3, 2, 1! Vizele la control!

3, 2, 1! Vizele la control!
3, 2, 1! Vizele la control!

Ne amintim mereu cu plăcere de prima dată fie că e vorba despre prima zi de şcoală, prima excursie cu clasa şi prima ieşire din ţară. Chiar dacă au fost cu peripeţii (eu în prima zi de şcoală am leşinat de emoţii) sau cu întârzieri (ore întregi state în vamă), primele dăţi ne rămân în minte şi se transformă în poveşti demne de câteva ceasuri de hohote.

Ne-am gândit să facem, pentru prima dată, o leapşă cu povestea fiecăruia dintre călătorii internauţi despre prima ieşire din ţară. Sunt sigură că nu aţi uitat-o şi că aveţi ce povesti: planificări, aşteptări, prima dată cu avionul, bagaje pierdute, vize, şocuri culturale, prima apă turcoaz şi câte altele. Iulian de la trans-ferro.com începe seria şi ne povesteşte despre prima lui ieşire din ţară, în Grecia.

_______________________________________________________________________

Fată, închide televizorul şi pleacă de acasă! Pentru că nici nu ştii ce pierzi! Nu de alta, dar eu sunt pe drumuri! Şi îmi place să întâlnesc fete plimbăreţe!

Sloganul otv-ist de mai sus ar putea fi parafrazat în multe feluri, dar până la urmă acestea au fost cuvintele care mi-au venit prima dată în minte. Nu cred că ai nevoie de motive pentru a călători, dar dacă e să dau unul, fie: pentru a colecţiona experienţe!

Mi-am făcut primul paşaport în toamna anului 2004, dar până în 2007 n-am pus piciorul afară din ţară. Îmi aduc aminte că vorbeam cu colegii de muncă şi cu prietenii şi mai toţi îmi spuneau că au călătorit pe afară, fie de plăcere, dar mai mult  în vizită la rudele din Spania sau Italia. Erau de asemenea foarte mulţi care mergeau regulat la vecinii bulgari, sârbi sau unguri. Ţin minte că mă consideram cel mai prost român când îmi dădeam seama că nu ieşisem din ţară. Când ajungeam acasă fie îmi plimbam privirea pe hărţi sau citeam câte o carte de călătorie, doar-doar mai sting din dorul de a călători.

Prima călătorie am făcut-o în Grecia, acolo unde stătea sora mea. Am stat aproape trei luni în sudul Greciei, am muncit şi m-am plimbat. Duminicile le aveam libere aşa că luam câte un autobuz spre alt oraş sau luam munţii din jur la picior. Aşa am vazut Castelul din Mistras, cetatea de scaun a Despotatului de Morea şi ultima capitală a Imperiului Bizantin, după căderea Constantinopolului. Dacă v-a plăcut articolul Loredanei sau al meu despre Castelul Cantacuzino din Buşteni, aflaţi că Biserica Pantanassa de mai jos a fost construită de strămoşii Prinţului Grigore Cantacuzino. În aceste locuri mi-am dat seama de adevărul din nimic nu se pierde, totul se transformă: pietrele folosite la construcţia Mistrei au fost luate din Sparta antică iar în secolul XlX, când un german a proiectat noua Sparta, pietrele au fost aduse la loc! Ceva asemănator s-a întamplat şi la noi în ţară, Biserica din Densuş este construită din pietrele de la Sarmizegetusa.

Cetatea Mistras
Cetatea Mistras
Manastirea Pantanassa Mistras, Grecia
Manastirea Pantanassa Mistras, Grecia (sursa Flickr)

Drumul până la Castelul din vârf poate fi obositor – nu este foarte lung, dar te vei opri foarte des pentru a face fotografii – eu la un moment dat eram într-un maraton al fotografierii alături de un grup de japonezi! Merită să intri în curtea mănăstirii, dacă spui un Kalimera! Ti kanis? cu zâmbetul pe buze, o călugăriţă îţi va aduce o carafă cu apă rece şi o tavă plină cu rahat proaspăt!

În oraşele greceşti am întâlnit prima dată backpackeri. Auzisem eu de călătoria cu rucsacul în spinare prin lumea largă, dar până nu i-am întâlnit nu prea ştiam cu ce se mănâncă sportul ăsta. Backpackerii ăștia erau din țările nordice de regulă, foarte zâmbitori și manierați. Erau bucuroși să mai schimbe cu cineva o vorbă în engleză și eu eram bucuros să-i ajut cu informații despre mersul autobuzelor din zonă. Pentru mulți dintre ei păream de-al locului și pentru moment nu am dat importanță acestui lucru, însă în timp mi s-a confirmat: am fost de-al locului și în Iordania, Irak, Argentina, Chile sau Brazilia. Mai puțin în Germania, dar deh, nimeni nu-i perfect!

