Stockholm – oraşul de lângă Polul Nord

Suedia. Stockholm. Un search rapid pe Google îţi va spune că este capitala Suediei, cel mai mare oraș al țării, că este extrem de scump, că este situat pe 14 insule, că peste 30% din el este acoperit de apă iar 30% de păduri și parcuri, și că se află la aproximativ 3400 km de Polul Nord. O să mai afli ceva și despre populație, cum că e rece sau că au cele mai frumoase fete din lume. Cu aceleași informații am ajuns și eu aici acum 3 ani de zile. Și, într-adevăr, Google avea dreptate: Stockholm-ul este orașul cu oameni distanți și neprietenoși, care stau la o distanță de cel puțin 20 cm unul de celalalt, chiar și într-un metrou super aglomerat. Sunt politicoși însă şi îți răspund la întrebări, atât timp cât nu insiști.

Suedia Stockholm

Stockholm este orașul cu ierni lungi și friguroase care dau senzația că nu se mai termină (noroc că nu ești nevoit să plătești căldura) și veri scurte și ploioase.  E imposibil să te bronzezi natural, dar nu e nicio problemă pentru că solarele la ei sunt ca alimentarele  la noi: la fiecare colț de stradă. Asta face ca vara suedezii să arate cam toți la fel: blonzi, cu ochii albaștri și… portocalii.

Suedia Stockholm

Suedia Stockholm

Deasemenea Stockholm este și orașul în care riști să te pierzi dacă te aventurezi să ajungi dintr-un cartier în altul mergând pe jos. Da, nu mă mândresc cu asta dar eram la început, parol. Cum a fost? Simplu! Nu doream să plătesc aproape 3 euro pe un bilet de metrou pentru o stație așa că am luat-o pe jos. Bad idea!  Știi povestea „Scufița Roșie”? Perfect! Numai că lupul este suedezul care face jogging, iar casa bunicii este cea mai apropiată stație de metrou. Toți te sfătuiesc să mergi încet, să admiri peisajul, să te bucuri de vreme, să culegi ciuperci și toți te îndrumă spre cea mai apropiată stație de metrou pe care o știu. Stație care se întamplă să fie la ani lumină distanță. Și toți au același zâmbet malefic ca al lupului. Slavă cerului că niciunul dintre ei nu mă asteaptă acasă, ca în poveste. Odată găsită ieșirea din parc (un soi de pădure), m-am dus și mi-am luat bilet. Cei mai înțelepţi 3 euro pe care i-am cheltuit vreodată.

Te sfătuiesc să iei cu tine un aparat de fotografiat pentru că poți da nas în nas oricând cu vreo căprioară. Nici n-ar fi de mirare la ce parcuri imense au. Prima oară când le-am văzut, am fost prea șocată să fac poze și m-am uitat în jur să văd dacă și ceilalți sunt la fel de șocați ca mine. Nu erau. Am dedus că e ceva obișnuit pentru ei. Din fericire, și căprioarele sunt obișnuite cu rătăciții așa că o să ai timp să le faci o poză.



Booking.com

Suedia Stockholm

Suedia Stockholm

Și să nu uit: Stockholm este orașul în care ești declarat inamic public dacă ești surprins aruncând ceva pe jos. Întotdeauna e cineva prin zonă care să se uite urât la tine, ceea ce e mai rău decât o amendă. Dacă mergi pe pistele destinate bicicliștilor și îi deranjezi e de rău. Ok, și în Galați, oraşul meu natal, sunt vreo 2-3 piste destinate lor, dar n-am văzut pe nimeni mergând pe ele, așa că am crezut că și în Stockholm e la fel. 15 claxoane mai târziu mi-am dat seama că m-am înșelat. Pistele de bicicliști chiar sunt pentru bicicliști. Și NUMAI pentru bicicliști. Și sunt mulți. Câtă frunză, câtă iarbă! Sunt sigură că undeva prin constituția lor este vreo lege care spune că este obligatoriu să știi să mergi pe bicicletă dacă vrei să devii cetățean suedez.

