Călător în Istanbul – din Fatih până în Fener

Fatih Istanbul
Fatih Istanbul

Pisici, moschei, curmale şi baclavale… multe baclavale. E o combinaţie stranie dar puse cap la cap a rezultat o nouă experienţă istanbulită, nealterată de turismul în masă.

Ce sunt Fatih şi Fener

Fatih e unul dintre cartierele autentice ale Istanbulului, unde e foarte puţin probabil să găseşti vorbitori de limbă engleză, unde turcii aşteaptă ora rugăciunii plimbându-se agale cu mâinile la spate iar piaţa e plină cu de toate. Fener, pe de altă parte, e cartierul grecesc din oraş, locul unde de află Patriarhia Constantinopolului, preţurile (mari) sunt afişate în euro, se vorbeşte engleza şi poţi să mănânci un gyros sau o mousaka grecească la orice oră.

Cum ajungi şi ce vezi din Fatih până în Fener

Pornim din staţia de tramvai Laleli Universite şi facem prima oprire în Piaţa Bayezid sau Piaţa Libertăţii, cum mai este numită. După ce hrănesc porumbeii din piaţă, mă învârt puţin în curtea interioară a Moscheii lui Bayezid al II-lea (da, sultanul cu care s-a tot luptat Ştefan cel Mare) apoi cercetez exteriorul şi dau de un soi de talcioc unde anticari de toate vârstele şi negustori de antichităţi îşi expun marfa – e piaţa de vechituri de lângă Marele Bazar.

Universitatea se află şi ea în Piaţa Libertăţii, însă poarta principală e bine păzită aşa că nici gând să intrăm în campus. În timp ce încercăm să vedem până în capătul aleii largi,  spunem câteva bancuri cu Baiazid şi norocul ne surâde: doi studenţi ne roagă să completăm câte un chestionar iar drept răsplată primim accesul mult dorit în campus. În spatele universității se află cea mai mare moschee din Istanbul – Suleymaniye Camii care poate fi văzută de sus, de pe o platformă din grădina campusului. E spectaculoasă iar panorama asupra Bosforului mă lasă, din nou, fără cuvinte.

Pe Suleymaniye Cadessi, adică străduţa care trece prin spatele Universităţii şi duce la moschee, găseşti  pmâncare ieftină şi tare bună la preţuri foarte mici (adaptate la buzunarul studenţilor turci) aşa că îţi recomand o pauză de prânz aici, în special la terasa undese mănâncă fasole” (Kuru Fasulyeci).

Ca mai toate moscheile din Istanbul, şi la Süleymaniye se lucrează intens la restaurare şi pe bună dreptate, dacă ne gândim că cele mai multe sunt mai vechi de 500 de ani şi au trecut de multe cutremure. Găsesc şi aici multă linişte în interior, o paradă a eşarfelor femeilor musulmane, covoare roşii, pufoase dar şi un gardian turc ce nu se mai dezlipea de Maria (o fi crezut că e turcoaică de-ale lor).

O luăm din nou din loc, pe aleile care ne conduc spre Fatih care par a fi desprinse dintr-un platou de filmare. Din casele tradiţionale din lemn, multe dintre ele renovate la iniţiativa UNESCO şi protejate de ochiul Medusei, nu se aude niciun zgomot deşi e clar că sunt locuite, un turc îşi bea liniştit cafeaua iar noi vorbim în linişte. Mă conving, încă o dată, că Istanbulul e un oraş al contrastelor, dacă mă gândesc la nebunia din Sultanahmet ori de la staţia de tramvai Kabataş la orele amiezii.

Tot pierzându-ne pe străduţe întortocheate pe care şoferii turci trec în trombă claxonând de zor, ajungem la o altă moschee, cu un nume ciudat: Şehzade Camii. Nu are nicio legătură cu Seherezada celor 1001 de nopţi, aşa cum îmi imaginam, Şehzade fiind fiul sultanului Suleyman Magnificul, cunoscut şi sub numele de Prinţul Mehmet. Ceva mi-a atras atenţia aici: în timp ce bărbaţii sunt la rugăciune în moschee, femeile se roagă la copacul din centrul grădinii (aveam să văd asta şi la Moscheea lui Eyup) despre care se crede că e un soi de combinaţie între Pomul Vieţii şi Copacul Binelui şi al Răului.

Moscheea se află în imediata apropiere a apeductului roman Valens care e destul de bine conservat, de asta ocupându-se de-a lungul secolelor mai mulţi sultani ai Imperiului Otoman. Apeductul se află astăzi între Moscheile Şehzade şi Fatih aşa că pornim într-acolo.

