„Agonie şi Extaz” – pe urmele lui Michelangelo

Prima amintire pe care o am din Italia este din primii ani de liceu când am făcut o călătorie de câteva zile prin Roma şi Florenţa. Artă, istorie, religie, oameni şi o poveste de dragoste în aceeaşi călătorie. O călătorie imaginată însă, cu ajutorul lui Irving Stone şi a sa epopee, Agonie şi extaz.

Peste o mie de pagini avea ediţia mea învechită Agonie şi extaz, cumpărată dintr-un anticariat, dar am savurat-o în câteva zile pentru că, urmărind biografia lui Michelangelo Buonarroti, Stone îmi prezenta însăşi renaşterea italiană. Capodopera cuprinde două secole de artă italiană, cei 90 de ani de viaţă ai artistului (1475-1564) şi poveştile de dragoste ale lui Michelangelo cu Contessina apoi cu Vittoria Colonna şi, poate cea mai interesantă, povestea sa de dragoste cu marmura. Din iubirea asta şi multă sudoare s-au născut Bătălia Centaurilor, Bacchus, Pieta, Madonna, Moise, David şi câte altele. Pe lângă tumultoasa existenţă a celui mai cunoscut sculptor din toate timpurile, în romanul lui Stone prind viaţă şi Leonardo da Vinci, Rafael, Botticelli, Savonarola sau familia de Medici. Prin intermediul lor şi cu ajutorul lui Irving Stone, romanul te poartă într-o călătorie minunată prin Italia şi prin viaţa artistului.

Călătoria începe în Capresse, Toscana unde Michelangelo se naşte în 1475 şi continuă în Florenţa unde artistul se mută apoi cu toată familia sa.  După ce abandonează şcoala, începe ucenicia într-un atelier de pictură. Florenţa, cu peisajele ei parcă modelate în marmură îl îndeamnă pe Michelangelo spre sculptură. Ce-i drept, fusese crescut de o doică al cărei tată era pietrar şi al cărei soţ lucra în acelaşi domeniu. Împreună cu prietenul său, Granacci, ajunge la şcoala de sculptori din grădina marelui bancher Lorenzo de Medici (Magnificul), mare iubitor al artei. Soarta Florenţei este foarte strâns legată de Familia de Medici. Datorită lor şi în special datorită lui Lorenzo de Medici, Florenţa se impune în secolul al XV-lea pe plan cultural şi economic în întreaga Europă.

Pentru a-i înţelege partea artistică, turul oraşului începe din Piazza San Marco, locul unde Michelangelo a început şcoala vieţii şi şcoala artelor. Prima lui sculptură cunoscută în marmură, un faun, este făcută în secret şi după ce i-o arată lui Lorenzo de Medici, este invitat să locuiască în palatul său unde e tratat ca un membru al familiei. Aici, Michelangelo este instruit de cei mai de vază umanişti ai vremii: Pico della Mirandola, Angelo Poliziano, Leon Battista Alberti si Luigi Pulci, toţi membri ai Academiei Platon, instaurată de bunicul lui Lorenzo. Tot aici învaţă greacă, latină, istorie, filosofie, artă. În acelaşi timp se îndrăgosteşte de Contessina de Medici dar pe care o uită când se retrage în lumea marmurei.

Geniul creator s-a manifestat în arhitectură şi pictură iar pentru a te bucura de operele sale, trebuie să ajungi în Piaţa San Lorenzo, centrul Florenţei, şi la Complexul religios San Lorenzo, cu Biblioteca proiectată de Michelangelo şi Capela Medici – cripta Familiei Medici. Traseul continuă până la Muzeul Naţional Bargello unde aşteaptă de secole operele lui Michelangelo, după care duce spre Casa Buonarroti şi primele opere ale artistului, „Madonna della Scala” şi „Lupta centaurilor”. Turul Florenţei se încheie în Piaţa Santa Croce unde se odihneşte Michelangelo, aproape de casă şi de familie, în biserica franciscană.

Călătoria continuă căci, după moartea lui Lorenzo, Michelangelo pleacă la Roma, unul dintre cele mai fascinante oraşe ale lumii, unde sculptează în slujba Papei şi îşi întreţine financiar familia. Aşa a ajuns să picteze tavanul Capelei Sixtine inspirat de Geneză, să ridice cavouri pentru familia Rovere şi Papa Iulius al II-lea şi să devină arhitectul catedralei Sfântul Petru. Pentru cea din urmă, Michelangelo a avut ca sursă de inspiraţie Domul Catedralei Santa Maria del Fiore din Florenţa, o construcţie din marmură albă şi verde ce domină oraşul copilăriei artistului. „Pieta” din Biserica Sfântul Petru este singura sa lucrare semnată Michael Angelus Bonarotus Florentinus faciebat. Restul lucrărilor sale nu au avut nevoie de semnătură, geniul său era unic.

Pentru a atinge perfecţiunea, a inovat modele de schele, a elaborat un sistem de apărare a zidurilor Florenţei, a făcut poduri şi drumuri în cele mai inaccesibile locuri pentru a putea transporta marmura, s-a dedicat anatomiei timp de un an şi a făcut disecţii ilegale pentru a face sculpturi cât mai realiste.

Astfel, operele lui Michelangelo sunt foarte aproape de realitate şi departe de imaginile simbolice ale sfinţilor, nu ascunde frumuseţea şi perfecţiunea şi afişează goliciunea, zbuciumul interior din fiecare venă şi fiecare muşchi. Uriaşul David este simbolul frumuseţii masculine, simbolul Florenţei libere.

La aproape 60 de ani, Michelangelo întâlneşte o văduvă, pe marcheza Vittoria Colonna, pe care o iubeşte profund.  Totuşi, artistul a iubit singurătatea, momentele în care se epuiza fizic şi psihic prin muncă, se detaşa complet de lumesc şi se izola în munca sa. S-a destăinuit tot timpul pietrei care s-a lăsat modelată în mâinile sale precum cele ale unui creator divin. Spre sfârşitul vieţii, este numit de papă sculptorul, pictorul şi arhitectul Romei.

Călătoria se încheie pentru că Michelangelo se stinge la 90 de ani în prezenţa celui mai drag prieten, Tommaso Cavalieri, după ce şi-a dedicat toata viaţa muncii şi talentului care i-au fost deopotrivă agonie şi extaz. Sculptura i-a definit lucrarea căci este singura artă capabilă să sfideze timpul.

Aşa că indiferent dacă îţi place sau nu istoria, dacă îţi place sau nu arta italiană, romanul te va captiva oricum, pentru că este în acelaşi timp şi o poveste impresionantă despre spiritul uman. Iar atunci când vei ajunge în Roma sau în Florenţa, vei privi altfel opera lui Michelangelo căci nu sunt doar sculpturi ci pietre de temelie ale culturii.

Cartea poate fi cumpărată online de aici.

 _____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Narcisa
bestvalue.eu

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.