Cum a fost la Enisala Safari Village – Review

elefant.ro

Îmi place Dobrogea de mor, de fiecare dată când ajung acolo mă încearcă sentimente stranii, de parcă aș da timpul mult înapoi iar locurile în care ajung sunt din alte timpuri. O fi de la mixul de etnii care conviețuiesc frumos, de la cât de armonios se împletesc stilurile grecesc, turcesc și românesc în casele și gardurile oamenilor sau de la faptul că în copilărie mergeam de câteva ori pe an la bunicii care locuiesc în Deltă?

Acum ajung mai rar și în Deltă și în Dobrogea, deși locurile astea sunt la o aruncătură de băț de București dar când merg în nordul regiunii caut mereu copilăria care s-a dus de mult: cu casele acoperite cu stuf, cu un borș de pește ca la mama lui, cu bărcuțele de lemn care după ce și-au făcut treaba zeci de ani sunt așezate frumos la poartă sau în curte (oamenii nu se îndură să le arunce), cu liniștea vântului care trece prin stuf și păpuriș, cu broaștele care cântă toată ziua și cu peisajul care se schimbă des în Dobrogea – acum sunt dealuri sterpe, pe vârful cărora găsești ruinele vreunei cetăți antice sau medievale, acum treci prin păduri dese sau pe malul vreunui lac.

Așa am ajuns la Enisala Safari Village, în căutare cu dor nebun de toate astea și-am găsit încă și mai mult, mai multe.

Hai în vacanță la Enisala Safari Village!

De ce am ales Enisala Safari Village?

În primul rând pentru că e aproape de Cetatea Enisala, care se vede din orice colț al satului de vacanță. Apoi pentru că ne place să mergem în locuri cu poveste, care respectă arhitectura tradițională și unde am auzit noi că se mănâncă bine. Și pentru că nu aveam chef să pierdem prea mult timp pe drum, a contat faptul că Google Maps ne spunea că în 3 ore ajungem la destinație și așa a și fost, chiar dacă am ales traseul cel mai lung (dar cel mai rapid), via A2 până la Constanța, apoi pe A4 până la Ovidiu și mai departe, pe DN 22/E87 până în Babadag și ultimii kilometri pe DJ 223A până la Enisala.

Review pas cu pas:

CAMERA în care am stat – Rotondă – e, de fapt, o suită cu 2 camere (fără ușă între ele): una cu 2 paturi single și cealaltă cu un pat dublu. Când am deschis pentru prima dată ușa camerei și am intrat, eram ca un copil într-un magazin de jucării, atât de tare m-am bucurat să descopăr fiecare piesă de mobilier și fiecare obiect decorativ care erau parte din poveste. Camera e decorată în dulcele stil dobrogean, un amestec de influențe turcești (covoarele din cameră, perdeaua colorată și înzorzonată de la ușa de la intrare – care creează și un mister), grecești (nuanțele de albastru de la geamuri și mobilă) sau deltaice (paturile din piatră și covoarele prinse pe pereți).

La Enisala Safari Village sunt, în total, 4 camere single, 8 duble, 2 triple și 2 apartamente – dispuse în 2 case diferite.

Enisala Safari Village

BAIA nu e foarte mare, dar nici nu e nevoie de mai mult și păstrează stilul camerei iar asta mi-a plăcut mult. Am mai fost în locuri în care camerele aveau poveste iar baia era din cu totul alt film. Singurul inconvenient ar putea fi geamul de la baie care dă spre micul muzeu amenajat alături, dar pe mine nu m-a deranjat asta.

MÂNCAREA e unul din motivele pentru care m-aș urca dimineața în mașină și aș conduce până la Enisala. Doar că Enisala Safari Village (Club) e cu circuit închis, în sensul că nu poți să te oprești de pe drum doar ca să mănânci dacă nu ai anunțat din timp. Explicația e simplă: totul se face în casă, două bucătărese pricepute se scoală cu noaptea-n cap ca să facă tot felul de bucate – inclusiv pâine de casă, plăcinte de tot felul, ca să nu mai vorbesc de preparatele din pește, căci unul dintre hotarele Deltei aici e.

enisala-safari-village-si-vadu-310

GRĂDINA e un spațiu uriaș, copiii sunt tare fericiți aici pentru că pot să zbude în voie, fără teamă de mașini și au și o uliță întreagă pe care o pot transforma în teren de joacă. Altfel, în fața sălii de mese – care ține loc și de living pentru toți oaspeții satului de vacanță, bibliotecă și terasă – e un spațiu generos, numai bun pentru încins meciuri de fotbal, volei sau jocuri ale copilăriei.

Pentru noi, adulții, grădina cu lavandă a fost locul unde ne-am început diminețile – cu cafea aburindă la ibric iar terasa din fața sălii de mese – cu pernuțele turcești așezate pe divan – prilej de răgaz și locul perfect pentru cele mai frumoase apusuri.