Suedia Stockholm

Dacă nu stai cuminte la rând la intrarea în autobuz, ai de-a face cu gardienii care stau în stație. E de preferat deci să respecți tu regulile decât să te facă ei să le respecți. Iar dacă vrei să călătorești ilegal, ar fi mai bine să te gândești de două ori înainte. Intrarea se face numai prin față iar abonamentul sau biletul se arată șoferului. Plus că amenda e destul de piperată: 1200 de coroane, adică puțin peste 120 de euro. Iar plimbarea cu autobuzul e chiar placută. Au autobuze moderne, cu aer condiționat, iar străzile lor n-au gropi așa că n-ai să simți chiar fiecare arc din scaun. Plus că la cât de scump e abonamentul (80 de euro) ai face bine să te folosești de el cât mai des posibil.  Așa că dacă nu vrei să iei autobuzul, nu te așeza în statie pentru că o să observi că oamenii se vor așeza la rând în spatele tau. Iar, aici, autobuzele chiar respectă orarul, așa că dacă nu vrei ca șoferul să plătească amendă pentru că nu a plecat la timp, nu încurca lumea.

Suedia Stockholm

Suedia Stockholm

Dar Stockholm este și orașul care te invită să trăiești clipa, să-ți trăiești viața la maximum, fără inhibiții, fără regrete. Oriunde, oricând. Nu are rost să descriu o seară de weekend tipic suedeză pentru că, sinceră să fiu, nici nu aș putea. Nu aș ști cum. Ce-aș putea să îți spun? Că sunt petrecăreți? Sunt! E un motiv pentru care băutura la ei era pe baza de cartelă. Dacă vrei să cumperi un vin, o bere, o șampanie, un coniac, un whisky,  ești practic forțat să te duci la magazinul special cu băuturi alcoolice „Systembolaget” și asta până într-o anumită oră, nu foarte târzie. Duminica este închis, iar vineri seara și sâmbăta se formează de multe ori cozi la băutură! Începând de la tineri până la persoane mai în vârstă, lumea stă la cozi să-și procure cantitatea de alcool necesară pentru sfârșitul de săptămână. Asta deoarece în magazinele obișnuite băutura alcoolică, cidrul, berea, șampania conțin maximum 3,5% alcool. Și la ei băutura și tutunul chiar se dau numai persoanelor peste 18 ani. Iar o dată băutura cumpărată, petrecerea poate să înceapă. Și începe vineri seara și ține până duminică seară. De precizat că suedezii sunt foarte sociabili când cantitatea de alcool din vene depășește cantitatea de sânge. Așa că dacă vrei să-ți faci prieteni, cumpără un bax de bere și ieși în oraș. Se vor lipi de tine ca timbrul de plic.

Și totuși doar văzând cu ochii tăi și trăind pe viu ai putea să-ți faci o idee. Încă nu cunosc pe nimeni care să fi regretat venirea aici. Iar dacă suedezii nu sunt pe gustul tău, atunci e bine să știi că raportul este de 1 imigrant la 5 suedezi, deci e imposibil să nu găsești pe cineva pe gustul tău. Așa că dacă ajungi vreodata prin nord, fă o vizita și în Stockholm. Un weekend a suficient pentru a te face să revii.

Și, apropo, suedezii nu au cele mai frumoase fete din lume, ale noastre sunt mult peste.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.

