Turul României cu rucsacul în spate (2)

În fiecare an facem câteva călătorii de câte o săptămână în afara ţării şi cum dă firul ierbii weekendurile nu prea ne mai prind pe acasă. Cu toate astea în fiecare vară e musai să facem turul ţării cu rucsacul în spate. Dacă în primul tur au fost 2 fete, o hartă și un buget redus, anul trecut au fost 13 zile, peste 1000 de kilometri, un cort şi 4 fete.

Bucegii noștri cei de toate zilele

Aventura noastră a început în Bucegi, în plină desfăşurare a festivalului Padina Fest. Dacă până acum nu ai fost la festival, anul ăsta nu trebuie să-l ratezi. Ne-am dat cu tiroliana, am învăţat să mergem pe bicicletă şi am bătut-o pe Narcisa la petanque (sigur îşi ia revanşa în Provence unde jocul ăsta e luat în serios de toţi locuitorii). După toată joaca asta am explorat Peştera Ialomiţei, Cheile Zănoagei şi am lenevit la soare pe malul Lacului Bolboci despre care poți citi aici.

Stâna Regală din Sinaia

Am fost de (prea) multe ori în Sinaia dar aflasem întâmplător şi de puţină vreme despre Stâna Regală aşa că nu am stat prea mult pe gânduri şi am pornit într-acolo. Despre cum poți ajunge aici am mai scris. La stână – care de fapt e o cabană cu restaurant şi o pajişte mare în faţă unde poţi lenevi la soare – e un du-te-vino continuu. Foamea și ceaunele bolborosinde nu ne-au lăsat să plecăm fără o porţie de ciorbă de fasole cu afumătură în pâine.

Hunedoara

Din Sinaia a urmat un drum lung cu trenul, până la Simeria, în miezul nopţii. Nu e cea mai prietenoasă gară, mai ales când din tren coboară două fete cu rucsacul în spate, la 2 dimineaţa. Ne-am împrietenit cu şeful de gară cu care am stat la poveşti până când legătura spre Hunedoara a fost gata de drum – adică vreo 3 ceasuri.

În Hunedoara am ajuns când încă nu se luminase de ziuă aşa că am pornit spre Castel să vedem răsăritul. Şi l-am văzut, am băut şi o cafea pe pajiştea de după ziduri, ba chiar am şi aţipit. La 9 fix porţile masive ale Castelului Huniazilor s-au deschis pentru o vizită surprinzătoare. Mi-au plăcut mult şi starea bună în care se află zidurile dar şi interactivitatea castelului-muzeu.

Ţara Haţegului

După ce ne-am mai tras sufletul pe pietrele castelului am făcut hotărât ad-hoc că ar fi mai bine să plecăm cât mai repede spre Haţeg. Ştiam doar că în jumătate de oră, într-un colţ din oraş, e un microbuz care merge într-acolo şi am alergat pe străzile Hunedoarei să-l găsim.
În Rezervaţie am găsit zimbrii aproape leşinaţi de căldură şi fără chef de vizitatori dar ne-am zgâit totuşi printre bârnele de lemn preţ de vreo jumătate de ceas.

De la intrarea în Rezervaţie (unde este parcarea) până la şoseaua naţională sunt vreo 3 km iar până în Haţeg încă pe atât. E preferabil aşadar să ai o maşină ori o bicicletă cu care să ajungi să vezi zimbrii ori poţi face autostopul, cum am făcut noi.

Trei zile în Retezat

Din Haţeg am plecat spre inima Retezatului, via Cârnic, cu oprire în Ohaba de sub Piatră. Dacă vrei să mergi în Parcul Naţional prin Cârnic trebuie să te deplasezi cu un microbuz express. Un antreprenor local transportă zilnic muntomani din toate colţurile lumii pe traseul Haţeg – Ohaba de sub Piatră (unde este o haltă) – Cârnic. Totul funcţionează pe bază de rezervare prin telefon dar să nu te mire dacă un grup numeros are prioritate chiar dacă tu ai anunţat cu o săptămână înainte.

Cascada Lolaia – Pietrele

La câteva minute de bariera de la Cârnic e o cascadă. Îi zice Lolaia şi se pare că e unul dintre locurile stranii din Retezat iar în jurul căderii ăsteia de apă s-au născocit multe legende. Pentru că drumul forestier până la Pietrele șerpuiește plictisitor vreme de vreo două ceasuri, o mică pauză la cascadă e tot ce-ți trebuie să-ți încarci bateriile pentru ce urmează.

Când am ajuns la Cabana Pietrele ploaia măruntă și rece se lăsase de ceva vreme peste munți. Nu știam dacă putem campa pentru că voiam să ajungem sus, la Bucura. După o pauză de o oră la sala de mese am hotărât că e mai bine să rămânem acolo.

Tăul dintre brazi şi Lacul Galeşul

Deşi ploaie măruntă ne dădea încă bătăi de cap şi ceaţa nu dădea semne că se va ridica prea curând am plecat în recunoaştere. Ne-am răzgândit după nici 10 minute când am hotărât să mergem spre cel mai straniu lac din Carpaţi – tăul dintre brazi. Traseul urcă lin prin pădure, până la o răscruce de drumuri când indicatorul cu 45 de minute spre lac îţi dă curaj. Panta e însă atât de abruptă încât timpul parcă se opreşte în loc. Iar tăul stă ascuns printre brazi şi aşteaptă să-l găseşti.