Intrarea se face pe câteva scări, la capătul cărora se înalţă minaretele moscheii. Aici e plin de turci şi de pisici. Cartierul Fatih e în afara zonei turistice aşa că smulgem câteva priviri ciudate şi zâmbete în colţul gurii. Se apropie ora rugăciunii aşa că locul se umple încet de localnici care îşi aşteaptă rândul la spălat.

În partea dreaptă a moscheii e strada care îmi trezeşte cele mai multe amintiri… senzoriale: baclavale, cataif, măsline, sugiuk, curmale, castraveţi muraţi, halva, mirosuri de condimente şi ierburi uscate de tot felul şi multe seminţe colorate. O piaţă plină de bunătăţi cu preţuri mici era tot ce aveam nevoie.

Intrăm la o patiserie unde găsim toată familia de baclavale – cu nuci, fistic, alune, cataif ori sarailii – la 10 YTL/kg (pe lângă Moscheea Albastră preţurile nu scad sub 40 YTL)  aşa că ne-am aprovizionat bine cu dulciuri însiropate pe care le-am înfulecat cu poftă ceva mai târziu, în curtea Patriarhiei Ortodoxe. Patronul ştia puţin limba română aşa că am aflat de la el că fusese la noi în ţară, la Braşov, în nouăşcinci.

Tot căscând gura pe la buticurile înţesate cu marfă, mirosind toate legumele uscate, un muşteriu care ne ademeneşte în prăvălie şi ne dă să gustăm, pe rând: halva, măsline, curmale şi, la pièce de résistence, castraveţi muraţi. Nici vorbă de-un refuz din parte noastră aşa că trebuie să le mâncăm pe toate şi ne vedem nevoite să mai lăsăm şi aici câteva zeci de lire. El nu ştie engleză, noi turcă yoc dar reuşim să ducem la bun sfârşit operaţiunea: ne dă pungi, noi ne alegem ce vrem, el cântăreşte, face socoteala, ne arată pe calculator cât face şi noi plătim. Simplu!

Plecăm din piaţă cu sacoşele pline şi cu harta în mână spre Cornul de Aur, la Patriarhia Ortodoxă a Constantinopolului – da, acolo unde de sute de ani se tot întâlnesc capii Bisericii.

Pe drumul care coboară spre Cornul de Aur intri şi mai mult în viaţa de zi cu zi a istanbuliţilor: vânzători ambulanţi care se întorc de la lucru cu cărucioarele goale, femei acoperite din cap până-n picioare care îşi plimbă copiii, covoare turceşti întinse la uscat la soare şi, din când în când, câte un turist rătăcit care studiază harta. Vei şti când ai ajuns în Fener pentru că restaurantele afişează meniuri în limba greacă, preţurile nu mai sunt în lire turceşti iar de la o terasă se aude încet o melodie grecească.

Biserica nu impresioneză prin mărime sau cel puţin nu după ce ai văzut zeci de moschei în două zile. În schimb se vede stilul grecesc, mai ales în interior. Mie mi-a plăcut mult curtea plină de verdeaţă şi cu un uşor aer burghez, unde am făcut pauza de savurat baclavale. La ieşire, găseşti suveniruri… greceşti şi, ceva mai încolo, Biserica Bulgărească, cu turlele sale aurite, în stil rusesc.

Ce am reţinut

În afară de Hagia Sofia pe care îmi doream de mult timp să o văd şi care mi-a plăcut mai mult decât mă aşteptam, când mă gândesc la city-break-ul din Istanbul, îmi vin în minte mai întâi imagini din cele două zile petrecute în cartierele de-a lungul Cornului de Aur: Laleli, Fatih, Fener şi Eyup. Aici am mâncat cele mai bune mâncăruri turceşti, am întâlnit cei mai simpatici oameni şi cele mai multe pisici. Da, e adevărat că Istanbulul e plin de pisici, mai ales în grădinile moscheilor unde se tolănesc în voie la soare. Cât despre moschei, ele sunt masive şi impresionante la exterior dar cum le păşeşti pragul eşti uimită de simplitatea decoraţiilor. Voi aţi fost din Fener până în Fatih?

_______________________________________________________________________

Dacă vrei să ajungi în Istanbul:

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

15 COMENTARII

  1. sa recunoaste, Turcia este o tara la care nu ai ce sa schimbi.totul este cum trebuie sa fie si nu dupa standardele mele sau ca asa spun eu ci pur si simplu asta e Turcia.un loc din care nu-ti vine sa mai pleci vreodata

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here