Cum să vizitezi Tenerife aproape gratis

Tenerife înseamnă pentru mine a doua casă în această lume. Deşi am locuit relativ puţin acolo – doar 11 luni – m-am simţit ca şi cum aş fi fost născută şi crescută pe acele pământuri vulcanice, roase de vânt şi de soare, scăldate de valurile unduitoare ale Atlanticului şi înmiresmate cu parfum de pini, de mare, de lămâi şi de paella canariană.

Începuturi

Viaţa în Tenerife nu este simplă, deşi aşa pare la prima vedere. Mulţi îşi imaginează că nu este nimic mai grozav decât să trăieşti pe o insulă exotică, lângă mare şi la poalele munţilor. Însă când imaginile superbe îşi fac loc în conştiinţa ta şi nu te mai impresionează, atunci nu-ţi rămâne de văzut decât o lume ca oricare alta. Într-adevăr, cu multe flori şi cu vreme superbă, dar cu probleme sociale, economice şi politice, ca peste tot.

De-a lungul timpului am primit două categorii de mesaje: cele în care sunt rugată să dau sfaturi despre emigrarea în Tenerife şi cele care mă imploră să le găsesc variante ieftine de vacanţă în Canare. Însă haideţi să ne întoarcem puţin în timp…

 

În vara anului 2009 am emigrat în Tenerife. Cu două trollere imense, cu toată casa adunată în bagaje, cu sufletul îndoit de emoţie şi cu mari, mari speranţe. Cum şi de ce am ales Tenerife? Simplu. Am luat în considerare: vremea, comunitatea de britanici, preţurile la chirie şi mâncare, limba naţională, frumuseţea locurilor, faptul că este o insulă mai apropiată de Africa decât de Europa şi totuşi aparţine Spaniei.

Am rezistat în Tenerife 6 luni. Locurile de muncă erau inexistente, recunosc – nici nu m-am chinuit foarte tare, n-am luptat, n-am considerat că ăsta este scopul meu în viaţă – să rămân pe insulă. Şi m-am întors. Însă nu luasem în calcul un mic amănunt. Că felia aceea de pământ roşu, că vânturile aspre şi senzuale, că soarele dogoritor, că valurile incredibile ale oceanului – mă vor îmbolnăvi de dor. Fără să ştiu, fără să concep acest lucru, m-am trezit secerată de o boală. Se cheamă „iubire”. Da, m-am îndrăgostit de o insulă cu pasiune, cum nu mai simţisem pentru nimeni, niciodată. Cu simptomele de rigoare.

18 luni am luptat să mă reîntorc şi vă spun că nu a fost o luptă simplă sau dreaptă. Însă am reuşit. Ce s-a întâmplat când am pus din nou piciorul pe pământul “sfânt”? Nimic.

A doua oară am rezistat în Tenerife 5 luni grele. Am tremurat de frig, am muncit aproape nonstop, nimic nu mai era la fel. Însă a trebuit să mă vindec, să înţeleg că viaţa e frumoasă şi că întâmplările miraculoase pe care ni le oferă, atât de generoasă, nu trebuie refăcute, recreate. Este o lecţie destul de dură! Am învăţat şi am mers mai departe. Iar acum, după toate aceste experienţe, revin cu sfaturi pentru o vacanţă ieftină şi deosebită. 

Cum să ai o vacanţă perfectă în Tenerife

Cu ceva timp în urmă am făcut o simulare, din pură curiozitate. Am luat cea mai bună ofertă pentru Tenerife de la o agenţie de turism cunoscută şi am refăcut virtual traseul, dar cu rezervări directe, personale. Preţurile au ieşit la fel, chiar puţin mai bune la agenţia de turism. Deci, dacă vrei să ai o vacanţă reuşită şi confortabilă, nu ezita să apelezi la o agenţie. Însă să fie una recunoscută. Mare. Cât mai mare! Şi nu uita: preţurile foarte mici s-ar putea să vorbească de la sine despre calitatea vacanţei tale viitoare…

