Coasta Amalfi (ep. 5) – Atrani

Atrani, Coasta Amalfi
Atrani, Coasta Amalfi
elefant.ro

Atrani era notat în itinerarul meu pentru Coasta Amalfi ca fiind cel mai mic orăşel din sudul Italiei şi al doilea cel mai mic din întreaga ţară. Îmi imaginam c-am să găsesc un sat pescăresc aruncat pe coastă și o plajă micuță și cochetă. În pare parte așa a fost dar Atrani e mai mult de atât. E o mică așezare cu o istorie încărcată în care descoperi ce înseamnă cu adevărat il dolce farniente atât de des întâlnit pe buzele italienilor.

Cum ajungi în Atrani

Atrani e la 35 km de Sorrento și la nici un kilometru distanță de Amalfi așa că poți merge pe jos dacă ai uitat să anunți șoferul autobuzului că vrei să cobori. Care autobuz? Cel care circulă între Sorrento și Amalfi și cu care poți merge de câte ori vrei tu în 24 de ore cu doar 7 euro. În Atrani, stația de autobuz este chiar lângă farmacie, n-ai cum s-o ratezi.

Atrani, Coasta Amalfi, Italia

Ce trebuie să știi despre Atrani

Atrani este una dintre așezările de pe Coasta Amalfi. Poți să-i spui sat sau orășel pentru că este cel mai mic din sudul Italiei. De fapt, e doar un pâlc de case ce acoperă 0.20 km². Ca și celelalte așezări de pe coastă, are origini romane și a fost prima dată menționat într-o scrisoare a Papei Grigore cel Mare, în 596.

Atrani, Italia

De unde îi vine numele. Sunt mai multe teorii. Unii spun că vine de la latinescul atrum care înseamnă întunecat, de la poziția orășelului între doi munți. Alții spun că vine de la cuvântul grecesc atranes care înseamnă sat sau așezare.

Atrani e izolat de trafic și are case albe și balcoane pline de flori. Deși e un sat pescăresc, locul acesta păstrează structura de oraș medieval, cu străduțe înguste și alei, traversate de bolte și arcuri. Piazzetta Umberto I, care e la câțiva pași de plajă, e înconjurată de case albe specifice locului iar atmosfera din mijlocul său m-a dus cu gândul la piața centrală din Capri.

Statuie Atrani, Coasta Amalfi

Așezarea caselor în cascadă a fost sursa de inspirație pentru artistul gravor olandez M. C. Escher. Lucrările sale conţin iluzii vizuale de o precizie matematică, iar printr-un joc al perspectivelor, acesta a creat Metamofphosis I, lucrare ce pornește de arhitectura orașului și se amestecă cu un tipar de blocuri tridimensionale. Artistul a creat aici, în anii ’20 peste 100 de lucrări, fiind inspirat de natură, arhitectură și atmosferă.

Escher, Metamorphosis I, Atrani

Filme în Atrani

Ultimele mele călătorii au fost inspirate de filme. Am ajuns pe Coasta Amalfi după ce-am văzut „Under the Tuscan Sun” dar nu știam că în Atrani s-au făcut filmări pentru câteva pelicule și reclame. Acum înțeleg de ce: locul arată incredibil. E pitoresc, romantic și păzit de coloșii de beton. S-au tras aici duble pentru The machine that kills (1952), Capriccio (1987), Carmela è una bambola (1958), Chiari di Luna (1988) etc.

Ce merită să vezi în Atrani

Piața centrală. La prânz localnicii se retrag în case iar turiștii la umbră, pe terase sau în camere. Când am ajuns aici, m-am așezat la o masă și pentru câteva minute am rămas cu ochii pe clădirile ce înconjoară mica piață.

Spre Piata Centrala Atrani, Coasta Amalfi

Scara spre Piata Centrala Atrani, Coasta Amalfi

Piata Centrala Atrani, Coasta Amalfi

Biserica San Salvatore de’ Bireto e cea care captează atenția. A fost construită în secolul 10 și aici se țineau ceremoniile de numire a dogilor republicii.

Biserica San Salvatore de' Bireto din Atrani, Coasta Amalfi

Biserica San Salvatore de' Bireto din Atrani, Coasta Amalfi

Biserica Santa Maria Maddalena, domul și turnul cu ceas sunt simbolurile satului Atrani și sunt construite în stil baroc italian.

Biserica Santa Maria Maddalena Atrani

Biserica Santa Maria del Bando e construită în secolul 10 pe muntele Aureo. Legenda spune ca Fecioara Maria a iertat aici un om care fusese condamnat la spânzurătoare.

Biserica Santa Maria del Bando din Atrani, ItaliaPlaja din Atrani

În sezonul rece e acoperită cu plase pescărești dar vara, plaja se umple de turiști din toate colțurile lumii. Chiar și așa, e un loc liniștit unde te poți bucura de soare și de apa curată și turcoaz.

