CONCURS: Muntele pentru începători

Sunt de părere că nu există om pe lumea asta care să ajungă pe o creastă de munte şi să spună că nu îi place. Dacă ai echipamentul minim necesar și dorința de a cuceri un vârf, fie el și interior, prima experiență pe un traseu și câteva nopți la cort îți vor rămâne cu siguranță în memorie. Anul trecut la Padina Fest au venit doi prieteni care nu mai dormiseră niciodată într-un camping iar de un traseu pe munte nu s-a mai pus nicicând problema până atunci. Au venit mânaţi de curiozitate şi de dorinţa de a trăi ceea ce au văzut în fotografiile noastre de pe munte. De asemenea, ideea de a fi într-un mediu organizat i-a ajutat mult să-şi depăşească limitele.

Prima dată pe munte nu e așa grea cum ai crede. Trebuie doar să treci peste prejudecăți, să începi cu pași mici și să-ți dorești mai mult. Frica de înălțime dispare instant când ajungi acolo sus și te lași cucerit de măreția crestelor. Asta nu înseamnă că însă că ai voie să neglijezi un detaliu extrem de important care îți poate salva viața: echipamentul.

Prima dată pe munte – echipament necesar

  • bocanci de munte sau pantofi sport (dacă obișnuiești să faci sport în mod regulat);
  • haine ușoare dar călduroase: polar, geacă subțire impermeabilă sau pelerină de ploaie, pantaloni sport, șosete de schimb;
  • pălărie, bandană sau baticuț pentru zilele însorite;
  • cort impermeabil, izopren, sac de dormit pentru 3 sezoane;
  • lanternă frontală, briceag, baterii de rezervă, fluier;

padina fest 2013 (12)

Cei doi prieteni și-au încercat norocul în penultima zi de festival, când noi am plecat pe Valea Ialomiţei spre Vârful Omu, iar ei au luat telecabina de la Peştera până la Babele. Au urcat apoi încet spre acelaşi vârf. Peste câteva ore, ne-am regăsit cu toţii la locul stabilit, la 2505 metri altitudine, cel mai înalt loc în care ei au ajuns vreodată. Zâmbetul de pe faţa lor şi satisfacţia că au reuşit să ajungă acolo sunt greu de descris în cuvinte. Reţin însă cum mi-au povestit că n-au fost prea uşoare cele 2-3 ore de urcuş şi că doar aşa au reuşit să înţeleagă de ce sunt atât de mulţi nebuni aventurieri care preferă traseele pe munte în favoarea weekend-urilor la bloc.

padina fest 2013 (9)

Nici nopţile la cort n-au fost deloc grele. Au venit pregătiţi pentru nopţile sub mii de stele şi au dormit duşi chiar lângă cortul nostru. Activităţile din timpul zilei, efortul depus şi distracţia de la concert au avut şi ele rolul lor. Pe lângă traseul până la Omu, cei doi s-au dat pe tiroliana, au încercat panoul de escaladă sub supravegherea salvamontiştilor şi au explorat peştera umedă a Ialomiţei.

De vreo lună, cei doi sunt nerăbdători să revină la pe munte și la festival. Vor să cucerească un alt vârf şi să încerce şi celelalte activităţi iar anul acesta vom fi şi noi iarăşi acolo pe toată perioada festivalului.

Când: 31 iulie – 4 august 2013

Unde: la 1500 metri altitudine pe platoul Padina din Munţii Bucegi (vezi aici cum ajungi)

Cazare: la cort, la cabană sau hotel. Mai multe detalii aici.

Ce e nou:

  • zona de festival este încercuită pentru siguranţa participanţilor;
  • suport de biciclete cu pază;
  • trei zone zen pentru relaxare cu umbrare, saci şi perne;
  • 50 de hamace în zona de camping;
  • Spectacol de teatru;

Ce faci:

  • te dai cu mega tiroliana peste zona de festival;
  • Padina Challenge: cursă cu obstacole pe sol, probe de echilibru pe butuci, concurs de cărat obiecte grele, trecere pe sub bârne, atelier arme: praştie, suliţă, arc, airsoft;
  • te plimbi cu bicicleta – se pot închiria pe platou;
  • înveţi să mergi cu bicicleta la Bike School;
  • adventure parc, 3 tiroliane, căţărare, rapel, slackline, pod indian, pod secundar, căţărare pe plasă;
  • zbori cu balonul cu aer cald;
  • încă 10 lucruri pe care trebuie să le faci la Padina Fest

Cine cântă: Dubioza Kolektiv, Al Jawala, Suie Paparude, Alternosfera, Urma, Perfect Zero For Infinity, Camera 101, Get Beget, Rehab Nation, An Theos, Ad Hoc, Lights out Domino

Bilete de intrare – myticket.ro

CONCURS: Scrie-ne într-un comentariu la acest articol care a fost primul tău traseu pe munte şi cum a fost sau unde ai vrea să urci pentru prima dată şi poţi câştiga un abonament pentru 2 persoane pentru toate zilele festivalului. Concursul se încheie miercurea viitoare la ora 23:59 iar joi, pe 25 iulie vom alege prin tragere la sorţi cei 2 câştigători ai celor 2 abonamente duble. Multă baftă şi cărări cu soare!