După o pauză de fotografiat lacul din toate unghiurile am prins curaj pentru că în sfârşit soarele strălucea şi-am prelungit traseul. Următoarea oprire: Lacul Galeşul. La scurt timp după ce am lăsat în urmă tăul, traseul iese din pădure şi după alte câteva opriri pentru cules afine am ajuns pe malul celui mai frumos lac glaciar din Retezat. Aşa se spune despre Galeşul.

Lacul Bucura – Vârful Peleaga

De la Cabana Pietrele până în Șaua Bucura am făcut 3 ore şi de acolo încă o oră până la 2509 m cât are Vârful Peleaga. Urcuşul până în şaua Bucurei e uşor. Atât de uşor încât e plin de copii pe traseu aşa că recunosc: m-am întrebat de câteva ori dacă nu cumva sunt în locul nepotrivit. Nici vorbă. Pentru mine a fost o aventură pentru că mi-era frică de înălţime, pentru că nu voiam în ruptul capului să mă caţăr pe lespezile de piatră, pentru că mi-era frică să nu merg printr-o ceaţă groasă şi pentru că doar gândul că voi urca pe cel mai înalt vârf îmi dădea fiori. Dar am reușit şi am cucerit Peleaga.

Valea Cernei şi Băile Herculane

Din creierii munţilor după ce am schimbat două microbuze şi un tren infect, am ajuns în Băile Herculane. În centrul unui oraş-staţiune-balneo-climeterică despre care ştiam că aproape fantomatică dar care acum gemea de turiști, pe o căldură năucitoare, cu rucsacurile grele în spate, am avut nevoie ajutorul unui localnic care şi-a sunat toţi prietenii şi a bătut în toate porţile de pe stradă până când am găsit unde să stăm.

Băile suferă încă după aproape 20 de ani de nepăsare în care aproape toată moştenirea austriacă s-a dus pe apa Sâmbetei. Am văzut însă că mai toate clădirile de patrimoniu sunt în curs de renovare. Dincolo de asta, mirosul de pucioasă al izvoarelor sulfuroase pluteşte deasupra oraşului, grotele sunt mâzgălite, traseele sunt prost marcate iar La Cloacă nu e cel mai curat loc din lume.

Cazanele Dunării

Dis-de-dimineaţă am luat un alt tren spre Orşova. O gară prin care bate vântul şi nicio posibilitate să ajungem în oraş. Doar un taxi într-o Dacie veche în care cu greu am încăput toate 4 şi rucsacurile uriaşe din dotare. În centru aflăm că singurul microbuz care ajunge prin Dubova a plecat la 6 dimineaţa dar în schimbul a 50 de lei un alt taxi ne duce acolo. Muzica lui Bregović e inclusă în preţ. Nu ştiu dacă o fi fost din cauza negocierii preţului (cursa ne-a costat 35 de lei) dar şoferul ne-a lăsat aproape în mijlocul pustietăţii – în Golful Dubova – cu promisiunea că spre seară nu o să mai ai unde să arunci un ac acolo. Nu s-a întâmplat aşa dar am supravieţuit. Literalmente. Spre seară am rămas fără apă şi cu banii număraţi am bătut drumul de câtiva km spre sat în speranţa că găsim un magazin mixt deschis duminica sau măcar o fântână.

În timpul zilei am mers alţi câţiva km până la Cazanele Mici şi încă vreun ceas până la o pensiune unde speram să ne înfruptăm pantagruelic din bucate pescăreşti. Am găsit pensiunea dar gazdele ne-au zis că nu fac de mâncare decât pentru turiştii care sunt cazaţi acolo. După încă două ore ne-am potolit foamea şi setea la Melba – un restaurant unde vederea despre malul sârbesc e inclusă în preţ.

Orşova

Am încheiat turul României cu rucsacul în spate cu o serbare câmpenească. Pentru că era Sfânta Mărie şi Ziua Marinei şi pentru că malul Orşovei e scăldat de Dunăre am asistat cu ochii cât cepele la un spectacol grotesc cu mirese, porci şi raţe. Iar după un mic dejun cu mici şi bere am hotărât că e mai bine să stăm restul zilei în gară de unde pe la asfinţit am luat trenul spre casă.

Ce-am învățat din turul ăsta al țării cu rucsacul în spate?

Am învăţat că frica de înălţime poate fi învinsă, că întotdeauna e nevoie de un plan de rezervă şi că socoteala de acasă chiar nu se potriveşte cu cea din târg şi că sfatul unui salvamont e binevenit oricând. Şi că atunci când câteva fete pleacă la drum doar cu un cort, câteva sute de lei, hărţi şi un rucsac în spate se anunţă o călătorie pe cinste. O călătorie în care îţi sunt testate limitele, în care cunoşti oameni faini care vor să te ajute necondiţionat, o călătorie unde îţi dai seama că poţi să trăieşti şi fără internet, telefon şi apă caldă, în care cortul ţi-e casă şi masă pe furtună dar şi pe caniculă şi în care prietenii cu care ai plecat la drum sunt cei mai importanţi. Abia aştept al treilea Tur al României cu rucsacul în spate.

 _____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

13 COMENTARII

  1. […] și să lași drumurile să te aducă acolo unde ai visat dintotdeauna. Profită de fiecare weekend ca să-ți descoperi țara sau mergi prin vecini pentru câte un citybreak. Nu irosi zilele de concediu pentru a plăti […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.