[VIDEO] 10 lucruri pe care le-am învățat în Myanmar

După o călătorie în Asia te întorci schimbat acasă. După ce vezi cum trăiesc oamenii, ce atitudine au față de viață și față de găina din curte, cum privesc ei religia, mâncarea, proprietățile și străinii, rămâi pe gânduri. E inevitabil să nu. Dacă plimbarea în centrul Asiei, în Uzbekistan, mi-a adus oarecum aminte de poveștile părinților și ale prietenilor despre perioada comunistă, sud-estul continentului nu prea are un corespondent în mintea europeanului. Cu atât mai mult, Myanmar. Încă de la începutul călătoriei mele în vechea Burma (sau Birmania), tot ce-mi doream era să opresc timpul în loc ca să pot derula încă o dată și încă o dată ceea ce am văzut și ceea ce am învățat. Să mai întreb totuși încă o dată cum se poate trăi din doar 40 de dolari pe lună, să mai vorbesc cu călugării budiști pe care i-am cunoscut și să mai cunosc încă pe atâți, să învăț să merg pe scuter, să mă mai plimb în piețele lor și multe altele. Totuși, chiar și după o săptămână prin Mandalay, Inwa, Bagan, Inle și Yangon, am învățat foarte multe atât despre Myanmar ca țară cât și despre viață în general.

1. Toleranța. Se spune că plimbările prin lume te fac mai tolerant însă abia atunci când ieși cu totul din standardele știute îți testezi cu adevărat limitele. O țară săracă, budistă și murdară (pentru standardele unui european) te face mai înțelegător și mai tolerant.

2. Banii nu aduc fericirea. Birmanezii trăiesc cu 40 de dolari pe lună și își produc cele mai multe lucruri de care au nevoie (haine, cosmetice, mâncare, băuturi). În Myanmar, nu am văzut nici cerșetori și nici oameni care să-și plâng de milă. Ei sunt fericiți cu ceea ce au.

3. Încearcă totul de două ori. Mâncarea din Myanmar nu e printre cele mai bune pe care le-am încercat în călătoriile mele dar cu toate astea nu m-am oprit până nu am încercat fiecare fel, chiar și de două ori, până am găsit totuși ceva care să-mi placă: puiul cu ananas, rață cu sos picant, pachețele cu carne și multe altele. Nici de durian nu m-am ferit până n-am luat vreo două înghițituri. Cu ochii închiși.

4. Caută povești. Dacă ai răbdare, poți afla povești minunate la orice colț de stradă. Fiind fostă colonie englezească, Myanmar îți dă cu atât mai multe șanse să afli istorioare interesante căci mulți localnici de la oraș vorbesc engleză. Timo este un exemplu.

5. Gesturile mici contează. Cine s-ar fi gândit că o copilă din Mandalay ar putea fi fascinată de mărul din grădina părinților din Galați, rătăcit în bagaj? În partea aia a Asiei nu prea cresc meri și cu siguranță nu atât de mari. Alți copii din Bagan făceau colecție de monede și bancnote din toată lumea, de la turiști. Câte un leu verde de plastic din România le-a adus într-o seară zâmbetul pe buze piticilor care știau să spună cu certitudine de unde au fiecare bănuț din colecție.

copii mandalay myanmar

6. Pe un scuter pot călători între 3 și 5 persoane. Și o umbrelă. Informația asta nu mă va ajuta cu nimic în viață, voi continua să merg echipată pe motocicletă, dar a fost șocant să văd zeci, sute de scutere pe străzile din Myanmar cu foarte mulți oameni pe șa, fără cască, în șlapi și cu zâmbetele fluturând în vânt.

7. Zâmbetul rezolvă multe. Poate că nu știi limba dar tare ți-ar plăcea să intri în contact cu vreo bătrânică la piață ori cu un copil care se joacă într-un butoi de legume. Zâmbește-i, dă-i de înțeles că te interesează și sigur vei primi o reacție în schimb. Cere voie, tot cu zâmbetul pe buze, să faci fotografii oamenilor și asigură-te că se simt confortabil să-ți pozeze, nu le fura pozele. Și nu uita să mulțumești cu un Cezube! (scris fonetic, bineînțeles).

8. Să fii alb nu-ți oferă niciun drept. Încă de când ajungi în Myanmar, observi că localnicii îți arată un respect imens, își coboară capul în fața ta și nu mai știu cum să-ți facă pe plac. Sunt chiar dispuși să încalce reguli ca să te mulțumească. Asta nu-ți permite însă să profiți de bunătatea lor. Oferă-le în schimb același respect.

9. O țară mai săracă nu înseamnă neapărat mai multă criminalitate. Să nu crezi că dacă sunt săraci, birmanezii își dau în cap la colțul străzii pentru câțiva kyats (moneda oficială). Fiind o țară budistă, Myanmar e o țară foarte sigură și pentru turiști. Nu-i nevoie deci să-ți legi poșeta sau rucsacul cu bandă adezivă de tine.

10. Așteptările mari aduc dezamăgiri mari. Dacă te aștepți să mergi în concediu de relaxare în stil european în Mynamar, vei avea o surpriză. Oricât de mult te-ai afunda într-un resort precum Inle Princess Resort, realitatea birmaneză te împunge la orice pas. Și nu ai cum să stai închisă într-o cameră, oricât de mare ar fi ea și oricât de frumoase ar fi lacul și terasa și rain forest shower-ul. Nu ai cum să nu observi pescarii ce vâslesc cu un picior, chelnerii tineri cărora le zvâcnesc poveștile în priviri și casele din bârne ca niște picioroange de deasupra apei. Și te roade curiozitatea să afli mai mult. Pentru asta însă trebuie să lași acasă limitele de cetățean european.

CITEȘTE ȘI: Myanmar ăsta e o țară?

*****

În Myanmar am fotografiat cu drag și spor cu Sony α5000 cu obiectiv 16-55 mm oferit de Sony România. Călătoria în Myanmar fost organizată și sponsorizată în august 2014 de către Myanmar Tourism Federation și Autoritatea de Turism a Thailandei.

 __________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

 

Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

2 COMENTARII

  1. Narcisa, m-ai captat de la prima fraza: dupa o calatorie in Asia, te intorci schimbat acasa! cat poate fi de adevarat! Era sa spun ca asta am patit si eu, dar patit are o oarecum o conotatie negativa. Si de fapt eu ma bucur ca mi s-a intamplat si mie schimbarea. Iar toate punctele descrise sunt cum nu se poate mai adevarate!
    Asia m-a cucerit definitiv, desi nu am fost decat in doar 5 tari ale ei, insa imi tot fac planuri cum sa cresc lista, sa o cunosc si mai bine.

    Spor la calatorit si tie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.