Pentru doritorii de aventură, iată cum îţi poţi planifica o vacanţă în Tenerife:

1. Perioada optimă (pe care eu o recomand din tot sufletul) este în lunile: martie-aprilie şi septembrie-noiembrie. Da, vremea este frumoasă pe tot parcursul anului, însă există câteva mici neajunsuri: în ianuarie este destul de răcoare, în februarie este un mare carnaval care urcă preţurile până la cer, în iunie-august este cumplit de cald (şi soarele devine vulcanic!), în decembrie – preţurile cresc pe măsura puterii de cumpărare a miliardarilor ruşi.

2. Dacă te-ai hotărât să mergi în Tenerife, indiferent de perioadă, trebuie să îţi cumperi bilete de avion. Cea mai bună şi mai ieftină varianta este:

  • Bucuresti-Barcelona: WizzAir
  • Barcelona-Tenerife Sud: RyanAir

Îţi garantez că nu există altă opţiune mai ieftină, decât în cazul în care prinzi nişte promoţii fabuloase la alte companii aeriene. Se mai poate şi astfel:

  • Bucuresti-Madrid WizzAir
  • Madrid-Tenerife Nord Vueling

Poţi încerca diverse simulări. Zbori la Pisa (cu RyanAir din Constanţa) şi apoi în Tenerife. Există multe variante, timp să ai să te joci, în funcţie de perioadă dorită.

Cele mai ieftine bilete de avion se găsesc fie cu 3-4 luni înainte, fie cu exact 28-21 de zile înainte, fie cu 7 sau cu 3 zile înainte de data călătoriei. Marţi şi miercuri sunt cele mai bune zile de plecare/sosire.

Citește și: Cum să găsești cele mai ieftine bilete de avion

3. Dacă ai biletele de avion, acum îţi trebuie cazare. Cei mai mulţi turişti aleg Tenerife Sud, zona Playa las Americas, pentru că acolo este mai cald, este viaţă de noapte, sunt multe hoteluri şi restaurante, dar şi plaje bune. Şi eu recomand tot această zonă. Hoteluri găseşti pe toate gusturile şi buzunarele, important este doar ce îţi doreşti tu. Oferta este, în general, mult mai mare decât cererea. Vezi mai multe oferte de cazare în Tenerife aici.

Recomandări:

  • Hotel budget: Udalla Park
  • Hotel elegant: Jardin Tropical (se află în mijlocul aventurii – lângă plaje, magazine, aquaparc, restaurante, viaţă de noapte, etc)

Citește și: Călătoriile dincolo de ziduri

100 lucruri pe care le-am învățat din călătorii

Eu îţi propun totuşi să stai mai mult în Tenerife! Cam o lună. Ca să poţi vedea cât mai multe şi să te bucuri de soare. Am doi prieteni (un cuplu) care au stat în Tenerife de pe 15 decembrie pe 15 ianuarie. Cam toţi ne putem lua concediu în această perioadă…

Dacă vrei să stai mai mult, atunci pe blacoanele locuinţelor din diverse complexe vei găsi numere de telefon şi vei putea închiria un apartament cu vedere la ocean. Îţi recomand Adeje Alto sau Torviscas Alto. Preţul este de 350-450 euro/lună cu totul inclus. Eu zic că este o afacere!

4. De la aeroport la hotel poţi lua autobuzul (se numesc GuaGua şi sunt verzi), care circulă impecabil, după un orar strict. Preţurile sunt foarte bune. De la aeroportul din nord trebuie să iei orice autobuz până în Capitala Santa Cruz şi apoi autobuzul 110 către Playa las Americas. Din sud ajungi cu un autobuz din faţa aeroportului până la hotel în maxim 15 minute. Mai multe informaţii pe titsa.com. Taxiurile costă in jur de 15 euro de le aeroportul din sud până la hotel. Din nord, nu merită, pentru ca îţi vor lua peste suta de euro. Prin oraş, un taxi costă cam 3 euro, indiferent de destinaţie.

