„Hai să facem trei paşi de salsa!” îmi zice relaxat Robert, după ce ne echipăm. Poftim? Mă aşteptam la zdruncinături, smucituri şi căderi în gol, în niciun caz la paşi de dans. Mă las însă condusă, face el primul pas şi îl urmez aşa cum am învăţat acum câţiva ani la cursurile de salsa. Dacă te laşi purtată de val, e la fel de simplu: în câteva secunde pluteşti. Fără mişcări bruşte, fără frică, fără călcat pe picioare. Toate astea vin un pic mai târziu.
Unde zbori cu parapanta
Eu am zburat în Braşov, de pe vârful Bunloc şi mă bucur că s-a întâmplat acolo pentru prima dată. Cum vii dinspre Valea Prahovei spre Braşov, înainte să intri în oraş, faci dreapta printre reprezentanţele BMW şi Toyota şi continui vreo 500 de metri până ajungi într-o parcare mare. Acolo poţi lăsa maşina şi tot acolo vei găsi şi echipa Paramania – cei cu care vei zbura. Instructorul cu care am zburat eu – Robert Gyorgy are ştate vechi în ale zborului, face asta de 10 ani, merge în fiecare an în Nepal şi e instructor de zbor deasupra munţilor de mii de metri pentru pasageri din lumea întreagă.
Bunloc nu e singurul loc în care poţi zbura cu parapanta. În funcţie de vreme şi de perioadă a anului, băieţii de la Paramania fac zboruri în tandem (adică cu pasageri) şi deasupra Braşovului cu decolare de pe Postăvaru dar şi de la Bâlea, deasupra munţilor Făgăraş. Eu mi-am trecut în wishlist un zbor de câteva ore deasupra crestelor Făgărașului.
Cât costă zborul cu parapanta
Un zbor în tandem precum cel pe care l-am făcut eu costă 50 de euro. Adică 200 de lei pentru zborul propriu zis şi 20 de lei pentru transportul până pe vârful de decolare – Vârful Bunloc. Găseşti aici preţurile pentru celelalte zboruri.
Cât durează zborul cu parapanta
Zborul în sine durează 10-15 minute. La asta se adaugă transportul până pe vârf, echiparea şi timpul de aşteptare pentru momentul potrivit de decolare. E foarte important de ştiut că înainte să porneşti spre vârf, e posibil să aştepţi câteva ceasuri până îţi vine rândul sau până când vremea e aşa cum trebuie. O glumiță internă spune că zborul cu parapanta înseamnă 75% Parawaiting și 25% Paragliding. Eu am aşteptat vreo 5 ore şi de câteva ori Robert mi-a spus că trebuie să amânăm pentru a doua zi din cauza vântului. Am avut însă răbdare, un strop de noroc și am reușit să zburăm în aceeași zi. Nu îți programa deci zborul cu parapanta între două întâlniri importante, e posibil să le pierzi pe toate.
Cum e zborul cu parapanta
E ca un vis. Spun asta pentru că în realitate e greu să concepi cum ai putea zbura atâta timp agăţat doar de o bucată de cârpă. Nu e nimic în jurul tău care să te protejeze, nicio cabină, niciun airbag, nicio plasă de siguranţă. Eşti doar tu cu instructorul, parapanta şi încrederea că totul va fi bine. E drept că cea din urmă se cam clatină atunci când încep virajele şi vezi pământul cu coada ochiului şi cu josul în sus.
Nu am frică de înălțime și nici de zborul cu avionul dar experiența cu parapanta mi-a redefinit puternic atitudinea față de ideea de a fi în aer. Chiar dacă nu mă dau în spate de la tot felul de nebunii pe munte ori în apă, pentru mine zborul cu parapanta a fost o limită pe care a trebuit să mi-o depășesc. Mai mult de atât, pentru câteva minute Robert mi-a predat frâiele parapantei și m-a lăsat să conduc. Atunci am înțeles de ce cursanților le sunt necesare câteva zeci de ore de școală ca să facă asta. Nu e lucru ușor, pe cuvânt de TravelGirl!