Ultimele postari ale lui Claudia (vezi toate)

bestvalue.eu

18 COMENTARII

  1. Ba mie mi-au placut fetele din Suedia, la fel cum mi-au placut si cele din Rusia si Tarile Baltice 😛 Si imi pare rau sa o spun, dar se imbraca cu mult mai mult bun gust decat majoritatea fetelor de pe la noi (ma refer la muritorii de rand, desigur, nu la vedete) 🙂

    Cat despre Suedia…or fi ei reci ca oameni, dar sunt printre cei mai „prietenosi” cu imigrantii, si asta e mare lucru! Mi-a placut si mie foarte mult in Stockholm, mi-a placut si in alte locuri din Suedia, Malmö si Uppsala…si m-as mai duce oricand in zona aia, dincolo de Cercul Polar si pe taramul aurorei boreale de care mi-e atat de dor 🙂

  2. N-am simtit deloc „raceala” suedeza, dar e adevarat si ca n-am stat decat o singura zi si inca intr-un orasel aproape alipit Copenhagei, in Malmo … Dar mi-ar placea sa ajung si in Stockholm 🙂 Mi-a placut enorm de mult in nord!

    • probabil că atunci când eşti turist, în trecere, nu apuci să simţi. Claudia însă locuieşte acolo de ceva timp şi s-a lovit de răceala lor.
      asta e, suntem oameni şi suntem diferiţi. până la urmă şi suedezii se lasă încălziţi cu nişte alcool. 😀

  3. Ai fi surprinsa sa vezi cat de dezbracate is suedezele vara pe vreme buna!Si nici cuvantul „inhibat” nu cred ca il au in vocabular!Foarte toleranti cu imigrantii si intr-adevar,iti faci usor prieteni printre ei la un pahar!

  4. Foarte exagerat si deformat articolul tau despre suedezi:

    1) „Deasemenea Stockholm este și orașul în care riști să te pierzi dacă te aventurezi să ajungi dintr-un cartier în altul mergând pe jos. ”

    exagerat de subiectiva parerea… poate nu te orientezi tu bine in spatiu…

    2)”Numai că lupul este suedezul care face jogging, iar casa bunicii este cea mai apropiată stație de metrou. Toți te sfătuiesc să mergi încet, să admiri peisajul, să te bucuri de vreme, să culegi ciuperci și toți te îndrumă spre cea mai apropiată stație de metrou pe care o știu. Stație care se întamplă să fie la ani lumină distanță. Și toți au același zâmbet malefic ca al lupului. Slavă cerului că niciunul dintre ei nu mă asteaptă acasă, ca în poveste. Odată găsită ieșirea din parc (un soi de pădure), m-am dus și mi-am luat bilet. Cei mai înțelepţi 3 euro pe care i-am cheltuit vreodată.”

    e aberanta comparatia cu lupul suedez…nu e nimic obiectiv in fraza ta

    3) „Și să nu uit: Stockholm este orașul în care ești declarat inamic public dacă ești surprins aruncând ceva pe jos. ”

    WTF… asta chiar e cea mai mare aberatie pe care ai scris-o… de ce ai vrea sa arunci ceva pe jos ??? mentalitate tipic romaneasca…

    4) „Dacă mergi pe pistele destinate bicicliștilor și îi deranjezi e de rău”

    E absolut normal intr-o tara civilizata ca Suedia. Pe pista de bicle, au prioritate biclele. Punct.

    5) NU compara Stockholm cu Galati… e cu sute de ani mai avansat, mai civilizat, mai educat, mai curat…

    Frumos ar fi sa realizezi si tu ce aberatii ai scris si sa il transformi in unul obiectiv, renuntand la prostiile enumerate mai sus (sunt mai multe dar nu le enumar pe toate).

    Am incercat, dar nu am reusit sa ma abtin sa las un comment. Nu e corect fata de suedezi.

  5. Citind articolul tau, realizez ce extraordinar de mare diferenta e intre noi si nordici. Ce mare impact are asupra noastra diferenta enorma de civilizatie! Parerea ta o fi subiectiva, dar abordarea, tre’ sa recunosti, nu e una amuzanta, e una din punct de vedere al romanului tipic…si nu e de bine. Se putea folosi o alta formulare. Insa da…asta e impactul pe care l-a avut asupra ta…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.