Veneția nu e aşa cum mi-am imaginat-o

Un oraş insular aglomerat zi şi noapte, unde se merge doar umăr la umăr, cu străduţe prea înguste şi prea umede, cu prea multă igrasie, unde miroase prea urât ca să rezişti câteva ore, prea scump, prea ca la ţară, vorba reclamei. Cel mai romantic oraş din lume – prea multă dulcegărie pentru gustul meu. Clişee. Doar clişee.

În realitate Veneția m-a dat pe spate din primele clipe când am ieşit din gară şi am dat nas în nas cu Puntea Suspinelor şi cu canalele slab luminate de lumina felinarelor. Era trecut bine de apusul soarelui. Apoi şi-a croit drum întocmai precum canalele-i  până ce m-a cucerit definitiv şi mi-a întrecut toate aşteptările. Ştii, Veneția nu e deloc aşa cum mi-am imaginat-o. E cea mai frumoasă surpriză pe care am avut-o până acum în călătorii.

E foarte uşor să te laşi influenţat de ce auzi în stânga şi-n dreapta despre un loc anume. Iar de clişee chiar că nu ducem lipsă.

În Veneţia e linişte

Aşa-i că nu-ţi vine să crezi? Dar imediat după lăsatul întunericului e atâta linişte că ţi-e ruşine să vorbeşti altfel decât în şoaptă, să nu trezeşti casele care se bălăcesc în apă de sute de ani. La doar câteva zeci de metri depărtare de Podul Rialto piațetele, străzile şi zecile de poduri peste canale  sunt pustii. Probabil că peste puhoiul de turişti dai doar dacă vii vara şi în weekend. Dar la mijloc de martie, la mijlocul săptămânii ai o Veneţie numai a ta. Fără glumă! Iar după ce se lasă seara abia dacă mai vezi câte un tinerel care trece grăbit cu căștile pe urechi ori vreo femeie care se se îndreaptă către casă și care-ți zâmbește cald a bună seara când treci pe lângă ea, de parcă și ei îi e frică să nu spargă liniștea din Veneția.

Totul e exagerat de scump

Este. Dacă bei o cafea la cea mai veche cafenea din Italia – Caffe Florian din Piazza San Marco. Este şi dacă iei masa de prânz în buricul târgului – ca peste tot în lume de altfel. Este şi dacă vrei să-ţi cânte numai ţie un gondolier O sole mio în timp ce vâsleşte leneş pe Canal Grande. Altfel, dacă renunţi la fiţe şi vrei să te alături localnicilor, foloseşti transportul public pe apă, bei o cafea la bar – ca italianul de rând şi iei cina la una dintre zecile de Osterias (mici baruri locale unde se şi mănâncă) de pe străduţele secundare.

E un miros insuportabil

Singurul miros pe care l-am simţit a fost de mare sărată şi albastră. Mi s-a făcut dor de vară, de soare cald şi de plajă. De fapt, e acelaşi miros ca în oricare alt oraş-port la mare sau la ocean. Acelaşi miros ca în Cadiz, ca la Nisa, ca la Barcelona sau ca în Istanbul. Pe alocuri, gândurile mi-au zburat la delta ascunsă în curtea bunicilor – aromele de peşte proaspăt aruncat în tigaie sunt greu de uitat dacă ai copilărit pe malul Dunării.

E cel mai romantic oraș din lume

De fapt, Veneția își dispută titlul ăsta de ani buni ba cu Parisul, ba cu surata italiană Verona sau chiar cu Praga. În afară de două cupluri care veniseră pentru o ședință foto după-nuntă, cei mai mulți turiști erau părinți cu copii și grupuri de elevi.

Gondolierii cântă O sole mio

N-am auzit decât vreo câteva acorduri dintr-o melodie italiană, care sigur-sigur nu era o sole mio. Nu știu dacă o fi fost din cauza vremii mohorâte ori pentru că era miercuri și nicidecum plin sezon turistic dar barcagiii venețieni cam șomau. Pe de altă parte însă, vaporașele pe care le fosolosesc toți italienii, zi de zi, erau pline ochi, de localnici și de turiști deopotrivă. Călătoriile nu costă mult – un pass de 24 de ore, cu care ai acces nelimitat la transportul public în Veneția și Mestre costă 20 de euro; altfel, o singură călătorie cu vaporetto costă 7 euro.

Piazza San Marco e plină de porumbei

Nu mai mult ca în alte piețe și piațete. Ce-i drept, în Piazza San Marco hrănitul porumbeilor e o atracție în sine așa cum în Vatra Dornei răsună parcul de dimineață până seara de sunetul nucilor ciocnite care le cheamă pe Mariane. Mai mult decât porumbei sunt pescărușii mereu flămânzi care se luptă pentru o bucată de pâine cu ăi mai mici colocatari din piazza. Mai multe fotografii din Piazza San Marco găseşti aici.

Suveniruri din sticlă de Murano

Sticla de Murano se face în… Murano, o insuliță  la vreo jumătate de oră distanță pe mare de Veneția, unde atelierele de sticlărie sunt unul lângă altul. De acolo poți fi (aproape) sigur că ce cumperi e într-adevăr sticlă de Murano și nu vreo chinezărie căreia i s-a lipit o etichetă cu care ia ochii turiștilor în căutare de suveniruri pentru acasă. Plus că e păcat să te privezi de spectacolul pe care îl fac zi de zi maeștrii striclari din Murano căci majoritatea magazinelor de prezentare de pe insulă au în spate ateliere unde poți merge gratuit.

Pizza, Pasta, Risotto

În zona Podului Rialto sau pe străduțele pline cu restaurante cochete (și foarte scumpe) din spatele Basilicii San Marco ți se șoptește drăgăstos la ureche uneori și, mai mereu, se strigă în gura mare, ca la piață – „Pizza, Pasta, Risotto”. E lesne de înțeles, căci pentru majoritatea turiștilor, astea sunt singurele cuvinte în italiană pe care le cunosc și e ușor să-i agăți cu asemenea vorbe de duh. Altfel, italienii de rând, care au un job în timpul zilei sau care pur și simplu vor să se mai întâlnească cu prietenii, merg în Osterias – mici baruri locale unde, pe lângă un pahar de vin pe care îl beau în picioare comandă și porții mici de aperitiv; e varianta italiană a tapas-ului spaniol. Ieftin, bun și, mai ales, autentic.

***

Ani de zile am refuzat să mă gândesc măcar la un city break la Veneția tocmai din cauza clișeelor ăstora. Recunosc că de data asta m-am dus acolo cu o mulțime de prejudecăți care mi s-au risipit una câte una. Mi-a fost greu să plec de acolo și cu prima ocazie o să revin pentru că Veneția nu e așa cum mi-am imaginat-o. E de 1000 de ori mai frumoasă.

______________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.

• Despre
• Ultimele Postari

Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.

Sunt și aici

Ultimele postari ale lui Loredana (vezi toate)

• Cum a fost la ascunzătoarea dintre munți, la o aruncătură de băț de București: Potcoava Mountain Hideaway - 14 martie 2019
• Idei de weekend pentru tot anul: City break Constanța - 15 octombrie 2018
• Ce faci în vacanța mare? O călătorie în Europa - 16 iunie 2018