Cum a fost la ascunzătoarea dintre munți, la o aruncătură de băț de București: Potcoava Mountain Hideaway

Runcu. Un sat la vreo două ore distanță de București, la poalele Bucegilor și ale Munților Leaota, puțin sau deloc căutat de către turiști. Dar lucrurile s-au schimbat acum câțiva ani, cand pe dealurile de la marginea satului a fost ridicată o cabană ca o ascunzătoare, unde tot ce auzi și vezi sunt natura și caii. Potcoava Mountain Hideaway e motivul pentru care am fost și noi în zona Runcu, într-un weekend la granița dintre toamnă și iarnă.

***

Un Centru de echitație, unde tot timpul anului se întâmplă tot felul de minunății pentru cei care iubesc caii- asta este, în primul rând Potcoava. E locul perfect „prima dată” pe cal – pentru copii sau adulți, n-are importanță, toți învățăceii sunt tratați cu aceeași băgare de seamă. Unde mai pui că aici se poate călări tot timpul anului, pentru că toți caii de la Potcoava sunt din rasa frumoșilor Haflinger – cai de munte, din zona Tirol, obișnuiți cu terenul accidentat din astfel de zone.

S-a dus vestea că Potcoava e printre cele mai bune (dacă nu chiar cel mai cel) centre de echitație din țară. Mie mi-a fost imposibil să călăresc în cele două zile acolo, dar am văzut că tot ce mișcă la Potcoava se învârte în jurul cailor, că instructorii sunt răbdători și blânzi, că toate cărările din jurul pensiunii sunt perfecte pentru excursii călare.
Și, dacă n-ai urcat niciodată pe un cal, dar vrei să explorezi împrejurimile călare, o poți face fără să stai nici măcar un minut în manej, prin programul Decoperă Călăria.

WOW la Potcoava:
– ședințe de hipoterapie – la cerere și se lucrează cu terapeuți
– Horse Touch – o metodă integrată de dezvoltare care combină educație asistată de cai cu experiență din domeniul afacerilor și cu expertiza designului educațonal, despre care puteți afla mai multe aici.
– libertatea pe care o oferă locația, pentru că, pe de o parte, se află în buza pădurii, însă are și deschidere și o priveliște grozavă către munți și către dealurile domoale, cu livezi dimprejur.

Cum sunt camerele?

Dar Potcoava nu e doar kilometrul 0 al iubitorilor de cai, e și un cuib unde (mai ales) familiile cu copii se simt ca acasă. Sunt 13 camere la pensiune iar 10 dintre ele sunt transformate în camere family, adică au un pat dublu și unul supraetajat, pentru copii.
Camerele sunt simple, dar balconul generos, cu vedere către munți și către tot domeniul pensiunii face toți banii. Dincolo de priveliștea grozavă, de liniște și de aerul curat, e tare relaxant să observi cum se desfășoară lecțiile de călărie din manej, lecții care au loc chiar și după lăsarea întunericului.

Un plus, la care eu țin foarte mult când mergem în astfel de locuri cu poveste, este lipsa televizorului din cameră. La Potcoava el se găsește în living-ul de la parter, locul în care toți oaspeții se adună mai ales înainte și după cină. Noi am avut norocul ca în weekendul în care am mers la Runcu să fie foarte multe familii cu copii, care au făcut o hărmălaie ieșită din comun dar pentru care nu am văzut nicio sprânceană ridicată din partea personalului. Numai pentru asta și pot spune sincer că e un loc child friendly.

Mâncarea la Potcoava

Pentru că cel mai apropiat sat e la 3 kilometri depărtare – în vale, la Runcu, la pensiune se pot lua toate cele 3 mese ale zilei. Mese care sunt servite în regim de bufet, meniul zilei: se gătesc tot timpul două feluri de ciorbă sau supă, două feluri principale cu carne, două garnituri de legume, salate și desert. Și pâinea e tot de casă, coaptă zilnic și bună de tot. Apa și apa de foc sunt din partea casei. 🙂 Mâncarea e fără pretenții, dar se potrivește de minute cu stilul pensiunii: te simți fix ca-n vizită la rude, pe la o mătușă dragă sau la bunica, dacă voi ați fost norocoși să aveți bunici care aveau cai.

Apropo de bunica, puneți în bagaj și o pereche de șoșini sau încălțări de interior pentru că în pensiune încălțămintea cu care veniți de afară rămâne la ușă.


Sfatul TravelGirls: dacă veniți cu copii mici, despre care știm că-s sensibili când vine vorba de foame și care sunt obișnuiți cu gustări între mese, luați diverse snaks-uri în bagaj. Atâta doar, să nu fie din cele perisabile (iaurturi, fructe care se strică ușor), pentru că nu există mini-frigider în cameră

Weekenduri ZEN

Se întâmplă de multe ori să mă întreb cum arată oare locul în care ajung în alt anotimp dar de data asta n-a mai fost nevoie. Am nimerit fix la schimbarea (bruscă) de anotimpuri și am avut șansa ca în cele două zile petrecute acolo una să fie o toamnă blândă, caldă și colorată, iar cea de-a doua una de iarnă autentică – mai-mai că am fi improvizat un derdeluș pe cărarea din pădure pe care ne plimbaserăm cu o zi înainte.

Cu copiii la Potcoava

Citisem mai deunăzi un studiu care spunea că cel mai bine e să stăm cu copiii în aer liber 3-4 ore zilnic și pentru că sunt zile bune în care nu reușim performanța asta, încercăm să recuperăm în vacanțe și weekenduri. Locurile în care mergem în ultimii ani trebuie să aibă curte mare sau împrejurimi în care cei mici să se poată juca mult și bine iar noi să nu trebuiască să fim cu ochii-n patru tot timpul. Potcoava e un astfel de loc și unul dintre motivele pentru care am mers acolo. E o pensiune pe care eu o recomand celor care iubesc natura, fie că sunt activi sau le place să lenevească.

Dacă vremea e bună, există un loc de joacă simpatic amenajat pentru copii, iar partea cu adevărat grozavă e că se află chiar lângă foișor, așa că îi puteți supraveghea pe cei mici în timp ce beți sau mâncați ceva ori jucați un board game.
Dacă nu prea e rost de ieșit din casă, e suficient spațiu pentru joacă și în living și își pot face de lucru cu câteva jucării pe care le-am văzut la interior. N-ar strica să luați cu voi în bagaj câteva dintre jocurile și jucăriile preferate de acasă, la capitolul acesta nu sunt foarte bine puși la punct.

***

Pentru cei nostalgici după vacanțele la bunici, când se cuibăreau cu o carte sub un pom din curte sau trăgeau un pui de somn dulce la prânz, în miros de fân proaspăt, cred că Potcoava e un loc numai bun de retrăit momentele alea. Pot doar să-mi imaginez cum sunt livezile în floare prin aprilie și câtă liniște și răcoare e vara, la umbra perilor de pe deal.


Cum ajungeți la Potcoava: rezervările le puteți face pe mail sau la telefon: 0741 600 900 | contact@potcoava.ro |
Pe site-ul lor (http://www.potcoava.ro/) sau pe pagina de facebook Potcoava găsiți mai multe informații despre pensiune și activitățile de acolo.

____________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

1 COMENTARIU

  1. Nu stiu de ce , dar nu am reusit sa ajung niciodata in zona asta, dar dupa ce am vazut postarea cred ca am sa-mi duc baietii intr-o escapada de week end. Iubesc toamna si dupa cum vad in poze, aici parca ar fi Raiul acestui anotimp, parca e scos din cartile de povesti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.