Vacanță în grădina secretă de pe Valea Lotrului: review Frații Jderi – Utopia Verde

elefant.ro

 

Știți locurile, clădirile, camerele în care intri și pur și simplu te simți bine din prima dar nu știi să spui de ce? Cam așa este la Fratii Jderi – Utopia Verde din Vâlcea. Am fost deja de 2 ori acolo, în 2016 și în 2017, și e incredibilă atmosfera din satul de vacanță: apa curge în pârâiașe prin curte și formează lacuri, copacii sunt plantați în așa fel încât să creeze și intimitate dar și un tablou oriunde te-ai uita, munții din jur sunt spectaculoși iar mâncarea e simplă și delicioasă, așa cum ar trebui să fie la munte. Frații Jderi – Utopia Verde este un sat de vacanță de 20 de mii de metri pătrați pe Valea Lotrului, între Brezoi și Voineasa. Zilele încep aici cu înviorare și yoga cu tălpile goale pe iarba plină de rouă și se încheie cu foc de tabara în „Templul păgân” sub cerul instelat. În timpul zilei poți să lenevești prin grădină, pe malul lacurilor sau să pleci la drum pe traseul de pe creasta domoală a Latoriței, care este ușor accesibil și are o priveliște minunată spre toți munții din jur și lacul Vidra. Transalpina e în apropiere.

Frații Jderi – Utopia Verde, ce e asta?

Pentru mine, locul ăsta e o grădina ascunsă pe Valea Lotrului. Concret Frații Jderi – Utopia Verde este un sat de vacanță imens care are pe margini căsuțele cu camere iar în centru o grădină imensă amenajată cu măiestrie de arhitectul proprietar. Locul acesta există de vreo 19 ani dar nu este deloc faimos pentru că a funcționat în mare parte din timp cu circuit închis, doar pentru grupuri (team building-uri, tabere, evenimente). Oaspeții au acces la spații de relaxare, o terasă superbă, căsuțe în copac, panouri de cățărare, sală de sport, piscină, sală de conferință, iar doritorii pot face rafting cu bărcile și instructorii din dotare. În plus, echipa de la Frații Jderi-Utopia Verde organizează excursii de hiking pe munte, excursii cu cortul și alte jocuri ori exerciții, în funcție de oaspeți.

De ce să mergi în vacanță ori în tabără la Frații Jderi – Utopia Verde

Pe scurt, ca să te relaxezi și să te bucuri de natură. Deși nu-mi place să fac comparații, locul ăsta mi-a adus aminte de niște nature resorts din Thailanda, ceea ce spune multe pentru că tailandezii trăiesc într-o comuniune excelentă cu natura.

Primirea. Am ajuns târziu la Frații Jderi-Utopia Verde, mult mai târziu decât ne propusesem, undeva pe la 23, pe o ploaie îngrozitoare. Ne-am bucurat tare mult să vedem că gazda ne-a așteptat cu umbrela la mașină și cu cina pe masă. Toți oamenii din echipa Frații Jderi cu care am interacționat atât în 2016 cât și în 2017 sunt foarte prietenoși și te fac din prima să te simți de-al casei, noi ne-am simțit ca și cum am fost în vizită la prieteni vechi în casa de vacanță de la munte.

Grădina. Atracția principală de la Frații Jderi – Utopia Verde este cu siguranță grădina. De fapt nu e doar o grădină, nu o să găsești aici ceapă verde, ridichi și roșii ci o proprietate imensă de 20000 de metri pătrați amenajată cu cap dar și cu bun gust. M-am simțit aici ca într-o grădină secretă din munți în care toate elementele se combină și se îmbină perfect cu o coerență și un echilibru de care ai nevoie în vacanță. Înainte de Frații Jderi-Utopia Verde aici era un teren distrus. Proprietarul, Cezar Cotescu, a trebuit să amenajeze întru totul terenul, a mutat zeci de camioane de pământ, a plantat cu mâna sa fiecare copac ce există acum aici, a captat apa de pe munte și-a făcut-o să intre pe propietatea sa prin pârâiașe și lacuri amenajate. Toate astea cu măiestria unui arhitect cu experiență.

Mâncarea. Mâncare este simplă gustoasă așa cum ar trebui să fie într-un loc atât de echilibrat la poalele munților. Găsești la fiecare masă, fie că vorbim de mic dejun, prânz sau cină, câteva feluri de mâncare gătite încet cu ingrediente locale. Am găsit aici ciorbe bune, o salată beof ca la mama acasă și prăjituri de casă de care nu m-am putut dezlipi. Doamna Dodo, gazda de la fiecare masă, vorbește cu căldură cu fiecare oaspete și îi invită ca pe copiii ei să guste din toate . „Hai, mami, să-ți pun și niște branzică. Vrei? E proaspătă!”. Pachetele de vacanță de la Frații Jderi – Utopia Verde includ toate mesele și se servesc în regim de bufet.

