Unde mergem în februarie

O fi cea mai scurtă lună din an dar și în februarie avem timp berechet şi o mulţime de opţiuni pentru ca niciun weekend să nu ne prindă pe-acasă. Cu ceva timp în urmă am scris despre 7 motive pentru care să-ți faci planuri de călătorie iarna. Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că primăvara e aproape – la metrou au apărut deja ghioceii – cred că o să mai avem parte de zăpadă iarna asta. Dar asta n-ar trebui în niciun caz să ne țină în casă. Am găsit oferte pentru februarie pentru toate gusturile.

_____________________________

Romantic

Valentine’s Day şi Dragobete – două zile care nu vor lăsa indiferenți nici pe cei mai cârcotași. Chiar dacă nu ai fost până acum fan al sărbătorilor ăstora, eu zic să te mai gândeşti pentru că e o scuză bună să planifici un city break la Paris, Veneţia sau Lago di Como – lacul romanticilor de pretutindeni. Cu siguranță acum e momentul când cei mai mulți îndrăgostiți pun simbolic lacătul pe iubirea lor, așa cum am văzut și în Praga. Ne-a făcut cu ochiul lista cu oferte în cele mai romantice oraşe de la Europatravel.

Ţările Baltice

Dacă dulcegăriile astea amoroase nu te dau pe spate, ce-ai spune despre un tur al capitalelor Ţărilor Baltice? Pe 16 februarie e Ziua Naţională a Lituaniei şi pe 24 a Estoniei iar Interra Travel are în ofertă un city-break la Tallin. Anul acesta avem și noi pe listă capitalele Țărilor Baltice care mi se par fascinante; o vacanță de o săptămână în treimea Riga, Vilnius și Tallin e binevenită în orice perioadă a anului.

Dia de Andalucia

Spaniolilor le place atât de mult fiesta încât au ales o zi specială în care să sărbătoarească sudul ţării: 28 februarie. Nu e vreme de plajă acum dar la Sevilla, de exemplu, sunt în medie 20°C – excelente pentru plimbare. Nu uita de flamenco, de paella şi de poveştile noastre din ParAndalucia. Oferte pentru cazare la sfârşitul lui februarie (preţ pentru 2 persoane, 27 februarie – 1 martie) în Sevilia, în Granada sau în Cordoba am găsit la Paravion.

Dia-de-Andalucia-spania

Solduri

În toată Europa e încă perioada soldurilor. Dacă vrei să-ţi umpli dulapurile cu hăinuţe noi, grăbeşte-te! Cred că la Milano acum e raiul cumpăraturilor. Am găsit preţuri bune la cazare la hoteluri în Milano la Tripsta.

Carnaval

Dacă ți-ai dorit vreodată să porţi o mască veneţiană, momentul prielnic e Carnavalul de la Veneţia. Aproape două săptămâni o să dureze toată nebunia, între 3 şi 14 februarie (voilà, Ziua îndrăgostiţilor coincide cu ultima zi de Festa) aşa că ai timp berechet să mergi acolo. O ofertă bună pentru city-break la Veneţia în februarie am găsit la Zepelin Tour.

Fete du citron Carnavalul lămâilor din Menton, Coasta de Azur e unul dintre festivalurile la care aș vrea să particip, măcar o dată. Eu cred că cel mai bine e să mergi în sudul Franței în luna mai, când e destul de cald să te bălăcești în apele Mediteranei iar puhoiul de turiși încă nu a dat năvală pe plajele însorite. Cu toate astea, aș pune negreșit pe listă o escapadă la Menton, la sfârșitul iernii, în timpul sărbătorii citricelor. Anul acesta, între 16 februarie și 6 martie e cea de-a 80-a ediție a Carnavalului și are ca temă Ocolul pământului în 80 de zile cu escală secretă la Menton. Vola propune câteva oferte de city-break pe Costa de Azur.

Pe 5 februarie începe și cel mai fierbinte carnaval din câte am auzit noi – Carnavalul de la Rio. O vacanță acolo nu e low-cost dar zău că merită să scoți din buzunar aproape 2000 de euro pentru un așa spectacol. Oferta am găsit-o la BersTravel.

Ski

Acum e momentul să înveţi să schiezi dacă nu ai făcut-o încă ori să profiţi din plin de zăpada din staţiunile faimoase pentru sporturile de iarnă. De ce să nu încerci Austria sau Bulgaria? Preţurile sunt mult mai mici acum decât în decembrie şi o ofertă generoasă am găsit la Christian Tour.

ski romania februarie1

SPA

Cum ar fi să stai într-o piscină cu apă termală iar afară să ningă ori să fie un ger de crapă pietrele ? Mi-ar plăcea să fac asta la Oradea – am auzit eu că Hotelul Continental  Forum Oradea de acolo are aşa ceva. Şi dacă tot eşti atât de aproape de graniţă, de ce să nu le faci o vizită şi vecinilor unguri? Budapesta e un oraş cu tradiţie în ceea ce priveşte băile termale iar un city-break în capitala Ungariei e aproape gratis. Eximtur are o ofertă interesantă: plăteşti 2 nopţi şi stai 3.

Exotic

Republica Dominicană – soare şi 30°C în aer, miros sărat de apă turcoaz şi cockailuri cu fructe – tabloul perfect pentru o vacanțp exotică. De cealaltă parte a oceanului acum e plin sezon estival. Anul trecut Punta Cana a fost destinaţia preferată a francezilor şi cred că ştiu ei ceva dacă dau năvală cu mic cu mare acolo. Accent Travel are un charter pentru Republica Dominicană, dacă vrei să leneveşti la soare în februarie. De cealaltă parte a globului, în Asia, Thailanda este destinaţia lunii februarie. J’info Tours are o ofertă cu plecare pe 23 februarie. Nu uita acasă ochelarii şi pălăria de soare!

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.