Turul României cu rucsacul în spate (3): Vișeu

Nu-i chip să ajungi în Maramureș și mai cu seamă în Vișeu și să nu faci o plimbare cu Mocănița. E ca și cum mergi în Deltă ori la Cazane și nu te plimbi cu barca pe Dunăre. Într-o bucată de țară unde drumurile sunt mai nenorocite ca niciunde în altă parte, Maramureșul geme de turiști iar mocănițele (pentru că nu e una singură) șuieră pe Valea Vaserului zi de zi, la capacitate maximă.

_________________________________________________

CFF (Căile Ferate Forestiere) Vișeu e un exemplu de așa da atunci când vine vorba de profit din turism, cu resurse reduse la minimum. Calea ferată de pe Valea Vaserului e veche de când lumea iar locomotivele care fascinează copiii și bătrânii deopotrivă au ieșit de mult la pensie. Mai sunt în țară și căi ferate forestiere și locomotive cu abur dar mocănița e, pentru cei mai mulți, numai una: în Maramureș. Asta pentru că acolo unde cei mai mulți le-ar fi abandonat ca pe o grămadă de fiare vechi, unii le-au transformat într-o bijuterie care, pe zi ce trece, strălucește tot mai tare. Şi când spun unii, mă gândesc la Fundaţia Elveţiană care primeşte zilnic un mare mulţumesc de la fiecare plătitor de bilet pentru o plimbare cu trenul. Un mulţumesc mare cât zâmbetul pe care îl are fiecare la finalul călătoriei pe Valea Vaserului.

Biletul pentru o călătorie dus-întors (4 ore) costă 45 de lei. Pe timp de vară, în fiecare zi, din gara CFF Vișeu de Sus pleacă două sau chiar 3 trenuri pline ochi. Tineri, bătrâni, români și turiști străini deopotrivă, cu toții se bucură la fel de mult atunci când primul șuierat sparge tăcerea dimineții.  Cu precizia unui ceas elveţian,  primul trenuleţ pleacă la 9 fix.  Chiar dacă se deplasează încet, cu scârţâit de roţi, miros de brad, funingine şi fum gros, orele zboară. Fără să-ţi dai seama ai şi ajuns la staţia terminus – Paltinul – unde vreme de aproape două ceasuri bătrânele mocăniţe îşi trag suflul. Acolo, în inima pădurii, pe malul Vaserului, toţi călătorii se transformă în personajele unei poveşti frumoase, cu final fericit.

Însă înainte s-o cunosc pe Măriuţa (una dintre locomotivele cu abur), am primit una dintre cele mai frumoase lecții de generozitate și de ospitalitate. Urma să rămânem peste noapte la doi bătrânei din Vișeu de Mijloc. Nu-i mai văzusem niciodată şi nu vorbiserăm la telefon. Cu toate astea ei ne așteptau ca pe nepoţii veniţi de departe.

Am pășit cu emoție în casa plină de amintiri a gazdelor mele. Clătitele mă așteptau calde pe masă, gemul de prune era ca al bunicii iar laptele proaspăt muls bolborosea în ceaun. Bătrâna cu ochi albaștri și privirea senină a unui om de la munte mi-a devenit în mai puțin de jumătate de ceas mamaia Ileana. Iar nea Gheorghe – mecanic pe mocăniță vreme de 50 de ani – ne-a încântat cu delicioasele povești cu balaurul care scoate flăcări pe nas de pe Valea Vaserului.

E minunat să-i privești și să-i asculți pe oamenii ăștia cum își prețuiesc tradițiile dar, mai ales, costumele populare. Darul cel mai de preț pe care îl poate face o bunică nepotului care abia învață primii pași e un costum popular manufacturat. Când copiii cresc, păpușile primesc straie noi. Apoi, pe la 10-14 ani, fiecare fată din satele maramureșene poartă cu mândrie costumul popular pregătit cu drag de mame şi bunici într-o procesiune care se desfăşoară an de an pe 15 august. Iar costumele vechi, ale bunicilor și ale părinților, sunt păstrate cu sfințenie într-o cameră unde nu intră oricine.

Povești, amintiri, lucruri a căror valoare ți-e greu s-o estimezi, tot soiul de obiecte pentru care s-a muncit mult și pe care le-aș vedea într-un muzeu și-au găsit locul într-una dintre camerele casei. Într-un ungher al camerei am zărit un costum popular de copil și-am întrebat dacă putem să-l fotografiem. În schimbul unui răspuns am primit o lecție de generozitate.

Dintr-o cutie misterioasă, mamaia Ileana scoate o bijuterie: o camașă veche de 50 de ani, pe care a făcut-o chiar ea când avea vârsta mea. Și mă roagă să o îmbrac. Bucuria gazdelor de a fi împărtășit cu un necunoscut bunul lor cel mai de preț, fără să ceară nimic la schimb face pe oamenii ăștia atât de special. Eu mi-am primit lecția de ospitalitate și m-am întors acasă cu cel mai frumos suvenir din vacanță.