5. Buuun! Dacă ai ajuns şi te-ai instalat, ce poţi face în Tenerife? Iată mai jos doar câteva dintre atracţii, însă obligatorii!

  • Playa las Americas – poze la apus cu surferii şi cu muntele în fundal

  • Safari Mall – un loc perfect de shopping şi promenadă, este desprins parcă  din filme!
  • Ranja Farm – ascunsă între dealuri, în sudul insulei, este o fermă micuţă, unde poţi hrăni animalele şi îţi poţi duce copiii la echitaţie. Aici poţi vedea de aproape şi plantaţiile de bananieri şi poţi culege fructe de cactus, lămâi şi portocale.
  • Jungle Park – există autobuz gratis din sud, iar biletul este în jur de 17-18 euro, însă merită fiecare cent. Este singura junglă reală din Europa!
  • Loro Parque – se află în nord, lângă superbul oraş Puerto de la Cruz, şi merită să le vizitezi pe amândouă. Este puţin diferit de zona turistică.
  • La Candelaria – un oraş încântător, cu farmec vintage, cu statui ale zeilor care străjuiesc marea, aflat în apropiere de Capitala Santa Cruz, în nord.

  • Santa Cruz este un oraş fabulos – rezervă-ţi măcar două zile aici şi descoperă parcul tropical din centru.
  • Las Galletas este un oraş pescăresc din sud, unde poţi mânca cea mai bună paella cu fructe de mare. Este şi oraşul meu de suflet.

  • El Medano este raiul wind-surferilor, dar nu numai. Aici vei descoperi o comunitate boemă, care trăieşte în natură şi merge pe apă.
  • Los Gigantes este un orăşel turistic (poate prea turistic), însă nu trebuie ratat. Denumirea vine de la stâncile uriaşe, de peste 900 de metri, care străjuiesc oceanul, creând peisaje uluitoare.
  • mergi într-o piaţă a localnicilor – îţi recomand Piaţa Adeje, aflată în sud. Aici vei vedea bogăţia de fructe şi legume exotice, dar vei putea încerca şi prăjituri, tarte şi alte bunătăţi tradiţionale. Sunt de neratat!

  • Dacă vrei o cină romantică (şi scumpă) mergi la El Molino Blanco, un restaurant tropical aflat în sud, cu o atmosferă incredibilă, unde a cântat şi Rod Stewart.

  • încearcă produsele de la Mercadona – lanţul de supermarketuri din mai multe zone ale Spaniei. Sunt proaspete, bune, ieftine şi nu te vei mai sătura!
  • cele mai grozave plaje de pe insulă sunt Las Vistas (în Los Cristianos, în sud, lipită de Las Americas) şi Teresitas (la câţiva kilometri de Capitală, în nord). Însă şi alte plaje se află în top: Bobo, Del Duque, Paraiso, Torviscas.
  • nu îţi recomand să urci pe Teide, cum fac toţi turiştii, decât dacă vrei să vezi o grămadă de pietre vulcanice. Telefericul este scump şi există mari şanse să nu vezi nimic, din cauza norilor foarte joşi.

  • însă îţi recomand să iei acel autobuz de Teide, dar să cobori înainte de a ajunge în vârful muntelui, în pădurile Las Lajas. Sunt parfumate, imense, seducătoare, aflate deasupra insulei şi a norilor, iar aici poţi face un grătar cu prietenii – fiind unul dintre puţinele locuri de pe insulă dotat pentru o astfel de activitate. Noi aşa ne-am petrecut un Crăciun, la peste 2.200 de metri altitudine, şi a fost fabulos! (cu mulţi, mulţi români frumoşi:)
  • Masca Village – este un loc de pelerinaj absolut obligatoriu. Nu-ţi spun nimic, decât să mergi pe jos şi să-l decoperi! Vei fi uluit de atâta frumuseţe.