La plaja in Atrani, Coasta Amalfi

Plaja Atrani, Coasta AmalfiApa Atrani, Coasta Amalfi

Barci Atrani, Coasta Amalfi

Sarituri in apa in Atrani, Coasta Amalfi

Barci in Atrani, Coasta Amalfi

Unde și ce mănânci în Atrani

Cu 10-15 euro poți mânca foarte bine în Atrani. Eu am testat câteva feluri de paste cu 6-8 euro/porția și pot spune c-au fost cele mai bune paste mâncate vreodată. Meniurile sunt însă variate și ai de ales între toate soiurile de pește, pizza, salate și fructe de mare. Unde? Nu uita că ai doar 0.20 km² la dispoziție așa că sunt doar câteva restaurante din care poți alege.

Mancare Atrani, Coasta Amalfi

Evenimentele din Atrani

Chiar dacă e foarte mic, Atrani găzduiește câteva evenimente anuale pe care, dacă ești în zonă, îți recomand să mergi să le vezi. Maria Maddalena este patronul spiritual în Atrani iar cinstea ei se face un festival anual, pe 22 iulie. Artificii, dansuri și sărbătoare. Pe 31 august este revelionul bizantin iar în ultima săptămână din august este Blue Fish Festival. Pe cel din urmă mi-ar plăcea să-l prind pentru că am aflat că pe plajă și în piața centrală se gătește și se vinde pește de toate felurile și se fac degustări de vin. Artificiile sunt incluse în preț.

Festival Atrani, Coasta Amalfi

Unde te cazezi în Atrani

Eu am stat în Sorrento dar cu siguranță m-aș caza şi în Atrani. E atât de liniștit și de primitor încât m-am simțit ca acasă. Oferta nu e prea variată dar există câte un loc pentru fiecare buzunar. Să nu uităm totuși că e vorba de Coasta Amalfi, una dintre cele mai scumpe destinații din Europa. Găsești aici câteva oferte de cazare în Atrani, pe Coasta Amalfi a Italiei.

Ce mi-a plăcut la Atrani

În primul rând, atmosfera de sat pescăresc cochet. Și liniștea. „Il dolce farniente” la el acasă. O zi în Atrani începe cu o cafea în piața centrală, la un minut de locul de cazare și continuă cu câteva ore de plajă și bălăceală, la doar câțiva metri de masă. Apoi un prânz ușor și o pauză bine meritată la umbra unui lămâi, cu o carte bună. Seara, cu un pahar de vin, pe un șezlong de pe plajă, la apus. A doua zi, mergi în următorul orășel al coastei.

TravelGirls in Atrani, Coasta Amalfi

_____________________________________________________________________________

Traseul propus de Drives of a Lifetime a început în Sorrento:

Coasta Amalfi – un tur pe care trebuie să-l faci măcar o dată în viaţă (ep. 1)

Coasta Amalfi (ep. 2) – Salerno

Coasta Amalfi (ep. 3) – Vietri sul Mare

Coasta Amalfi (ep. 4) – Ravello

Coasta Amalfi (ep. 6) – Fiordo di Furore

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

8 COMENTARII

  1. Buna .O sa ajung si eu in iunie in Napoli.Mi-am luat bilet de avion si mi-am rezervat loc la un hotel in Napoli aproape de autogara(Garibaldi,daca nu gresesc).Crezi ca mai bine cautam cazare in Sorrento?Stau doar 4zile ? Ce sa vizitez mai intai ?Ma gandeam sa acord o zi Ins. Capri,dar cum sa fac sa vad Coasta Amalfi in 2 zile ..ca in ultima zi sa vad si Napoli..Ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai raspunde in timp util.

  2. mie nu-mi place deloc Napoli, mai ales piața Garibaldi care mi s-a părut cea mai dubioasă zonă (în general lângă gări/autogări sunt zone dubioase). Sorrento e muuuult mai fain dar din câte știu de când mi-am căutat eu, cazarea e mai scumpă. dacă găsești ceva convenabil în timp așa scurt, îți recomand din suflet să alegi Sorrento.

    da, acordă o zi insulei Capri. există ferry din Sorrento și dacă îl iei pe primul de dimineața (în jur de ora 7), prinzi un preț mai bun. fă turul insulei și o să-ți placă cu siguranță.

    2 zile pentru coastă e puțin ce-i drept. eu personal aș renunța la ziua pentru Napoli 🙂
    în sfârșit, dacă e să aleg ce-i mai frumos de pe coastă pentru 2 zile, aș zice așa: Ravello, Atrani și Fiordul Furore într-o zi și Praiano, Sentiero degli Dei și Positano în a doua zi. 🙂

    dacă mai ai întrebări, îți stau la dispoziție aici sau pe email narcisa@travelgirls.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here