Turul României 4: o vacanță memorabilă

Cu câteva zile înainte să plecăm la drum, în Turul României 4, am pus la punct un plan, am făcut câteva rezervări la hoteluri şi pensiuni şi am răsfoit puţin blogurile de călătorii în căutare de informaţii preţioase. Nu era nimic bătut în cuie dar îmi era destul de clar ce și când vreau să ajung în locurile la care visam. Mai presus de toate însă îmi doream să întâlnesc pe drum oameni speciali, de la care să învăț câte ceva și pe care să îi asociez apoi mereu cu un moment al călătoriei mele, cu un loc pe care l-am văzut. Voiam asta pentru că știu foarte bine că doar experienţele şi oamenii întâlniţi pot face o vacanţă memorabilă.

_____________________________

Borcanul cu visuri

La Sibiu e agitație mare, găsim cu greu un loc de cazare – în Șelimbăr, Festivalul ArtMania e pe sfârșite, Piața Mare e plină ochi și rock-ul de pe scenă răsună în tot centrul vechi iar în Piața Mică nu mai ai loc să arunci un ac la terasele cochete. E trecut bine de miezul nopții dar orașul e mai viu ca niciodată, încă un motiv să iubești Sibiul.

Dimineață primesc un mail de la Tudor: „Am văzut că sunteți la Sibiu. Ce-ați zice de o bere? 🙂„. Zicem da şi ne dăm întâlnire pe Podul Minciunilor, de unde se aude bine muzica din Piața Mică. O cunoaştem și pe Diana Ribana – omul zâmbăreţ, pe care nu te mai saturi să îl asculţi pentru că vorba-i ardelenească e fermecătoare, fashion designerul căruia ochii îi scapără când vorbește despre creațiile sale.

Diana Ribana fashion designer Sibiu

IMG_0535

Pe o străduță liniștită, cu case vechi, aproape Teatrul de Păpuși cu care colaborează, e locul unde se întâmplă magia, unde visurile nu mai sunt prizoniere într-un borcan de pe o policioară, unde oamenii intră ca vrăjiți deși pe ușă scrie cu litere de-o șchioapă – „Atelier privat, vă rugăm nu intrați„! Diana ne spune că pe vremuri aici era un atelier de croitorie și eu știu că nu e o coincidență faptul că tocmai locul ăsta i-a atras atenția. A închiriat spațiul și l-a transformat din broscoiul râios în prințul fermecător, exact ca în basme.

Așa a făcut și cu roadtripul nostru, pentru că #TurulRomâniei4 nu începuse prea bine (de fapt Sibiul nu era în plan și am ajuns aici alungați de manelizarea de pe Valea Oltului unde visam să ne bălăcim în ape termale și să vedem licurici). Câteva ore petrecute în atelierul ei, cu zâmbete, povești frumoase și scotocit în dulapul cu creații minunate, am prins curaj și am plecat mai departe. Optimismul ei e contagios, vă spun!

Să ne vedem cât mai sus

Pe Florin Pop-Vancea îl prinzi cu greu acasă, pentru că dacă nu e pe vreun munte mereu înzăpezit (chiar acum e plecat în Caucaz, într-o nouă expediție pe Elbrus – cel mai înalt vârf din Europa, 5642m), e fie la sala de cățărat din Cluj, fie în școlile de supraviețuire și alpinism din munți – Apuseni vara și Retezat iarna. Așa l-am cunoscut și eu, într-o seară ploioasă de august, acolo unde începe abruptul Scărița Belioara – una dintre cele mai sălbatice zone din România. E mereu cu zâmbetul pe buze, mai ales dimineața, când dă deșteptarea în tabără, cu un clopot adus tocmai din Chamonix.

După ce-i ești învățăcel câteva zile, te prinzi că fiecare probă la care te supune are un tâlc, că după ce îndeplinești task-ul cu princina îți explică pe îndelete de a trebuit să alergi noaptea prin pădure, de exemplu, ce ai făcut bine și unde ai greșit.  E atent la fiecare pas pe care îl faci, în așa fel încât să alunge repede orice „Nu pot” pe care îl spui, te-ajută să depășești fobiile care nu-ți dau pace, iubește muntele și asta se vede cel mai bine aici, la Scărița Belioara, unde încearcă să păstreze totul așa cum era acum sute de ani. Eu zic că îi iese.

IMG_1342

 O copilărie fericită

Am ajuns la Sibiu în toiul Târgului Creatorilor Populari din România, ediția a 30-a. Pe aleile din Dumbravă (Muzeul Astra) un meșteșugar îmi atrage atenția. E îmbrăcat simplu, cu o cămașă populară, are la gât un fluier din ceramică (o jucărie) și le explică câtorva turiști străini cum e cu instrumentele muzicale expuse, toate făcute de el. Apoi pune mâna pe arcuș, se așează pe un scăunel din lemn și cântă. Audiența zâmbește larg, aplaudă și pleacă mai departe.