  • oricând poţi lua vaporaşul şi vizita celelalte insule ale arhipelagului, însă nu te baza pe faptul că sunt foarte diferite. Iar vapoarele sunt scumpe!

Ce poţi face cu bani foarte puţini în Tenerife:

  • stai în gazdă (înscrie-te pe TenerifeForum), cu chirie sau la un hotel foarte ieftin – oricum nu ai venit ca să zaci în cameră.
  • mănâncă de la supermarket – găseşti de toate – produse ieftine şi delicioase, inclusiv pâine şi prăjituri de abia scoase din cuptor.
  • nu merge la restaurante, mai ales la cele de pe malul oceanului. Încearcă localurile pentru canarieni, micuţe şi sordide, unde se bea şi se mănâncă excelent.

  • nu fă “chestii” turistice – Aquapark sau Siam Park – sunt cheltuieli inutile!
  • mergi cu autobuzul şi vizitează oraşele micuţe pe jos.
  • poţi face o adevărată afacere dacă îţi cumperi din magazinele marocanilor alcool, ţigări şi alte suveniruri. Este o insulă duty-free.

Citește și: Recunoaștem! Mâncăm de pe stradă

E și despre mâncare

Cum poți să călătorești aproape gratis…

Dedesubturile vacanțelor low-cost

Ce poţi face gratis în Tenerife:

Să spunem că ţi-ai plătit avionul, cazarea şi masa, însă nu prea mai dispui de buget. Vei avea totuşi ce să faci în Tenerife:

  • priveşte oamenii şi intră în vorba cu ei. Învaţă diverse limbi străine şi expresii ciudate de la germani, francezi, ruşi şi spanioli.
  • window shopping – au vitrine cu adevărat frumoase!
  • nu-ţi lua şezlong, vino la plajă cu păturica de la hotel. Stai la soare şi apoi priveşte apusurile africane, ireale. Sunt un spectacol în sine.

  • mergi pe jos – ai multe de văzut!
  • nu ai bani de spectacole în restaurante sau baruri? Nu este nicio problemă. Stai pe plajă, în zona Torviscas, şi ascultă (gratis) muzica live de la terase. Nu e frumos, dar e sănătos. Ai însă grijă, nopţile sunt răcoroase în Tenerife, te afli foarte aproape de deşert!
  • dacă vrei să te distrezi pe cinste şi eşti nonconformist, poţi avea o adevărată aventură în Tenerife. Mergi în zona Veronicas (zonă de noapte cu… renume) şi angajează-te la un bar ca PR (joburile sunt deschise pentru oricine, oricând). Astfel vei bea gratis toată noaptea şi vei vedea… foarte multe.

Îţi stau la dispoziţie cu orice alte informaţii doreşti să afli, aici pe TravelGirls sau pe blogul meu

Ultimele postari ale lui Ioana Budeanu (vezi toate)

bestvalue.eu

53 COMENTARII

  1. Ei bine cred ca datorita tie m-am decis care e urmatoarea mea destinatie de vacanta:) Tenerife era de mult pe lista mea, iar aceasta descriere m-a facut sa visez cu ochii deschisi intr-o zi de iarna. Week-end fain!

  2. Trebuie sa te contrazic un pic cu el Teide. Muntele chiar merita si nu cu telefericul ci traseul de 4-6h pana in varf.
    Masca de asemenea trebuie facut tot traseul din satuc pana la mare. E nemaipomenit.
    Sunt in urma tare cu impresiile de Tenerife ca se apropie Africa dar ajung la zi si cu minunata insula pe nume Tenerife..