[nggallery id=10]

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

8 COMENTARII

  1. 2 articole despre Mocăniţă apărute în aceeaşi zi – foarte frumos, poveşti din Vişeu să tot fie.
    Chiar ne întrebam pe final de articol de ce nu aţi îmbrăcat veşmintele dar uite – ospitalitatea maramureşenilor nu se dezminte, pentru că şi noi am avut noroc de aşa generozitate 🙂

  2. Imi este foarte greu sa vad Mocanita ca pe o atractie turistica de calitate – am fost saptamana trecuta si totusi am plecat cu un gust amar… Avem natura, avem traditii, avem cai ferate pe 85 cm (parca) vechi de „cand lumea” dar nu stim sa profitam de ele si sa facem turism adevarat.
    Din pacate ma asteptam la muuult mai mult si am fost dezamagit de ce am gasit.
    Chiar sunt foarte curios la ce te referi cand spui ca se misca asa de bine lucrurile pe acolo?

    • Eu sunt curioasa ce asteptari aveai tu si de ce ai fost dezamagit?
      Mie mi se pare fantastic ca intr-o Romanie in care ne plangem ca nu stim sa facem bani din turism, CFF Viseu face treaba buna. in ziua in care am facut eu plimbarea cu mocanita, au plecat 3 trenuri pline ochi. Un bilet nu e chiar 2 lei (e in jur de 10 euro) si totusi e nevoie de suplimentarea trenurilor pentru ca cererea e foarte mare.
      Iar organizarea micului business mi se pare fantastica (pentru un sat, pana la urma): e un soi de punct turistic amenajat la casa de bilete (cu pliante si toate cele), cafeneaua din gara imparte spatiul cu o expozitie. Iar angajatii sunt si ei „multifunctionali”: vand bilete, sunt controlori, vanzatori ambulanti la popas…
      In alta ordine de idei, asa cum am mai spus, Fundatia Elvetiana a facut o treaba buna la Viseu si lucrurile par ca nu stau pe loc. Si daca inca nu esti convins de asta, poate ca ar trebui sa tragi cu ochiul si sa vezi ce se intampla cu celelalte mocanite din tara si sa faci o comparatie 🙂

      • Loredana, sunt o multime de lucruri ce pot fi imbunatatite la aceasta mocanita – nu uita: CFF VISEU DE SUS SRL este o societate privata care are incasari si obtine profit din aceasta activitate – interesant cum in 2010 avea 2 angajati iar in 2011 4 :).
        Am sa incerc sa explic de ce am fost dezamagit in cateva puncte:
        – drumul de access e groaznic – cine vine cu masina personala sigur injura la fiecare groapa prin care trece – jumatate de chef iti trece instant doar ajungand la mocanita 🙂
        – semne catre mocanita – publicitate stradala aproape inexistenta – daca nu stii ca mocanita pleaca din Viseu de Sus, apai nici nu ai cum sa afli decat intreband. Nu cred ca era greu sa ai pancarde mari prin zona cu toate detaliile mocanitei. Eu am vazut doar semnul maro de Mocanita la stanga in 1km – atat! Bine ca strainii vin organizati in grup si ii aduce autocarul direct, caci altfel……
        – pretul mi se pare destul de piperat: 45 de lei de persoana… oho… – si cand am fost eu au plecat 3 trenuri dar ultimul era cam un sfert ocupat. Pentru aceasta suma ar fi trebuit sa ofere mai mult decat o simpla plimbare – ma asteptam la o „poveste” – imi e greu sa explic exact fara sa fiu luat de carcotas. Un simplu pliant primit la casa de bilete nu poate inlocui atmosfera ce poate fi creata prin alte mijloace mergand cu mocanita.
        – sincer ma asteptam la peisaje frumoase pe Valea Vaserului – au fost cateva dar cu nimic mai presus decat alte sute vai din Romania – nu gasesc absolut nimic unic acolo, nici chiar la popasul final la 21km la Paltin; jumatate de drum mergi pe langa case de munte, unele ingrozitoare (cele noi facute in culori tipatoare), iar cealalta jumatate urmaresti apa pana la Paltin – aici nu e absolut nimic deosebit: singurul lucru captivat este cum se schimba locomotivele si se rotesc vagoanele pentru aranjarea trenurilor, atat :). Si niciodata sa nu incercati sa mergeti la toaleta ca e jale mare.
        – intr-adevar angajatii de pe mocanita (de la casa de bilete, muzeu, „controlori”, vanzatorii) au fost amabili si cu zambetul pe buze – majoritatea foarte tineri. A, si Viseu de Sus nu e sat 🙂 e oras 🙂

        Mai sunt multe de spus dar ma limitez la atat caci nu vreau sa indem pe nimeni sa nu mearga cu mocanita – e interesant doar prima data – a doua oara sigur nu m-as mai duce.

  3. […] Oricum, există trenuri, autocare, biciclete, ba chiar autostop. Noi facem în fiecare an un tur al României cu rucsacul în spate și niciodată nu am fost cu mașina. Se poate deci! Oricum, în străinătate nu are rost să […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.