Facilități

  • Dacă ești pasionat de pescuit sau pur și simplu vrei să îți încerci norocul pe baltă, am văzut odihnindu-se la soare câteva lansete;
  • Cramă în stil bizantin;
  • Internet wireless gratuit;
  • Salon Otoman – locul meu preferat din întreg complexul;
  • Parcare gratuită (în curte);
  • Un mic muzeu/galerie de artă;
  • La cerere se organizează diverse excursii – safari, plimbări cu barca pe canalele din jurul cetății Enisala și pe Lacul Razim, picnicuri în Munții Măcinului etc. – cereți la fața locului mai multe detalii.

Hai în vacanță la Enisala Safari Village!

Cu copiii la Enisala Safari Village – este o locație child friendly?

Ce poate fi mai prietenos cu copiii decât un spațiu larg, unde ei să se poată juca în voie iar părinții să stea fără grijă? Ce poate fi mai prietenos cu copiii decât un meniu cu mâncare curată, așa cum găsim la mamele și la bunicile noastre, cu ingrediente luate de la piață – de la țărani, cu pâine făcută în casă – cu făină de la moară și conserve făcute de toamna de bucătăresele de la pensiune și depozitate tacticos în beci?

Dincolo de toate astea, aici copiii sunt mai mult decât bine-veniți iar în plină vară, toată luna iulie la Enisala Safari Village are loc anual, în câte 3 serii, English Summer Academy. Așa că toată lumea de acolo – de la bucătărese la administrator și proprietar iubește copiii și știu ce trebuie făcut pentru ca lor să le fie bine.

Pentru mine a contat mult faptul că nu este televizor în cameră (este unul în sala de mese/living), că toată mâncarea e făcută de la A la Z în bucătăria de la pensiune și că nu conține porcării, premixuri și produse congelate, că există o bibliotecă cu cărți inclusiv pentru copii – în română, în engleză, cred că am văzut și în germană – și nu a trebuit să mai car eu de acasă cărțile preferate și spațiul de explorare e foarte generos, astfel încât copiii mici pot fi ținuți ocupați cât e ziua de lungă. În plus, au și căței și pisici – ce copil poate rezista unei asemenea tentații?

 

  • pătuț bebe √
  • scaun înalt pentru masă √
  • meniu pentru copii – se poate pregăti orice la bucătărie, doar spuneți √
  • spațiu de joacă (curte mare) √
  • fără TV în cameră √
  • bibliotecă cu cărți pentru copii  √

Hai în vacanță la Enisala Safari Village!

Enisala Safari Village

Ce mi-a plăcut cel mai mult?

Când îmi place mult de tot într-un loc – și știu asta atunci n-aș mai pleca de acolo, nici nu știu cu se să încep când povestesc despre asta și la fel am pățit și cu Enisala Safari Village. Cred că primul gând a fost: Wow, arată chiar mai bine decât în poze! Și uite, e totul cu alb și albastru și stuf, și ce priveliște minunată către cetate! Și câtă lavandă e în curte – e plină de tufe cu lavandă! Ah, am murit și am ajuns în Rai?

Am intrat apoi în cameră și am început să analizez și să ating fiecare detaliu și doar curiozitatea de a explora și mai mult afară m-au făcut să ies. Noi am fost la începutul lui octombrie și, deși am avut noroc de vreme foarte bună, nu mai era atât de cald ca vara dar pentru că acoperișul este din stuf iar „podeaua” e din piatră, camerele sunt foarte răcoroase. Sigur, am văzut și aerul condiționat dar cred că nu e folosit decât foarte rar.

Mi-a plăcut mâncarea. Mult! Foarte mult! Bunica mea și mama mea sunt din Dobrogea, așa că știu prea bine care sunt mâncărurile tradiționale și ce gust ar trebui să aibă ele și le-am regăsit pe toate aici. M-am simțit ca la bunica acasă, mai lipsea doar Dunărea din fața casei, dar vedeam Lacul Babadag în depărtare.

Enisala Safari Village

Ce lipsește sau ce aș schimba?

Grea întrebare și-am tot stat să mă gândesc la asta înainte de a scrie review-ul. N-am găsit nimic și toate criticile pe care le-am găsit pe net înainte de a merge acolo vin de la oameni care nu înțeleg conceptul unui astfel de loc. Enisala Safari Village e cu circuit închis, adică nu poți veni pur și simplu de pe drum și, pentru că ți s-a făcut foame, să intri pe poartă și să te așezi la masă, e nevoie de o rezervare (pe booking.com, pe site sau prin telefon) cu cel puțin 24 de ore înainte). Explicația e simplă: pensiunea, guesthouse-ul, satul de vacanță – spuneți-i cum vreți, nu are un restaurant în sensul clasic al cuvântului. Sunt două bucătărese care pregătesc în fiecare zi cele 3 mese, în funcție de câți oaspeți au – totul este proaspăt, toate ingredientele sunt proaspete, cumpărate de la piață din Sarichioi, peștele e proaspăt (o să-l recunoașteți – e dulce, fără miros specific, așa cum trebuie să fie).