  3. @aghi, ma bucur:)Da, apa este perfecta pentru o baita in martie-aprilie. Noi am inotat in ianuarie, deci…

    @Sorin, eu nu sunt pasionata de munti, insa nu te contrazic. Fiecare gaseste ce isi doreste in Tenerife, asta e si frumusetea insulei:)

  4. Eu am stat in Gran Canaria, vreo 9 luni, pentru studii, cu buget redus. Am ajuns de cateva ori in Tenerife si pe celelalte insule, cu autostopul, dormit in cort, dormit prin parc, etc. E incredibil cat de creativ poti deveni daca e nevoie!
    Nu am scris postari (la vremea respectiva nu avem blog), dar puteti vedea primele albume foto de pe pagina mea

  5. Cand este mai ok/recomandat sa mergi in Tenerife, in luna iunie sau in luna noiembrie? Unde m-as putea caza timp de 2 saptamani cat mai ieftin, 4 persoane (daca se poate mai aproape un pic de plaja :))?

  6. salut
    Eu si sotul meu vrem sa mergem in Canare in August sa ne cautam de lucru. Cine poate sa imi spuna daca este de lucru? Mentionez ca nu avem acte dar suntem vorbitori de spaniola,engleza si germana. Avem vreo sansa?

    • Buna, Ana. Mai plecati? Romanii NU au drept de munca in Spania, iar canarienii nu angajeaza nici macar la negru. Mare atentie! Actele se fac in 10 minute la politie, nu e problema. Insa vei avea un X mare si rosu pe rezidenta, care te impiedica sa muncesti acolo. Oricum poti avea si noroc. Daca asta vrei cu adevarat, atunci incearca.

  7. Recomand si eu Jardin Tropical, este un hotel excelent. Gradina este superba, au 2 piscine, una cu apa dulce si alta cu apa din ocean. Camerele de hotel sunt foarte frumoase, confortabile si mari: pat foarte mare, baie foarte mare (cu 2 chiuvete, dus si cada, la dimensiuni cam cat 2 bai de la un hotel de pe litoralul nostru).
    Insa si preturile sunt pe masura. In septembrie, o camera standard cu demipensiune – 2450 euro/2 persoane. Noi am avut noroc si-am primit o camera mai buna, pentru ca aveau libere. Fara sa platim ceva suplimentar.

  8. Buna! am o intrebarere e de viitor sa ma mu acolo cu familia sa imi intameiez acoli familia sa imi iau cu timpul o casa dar cum poti trai acolo e scumpa intretunerea si tot? din ce as putea trai acolo ? Ce afacere as putea avea ? Pt copii exista modalitati de studiu??

  9. buna seara tocmai ce am vb cu cineva din tenerife mai exact din adeje care ne-a facut o oferta de munca cu contract minim un an.Olando Club Resort cu sediul in cl antonio Navarro s/n 38670 mi-a spus ca ofera asigurari sociale si medicale cu cazare asigurata si mancare plus concediu anual 24 de zile,,,pareau foarte seriosi dar din cate citesc aici e practic imposibil sa gasesti de lucru ca si roman acolo ,,,inteleg ca dvs sunteti acolo ce parere aveti desprea aceasta oferta ?este posibil sa fie teapa?va multumesc si astept un raspuns

  10. Salutare,

    Foarte interesant. PE mine personal ma intereseaza sa-mi deschid un restaurant in Tenerife (cred ca un profil pizza-paste). Care-i parerea ta despre restaurante in Tenerife? Nu neaparat ceva langa plaja si foarte mare, ceva rezonabil si elegant, 8-10 mese. Suna tentant Tenerife prin prisma faptului ca am o fetita de 4 ani si doresc ceva mai linistit care sa-mi asigure traiul de zi cu zi si ceva timp liber.

    Multumesc,

  11. Buna,
    Am mai fost in tenerife anul tecut un sejur de 10 zile cu ocazia lunii de miere. As vrea sa mai merg anul asta de revelion. a fost cineva in decembrie?
    cum este temperatura se mai poate face baie, plaja?