Camerele. O vacanță la Frații Jderi – Utopia Verde nu este despre cazare în sine, motiv pentru care camerele sunt simple, decente, curate și atât. Asta pentru că nu vei petrece prea mult în interior, intri doar să dormi. O vacanță acolo este despre natură, despre exterior, despre natură și ce poți face afară. Atât camera în care am stat în 2016 cât și cea din care am stat în 2017 au fost nici prea mici nici prea mari, numai bune pentru un cuplu. Totuși, dacă vii cu un copil mic sau ai nevoie de spațiu pentru un pătuț de bebe, s-ar putea să ai nevoie de o cameră mai mare, dar ai de ales dintre cele 25 de camere pentru că sunt diferite. Un pat, noptiere, dulap, masă, un televizor mic, o baie cu tot ce-i trebuie – eu m-am odihnit perfect. Poți să vezi poze din interior aici.

Tabere pentru copii zdraveni. Deși nu am participat la nicio tabără organizată aici, mi-au atras atenția pozele și filmările de pe site-ul lor ori de pe pagina de Facebook. Dacă aș avea un copil mărișor, l-aș trimite cu siguranță într-o tabără de o săptămână acolo.

Focul de tabără. În ambele mele vizite am prins câte o seară cu foc mare unde ne-am lungit până târziu la povești, cu vreun pahar în mână și ochii în sus la stele. Dacă ai un hamac în dotare, ia-l cu tine și agață-l seara de porțile Templului Păgân, nu e loc mai bun de lenevit sub cerul senin.

Ce mi-a plăcut cel mai mult

În primul rând, mi-au plăcut mult grădina și atmosfera din curte. Mi-a plăcut cum toată amenajarea din curte a fost gândită. Mi-au plăcut oamenii cu care am intrat în contact, terasa, mâncarea simplă și gustoasă (ah tarta cu mere!), focul de tabără, mi-a plăcut cât de bine m-am odihnit acolo și, nu în ultimul rând, peisajul din jurul proprietății.

Ce lipsește sau ce-aș schimba

De fiecare dată când am recomandat locul ăsta prietenilor, am primit același răspuns: nu este promovat bine sau deajuns. Și pe bună dreptate, locul ăsta nu are promovarea pe care o merită dar știu că asta se va schimba în curând. Un nou website e în lucru, abia aștept să fie finalizat. Lucrul acesta nu este însă întâmplător pentru că Frații Jderi – Utopia Verde și-a deschis porțile în ultimii 19 ani doar pentru grupuri organizate și nu a fost nevoie să își facă reclamă în gura mare. De fapt, știu că nici nu-și doresc turiști din stradă, ci vor să păstreze cumva o atmosferă cât mai liniștită și fără surprize neplăcute în grădina lor secretă de pe Valea Lotrului.

Ce poți să faci în împrejurimi

Zona e foarte ofertantă, timp să ai. În apropiere poți să urci pe Creasta Latoriței, traseul este ușor iar de sus ai o priveliște foarte faină asupra munților și a lacului Vidra. Dacă tot te-ai urcat în mașină, poți să mergi, în timpul verii, pe Transalpina. Recomandarea mea preferată este Cascada Lotrișor – o vezi pe hartă aici. După ce lași mașina în parcare, plătești bilet de vizitare 5 lei/persoană și apoi mergi pe drum forestier aproximativ 40 de minute până la cascadă. Traseul e foarte frumos, amenajat cu indicatoare, băncuțe și mese iar cascada, deși artificială, este poate cea mai spectaculoasă pe care am văzut-o în România.

Cum ajungi la Frații Jderi – Utopia Verde

Pe cât e de puțin cunoscut locul ăsta, pe atât de ușor accesibil e. Frații Jderi – Utopia Verde se află pe Valea Lotrului în satul Păscoaia iar din București faci doar trei ore sau trei ore și jumătate mergând pe valea Oltului. La Brezoi faci stânga pe Valea Lotrului spre Voineasa. Drumul este asfaltat și nu pune problemă pentru niciun fel de mașină. Ține cont totuși de faptul că pe Valea Oltului se lucrează frecvent la drumuri și poduri așa că pot apărea perioade de blocaj în trafic. Vezi localizarea pe hartă aici.


_______________________

Notă: Am fost oaspeți la Frații Jderi – Utopia Verde în septembrie 2016 și mai 2017. Pentru rezervări intrați pe site-ul oficial.

____________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

 

Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

2 COMENTARII

  1. Arata suuuperb locatia!
    Dar nu am reusit sa aflu mai multe detalii despre preturi. Se poate merge in grup restrans (un cuplu :))) sau sunt organizate acolo doar activitati pt grupuri mai mari? Imi poti spune mai multe detalii despre asta, te rog?
    Multumesc 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here