În ziua în care am plecat noi venise un grup de vreo 15 persoane, inclusiv câțiva copilași, care au intrat pe poartă și au zis că vor să mănânce. La bucătărie se pregătea deja mâncarea pentru oaspeții pensiunii și li s-a explicat celor din grup că e imposibil să se gătească ceva pentru ei – durează, sunt mulți, e nevoie de ingrediente în plus pentru atâtea peroane etc., dar că pot rămâne să se odihnească și să bea ceva, dacă doresc. Nu prea au înțeles, au bombănit și-au plecat. Dar dacă ar fi putut rămâne la masă și mâncarea nu ar fi venit în doi timpi și trei mișcări și nu li s-a ar fi putut pregăti tot ce doresc, cine știe pe câte bloguri și site-uri și-ar fi descărcat năduful?

În altă ordine de idei, atâta vreme cât mergi într-un loc ca acesta cu așteptările corecte, vei fi mai mult decât mulțumit, încântat și dornic să te întorci și cu alți prieteni, să le arăți și lor descoperirea ta fabuloasă. Un hotel de 5 stele nu e același lucru cu o astfel de locație – și ea cu 5 stele. La hotel te aștepți să ai papuci și halat de baie și produse scumpe de îngrijire în baie, televizor cu 543 de canale, seif și alte asemenea. Aici, cele 5 stele se văd în respectul pentru tradițional, în casele făcute ca pe vremuri – cu stuf, și paturi din piatră, și termopane albastre, și calorifere și aere condiționate vopsite în așa fel încât nici să nu observi că sunt acolo, cu mâncare adevărată, cu libertăți pe care nu ți le poți avea în niciun hotel, cu o liniște pe care o mai întâlnești sus, pe platourile montane. Cu gazde care, până la plecare, îți devin prieteni.

Enisala Safari Village

Ce poți face 2 zile la Enisala Safari Village?

Terra Enisala, cum numesc proprietarii locul acesta, e perfect pentru vacanțe de 2-3 zile – de preferat de mai multe ori pe an. Suntem la porțile Deltei Dunării, Cetatea Enisala e sus pe deal (se vede din cameră, de pe terasă, din sala de mese), gospodăria țărănească conservată „in situ” din Enisala e la doi pași, până la Tulcea sunt mai puțin de 40 de kilometri, plaja sălbatică de la Vadu e la o oră de mers, cetatea Ibida la jumătate de ceas distanță.

Nu uita să îți protejezi pielea cu loțiune cu SPF (factor de protecție) cât mai ridicat!

În plus, jos, în vale, la 5 minute de mers pe jos de la pensiune, e o baltă unde se adună zeci de pescari în fiecare weekend, Lacul Razim și Cetatea Argamum de pe Capul Doloșman sunt la 20 de kilometri distanță iar cetatea Histria la 60 de kilometri.

Hai în vacanță la Enisala Safari Village!

Verdict final

Mă bucur că am găsit și în Dobrogea mea dragă un loc pe care îl pot recomanda din inimă prietenilor care vor să vadă și o altă față a Dobrogei, nu doar Delta Dunării. Îmi pare rău că nu mai sunt copil, să mă trimită părinții într-o tabără la Enisala, dar sper că până ce piciul cel mare împlinește 7 ani să se mai organizeze încă aici English Summer Academy, pentru că sunt câțiva ani deja de când urmăresc câtă bucurie e acolo, vară de vară.

Cel mai mult am apreciat aici libertatea, cu tot ce înseamnă ea – nu există un program fix pentru nimic, am stabilit în fiecare seară pe la ce oră să fie micul dejun gata, ne-au întrebat mereu ce vrem să ne pregătească la prânz și la cină (dar nouă ne place să fim surprinși și nu aveam vreo pretenție de un fel de mâncare anume), tot weekendul a fost în ritmul nostru, nu am fost încorsetați de nicio regulă, de niciun program.

Ca să concluzionez, e grozav la Enisala Safari Village, singurul regret e că sunt și atât de multe de făcut și de văzut în zonă și-ți rămâne atât de puțin timp de leneveală pe terasă, cu o carte în mână!

_______________________

Notă: Am fost oaspeți la Enisala Safari Village în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016. Pentru rezervări intrați pe site-ul oficial sau direct pe Booking.com.

____________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

4 COMENTARII

  1. Am fost la Enisala Safari Village…
    SUPERB,NEASTEPTAT DE ADEVARAT ,NU CREDEAM CA ASA CEVA MAI EXISTA!!!
    Am mers doar pt a manca in restaurantul lor.
    Preparate din gospodaria proprie,totul a fost pregatit in acea zi .Am fost multumiti si incantati.
    Am sunat ,am facut rezervare pt a doua zi si totul a fost cum ne-au promis.
    Merita si drumul si banii!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here