  12. Buna,
    Articolul tau mi-a adus zambetul pe buze iara si un pic de optimism……
    Sunt la a doua tentativa de a pleca pe insula ….acum am biletul deja luat
    mai am doua zile si zbor…..
    ideea eset ca compatriotii nostrii care m au sunat sa ma ma duc la ei ….nu mai ma pot ajuta sau mai bine zis nu mau nevoie de serviciile mele …..asa ca am ramas cu biletu si nu foarte multi bani in buzunar……
    dar tu ….TU …mi ai adus oprimismul iara….si ma pregatesc de plecare…
    multam

  13. […] Când în România încă ne luptăm cu nămeții, în celălalt capăt al Europei, pe Insula eternei primăveri aproape că poți face plajă. Dintre toate Insulele Canare, Tenerife e cea mai mare și cea mai căutată de turiști. Pentru că iarna nu poți sta tot timpul cu burta la soare, vei avea mai mult timp la dispoziție să explorezi orașele, munții, pădurile și să mănânci pe săturate fructe de mare. Citește și Cum să vizitezi Tenerife aproape gratis. […]

  14. Folositor articol, dar la faza cu pretul agentiilor de turism vis-a-vis de pretul pe cont propriu, tin sa te contrazic: eu intotdeauna am gasit preturi mult mai bune decat ale agentiilor, mai ales in Tenerife.

    • asa este, eu am stat cu 400 euro si 450 euro in alt an o luna in apartament vizavi de plaja. bilete de avion intre 200 si 250 euro dus intors de persoana. mancare d ela supermarket, nu stateam cu banii acestia atat prin agentie niciodata!

      • Buna,as dori sa inchiriez si eu un apartament pt o luna.Mi-ai putea oferi daca e posibil un nr de tel sau date de contact unde ai inchiriat.Ma intereseaza sa fie curat si sa nu fie miros de tigara daca e posibil.As aprecia mult.Multumesc anticipat

  15. Felicitari pentru articol, am citit prima data acest articol in luna decembrie 2013 cand ma pregateam pentru un mic sejur in Tenerife. Cand l-am citit prima data mi s-a parut ciudata exprimarea ta”Da, m-am îndrăgostit de o insulă cu pasiune, cum nu mai simţisem pentru nimeni, niciodată. Cu simptomele de rigoare” acum pot sa inteleg ceea ce ai simt… Felicitari inca odata pentru tot. :)))

    • da, este minunata insula. noi deja mergem a sasea oara anul acesta . si mereu am stat cate o luna sau o luna si ceva. este minunata insula!

  16. Ador acest articol, tocmai am adaugat o noua locatie in lista Must see si apreciez foarte mult sfaturile, care-s foarte practice.
    Cum sunt preturile pe insula, in special mancarea (cu apartamentele si biletele de avion deja ne-am clarificat, sunt o multime de oferte atragatoare)?

    • hoteluri destul de scumpe. de la 45 euro(35 euro /hostel) pe noapte camera dubla in sudul insulei si 25 euro pe nopate in nordul insulei unde e mai racoare si mai ploios cateodata. depinde de perioada. apartamente unde s epoate sta de la 3 sapt sau o lun ain sus: intre 350 si 450. vizai d eplaja sunt 450.dar depinde si aici de statiune.bilete de avion: noi am dat 3400 ron 3 persoane dar luate din timp. restaurantele sunt scumpe ca peste tot in afara. la supermarket sunt preturi mai mici la mancare decat la noi. unele produse sunt putin mai scumpe. parfumuri, tigari, bauturi mai ieftine ca la noi. parcuri de vizitat cam scump: de la 25-35 euro in sus. transportul scump, dar daca se inchiriaza masina e bine. benzina este mai ieftina. noi in iunie mergem iar o luna.

  17. Buna,
    Vrem sa mergem in Tenerife intr-un sejur de 7 zile de pe 1 iulie – 7 iulie.
    Temperaturile vad ca nu cresc peste 25 grade! E mai frig decat la noi sau se simte altfel clima acolo? Apa oceanului pentru a face baie e ok? e rece e calduta, cam care este temperatura ei in aceasta perioada!
    Multumesc!

