Râşnov – Bine-aţi venit în cetate!

Rasnov
Rasnov

Bătrânul străjer din Garda Cetății bate scurt cu lancea-n pământ și întâmpină fiecare vizitator așa cum se cuvine: Bine-ați venit în cetate! Are barba albă, e uşor rotofei şi mai mereu pus pe glume. În plus, rostește cuvintele de bun-venit cu zâmbetul pe buze și e dispus să se-ntindă la povești. Din primele clipe îți dai seama că cetatetea asta din Mica Transilvanie (așa cum au numit Țara Bârsei călătorii care au trecut pe aici acum mai bine de 500 de ani) e specială.

______________________________________________________________________

De cetatea de la Râşnov auzisem de multe ori dar niciodată nu mi-am făcut timp să mă opresc la citadela din vârf de munte. Nici măcar nu aveam cine ştie ce aşteptări de la cetate pentru că înainte de a ajunge aici nu m-am sinchisit să caut vreo informaţie. Așa că m-am bucurat de vizită ca un copil în prima zi de şcoală, când nu îşi cunoaşte colegii şi intră pentru prima dată în sala de clasă.

Cocoțată pe un deal pe care râșnovenii îl numesc sugestiv Dealul Cetății, fortificația țărănească de secol 12 e păstrată bine. După ce urci drumul proaspăt pietruit, cu felinare pe margine pe acordurile unui muzicant ambulant, ajungi în grădina cetăţii. De fapt, aşa e denumită curtea exterioară a fortăreţei, unde în urmă cu câteva secole bune ţăranii îşi adăposteau vitele.

După ce plătești taxa de intrare, străjerul te poftește să treci poarta masivă și să încerci să descoperi secretele cetății. O alee pietruită mărginită de unul dintre zidurile exterioare te conduce în alte timpuri, în curtea interioară a Cetății Râșnov, unde casele care serveau ca adăpost ori cămări pentru alimente în timpul asediilor se păstrează şi astăzi, aproape intacte.

Când am ajuns în curtea interioară mi-a atras atenţia un petic de pământ plin cu trandafiri. Mi se părea ciudată grădiniţa aceea, acolo în mijlocul zidurilor de piatră. Am aflat mai târziu că prezenţa trandafirilor acolo nu e întâmplătoare.

Se spune că sașii au văzut pe dealul pe care au ridicat ulterior cetatea o mulțime de trandafiri sălbatici și au alergat să pună stăpânire pe bucata aceea de pământ. Se zice și că primii coloniști sași veniseră dintr-un sat de pe malul fluviului Rin numit Roseneau și că de acolo provine denumirea Râșnovului.

Se știe sigur că azi simbolul cetății este un buchet de trei trandafiri și că anual, în luna iunie, se organizează Festivalul Rozelor.

Punctul principal de atracţie din interior e fântâna, în jurul căreia s-au ţesut câteva legende. Una dintre ele aduce mult cu cea de la Castelul Huniazilor din Hunedoara ori de la Cetatea Neamţului din Târgu Neamț. Se spune că doi prizonieri turci sunt puşi în timpul unui asediu să sape o fântână în mijlocul cetăţii, cu promisiunea că vor fi eliberaţi după ce termină săpăturile. Turcii au săpat vreme de 17 ani până să găsească apă, în tot timpul ăsta scrijelind versete din Coran pe pereţii fântânii.

Legendele trandafirilor și a fântâni nu sunt singurele care învăluie cetatea de la Râșnov în mister. Se spune că pe lângă cetate este îngropat aur și că în locul acela ieșea foc din pământ. Dacă e adevărat ori ba, nimeni nu știe. Cert e că bogăția cea mai de preț a Râșnovului e însăși cetatea pe care o poți vizita în fiecare zi, de la 8:00 la 20:00 în schimbul unei taxe de 10 lei.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

 

Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

5 COMENTARII

  1. Eu am avut un ghinion crunt in vara lui 2010 cand am ajuns acolo. Dupa o munca de convingere cu varul meu, ne-am dus si la Rasnov. Doar ca am avut marea bafta sa fie inchis fix atunci pentru ca un zid se surpase. Din pacate de atunci nu am mai ajuns. Dar sper sa reusesc vara asta sa vizitez zona Rasnov-Bran.

  2. Este intr-adevar unul din locurile mele preferate. Cetatea este superba, oportunitatile de fotografiat nenumarate si cum se vede din cetate, mai ales intr-o zi senina… de vis! 🙂 N-am mai fost de mult, se pare, pe vremea cand mergeam acolo nu era urma de strajer, cred ca e timpul sa mai facem o vizita!

  3. […] Dacă tot mergi în Cheile Râșnoavei, atunci oprește-te câteva ore și la Cetatea Râșnov. A fost restaurată acum câțiva ani și acum e pregătită să primească vizitatori. Mie mi-a plăcut mult drumul (pietonal) până sus, la cetate dar și faptul că magazinele cu suveniruri din curtea interioar dau viață cetății. Mai multe informații, inclusiv programul de vizitare și prețul biletelor, aici. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.