Acasă, în nordul litoralului bulgăresc

6
Dalboka - Ferma de scoici

Am făcut turul litoralului bulgăresc de două ori până acum, în doi ani consecutivi. Primul a fost un tur selectiv, pitorescul locurilor fără notorietate fiind criteriul decisiv în alegerea destinațiilor. Am revenit apoi pentru că mi-a plăcut și am descoperit locuri noi care merită vizitate. Și când te gândești că toate aceste minunății au fost odinioară pe pământ românesc…

Krapets – ultima oază de liniște la Marea Neagră

Nu departe de Vama Veche este o localitate numita Krapets. Din drumul principal, cam la vreo 10 km după ce ai lăsat Vama Veche în urmă, trebuie să faci stânga urmând indicatoarele.  Există acolo un singur hotel și multe pensiuni în casele localnicilor. Hotelul Yanitza este decent, pentru o cameră dublă am plătit cam 30 de Euro/noapte. Satul în sine nu are nimic deosebit, însă plaja este absolut minunata. Conturul litoralului Mării Negre este mult mai șerpuit și mai stâncos decât la noi ceea ce-i conferă spectaculozitate. Hotelul este chiar ”deasupra” apei, iar accesul la plajă se face trecând prin grădina hotelului, apoi printr-o terasă aflată la un nivel intermediar după care se coboară în final pe o scară de lemn. În dreptul hotelului plaja este foarte îngustă. Dacă ceri o cameră cu vedere la mare, te poți bucura de o priveliște superbă dis-de-dimineață. Spre sud, într-un golfuleț,  se odihnesc nepăsatori câțiva pescăruși, iar un pic mai încolo, ascunși parcă de priviri indiscrete, într-un cotlon al Mării Negre, își desfașoară activitatea câțiva pescari de prin părțile locului.

krapets pescari

krapets faleza

Aburii care se ridică deasupra mării dezvăluie numai atât cât locul să pară și fascinant și înspăimântător în același timp, un pic de realitate și un pic de fantezie. Așa ceva nu vezi în timpul verii. Sfatul meu e să alegi ca perioadă de ”explorare” luna septembrie. E pustiu! Un hotel, o plajă și întreg satul numai pentru cei câțiva călători rătăciți. Iar marea este mai aproape, îți spune poveștile adunate în timpul verii, dansează, se unduiește iar tu ești unic spectator.

krapets barca

krapets barca in ceturi

Dalboka – ferma de scoici

Continuând drumul spre sud preț de încă vreo 40 de km, ajungi la Kavarna de unde se poate ajunge pe un drum în stânga spre Capul Kaliakra, o destinație care trebuie neapărat vizitată. După ce ai făcut stânga spre Kaliakra, se desprinde la un moment dat, în dreapta, drumul spre ferma de scoici Dalboka, despre care auzisem atâtea lucruri bune și unde abia așteptam să ajung. Nu trebuie să te impacientezi, să notezi indicații și distanțe – indicatoarele sunt destul de dese, iar numele sunt trecute și cu caractere latine. Ultima porțiune a drumului e cam abruptă și permite trecerea unei singure mașini, dar există câteva refugii din loc în loc.

dalboka restaurant

dalboka peisaj

Am ajuns! Restaurantul din dreapta – neapărat. Așa scrie pe toate blogurile de gurmanzi. Problema e că la Dalboka sunt două restaurante și toate recomandările se îndreaptă către cel din dreapta, nu știu din ce cauză, dar n-am riscat. Am auzit, mai târziu, de la cineva că a nimerit la cel din stânga și a fost mulțumitor. Restaurantul este pe malul mării, amenajat în cel mai practic mod posibil gen rustic-cherhana, foarte confortabil și plăcut la vedere. Are mese și scaune de lemn și e acoperit cu plasă de năvod cu adaosuri de camuflaj – protecție contra soarelui puternic de vară. Ferma de scoici este destul de aproape de țărm, cred că pentru a crea turiștilor senzația de autentic. Există meniu chiar și în limba română (amuzant de stâlcită) și cuprinde zeci de feluri cu scoici, pește, creveți, rapane, icre. Dacă nu mă înșel, au chiar și unul sau două deserturi cu scoici. În schimbul a 6 leva (cam 11 lei) primești un castron cu vârf de scoici natur cu condimente sau legume. Trebuie să recunosc că acest restaurant  a fost, de fapt, motivul călătoriei, restul a venit ca o completare, dacă tot am bătut drumul. Și a meritat, a fost dragoste la prima vedere și degustare. Am revenit, după cum spuneam. Și m-aș mai duce.

