Prima dată când mi-am dorit mult de tot să merg la Budapesta eram în aeroportul din Heraklion şi încercam s-o dumiresc pe angajata grecoaică. Vreo 10 minute a ţinut-o pe-a ei: „Miss, there’s no flight to Budapest”. Poftim? Bucarest, zic eu intrigată, no Budapest. Ea nu şi nu. Până la urmă a dezlegat misterul, împreună cu alţi 2 angajaţi… Trebuia deci să merg la Budapesta, să mă revanşez.
În primele minute din 2011 am primit o puşculiţă cu o monedă de 100 de forinţi care zdrăngănea de mama focului. Se pare că darul a fost de bun augur pentru că sunt în febra pregătirilor pentru un city break pe malul Dunării. Merg să văd Piaţa de Crăciun.
Ca de fiecare dată, bugetul este limitat şi, de aceea, încerc să îl planific destul de bine. Sigur că aproape de fiecare dată apar tot soiul de cheltuieli neprevăzute dar asta e altă poveste. Una peste alta, Budapesta mi se pare cea mai atractivă atracţie pentru Pieţele de Crăciun, din mai multe puncte de vedere. Dar să vedem cât costă un astfel de city break.
Cum nu am găsit bilete de avion ieftine iar călătoria cu autocarul nu mi s-a părut cea mai bună soluţie, m-am gândit la tren. Ştiam de ceva oferte pentru internaţional aşa că am intrat pe site-ul CFR şi am consultat oferta FORTUNA TICKETS. Preţul biletelor dus-întors, cu suplimente la cuşetă, 78 de euro. Destul de scump dar sunt trenuri de noapte iar pentru un drum de peste 15 ore, un somn bun în vagonul de dormit face diferenţa. Trenul pleacă la 17.45 din Bucureşti şi ajunge la Budapesta a doua zi dimineaţă, în jur de ora 9. Numai bine cât să ai toată ziua la dispoziţie să hoinăreşti în voie pe străzi.
Se pare că există un număr limitat de locuri pentru astfel de oferte şi, din păcate, m-am lovit de problema asta când am mers să cumpăr biletele. Ştiam că nu se pot achiziţiona decât cel târziu cu 7 zile înainte de plecare dar nu mi-am imaginat că voi primi răspunsul: „Îmi pare rău, dar nu mai avem bilete Fortuna pentru 30 noiembrie.” Super! Fără această ofertă, preţul e aproape dublu. Până la urmă, după 2 ore de calcule în gară, am reuşit să facem o combinaţie între locuri la vagonul de dormit şi locuri la cuşetă şi am plătit în final 400 de lei (cu vreo 10€ mai mult faţă de ceea ce calculasem iniţial).
Şi problema dormitului am rezolvat-o bine de tot. Pentru un apartament cu două camere (6 locuri), cu bucătărie şi baie, în centrul oraşului, am plătit 70€ pentru 2 nopţi – adică 14€ de persoană pentru aceeaşi perioadă (pentru că suntem 5).
Bun. Avem transportul şi cazarea şi aproximativ 110€ cheltuiţi până acum. Urmează partea care îmi place cel mai mult: documentarea temeinică despre ce e de vizitat şi, mai ales, cât mă costă toată treaba. Pentru Budapesta, care e înţesată de castele, peşteri, biserici şi muzee, vizitele costă în jur de 25€. Nu prea îmi venea să cred că totalul este atât de mic, cu atât mai puţin cu cât în precedentul city break, la Istanbul, aproape fiecare intrare m-a costat câte 20€. Dar se pare că astea sunt preţurile iar pe mine nu mă deranjează deloc.
Şi pentru că merg la început de decembrie şi ştiu foarte bine cât de frig poate să fie pe malul Dunării, am luat în calcul posibilitatea să nu pot să mă plimb toată ziua pe jos şi să folosesc şi transportul în comun. Un abonament pe toate liniile, pentru 24 de ore, costă 5€. Perfect!
Ce se mai poate face în Budapesta şi să nu te coste o avere sau să nu te coste deloc? Vizita la Parlament este gratuită pentru cetăţenii din UE iar altfel costă destul de mult. Norocul nostru că suntem europeni cu acte în regulă şi nu mă costă nimic. Singura problemă este că se stă la cozi destul de mari şi că există un număr limitat de locuri gratuite pe zi. Ei, asta să fie problema? Am trimis un mail de rezervare a turului pe adresa idegenv@parlament.hu (e valabil doar pentru grupuri, dar nu e specificat cât de mare să fie; noi suntem 5) şi am primit confirmarea a doua zi dimineaţă. Cu documentul imprimat scap de coadă şi nici nu risc să scot bani din buzunar.
În plus, mi-am făcut un obicei ca pe oriunde merg să fac o mini croazieră şi în Budapesta o astfel de plimbare cu vaporul pe Dunăre costă 17€. Dacă va fi timp, am să fac şi un tur al obiectivelor turistice mai puţin cunoscute din Budapesta.
