Ce faci 3 zile în Belgia

Aveam o datorie la Belgia. Ultima dată când am fost în Bruxelles (sau Brussels, în flamandă) în trecere în drumul spre Amsterdam, era un decembrie rece şi ploios iar piaţa tradiţională de Crăciun n-a reuşit să-mi încălzească nici sufletul, nu mai zic de degete. Mi-am promis că voi reveni să văd un oraş verde, însorit şi mai ales gustos. Se ştie că Belgia este ţara ciocolatei şi a berii bune iar acestea sunt două motive îndeajuns de bune să călătoreşti oriunde în lume. Am pornit deci la drum la mijloc de mai să descopăr mai mult decât capitala Europei. Voiam să văd şi Brugge dar mai ales, voiam să văd celebrul apus pe Marea Nordului, în Oostende.

Mănânci bine în Bruxelles

Ce faci însă în Bruxelles când vremea nu prea îți surâde? Mănânci! Și mănânci bine până când iese soarele. La orice colț de stradă găsești frites – cartofi prăjiți serviți într-un coif de carton. O porție (mare) costă în jur de 2,5 Euro și primești la pachet și un sos la alegere. Ce e așa special la cartofii ăștia belgieni? Cred că au ei un secret pentru că deși nu sunt o amatoare a caloriilor prăjite, i-am mâncat cât ai zice Bon appétit!. Sfat: ferește-te de sosul Samurai, e muuult prea picant.

Belgia Bruxelles Brugge Oostende (11)

De asemenea, aproape toate restaurantele din Belgia au în meniu moules-frites care nu înseamnă așa cum ai crede scoici fripte ci o porție sănătoasă de scoici cu sos lângă o garnitură la fel de mare de cartofi prăjiți. Un meniu costă până în 10 Euro și este foarte consistent. Dacă ai mâncat și o supă de ceapă înainte, poți să te retragi în voie pentru un pui de somn sau vreo două ceasuri de pălăvrăgeală într-o cafenea.

Belgia Bruxelles Brugge Oostende (5)

Tot pe străzile înguste ale orașului găsești magazinașe cochete cu sandwich-uri delicioase făcute din baghete franțuzești, prosciuto, brânzeturi și verdeață (îți recomand rucola). Cu 4-5 Euro, mănânci din mers și îți potolești foamea cu succes. Pentru cină însă îți recomand să intri în unul dintre restaurantele din centrul orașului. Prețurile nu sunt mici dar experiența merită cu siguranță. Cu 20-25 Euro iei o supă cremă de calamar sau de pește, o porție de carne de vită și cartofi la cuptor și o bere bună. Șansele să primești un pahar de vin sau tărie ca aperitiv din partea casei sunt mari, mai ales dacă intri în vorbă cu chelnerii simpatici.

Belgia Bruxelles Brugge Oostende (12)

Te rătăcești în Brugge

Se spune că nu ai voie să ratezi Brugge dacă ajungi în Belgia, iar din Bruxelles ajungi în o oră și jumătate acolo. De vineri până duminică, tarifele pentru biletele de tren în Belgia sunt la jumătate de preț dacă îți cumperi dus-întors. Pentru 2 bilete (Bruxelles-Brugge-Oostende și retur) pentru 2 persoane am plătit 40  Euro în total. Important de reținut este faptul că biletele nu sunt pentru anumite ore ci sunt valabile pentru orice tren de weekend pe ruta rezervată. Iar pe traseul Bruxelles-Brugge-Oostende circulă trenuri cam la fiecare jumătate de oră.

Belgia Bruxelles Brugge Oostende (2)

Brugge, deși mai turistic decât mă așteptam, are un farmec aparte. Îți recomand să mergi în primă fază pe traseul turistic marcat pe hartă  dar să te și rătăcești puțin pe străduțele și canalele lăturalnice. Arată ca o Veneție a Nordului. Dacă în Bruxelles poți să te înțelegi cu localnicii în franceză, în Brugge simți deja că ai intrat în Olanda. Nu-ți face griji însă dacă nu înțelegi olandeză (cine o înțelege?!), localnicii vorbesc o engleză impecabilă și sunt foarte simpatici.

Belgia Bruxelles Brugge Oostende (33)

Dacă Brugge nu e cel mai bun loc să cumperi suveniruri, din cauza prețurilor, atunci e cel mai bun loc să mănânci dulciuri. În jumătate de zi cât am hoinărit pe aici, am testat 2 cofetării și o cafenea, toate cu produse delicioase. Nu știu ce secret au belgienii atunci când vine vorba de ciocolată și prăjituri dar le iese minunat.

Belgia Bruxelles Brugge Oostende (21)

Vezi apusul în Oostende

Nu știam nimic despre Oostende până să-mi iau bilete de avion pentru Belgia. Un prieten român mutat de curând acolo mi-a spus că apusul târziu de pe Marea Nordului e un must see și e păcat să-l ratez dacă tot vin în Brugge, la 30 de kilometri distanță. Dacă îți imaginezi însă că vei vedea mult așteptatul apus pe la ora 7-8 seară, atunci află că mai ai de așteptat. Poți face asta pe o păturică pe plajă ori în unul dintre pub-urile din oraș. Prețurile sunt mult mai mici aici pentru că Oostende nu e un oraș turistic. Cel puțin nu până nu vine vara și hotelurile se umplu de turiști veniți la tratament și relaxare. Soarele apune aici mult mai târziu. La jumătatea lunii mai, fenomenul roșiatic s-a întâmplat abia pe la 21:30.

Belgia Bruxelles Brugge Oostende (243)

A meritat așteptarea, nu?

****

Această călătorie în Belgia durat 3 zile și a fost sponsorizată de Paravion.ro. Dacă vrei să achiziționezi și tu un pachet asemănător, intră aici. Fotografiile au fost făcute cu un Lensbaby Scout (+obiectiv Fisheye) de la magazinul F64.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

 

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

14 COMENTARII

  1. Am vizitat si eu orasele spuse de voi, ba chiar mai multe, de cand locuiesc in Belgia. 😀 E asa mica tara asta incat o pot strabate de la un capat la altul in doar cateva ore. Si-mi ofera ocazia sa vad numai locuri frumoase si pline de povesti. 🙂
    Ultima data cand am fost la Oostende a fost acum doua saptamani, dar n-am stat sa vad apusul, din pacate. Iar acum, bineinteles, regret. Bine, ma asteptau atunci si celelalte statiuni de pe coasta, strabatute cu tramvaiul belgian. (http://cupcake.mug.ro/2013/05/26/cu-tramvaiul-pe-faleza/)

  2. Scoicile sunt un produs de sezon. Nu se gasesc 12 luni/an. Acum prin iunie/iulie o sa apara, pe toate usile o sa gasiti mesajul „le moules sont arrivé”. Si astea sunt de fapt fierte, in diverse sosuri (sampanie, smantana, vin alb, mirodenii, etc).
    Belgienii se lauda ca ei au inventat cartofii prajiti. Sosul Samurai nu e CHIAR asa de iute, l-am incercat si n-am patit nimic (se simte dar nu dai in plans).

  3. Sau mergi in cartierul albastru, daca cel rosu e prea departe :)) Sau te fugaresti cu marocanii din gara centrala si esti dat afara de paznicii din Bruxelles daca te prinde miezul noptii acolo.

  4. Cartofii prajiti sunt speciali in Belgia pentru ca sunt prajiti in grasime de vita.
    Iar Brugge, din cat am apucat sa vad pana acum, e orasul meu preferat, din toata Europa.

Lasă un răspuns la scule Einhell Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.