Sunt fascinată de jucăriile simple, din materiale naturale – coji de nucă, sâmburi, lemne, pâslă, cochilii de melci, reinterpretate sau inventate de meșter. Pe unele le recunoaștem pentru că ne-am jucat și noi cu ele când eram mici, pentru altele avem nevoie de explicații suplimentare și de câte o demonstrație.  Ne spune că am avut o copilărie fericită dacă știm cu ce se mănâncă mare parte dintre micile bijuterii de pe taraba lui.

mester popular sibiu

Nu e singurul creator popular cu care am schimbat câte o vorbă și faptul că în 4 zile de târg peste 10 000 de vizitatori au venit la Muzeul în aer liber și au cumpărat obiecte tradiționale, făcute de meșteri e o dovadă că ceea ce fac ei e bine. Și că deși pe marginea șoselelelor sau în fața unor obiective turistice tarabagiii cu așa-zisele suveniruri Made in Romania sunt câtă frunză, câtă iarbă, meșteșugarii adevărați sunt apreciați.

Bunici de împrumut

Oamenii de la munte sunt mai calzi, mai calmi, mai generoși. Ai observat asta? Rar se întâmplă să treacă un drumeț pe care să nu-l salute cu inima deschisă sau pe care să nu-l invite la masă. Nu ajung la bunici atât de des pe cât mi-aș dori și fiecare drum în munți mi-amintește de vacanțele copilăriei, când pe ulița satului ne aștepta Maia, eu știam că are ceva bun în cuptor și o răsplăteam de fiecare dată cu o îmbrățișare.

Am întâlnit și de data asta bătrâni cocoșați de vreme, care se bucură nespus când le ceri indicații, când îi întrebi ce mai fac sau pur și simplu schimbi două vorbe cu ei. La Giurcuța de Sus,  pe un drum care nici nu e marcat pe hartă, un nene de la birtul satului se bucură atât de tare că ne vede (nu trec prea mulți turiști pe aci) încât e gata să și meargă puțin cu noi, doar să ne arate calea spre Padiș.

oameni Apuseni

Tot în Apuseni, cu gândul la griș cu lapte și dulceață de cireșe (desertul simplu și bun al copilăriei), dăm nas în nas cu o femeie care se pregătește să ducă de acasă turma de căprițe. O întrebăm dacă nu cumva are lapte de vânzare și numaidecât se urcă în mașină și mulge un litru de lapte. E tot ce poate să ne dea azi, pentru că nu animalele nu au fost la păscut dar ni-l da noua pe tot. Nu vrea bani pe el, are un nepot căruia îi place tare mult în satul ascuns bine între munți și noi suntem ca și nepoții ei.

Pe drumul care leagă Petroșani de Transalpina, un țăran, fiica lui și o nepoată bălaie vând pepeni, miere de albine și roșii cărnoase și parfumate. Îl întrebăm dacă nu cumva are și brânză de vânzare dar pentru că el nu are vaci sau oi, sună o vecină și îi spune să iasă la poartă. „Are o brânză foarte bună, de la ea cumpărăm și noi„, ne asigură și când ne așezăm la masă vine cu două cepe roșii pe care le-a smuls acum din grădină. Se scuză că soția lui încă nu a scos pâinea din cuptor, altfel ne-ar fi dat și o bucată de pită pe vatră, ne urează poftă bună și ne își vede de-ale lui.

***

Un autostopist din Râmetea mi-a spus că suntem fericiți că suntem de la Dunăre, „noi, aici în Apuseni suntem tare amărâți, nu avem nicio baltă unde să pescuim„. M-am gândit atunci că niciodată nu suntem pe deplin mulțumiți de ce avem, de cât de mult călătorim, de locurile pe care le vedem. Nu e nevoie să străbați mii de kilometri ca să fii turist, o poți face și la tine-n oraș, dacă vrei.

La Vărzăria din Cluj, un bătrân de la o masă alăturată, uită pe loc de berea din fața lui când îi spun că sunt din Galați. Acolo a făcut armata, acum mai bine de 50 de ani dar amintirile îi sunt mai vii ca oricând. Îmi povestește de o mulțime de locuri, mă întreabă dacă mai sunt căminele studențești de pe Domnească și dacă am fost vreodată la Brăila, la Lacul Sărat. Nu știu dacă omul ăsta a călătorit mai departe de orașul meu natal (probabil că nu) și îmi dau seama cât de norocoși suntem că astăzi aproape oricine își permite cel puțin o vacanță pe an și că putem vedea atât de multe locuri fără să cheltuim o avere.

Ne întreba cineva pe blog ce înseamnă să cunoști oameni noi în călătoriile tale și dacă după un schimb de două vorbe într-o gară poți să spui că ai cunoscut pe cineva. Dacă un cuvânt sau gest al unui necunoscut cu care te intersectezi pe drum îți rămân mult timp în minte ori dacă revii după o vreme prin locurile alea și îți amintești de acel om, poți spune că ai cunoscut pe cineva în călătoriile tale, chiar dacă nu știi cum îl cheamă, câți copii are acasă sau ce meserie are.

***

© Fotografii by TravelGirls.ro cu Canon EOS 100D kit EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM de la F64.ro

și

Augustin Radu cu Nikon D80 + obiectiv 18-55 mm

___________________

Partenerul de drum în #TurulRomâniei4 este Dacia România. Complicii sunt Flo Adventure, Magazinul F64 și Aqua President

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.