Fiind poarta de intrare în Europa pentru asiatici și africani, Grecia a avut mult de furcă cu imigranții și înca are. Poliția lor am înțeles că e destul de dură și nu ia mită ca la noi, așa că aveți grijă când ajungeți pe acolo! Așa, vorbeam de imigranți. În octombrie 2007 soseam în Patras și la fel ca Imperator încercam să localizez gara. Căutam de fapt portul, dar știam că sunt clădiri apropiate. Până la urmă l-am găsit la timp, pe ultima sută de metri. Trebuia să mă îmbarc pe un ferryboat spre Italia, mai exact Veneția. Stând în sala de așteptare a portului am văzut că pe afară stăteau foarte mulți indieni și pakistanezi. Nu am aflat ce era cu ei, dar mai mult ca sigur veniseră în Grecia pentru o viață mai bună. Nu apuc însă bine să mă minunez de mulțimea de indieni și pakistanezi că-mi vine rândul să mă urc pe ferryboat și sunt supus unui șir de întrebări – unde locuiesc, unde mă duc etc. Trebuie să precizez ca ruta maritimă între Italia și Grecia a fost una dintre rutele clasice ale românilor prin Europa până la intrarea în UE.

Când am pus piciorul pe pământul italian iar m-am simțit ca un imigrant. Pe vas erau foarte mulți nemți – de fapt, cred că eram singurul ne-saxon de acoloașa că am sărit imediat în ochii carabinerilor, care m-au tras pe dreapta pentru controlul actelor. M-au ținut în ploaie cam 15 minute pentru a se uita pe pașaport și m-au întrebat dacă am la mine și cartea de identitate. Ei erau foarte intrigați cum eu, ca roman, intru în Italia venind din Grecia. Probabil se gândeau că e vreo găselnița de-ale mele pentru a scăpa neobservat. După ce s-au convins că nu sunt vreun potențial criminal în serie m-au lăsat să mă îndrept spre Piazzale Roma. Apropos, dacă veniți cu ferryboat-ul, călătoria cu microbuzul până în Piazzale este gratuită. De aici a trebuit din păcate să mă îndrept foarte rapid spre gara Santa Lucia pentru a lua trenul spre Vicenza. În prealabil sunasem la Atlassib să văd dacă găsesc vreun autocar spre țară. Nu-mi dădeam seama atunci de avantajele unei călătorii cu trenul. Priveam trenul strict ca pe un mijloc de a călători în interiorul unei țări, nu și peste granițe! Da, știu…

Gara Venezia Santa Lucia
Gara Venezia Santa Lucia (Sursa Flickr)

Cum spuneam, mă grăbeam să plec din Venezia, speriat de prețurile mari – o cameră la hotel costă 150 de euro! Și nici măcar nu semăna a hotel! Bineînțeles, și lipsa mea de experiență în a călători independent și-a spus cuvântul. Povestind apoi călătoria aceasta unei doamne respectabile, mi-a replicat că am plecat prea repede din Veneția, puteam să dorm în gară de exemplu! Doi ani mai târziu mă întorceam în Italia și dormeam sub cerul liber, într-un parc din Courmayeur!

Am apucat totuși atunci să gust din savoarea Italiei – la propriu – într-o pizzeria în care mi-am comandat o pizza con prosciuto crudo și o porție de tiramisu. Deși știam – sau cel puțin credeam că știu – să fac mâncăruri italienești, mi-am dat seama că n-o să-mi întrec maeștrii niciodată! N-o să vă dau niciun nume de local, intrați în orice tratoria, oriunde în Italia pot să bag mâna în foc pentru calitatea mâncării. Aici am avut o serie de șocuri sulturale: pizza nu era așa de încărcată cu șunca și mozzarella ca la noi, apoi am văzut că lavoarul nu avea robinet – când m-am dat puțin mai în spate am observat că era cu pedala! Și mai șocat când am văzut că bacșișul este trecut separat în nota și când a trebuit să ies afară din restaurant ca să fumez! Normele europene, pe care atunci nu le înțelegeam, ca orice fumător înrăit!

Și un mesaj de încheiere: fetelor, evadați! Acum doar cu buletinul! Dacă Freya Stark a reușit să călătorească independent în perioada interbelică, voi de ce n-ați putea acum?

_______________________________________________________________________

Continuăm seria primelor dăți, primelor „3, 2, 1!” din viața noastră de călător în afara țării cu poveștile noastre, ale fetelor de la TravelGirls.ro și cu ale voastre, ale internauților călători. Doar dați-ne de veste. Vizele la control!

Şi ei au povestit despre prima lor ieşire din ţară:

trans-ferro.com – Prima dată

Călătorii imaginare –Prima mea călătorie în străinătate

Viajoa – Prima ieşire din ţară şi primul tur al Europei

Imperator Travel – Începuturile maratonului meu (1991-1992)

Dia’s Blog – Prima mea vizită în Turcia în 1997

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

6 COMENTARII

  1. […] Prima calatorie am facut-o în Grecia, acolo unde statea sora mea. Am stat aproape trei luni în sudul Greciei, am muncit si m-am plimbat. Duminicile le aveam libere asa ca luam câte un autobuz spre alt oras sau luam muntii din jur la picior. Asa am vazut Castelul din Mistras, cetatea de scaun a Despotatului de Morea si ultima capitala a Imperiului Bizantin, dupa caderea … (citeste continuarea pe travelgirls.ro) […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.