Averea lipovenilor din Dobrogea

Averea lipovenilor din Dobrogea
Averea lipovenilor din Dobrogea

Am auzit de multe ori călători prin Ţara Dobrogei care nu ştiu încotro s-o apuce când ajung în Jurilovca. Pentru ei, satul acesta e doar locul de plecare către Delta Dunării. Însă lipovenii de aici au o comoară în jurul satului lor albastru, curat şi plin de flori: trebuie doar să o descoperi pentru că despre averile lor nu s-au spus foarte multe.

Voi stabili Jurilovca drept punct de plecare în cele patru zări în încercarea de a descoperi zona din jurul Razelmului.

__________________________________________________________________________

Cum ajungi la Jurilovca

Satul e în inima Dobrogei aşa că mai întâi ar trebui să ajungi în Tulcea ori în Constanţa sau, de ce nu, la Brăila.

Dacă vii din Bucureşti, îţi recomand microbuzul Bucuresti – Babadag (autogara IDM Basarab ~ 7.00, 13.00, 16.30), până la Două Cantoane; de aici faci autostopul (17 km până la Jurilovca) sau prinzi unul dintre autobuzele (Tulcea-Jurilovca sau Constanţa- Jurilovca). Preţul unui bilet este în jur de 50 lei. Există şi varianta cu trenul, din Bucuresti sau Tulcea până în Babadag.

Delta Dunării sau Marea Neagră?

Dacă vrei să mergi în paradisul numit Gura Portiţei, cel mai bine este să iei una dintre cursele zilnice din Jurilovca. În schimbul unui bilet de 25 de lei, vaporaşul te duce în inima Deltei Dunării şi la Marea Neagră.

Satul de pescari Gura Portiţei e privilegiat: din centru faci doi paşi la stanga şi mergi la pescuit pe canalele Deltei iar în dreapta e ţărmul mării. Chiar şi în plin sezon estival aici nu e foarte aglomerat şi dacă nu ţii cont de preţul destul de piperat al ambarcaţiunii care te aduce aici, câteva zile la Gura Portiţei nu te costă mai nimic. Se stă cu cortul pe plajă, duşuri sunt cu nemiluita iar plaja… plaja e cât vezi cu ochii. Doar nisip fin și ici colo câte un turist.

Seara, un grup de lipovence şi un acordeonist de prin părţile locului încing dansuri pe plajă, în timp ce femeile cântă de mama focului.

Un alt fel de Muzeu al satului

Nu te aştepta să găseşti un sat dobrogean în miniatură aşa cum sunt Muzeele satului din Bucureşti ori din Sibiu. În Enisala găseşti o singură gospodărie tradiţionalădin acest colţ de ţară, transformată în muzeu pentru ochii turiştilor curioşi veniţi de pretutindeni. Casa are acoperişul din stuf iar ferestrele şi uşile sunt de-un albastru cum numai în Santorini am mai văzut. Pe aleile din piatră adusă de la carierele din jur se odihensc două lotci bătrâne. Sigur că merită să mergi la muzeu dar case de acest tip, de-un tradiţionalism arhaic, se găsesc în toată Delta Dunării, fără a fi muzeu.

Enisala – cetatea cu nume de fată?

Heracleea Bambola e cetatea medievală cocoţată pe un deal în apropierea satului Enisala. Ruinele, rămase în picioare din Evul Mediu au multe poveşti de spus. Poveşti cu veneţieni veniţi pe mare, care au construit cetatea pe la 1300 ori cu otomani care au cucerit Dobrogea pe vremea lui Mehmed I, după aproape 100 de ani.

Să lămurim mai întâi care e numele cetăţii. Genovezii (veneţienii) o numeau Bambola iar cuceritorii turci i-au dat numele de Yeni-Sala sau Yeni-Sale. Prima dată am auzit de cetatea medievală  de la câţiva tulceni, care o ştiu de Heracleea. Numele acesta se pare că vine de la moneda Heraklios, descoperită aici. Însă monedele cu pricina s-au găsit şi la alte cetăţi cetăţi antice cum sunt cele de la Isaccea ori din Tulcea. Dealul pe care este cocoţătă cetatea era însemnat în hărţile de la sfârşitul anilor 1800 sub numele de Eraclia sau Cupa lui Eracle.

