)))si nu stiu ce sa aleg intre una dintre frumoasele insule ale Greciei sau coasta Amalfi :-?? Anul trecut am avut ocazia sa vizitez frumoasa insula Mallorca asa ca am asteptari mari ;))

  3. Foarte interesant articolul tau. Sunt amator de drumuri neplanificate, iar Sithonia e in planul de anul viitor, alesesem initial camping Lacara ,Sithonia.
    Mi-a atras atentia insa urmatoarea afirmatie a ta:
    ” au urmat câteva ore îm Golful Toroni din Sithonia. Aici e unul dintre cele mai bune locuri de campat din Europa, după cum se laudă grecii. Aşa se explică zecile de caravane şi corturi pe care le-am văzut înşirate pe plajă.”

    Poti sa detaliezi te rog unde e acel loc de campare? Google Earth eventual?

    Multumesc mult!

  4. Si mie mi-a atras atentia acelasi paragraf legat de Golful Toroni. As merge in vara 2015 intr-o tura cu masina, caut un camping cat mai liber si cat mai aproape de mare. Si caut si partener(a) de drum, de altfel.

    Ne spui asadar ce e cu acel golf, se pot pune corturi acolo?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here