Vacanță ca-n filme: Italia

De când eram de-o şchioapă visam la o vacanţă ca-n filme dar nu neapărat una în care în fiecare seară să beau şampanie, să stau la hoteluri luxoase şi să mă scald în piscine azurii după lăsatul întunericului. Visam la o vacanţă ca-n filme pentru că acolo zilele erau mereu senine şi vremea excelentă pentru plimbare, cele mai albastre mări acolo le vedeam şi ideea unui picnic pe plajă sau a unui zbor transatlantic cu avionul mi s-a părut întotdeauna foarte tare.

Când am început să am mai mult decât un concediu pe an – care de obicei e în iulie sau august, când vremea e foarte bună – mi-am dat seama că soarele nu e întotdeauna pe cer, că nu stai mereu la hoteluri de 3 şi 4 stele şi că mai bei cafeaua şi pe drum, în timp ce te îndrepţi grăbit spre muzeul care are intrarea gratuită doar până la ora 10.

De-acum înainte, de fiecare dată când o destinaţie ne pică cu tronc, o să căutăm să vedem dacă putem să facem acolo o Vacanţă ca-n filme. Cel puţin una inspirată din ele.  Am mai făcut o singură dată asta, cu Grecia, anul trecut de ziua lor naţională, când avut un articol special din seria Cele mai bune filme să-ţi iei lumea-n cap. Săptămâna asta însă o să gustăm La dolce vita în Roma, Veneţia şi Toscana. Mamma mia!

Just married – Tineri însurăţei

O comedie romantică foarte uşor de digerat cu Ashton Kutcher şi Brittany Murphy care după ce se căsătoresc (clişeic – el reporter de radio, care împarte un apartament cu un prieten, ea scriitoare, dintr-o familie cu mulţi bani) pleacă în luna de miere în Europa. Nu pot să spun că Ashton e preferatul meu – nici pe departe – însă în filmul ăsta mi-a plăcut. Bună parte din acţiune are loc la Veneţia şi pentru că am văzut filmul chiar cu o săptămână înainte de a pleca într-acolo, mi-a fost cu atât mai mult pe plac.

Gen: Comedie romantică

Vezi trailerul

To Rome with Love – Din dragoste pentru Roma

Filmul ăsta woodyallenistic te face să-ţi doreşti tare să pleci la Roma. Dacă Midnight in Paris (tot în regia lui, în care joacă şi Carla Bruni) nu m-a dat pe spate, de data asta am râs destul de mult şi nu m-am plictisit deloc până la final. Pe scurt, filmul reuneşte patru poveşti diferite de dragoste, fiecare cu sarea şi piperul ei iar personajul numit Leopoldo Pisanello este de-a dreptul încântător. La fel de mult mi-a plăcut şi Giancarlo – cântăreţul de sub duş care ajunge celebru. Însă dincolo de cele patru poveşti, mi-a plăcut Roma aşa cum arată ea în film.

Gen: Comedie

Vezi trailerul

Piazza-Di-Popolo

Stealing Beauty – Frumuseţe furată

După ce mama lui Lucy – o adolescentă din Statele Unite – se sinucide, fata vine în Italia, la nişte prieteni de-ai mamei sale, care locuiesc în Toscana. Fata nu vrea doar să petreacă vacanţa de vară aici ci încearcă să-şi găsească tatăl biologic pentru că a citit detalii picante în jurnalul mamei ei. Şi povestea dar şi imaginile cu o Toscană rurală, în plină vară m-au dus cu gândul la o vacanţă leneşă, în care să stau doar să citesc, la umbra unui copac bătrân, pe malul Dunării. Vine ea vara!