Citește și: Cum a fost la Enisala Safari Village – Review

S-a spus despre ea că e abandonată, uitată în lumea ei înconjurată de bălţi şi lacuri. Ei bine, aşa ea Enisala până acum doi ani când drumul care duce până la ea a fost asfaltat. Se ajunge uşor aşa că turiştii nu mai au nicio scuză să nu vină în vizită.

Doi lipoveni neaoşi, cu ochii albaştri şi părul bălai te întâmpină la intrare să îţi dea biletul de acces în cetate. Plăteşti 2 lei şi mergi singură, fără ghid, să încerci să desluşeşti istoria cetăţii. În exteriorul zidurilor, în geamul unei construcţii mai noi e lipită o pagină cu povestea Bambolei. Atât – o pagină. Ştergi geamul şi după ce te asiguri ce te lupţi cu razele soarelui care îţi dau bătăi cap, încerci să citeşti istoria cetăţii. E scrisă într-un limbaj de lemn şi cu ceva greşeli ortografice (!) aşa că cel mai bine e să îţi faci documentarea de acasă. Şi mai apoi să îţi imaginezi cum era pe vremea genovezilor, când Marea Neagră nu era atât de departe ori când ghiaurii au pus mâna pe Yeni-Sale.

La cetate nu se îngrămădesc turiştii să vină aşa că e linişte şi poţi să dai o raită în jurul ei ori să încerci să desluşeşti istoria pe îndelete. Şi să priveşti în zare prin zidurile de apărare groase. Yeni-Sale a fost construită ca punct de apărare, deci în scopuri militare şi turcii nu i-au schimbat defel întrebuinţarea după ce au cucerit-o. Ba chiar au întărit zidurile şi aşa se explică de ce e singura cetate din Dobrogea care mai mare ziduri în picioare.

Deasupra Razelmului – Argamumul antic

Capul Dolojman, pe care turcii îl numeau Vârful Groaznic e o rocă stranie care muşcă din Lacul Razelm, pe vremuri golf al Mării Negre.

Pe stâncile astea spălate timp de milenii de apele sărate se mai văd astăzi doar ruinele unei cetăţi greceşti imense: Argamum sau Orgame. Ai în faţă cel mai vechi oraş din românia (da, Argamum este mai vechi decât Histria) şi în jurul lui e ţesută legenda conform căreia argonauţii au ajuns aici în căutarea Lânei de Aur.

Din păcate, timp de mai mulți ani zidurile cetății au alimentant cu piatră construcțiile de case ale localnicilor iar vara, buruienile înghid cu totul ruinele pline de istorie. Îți poți da seama însă de dimensiunile impresionante ale fostului oraș antic dacă te uiți în jur: cât vezi cu ochii, deasupra apei, sunt numai ruine. Poveste lor e rezumată pe un panou aflat la intrarea în sit, pe drumul județean care vine din Jurilovca.

Bunătăţi lipoveneşti

Se ştie că ruşii-lipoveni din Dobrogea sunt numeroşi. Sunt sate precum Slava Rusă, Slava Cercheză, Sarichioi şi, bineînţeles, Jurilovca unde majoritatea locuitorilor sunt din această etnie. Îi recunoşti uşor, după limba română stâlcită pe care o vorbesc, după felul în care se îmbracă şi după bunătăţile pe care ţi le pun pe masă. Îţi recomand să nu refuzi o lipoveancă vrednică ce te invită la masă: vareniki, blinî, chiftele de peşte, plachie şi renumitul borş de peşte.

La doi iepuraşi

În pădurea Babadag, pe E87 care face legătura între Mangalia şi Brăila e un popas unde să te adăposteşti de dogoreala soarelui. E o moştenire comunistă dar renovat şi reamenajat de curând aşa că parcarea e mai mereu plină. Cum îţi sună o tochitură ori o plăcintă dobrogeană?



Booking.com

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

8 COMENTARII

  1. […] turcesc, e un ritual străvechi, pe care nu îl vei întâlni în România decât în rândul rușilor-lipoveni. Pe marginea sobei se încing pietre mari de râu și apoi, cu un ibric torni apă fierbinte peste […]

  2. La doi iepurasi, in spatele restaurantului, se afla o mini gradina zoologica pe care o poti vizita gratuit… cu burta plina 🙂 si inainte de a intra in Babadag, cum vi dinspre Constanta, la stanga se face drumul judetean ce duce la Slava rusa, un drum prost dar foarte frumos prin padure cu cateva serpentine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.