Dacă decolarea mi s-a părut floare la ureche şi nu am avut nicio reţinere să o fac, trebuie să recunosc că aveam emoţii pentru aterizare. Îmi imaginam că ne vom opri într-un copac, pe fund ori, cine ştie, pe vreun acoperiş. Totul este însă mult mai controlat decât îmi închipuiam iar aterizarea mea a fost extrem de simplă şi de uşoară, aşa cum poți vedea în filmarea de mai jos. Am șters vocile și am pus o melodie deasupra dar pot să-ți spun care au fost ultimele mele cuvinte de pe înregistrare: „Mai vreau o dată!”
Dacă vrei să zbori și tu cu parapanta, intră pe www.paramania.ro pentru mai multe detalii. Înscrierile și programările se fac pe email tandem (at) paramania.ro sau la telefon 0723 920 453, 0756 401 324. Pentru fotografii și noutăți, vezi pagina de Facebook Paramania.
_____________________________________________________________________________
Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
- Secretul nostru pentru vacanțe cu adevărat relaxante - 18 iulie 2019
- Cu bebel și cățel în Deltă: review Green Village Resort Sfântu Gheorghe - 1 noiembrie 2018
- Cât de mult ne ajută telefonul în vacanță în străinătate - 19 iunie 2018
DA, DA, DA. De 3x DA! E de incercat. De cand ai postat pe Facebook ce ai de gand in acel week-end, mi-am zis ca asta ar fi un cadou de ziua mea foarte potrivit. Doar ca eu-s nascuta iarna. Apoi am intrat la ei pe site si am vazut ca fac ture si in sezonul rece. Cine stie, poate o sa-ti calc pe urme, pardon aripi! 🙂
P.S. Ai voie sa-ti iei cu tine aparatul foto, daca nu vrei sa platesti pentru filmare?
hehe o să-ți placă la nebunie! am auzit că iarna ai vizibilitate și mai bună. eu vreau să încerc sigur și atunci.
poți să-ți iei aparatul tău, nu e nicio problemă, dar trebuie să faci în așa fel încât să ai mâinile libere. i-am văzut pe alții cu gopro-uri legate de cască sau de un monopied sau cu aparate compacte legate cumva de geacă și băgate într-un buzunar. un DSLR cred că te-ar încurca un pic.
[…] Ne-am dat seama încă o dată, dacă mai era nevoie, că city-break nu înseamnă doar Praga, Budapesta sau Lisabona ci și Sibiu, Cluj Napoca sau Iași. Și Marea Neagră “de la noi” e sărată – că doar nu degeaba vara e plin ochi. Ba chiar că în munții noștri ai putea foarte bine să mergi an de an, o viață-ntreagă și tot nu te-ai plictisi pentru că dacă ai mai văzut locurile alea, poți face alte nebunii: rafting sau să te dai cu parapanta. […]
[…] prin cârciumile din Moldova pentru experiențe cu adevărat incitante, le-am dat și alte idei. Un zbor cu parapanta ori o tură de rafting pe râuri în primăvară pot avea efectul mult dorit. Bineînțeles, și un […]
[…] Pentru un plus de aventură, ce zici de un zbor în tandem cu parapanta deasupra munților înzăpeziți? Deși cei mai mulți se încumetă să practice sportul ăsta de agrement vara, instructorii recomandă cu căldură zborul în timpul iernii pentru că zborul este mult mai lin și fără turbulențe, datorită lipsei curenților termici. Noi am zburat cu Paramania, în Brașov și ți-i recomandăm și ție, mai ales că au mai tot timpul promoții. *Citește și Zbor cu parapanta. […]
[…] la niciunul dintre ele sau întinde coarda la maxim până simte cum moartea îi suflă în ceafă. Zborul cu parapanta devine prea mainstream pentru el și vrea să sară cu un wingsuit, iar bungee jumping e de o mie […]
[…] Citește aici mai multe despre zborul cu parapanta […]
Foarte frumos! Zborul cu parapanta este probabil unul din cele mai frumoase lucruri pe care poti sa le faci in timpul liber.