Nordic Walking în Țara Dornelor

Pentru că zilele astea iarna îşi arată fioroasă colţii, mă gândesc ce frumos trebuie să fie în Ţinutul Dornelor pe o ninsoare ca-n poveşti. Ca-n poveştile lui Creangă, de ce nu? Dacă brandul nostru de țară e România – alaways surprising,
despre Țara Dornelor am un singur cuvânt: fermecătoare!

_________________________________________________________________

În copilărie am fost de vreo câteva ori prin Bucovina iar Vatra Dornei era o oprire obligatorie: la cort, printre zeci de rulote ale nemţilor şi francezilor. În campingul Autoturist (deschis în „90) abia dacă mai aveai unde să arunci un ac  pentru că erau pline ochi de turişti, mai ales străini.  Azi există și zonă improvizată de campare pe dealul Runc, ceva mai sus de camping.

Valea Bistriţei mi-o aminteam ca pe un drum parcă rupt din poveşti. O şosea deloc aglomerată, care şerpuieşte pe la poalele munţilor, prin Cheile Zugreni, acompaniată de un râu care sub razele de soare capătă străluciri aurii. Poate şi de aceea o parte a cursului său se numeşte chiar aşa – Bistriţa Aurie. Dar cel mai mult îmi plăceau podurile mobile, din lemn, care treceau peste râu. Şi când spun mobile, mă refer la faptul că podeţele astea se leagănă fantastic când încerci să treci pe ele. Mi-era frică. A trebuit să treacă vreo 15 ani să revin pe meleaguri bucovinene şi să-mi înving teama.

Şi mai interesant e că la capătul podurilor ăstora care se leagănă în bătaia vântului, găseşti locuri perfecte în care merită să fii doar tu cu tine. E aproape un sacrilegiu să treci apa Bistriţei şi nu te odihneşti câteva ceasuri la umbra unui brad, în timp ce îţi răcoreşti picioarele în apa rece de munte.

Am ajuns în Tara Dornelor într-o dimineață friguroasă de iulie, după ce am stat cu nasul lipit de geamul vagonului de dormit, din Câmpulung până la destinație.  Încă din primele minute în gara din Vatra Dornei Băi îți dai seama că te afli într-un loc de poveste, unde îți va fi greu să distingi legendele de realitate. Gara asta îmi aduce aminte de cea din Băile Herculane și aveam să descopăr că centrele orașelor-stațiune au câte ceva în comun.

Vatra Dornei, ca mai toate stațiunile balneo-climaterice din România e asociată cu tot felul de nume, care mai de care mai pompoase: Perla Bucovinei, Împărăția apelor minerale etc. Din fericire, cred că apelativele astea comuniste nu mai sunt atât de des folosite. Pe mine orășelul ăsta, ascuns între vâlcele, m-a surprins prin alte lucruri, semn că dornenii țin pasul cu vremurile și că nu mă aflu într-o alte stațiune în paragină, peste care timpul să fi trecut nemilos.

Întâi de toate, pe aici trece drumul cel mare împărătesc, drum strategic construit de austrieci în perioada 1786-1808, pe ruta: Snyatin, Cernăuţi, Storojineţ, Vicov, Marginea, Solca, Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei iar influența austriacă se vede peste tot.

Când ajungi în centrul vechi, ești copleșită de aerul boem, de perioadă interbelică poate. Nu-ți ia mai mult de 5 minute să-l bați la pas dar clădirile istorice, unele din vremea Austro-Ungariei, dau un aer grozav locului. De altfel, pe toată strada Mihai Eminescu sunt astfel de clădiri, multe dintre ele proaspăt renovate, așa că ai după ce să caști gura. Singura care zace în nepăsare e sinagoga din oraș – cea mai mare din Moldova.

Pe celălalt mal al Dornei (sunt câteva poduri care trec peste apă) e proaspăt pietruită o promenadă de unde ajungi imediat acasă la Mariana. Dincolo de apele minerale pentru care e renumită Vatra Dornei și de pârtiile de ski, orașul se pare că e faimos pentru veverițele din Parcul Central. E imposibil să nu te întâlnești cu vreuna dacă ajungi aici. E fantastic cum codanele vin fără teamă să-ți ia nucile din mână. Nu-i chip să le păcălești și sunt tare lacome: nu se dau bătute până nu te lasă cu mână goală.

Bunătăți bucovinene (brânzeturi și specialități din carne) găsești la o mică băcănie din Piața Centrală iar restaurantul italian din Centrul Vechi e minunant pentru o pauză pentru pizza, pasta și o bere rece. Sigur că dacă ajungi aici vara, trebuie să dai o fugă pe munte, să-ți faci plinul de zmeură și afine.

Orașul-stațiune e echipat, în afara celor 3 pârtii de ski, și pentru practicarea unui sport, despre care în România nu se știu încă prea multe: Nordic Walking. Nu auzisem de sportul ăsta până să ajung aici și nu înțelegeam care e rostul asfaltării unor cărări în inima pădurii, pe arealul de schi fond. Explicația e simplă. Nordic Walking e un sport care a apărut în Finlanda, ca formă de antrenament pe timp de vară a sportivilor de schi fond. Ai nevoie doar de o pereche de bețe de trekking și gata, ești echipată pentru fitness în aer liber, foarte popular în vestul Europei.

Nu departe de gară, pe drumul care duce spre dealul Runc, în inima pădurii, este unul dintre traseele amenajate pentru Nordic Walking. În 201o au fost pietruite aleile, astfel încât drumul să poată fi ușor parcurs și după o ploaie zdravănă dar și primăvara, după ce se topesc zăpezile. Și ca să nu mai existe niciun dubiu că ești totuși în inima pădurii, în iulie și august aruncă un ochi în stânga și dreapta cărării: e plin de zmeuriș.

Mai ţii minte povestea caprelor Irinucăi din Amintirile din copilările ale lui Creangă? Ei bine, la numai câțiva kilometri de Vatra Dornei, în Broşteni, e inevitabil să nu ţi-l imaginezi pe Nică cu pluta pe Bistriţa şi parcă îi auzi glasul. Şi chiar dacă nu ai copilărit într-un sat de munte, aici e locul în care povestirile prind viaţă şi îţi doreşti să fii din nou copil.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

10 COMENTARII

  1. Pe aici sper sa ajung intr-un mini city break la primavara. Ca prietenul meu tot e din Bacau si e cat de cat aproape. El a fost des pe aici cand era copil, si dupa povestile lui normal ca vreau si eu!

  2. […] De când mă ştiu, nu a existat vară sau iarnă să nu plec în vacanţă: mai întâi cu părinţii, apoi cu colegii de clasă ori cu prietenii cei mai buni. Cele mai vechi amintiri de călătorie nu sunt despre locurile pe care le-am văzut ci despre mirosul de brad dintr-o dimineaţă răcoroasă de toamnă, când am deschis geamul cabanei de la Slănic Moldova. Despre gustul dulce-lipicios al vatei de zahăr pe care o mâncam de fiecare dată când mergeam la Soveja, staţiunea fantomă de azi, din judeţul Vrancea. Despre gustul la fel de dulce şi de lipicios al fagurelui de miere dintr-o vară, de pe Valea Bistriţei. […]

  3. Nu există niciun proiect în masterplanul de transporturi până în 2030 pentru Poiana Largului și Vatra Dornei. Să înțeleg că Valea Bistriței nu se află în România?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.