Iarna în Amsterdam

Amsterdam Olanda
Amsterdam Olanda

Cele câteva zile friguroase în Amsterdam au fost momentele în care am înţeles că a venit iarna şi că se apropie sărbătorile. Zăpada, decoraţiile, piaţa de Crăciun, cadourile şi mirosul de vin fiert au făcut tabloul complet ca să pot spune pe bune că e iarnă.

Anul ăsta, deși suntem la început de decembrie, încă nu m-a pătruns sentimentul de sărbătoare. Deși am fost la sărbătorile Galațiului și deși pe munte se schiază deja, încă nu simt c-a venit iarna. Frunzele ruginii și vremea prietenoasă mă fac să cred că încă e toamnă. Am început să mă uit în calendar și pe albumele de anul trecut iar mama mi-a amintit că vine Moș Niculae chiar dacă eu nici n-am scos bocancii de iarnă. Ciudat lucru. Anul trecut pe vremea asta vizitam Amsterdamul cu cel mai mic buget posibil și iarna îmi intrase în oase și în suflet. Încerc să retrăiesc momentul acela.

Amsterdam biciclete
Iarna e probabil singura șansă de a vedea Amsterdamul liniștit.
Amsterdam Strazi (2)
Localnicii își văd de ale lor: muncă, școală, cumpărături. Decembrie e luna cu cei mai puțini turiști.
Amsterdam Piata de Flori
Piața plutitoare de flori e acum închisă. În primpăvară, toată zona asta va străluci în toate culorile lalelelor. Acum e doar liniște.
Amsterdam Grafitti
Amsterdamul e orașul toleranței. Viciile sunt tolerate dar reglementate. Artiștii în grafitti pot să-și exerseze talentul doar într-un cartier.
Amsterdam Iarna
În Amsterdam nu ninge prea des. Aproape niciodată de fapt. Localnicii se bucură de zăpada de anul ăsta ca de o minune.
Amsterdam nume meserii
Pe vremuri nu existau adresa cu numele și numărul străzii. Erau doar plăci sculptate cu numele sau activitatea propietarului.
Amsterdam Canale
În topul activităților din Amsterdam este plimbarea cu barca sau vaporașul pe canale. De data asta însă apa e înghețată și nu circulă nimic.
Amsterdam Canale
Dacă totuși insiști, o plimbare cu vaporașul costă 50-60 Euro și include și o masă.
Amsterdam strazi
Am fost fascinată de clădirile înguste și cu cârlige pentru ridicat mobila pe scripeți.
Amsterdam Strazi
În centrul Amsterdamului nu prea ai să vezi mașini. Oamenii circulă pe biciclete și cu tramvaiul. Atunci când totuși o mașină apare, va merita să-i faci o fotografie.
Amsterdam canale
Cum e oare să-ți treacă apa pe la fereastră?!
Amsterdam Cladiri
Casele sunt atât de înguste încât nu-și pot urca pianul pe scări. Nici măcar frigiderul, patul sau șifonierul. Pentru asta sunt bune cârligele și scripeții exteriori. Sărbătoarile intră însă pe ușă.

_____________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

13 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.