    • Buna,

      Cum e vremea in Tenerife in Iulie? Mergem in perioada 1-11 iulie si sunt curios daca temperaturile sunt suportabile. Am vizitat insula in lunile iunie si octombrie, diferentele de temperatura fiin nesemnificative.
      Daca aveti recomandari de facut pentru aceasta perioada.

      Multmesc!

  18. Salut. Aș dori să aflu care-ar fi perioada cea mai ok de mers în Tenerife. Pe net am citit că-i bine anul împrejur, dar aș vrea o părere de la persoanele care au fost acolo. În special mă interesează temperatura apei când e mai plăcută sau poate alte considerente, pe care nu le-am luat în calcul.

    Și ca să vă plictisesc cu totul cu întrebări: care-ar fi zonele cele mai plăcute din punctul de vedere al plajelor și a vecinătății în care se poate de plimbat seara și de văzut locuri frumoase?

  19. Buna! Mi-a placut foarte mult articolul tau. As vrea sa plec si eu in Tenerife pentru cateva luni si ma intrebam daca ai putea sa-mi dai un sfat in ceea ce priveste cazarea. As vrea sa inchiriez o garsoniera sau sa impart un apartament cu cineva. Ai idee cum pot sa iau legatura cu o agentie care se ocupa de asta sau cum ar trebui sa procedez? Multumesc

    • Salut sint Lidia ,a-m inteles ca ai fost anul trecut{2014}in Tenerife ,eu vreau sa merg pentru 3 luni si m-ar interesa un studio c-am la 350 sau 400euro pe luna sau alceva ….Daca poti s-ami dai vreo informatie a-si fi tare recunoscatoare

  20. Bună! A fost o lectură frumoasă și utilă! 🙂
    Am o dilemă însă, ca perioadă de vizitare, e mai bine în martie sau în mai? Atât din punct de vedere al vremii cât și al costurilor și activităților. Mersi 🙂

  21. Mulțumesc .buna aceasta prezentare.si eu ma gândesc sa emigrez împreuna cu familia-soț si copil de 9 ,deși nu știm decât engleză.nu știu daca vom găsi locuri de munca.stiu ca nu stau bune la acest capitol.tu ce părere ai?

  22. Buna eu tocmai mi am
    Cumparat bilete la playa de los america in 24 august hotel 4 stele numele este Sol tenerife si am platit 2100€ 2 persoane all inclusive sper sa merite as dori o opinie daca am ales corect hotelul multumesc

  23. Multmesc mult pentru aceasta prezentare frumoasa! Eu tocmai am luat bilete pentru vacanta in Tenerife de la o companie ok, care ofera multe detalii si informatii folositoare si ca un bonus au preturi foarte bune!!!

  24. Sunt in Puerto de La Cruz, insula Tenerife, de aproximativ o saptamana. Hotelul mi l-am rezervat prin booking.com, pentru o suma care bate orice oferta: pentru 30 de nopti, camera single, wifi, baie cu cada, tv, am platit 487,50 euro. Asa cum spunea si Alina, mancarea, berea si alte chestii trebuincioase, le poti cumpara din supermarketuri unde preturile sunt mai mici ca in Romania. Oraselul Puerto de La Cruz este superb! Curat, cu flori peste tot, casele ingrjite si localnicii amabili, fac un loc in care te simti ca acasa. Daca iti place sa hoinaresti si ai picioare bune, atunci te afli unde trebuie. Sa nu uit ceva: aici, in acest oras, ori urci, ori cobori! Loc drept gasesti in magazine sau in camera, la hotel. In felul acesta iti pui la treaba niste muschi iar noatea dormi neintors.
    Varful vulcanului Teide este o prezenta permanenta-cum ridici privirea dai de el. Tin minte ca in prima dimineata cand am tras draperia de la fereastra, l-am vazut stralucind in soare, in toata splendoarea. Stiu ca m-am simtit ciudat, atunci, stiind ca stau pe namila de vulcan care poate sa erupa in orice moment fara sa am putere de scapare. Ca este viu, ca in maruntaiele sale magma da sa iasa afara. Este posibil ca la urmatoarea eruptie sa explodeze si insula sa dispara cu totul, de aceea mi-am zis s-o vizitez cat inca se mai afla deasupra oceanului.