Dacă ai mai mult timp şi vrei, poţi să dai o fugă la Bratislava. Un bilet dus-întors cu autocarul, pentru tinerii sub 26 de ani costă doar 50 de lei. Sau să mergi la Viena, unde acelaşi bilet costă 70 de lei. Sigur că trebuie să le iei din timp, pentru că fac parte dintr-o ofertă şi sunt locuri limitate. Ai putea astfel să vezi şi cea mai cunoscută Piaţă ce Crăciun din Europa.
Cireaşa de pe tortul city-break-ului meu este Piaţa de Crăciun din centrul Budapestei, care e deschisă de pe 18 noiembrie. Nu te costă nimic să caşti gura ore în şir pe la toate standurile cu bunătăţi tradiţionale, vin fiert, palinka şi ornamente pentru brad. Dar cum să treci pe lângă vânzătorii de kurtoşi şi să nu cumperi?
_____________________________________________________________________________
Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
- Cum a fost la ascunzătoarea dintre munți, la o aruncătură de băț de București: Potcoava Mountain Hideaway - 14 martie 2019
- Idei de weekend pentru tot anul: City break Constanța - 15 octombrie 2018
- Ce faci în vacanța mare? O călătorie în Europa - 16 iunie 2018
Da, tot cu trenul am fost si eu (Bucuresti-Viena-Budapesta-Bucuresti) pentru ca biletele de avion mi se par mult prea scumpe pentru distanta mica pana in capitala Ungariei (iar daca stai in Vestul tarii chiar n-ai nicio scuza daca n-ai vazut pana acum Budapesta).
O sa fie fain, o sa vedeti, sa mergeti la baile Gellert, vara era coada mare, poate iarna nu e asa (au si piscina interioara si una mai mica cu apa calda/fierbinte) 🙂 Pentru trenuletul copiilor s-ar putea sa fie prea frig (are o locomotiva mica cu aburi si conductori copii).
In principal Budapesta se vede mergand pe jos, asa ca imbracati-va bine 😛
dacă suntem mai din estul ţării avem scuză că n-am ajuns până acum în Budapesta. 😀
Cu siguranta o sa fie frumos si daca ninge sau mai ales daca ninge. Suntem extrem de nerabdatori sa plecam si sa gustam gulasul la el acasa.
deja miroase a gulaş! 😀
[…] pentru reducerea acestora. Şi pentru că sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru un city break în Budapesta, o sa împărtășesc cu tine cum îmi calculez eu […]
[…] că până acum, pentru mine, Sărbătorile Galaţiului înseamnau zilele libere când se aprind luminiţele de Crăciun, oraş fremătând cu oameni bucuroşi, miros de vin fiert şi scorţişoară, tarabe cu […]
[…] Vezi şi: Cât te costă să ajungi în Piaţa de Crăciun din Budapesta […]
[…] capitala Ungariei, mi-am dat seama că primul lucru pe care vreau să-l fac este să mă pierd în Pieţele de Crăciun. Da, Budapesta nu are un singur târg al meşterilor organizat pentru sărbătorile de iarnă ci […]
[…] Palatul este pe locul al 3-lea în topul celor mai mari construcţii din lume care adăpostesc Parlamentul. O vizită durează în jur de 45 de minute şi pentru cetăţenii din Uniunea Europeană este gratuită. Mai mult decât atât, poţi să faci fotografii fără să achiţi o taxă specială în acest sens. Dacă mergi într-un grup, îţi recomand să faci din timp o rezervare pe adresa de email tourist.office at parlament.hu. […]
Buna si La multi ani! 🙂
Dupa ce am citit articolul, mi-am dat seama ca niciodata nu am reusit sa imi planific atat de bine o calatorie si m-au dat peste cap toate cheltuielile neprevazute – mai mici sau mai mari ..
De aceea m-as bucura daca ai scrie un articol cu recomandari de planificare pentru calatorii, ce zici??
Multumesc 🙂
Catalina
Bună, Cătălina
Aruncă o privire asupra articolului Mariei şi ai să găseşti un ghid despre cum să eviţi cheltuielile neprevăzute; iar despre cum să te organizezi astfel încât să îţi faci propriul ghid turistic am scris eu aici
Sper că îţi vor fi de folos 🙂
[…] mâncăruri bune, vin fiert, luminițe, muzică și decorațiuni care mai de care mai colorate. În Budapesta poți să ajungi chiar foarte ușor și ieftin și nici cu Strasbourg nu e așa complicat. Ce este sigur e faptul că ai ce face în ultima lună […]
[…] din oraşul sau din zona cu pricina. Uite, în Istanbul vroiam musai să văd Sfânta Sofia iar în Budapesta, bineînțeles Parlamentul. Sigur că de fiecare dată descopăr o mulțime de alte locuri […]
[…] Există mult iubitul tren şi companiile de autocare. Dacă vrei să ajungi aici aproape în Budapesta, nu există companii aeriene low-cost aşa că un tren internaţional e soluţia perfectă pentru o […]
[…] din oraşul sau din zona cu pricina. Uite, în Istanbul vroiam musai să văd Sfânta Sofia iar în Budapesta, bineînțeles Parlamentul. Sigur că de fiecare dată descopăr o mulțime de alte locuri […]