Un oraș care merită mai mult de 3 ore

Orice loc merită mai mult de trei ore, altfel nu văd cum poţi să-l simţi în adevăratul sens al cuvântului. Trei ceasuri nu sunt deajuns să ajungi de la gară până în centru, să umbli aiurea pe alei, să adulmeci mirosul de mâncare ce iese pe geamurile caselor, să dai o tură printr-o piață, să cauți restaurantul cu cei mai mulți localnici și să te lingi pe degete după vreo specialitate a casei și să lenevești apoi pe iarbă în parc. E imposibil să faci asta în doar 180 de minute. De asta eu mă voi întoarce în Girona, Spania.

Pentru că am plecat de acasă cu gândul că voi umbla creanga o săptămână prin Barcelona, nu mi-am planificat alte excursii. La fața locului am aflat însă că muzeul lui Dali din Figueres merită o plimbare cu trenul de aproape două ore așa că am luat-o din loc. Pe drum, aflu din hartă că în drum spre Figueres există și Girona iar pe spatele hărții scria că orașelul acesta este un must see pentru cei care ajung în parcea aceasta a Spaniei. Cum nu știam nimic despre el dinainte, am hotărât să cobor din tren pentru o plimbare și o înghețată, până vine următoarea cursă spre Barcelona.

Ca peste tot în țările mediteraneene, în timpul amiezei într-o zi de duminică nu e nimeni pe străzi. Am găsit deci o Girona pustie, curată și într-un mod ciudat primitoare. Fără o hartă a orașului, am urmat indicatoarele de la gară spre cartierul evreiesc, adică centrul vechi. Girona este unul dintre principalele centre evreiești din Spania. Sunt curioasă care îi este povestea.

 Fără să-mi dau seama, intru în circuitul clasic al unui turist prin Girona și încep deja să bifez „Top 5 atracții ale orașului”. Ce altceva poți face în atât de puțin timp?

Pe spatele hărții spune că nu trebuie să ratez o plimbare de-a lungul și de-a latul râului Onyar. Clădirile sunt colorate și liniștite. Îmi imaginez că toți locuitorii lor trag un pui de somn la amiază și urmează să se trezească pentru o fiesta.

Deși e miez de octombrie, aerul e cald, sunt în jur de 27 de grade. Râul e scăzut atât de tare încât rațele se deplasează prin el mergând.

Pânzele mari atârnate pe clădiri ascund lucrările de reconstrucție a vechiului oraș. Textul este în catalană pentru că asta e limba care se vorbește în regiunea aceasta. Toate indicatoarele, ba chiar și anunțurile din tren sunt în 3 limbi: spaniolă (castellano), catalană și engleză.

De îndată ce intru în partea veche a orașului, numită și cartierul evreiesc, aleile se îngustează din ce în ce mai mult. Pe timpul verii e tare bine aici. Soarele nu ajunge să încălzească prea mult și se poate circula în voie. Localnicii nu renunță însă la siesta așa că totul e pustiu.

Orașul cetate e de fapt pe o colină și pentru a ajunge până în inima lui trebuie să urci mereu pe scări. Nu e greu, face parte din farmecul orașului. Știu că n-am prea mult timp la dispoziție dar îmi permit să mă așez pentru trei minute pe o treaptă și să ascult.

Mă apropii de catedrala Santa Maria, un punct turistic important în Girona. E impunătoare și foarte veche (din secolul 11) și se spune că naosul său gotic este cel mai mare naos de acest gen din lume. Ciudat, parcă am mai auzit asta undeva.

Cu cât mă apropii mai mult de centru, încep să apară oamenii. Bun, deci Girona nu e un oraș părăsit. În apropierea catedralei sunt câteva grupuri de turiști, majoritatea vârstnici liniștiți, însoțiți de ghid. Ne apropiem și tragem puțin cu urechea la ceea ce li se povestește în engleză.

De pe un panou aflu că baños arabes sunt de vizitat. Păcat că-i închis și nu putem intra. Se pare că băile arabe sunt aici încă de pe vremea când maurii stăpâneau sudul Spaniei. Maurii au plecat în secolul 12 și ar fi fost chiar păcat să se distrugă minunățiile pe care le-au lăsat în urma lor.

Grădinile dintre pereții cetății îmi amintesc de Andalucia. Mă întreb dacă nu cumva maurii au inventat il dolce farniente.

Continuăm plimbarea prin cartierul evreiesc și ajungem la zidurile orașului. Ele apără Girona încă din secolul 9 și sunt într-o stare foarte bună. Se pare că au fost reconstruite sau întreținute foarte bine.

De sus, de pe zidul ce înconjoară orașul, poți vedea toată Girona și chiar munții din depărtare. Probabil că în zilele bune, dintr-un punct mai înalt poți vedea chiar marea și Costa Brava.

 Gata plimbarea, fug repede spre gară să prind ultimul tren spre Barcelona. În cele trei ore pe care le-am avut la dispoziție în Girona am reușit să bifez cele mai importante obiective turistice din oraș însă nu așa îmi place să călătoresc. Mi-ar fi plăcut să îmi plănuiesc mai bine excursia asta și să am vreme să simt orășelul ăsta. Trei ore nu sunt deajuns pentru o călătorie. Girona e un oraș care merită mai mult.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.

• Despre
• Ultimele Postari

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.

Ultimele postari ale lui Narcisa (vezi toate)

• Secretul nostru pentru vacanțe cu adevărat relaxante - 18 iulie 2019
• Cu bebel și cățel în Deltă: review Green Village Resort Sfântu Gheorghe - 1 noiembrie 2018
• Cât de mult ne ajută telefonul în vacanță în străinătate - 19 iunie 2018