  25. Buna Ioana,

    Ce parere ai despre hotel Bahia Flamingo-Playa La Arena, Tenerife.
    Mai mult ma intereseaza cum este zona? Ai ce sa vizitezi? Sau ar fii bine sa ne orintam spre alte zone, gen playa de las Americas.
    Multumesc

  26. neata ioana. ajung cu sotia si cei doi copiiin santa cruz de tenerife la sfarsitul lunii cu o cruaziera, stau de la 9-16 . da mi si mie te rog un sfat ce sa fac, ce sa vizitez, sa iau un taxi, sa merc pe jos. as fi vrut sa vad si orasul si La laguna si los gigantes si la masca. ce crezi?????? te astept te rog….. multam mult

  27. Buna!

    Nu am putut sa nu remarc pasiunea cu care ai descris atat de detaliat (si cu pasiune) acest colt de rai!
    Intreb cu…o oarecare rezerva.. :)….exista (ai cunostinta?) de plaje unde se practica nudismul 🙂
    scuze si merci!

  28. Buna, Elena! Hotelul se numește „Don Candido”, este foarte curat, are piscină, și mai primești și o cheie de la o mică bucătărie unde îți poți pregăti o gustare. Hotelul este o afacere de familie, cu tătic, mămică, fetiță și un cățel SUPER, anume dresat să bucure inimile călătorilor. Succes!

  29. Buna,sunt pentru prima data aici si doresc sa va multumesc ca ati facut acest lucru posibil,adica si noi romanii sa ne ajutam unii pe altii,sa nu lasam bucuria celor care spun ca nu suntem uniti.Am pentru prima data placerea de a merge in concediu cu sotul meu la varsta de 60 de ani,,am cumparat bilet prin agentie din Cluj /Barcelona /Tenerife Playa 4 hotel H10 Puerto de la Cruz cu demipensiune.Am facut asta pentru ca am o boala autoimuna cu oasele si nu pot merge mult pe jos.Din suflet va rog sa ne recomandati unde se mananca mai ieftin daca ne este foame intre micul dejun si cina si am fost anuntati ca la cina nu primim nici macar apa. Am ales partea de nord si am dori sa facem mici excursii,iar sotul meu este mai sportiv,,,doreste sa urce pe munte..sa vada daca se poate excursii.as dori sa ne indicati ce este mai bine pentru ca perioada noastra este 20016 ,29 iunie ._5 iulie.In Barcelona avem de asteptat schimbul de la Iberica cam 8 ore din care se scad sa zicem 3 ore,pt checkin reambarcare etc…si drumul in orsas.Ce am putea face in Barcelona,adica sa vizitam????merita aqvariul?asteptam cu multumiri si mult drag sfaturi si indrumari ce putem face sa ne putem bucura de prima noastra iesire…Va multumim.

  30. Foarte detaliat articolul, cu multe ponturi bune!
    Dar am citit numai pareri frumoase despre Aquapark sau Siam Park, de ce spui ca nu merita ? Cei care au mai fost ma pot completa.

    De asemenea, spune-mi te rog, ne-am luat bilete incepand cu 23 Febr.Inca mai este rece/ploios?

    Multumesc frumos.

  31. buna. foarte fain articolul. ai cumva o recomandare pt Tenerife de revelion sau sfarsit de nov cu familia(2 ad+2copii-4 si 11 ani)? Am cautat pachet de 5 nopti( nu mai mult) dar preturile sunt uriase. Daca ai vreo recomandare, chiar si agentie, te rog daca ai cum sa ma ajuti, ti-as fi recunoscatoare.:)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here