Vacanță ca-n filme: Istanbul, Turcia

O vacanță în Istanbul e ca un film bun căruia nu vrei să-i vezi sfărșitul prea curând. Cu turci misterioși la prima vedere dar extrem de prietenoși în rolul principal, cu un apus pe faleza Bosforului și cu mirosul vinetelor coapte lângă carnea de miel ori scrumbii sfârâind pe tablă pe vreo barcă, Istanbul merită câte un Oscar la fiecare vizionare. La fel ca un film cu adevărat bun pe care vrei să-l revezi din când în când cu aceeași plăcere ca prima dată dar cu mai multă atenție de fiecare dată, în Istanbul poți să revii liniștită ori de câte ori dorești. Niciodată nu îți va fi de ajuns.

De ce m-aș întoarce în Istanbul:

  • Pentru mâncare. Chiar dacă la prima vizită am pus câteva kilograme în plus, primul motiv pentru care m-aș întoarce în Istanbul și în Turcia în general este mâncarea. Aici am învățat să apreciez carnea de miel, am redescoperit dulciurile turcești și m-am îndrăgostit de felul în care gătesc ei legumele.

Tur gastronomic pe malul Bosforului
Ce să nu mănânci la All Inclusive în Turcia

  • Pentru piețe. Dacă mergi în Istanbul, pune-ți deoparte o jumătate de zi pentru piețele din Fatih. N-ai să vezi pe acolo picior de turist iar vânzătorii sunt foarte bucuroși de musafiri. Pe noi ne-au invitat să gustăm din toate bunătățile lor iar prețurile sunt cu mult mai mici decât cele din Sultanahmet.

Călător în Istanbul – din Fatih până în Fener

  • Pentru ceaiuri și narghilea. Nu sunt o băutoare ori cunoscătoare a ceaiurilor dar în Istanbul am înțeles de ce pentru localnici ceaiul este esențial în viața de zi cu zi. Nefiind băutori de alcool, turcii se adună la orice oră din zi în jurul unui ceai aromat turnat cu grijă în paharele sub formă de lalea. Cele mai multe ceainării au și narghilele aromate, mult mai aromate decât cele pe care le-am găsit în București, de exemplu.

5 motive să iubeşti Istanbulul

  • Pentru Palatul Dolmabahce. Cum nu am calculat bine timpul și nu ne așteptam la orele petrecute la coada del a intrarea în Palat, vizita noastră a durat în jur de 5 minute. M-aș întoarce în Dolmabahce să fac turul complet ghidat și să mă plimb în voie în grădinile sale de pe malul apei.

Palatele din Istanbul sau adevărul despre Răpirea din Serai

Citește și:
Prin Istanbulul turistic – din Sultanahmet până în Taksim
Pierre Loti – la o cafea în cimitirul Istanbulului
Istanbul – anotimpul lalelelor

__________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

Narcisa

Narcisa

De peste cinci ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unui hotel cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plecoricând de acasă pentru munți, mâncăruri interesante, snorkeling,fructe de mare și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa

Share

Îti mai recomandam:

Și, ce ziceați că faceți de 1 iunie?
Rezervă singură: 5 zile în Cappadocia – bilete de avion, bagaj de mână, cazare cave-hotel, zbor cu balonul
Cum a fost la Enisala Safari Village – Review
Idei de weekend: Plovdiv – probabil cel mai cool city break aproape de casă
Cazare lângă Budapesta: review Keszi Panzio – pensiunea cu flori şi căprioare
Tag-uri: , ,

One Response to Vacanță ca-n filme: Istanbul, Turcia

  1. Pingback: Top 25 de locuri din Europa în 2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



URMĂREȘTE-NE!