dalboka restaurant 1

dalboka masa scoici

Capul Kaliakra  – la răscruce de vânturi

Renunțând cu greu la confortul de la malul mării, după o siestă la umbra binevenită a plaselor de năvod, am continuat drumul spre Capul Kaliakra, unde vântul șuieră cu furie făcând înaintarea dificilă. M-am mulțumit cu vizitarea ruinelor vechii cetăț și am fugit repede la adăpost. Abia la a doua vizită am avut parte de o vreme neașteptat de prietenoasă, situație destul de rară cred, să prinzi în toane bune curenții de aer care converg către Cap. Cu ocazie asta am descoperit că prima dată ratasem Capul propriu-zis, adicăă esențialul.

caliacra - padure eco

caliacra -  vantul

Este și un punct de belvedere, o fereastră între stânci de unde se vede marea la un unghi de cam 300º. Dacă vrei să te apropii de pereții de stâncă roșie care înconjoară Capul Kaliakra, trebuie să ieși un pic de pe cărarea marcată pentru turiști, să cobori sub punctul de belvedere, nu știu dacă e voie sau nu, dar peisajul de jos în sus merită riscul. Dacă ai parte de o zi senină, ai toate șansele să vezi delfini săltăreți pe lângă puzderia de bărcuțe din larg în căutare de parteneri de joacă. Eu am avut noroc… e un adevărat spectacol. Poți să stai cu orele să-i privești, dacă nu ai altceva în program.

caliacra - pe taramul interzis

caliacra - poarta spre mare

caliacra - trebuie sa ajungi acolo

Bulgaria este o destinație de vacanță sau chiar de weekend destul de ușor accesibilă și îți poate oferi multe surprize placute.  Plaje care nu cunosc turismul de masă, orașe medievale unde noul și vechiul se îmbină într-un mod armonios, delicii culinare la malul mării – toate astea sunt doar câteva dintre motivele pentru care meriă să ajungi în Bulgaria.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

Plajă

, , , ,

6 Responses to “Acasă, în nordul litoralului bulgăresc”

  1. Dianora says:

    Un articol parcă scris pentru mine! Da, Bulgaria oferă atât de multe locuri faine, aproape de noi şi încă ne-populate. ;) Există şi o Bulgarie superbă non-all inc pentru cei cu răbdare şi curiozitate!

  2. [...] Acasă, în nordul litoralului bulgăresc [...]

  3. Roxana says:

    Mie-mi faceti dor de mare! Dia are dreptate, parca e scris pentru ea. Dar si pentru noi, cei care mai avem inca multe de descoperit colo peste granita!

  4. Cristina says:

    Ma bucur ca v-a placut articolul. Dar sigur mult mai mult mi-a placut mie plimbarea :d. Poate ”aproape-localnicii” ne mai dau si noua niste poturi despre ce am mai putea investiga pe acolo la vizitele urmatoare.

  5. [...] surpriza când am descoperit ce orașe faimoase, cu istorie bogată și arhitectură de invidiat au vecinii noștri de la sud. Norocul nostru e că au știut să le păstreze ca să ne putem bucura și noi de ele [...]

Leave a Reply

 

Din aceeasi categorie

nea potidea kassandra halkidiki Turul Peninsulei Halkidiki
Turul insulei Thassos 5 motive să iubești insula Thassos
fiordul furore coasta amalfi Coasta Amalfi (ep. 6) – Fiordo di Furore
dobrogea de nord(2) Cum să nu iubeşti Dobrogea de Nord?
Balcic restaurant Bulgaria – orașe speciale la țărmul Mării Negre

Read previous post:
Piata Stockholm Suedia
Ce să mănânci în Stockholm în februarie

Când ieşi din avion pe aeroportul Skavsta într-o zi de februarie pe la prânz şi afară sunt -22 grade Celsius,...

Close