Gen: Dramă

Vezi trailerul

The Tourist – Turistul

Pentru că am avut aşteptări destul de mari de la filmul cu Angelina Jolie şi Johnny Depp, subiectul nu m-a dat pe spate. El – un turist american – pune ochii în tren pe o necunoscută cu care se reîntâlneşte la Veneţia şi au tot felul de încurcături. Să spun drept, pe mine Angelina în rol de Miss Agent Secret şi toată acţiunea filmului (cam plictisitor, de altfel) m-au cam dus cu gândul la Agentul 007. Ce l-a salvat însă de la pieire (adică am rezistat până la final) a fost o Veneţie încântătoare, cu canale albastre şi gondolieri harnici. Norocul meu a fost că l-am văzut înainte de a pleca în Italia şi recunosc că am cam pus paie pe foc cu filmul ăsta pentru că abia aşteptam ziua plecării. Se pare însă că Veneţia din Turistul nu e chiar ce găseşti la faţa locului – la montaj plasează unele locuri în altă parte decât sunt ele de fapt. Dacă ai fost la Veneţia, te las să vezi filmul şi să ne spui dacă ai observat ceva suspect.

Gen: Dramă, Thriller

Vezi trailerul

The Talented Mr. Ripley – Talentatul domn Ripley

Din nou Veneţia. Dar şi Roma, Positano, Salerno, Ischia, Napoli şi Palermo. De data asta cu Matt Damon (fetelor, puteţi să suspinaţi), Jude Law şi Gwyneth Paltrow. Tom Ripley – un individ care stă destul de prost cu banii – pleacă în Italia să îl convingă pe fiul unui bogătan să se întoarcă în Statele Unite să preia afacerile familiei. Numai că lui Tom îi place atât de mult viaţa pe care care o are noul său prieten încât se hotărăşte să mai stea o vreme prin Italia, timp în Dickie începe să-l obsedeze pentru ca în final să… Mai bine vezi filmul şi afli finalul.

Gen: Dramă

Vezi trailerul

Salerno-Chiesa-della-SS.-Annunziata

Pentru o vacanţă ca-n filme completă Italia, recomandăm:

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

10 COMENTARII

  1. Ar fi de amintit si „Eat, pray, love” cu Julia Roberts. Stiu, nu intreaga actiune a filmul se petrece in Italia, dar partea cu „Eat” desfasurta in Italia mi s-a parut cea mai buna parte a filmului…

  2. andrada, noi am recomandat eat, pray, love si acum un an. Daca ai fi citit cu atentie articolul, ai fi vazut ca l-am inclus din nou in lista de la sfarsitul articolului. Dar daca mai stii alte filme, asteptam sa ne spui despre ele.

  3. Loredana, acum, cand mi-ai atras atentia, am vazut si recomandarile din lista de la sfarsitul articolului si am realizat ca ai inclus deja „Eat, Pray, Love”.(Pozitionarea in pagina m-a facut sa cred ca am ajuns la sfarsitul articolului. Greseala mea. Scuze pentru neatentie…)Despre faptul ca l-ai recomandat si anul trecut nu stiam pentru ca n-am descoperit decat in urma cu cateva saptamani Travelgirls.ro-un site pentru care meritati felicitari si pe care am ajuns sa-l trec la favorite. Cat despre alte filme la care m-as gandi eu ca merita adaugate la lista – as sugera batranul „Roman Holiday”. Alb-negru, dar exceptional film. Cel mai premiat film in care a jucat Audrey Hepburn. Se potriveste bine temei „Vacanta ca-n filme : Italia”, doar ca probabil e putin anacronic – filmul implineste anul acesta 60 de ani. A fost lansat in 1953- dar inca are farmec, eu cel putin asa cred.

  4. Costas, cel mai mult imi place la Plein Soleil ca e in franceza, ca e cu Delon si ca pot sa vad cum era Venetia cand calatoritul asta nu era chiar la indemana oricui si cand cand orasul era plin de italieni nu de natii pestrite 🙂 Multumesc de recomandare!

  5. Dragelor, inspirata de postarile voastre despre Amalfi, am ales destinatia asta pentru luna noastra de miere. 😀

    Va pup si la cat mai multe calatorii frumoase! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.