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

36 COMENTARII

  1. Iubesc muntele, dar din pacate nu pot merge atat de des cum as vrea. Si nici nu fac trasee grele atunci cand merg. Nici nu mai stiu care a fost primul meu traseu pe munte..cu ai mei cand eram mica, cu siguranta.
    Imi amintesc insa cand am facut primul traseu cu prietenul meu actual: urcare Jepii Mici – Crucea Caraiman – Vf Omu – coborare Jepii Mici in aceeasi zi. A fost frumos.
    Imi amintesc primul traseu cu sora mea: doar noi doua – Predeal – Clabucet pe sub teleferic (era perioada aceea cand il „reabilitau” or something) – Cabana Garbova – Cabana Susai – inapoi prin Polistoaca. Deloc greu traseul, foarte placut.

  2. Prima drumetie a fost cu ai mei in bucegi spre babele, aveam vreo 8 ani. Drumul mi-a parut interminabil, m-a apucat plansul pe parcurs, dar am reusit sa ajung sus…si-acolo am uitat tot, au meritat toate lacrimile de copil razgaiat. De-a lungul anilor n-am renuntat la drumetii, cea mai mare reusita a fost in retezat cand am urcat pe peleaga.
    La minunatia asta de festival inca nu am reusit sa ajung si tare mi-as dori 🙂

  3. Salut,
    Pimul traseu pe care l-am parcurs a fost cel de la Cascada Urlatoarea, anul trecut prin iulie. Eram pentru prima data la munte cu o prietena si ne-am gandit ca pentru inceput e ok. Chiar daca traseul a fost scurt pentru mine a fost o experienta noua si palpitanta. Imi aduc aminte ca dupa ce am terminat de parcurs traseul ne-am asezat sa privim mutele, iar mie nu-mi venea sa cred ce aveam in fata ochilor. Atunci mi-am schimbat total parerea despre munte, chiar am avut fluturi in stomac.(Tare am fi vrut sa ajungem macar pana la Babe.) Asa ca anul acesta am decis sa las la o parte marea, nu pentru ca nu ma mai atrage, dar pentru ca vreau sa descopar, sa cunosc mai bine muntele. In plus, ador adrenalina.

  4. Prim traseu l-am facut de la Padina la babele acum 4ani(la 24 ani). Greu traseu. Mergeam 2 pasi ma puneam jos si tot asa pana la babele. Dar a meritat efortul. In anul urmator bineinteles tot la Padina dar de data aceasta cu telecabina pana la babele apoi la Crucea Caraiman si de 2 ani tot ne chinuim sa ajungem sa facem si Vf Omu dar mereu s-a ivit ceva. Era programat pt anul trecut dar iubitul s-a imbolavit de o intoxicatie si nu am avut curaj sa merg chiar daca el asa bolnav isi dorea sa mearga. Sper din toata inima sa ajung in acest an si sa nu se mai imbolnaveasca.

  5. PRIMA DRUMETIE A FOST CU BUNICII , NE PETRECEAM TOATE VACANTELE LA VATRA DORNEI , TOATA ZIUA HOINAREAM PE DEALURI , MUNTE DUPA AFINE, FRAGI , CIUPERCI . DE FIECARE DATA CAND PARASEAM ACESTE LOCURI PLECAM CU LACRIMI IN OCHI…

  6. Intamplator sau nu, cu ajutorul sitelui vostru am descoperit anul trecut o asociatie de montaniarzi care organizeaza ture pe munte pentru pasionati (carpati.org). De atunci ma duc tot mai des si nu pot sa va descriu cat de bine ma simt atunci cand sunt pe munte. Ca sa nu mai spun ca sunt si pasionata de fotografie, care se imbina de minune cu muntele. Prima tura adevarata a fost in Postavarul, Timisul de Jos – Valea Lamba Mare – Pestera de Lapte – Poiana Drester – Poiana Stechil – Tampa – Brasov. A fost o experienta deosebita si m-a facut sa-mi doresc mai mult. Cu fiecare tura am descoperit locuri minunate din muntii nostri, dar si oameni pasionati de natura si frumos. Mi-as dori sa ajung anul acesta in Retezat si poate in viitor in Muntii Cernei :)..Carari cu soare tuturor montaniarzilor! 🙂

  7. Salutare,

    Primul meu traseu de munte a fost cand aveam 4 ani, de la Manastirea Turnu->Manastirea Stanisoara->Cabana Cozia (cu innoptare la Manastirea Stanisoara), alaturi de tata, care era mare montagnard, mama si sora mea (2 ani), pe care tata a carat-o intr-un rucsacel pentru copii. Intotdeauna am vrut sa ajung pe varful Negoiu pe traseul de creasta dinspre Balea, deci prin Strunga Dracului. Pana acum nu am reusit, dar presimt ca anul acesta voi parcurge acest traseu.

  8. Din pacate , nu am avut sansa pana acum sa particip la o asemenea experienta. Probabil mi-a lipsit curajul sau doar ambitia, dar dupa ce am citit articolele voastre incep sa cred ca o aventura pe munte ar trebui sa se afle pe lista lucrurilor pe care trebuie neaparat sa le fac in viata asta. Mi-a placut foarte mult zona Brasovului dar am ramas la stadiul de transport cu masina , iar singurul traseu pe jos l-am facut din Poiana Brasov pana la Pietrele lui Solomon. Mi-a placut enorm de mult , cu toate ca nu eram tocmai echipata pentru asa ceva. Panorama de sus a meritat tot efortul. Mi-ar placea sa particip la Padina Fest si mai ales sa va intalnesc cu ocazia asta si sa fur putin din entuziasmul vostru pentru asa experiente.

  9. Primul meu traseu a fost pe Cheile Orzei. A fost frumos dar mi-au tremurat picioarele cand am ajuns sus si abia asteptam sa cobor. Mi-a placut si as mai merge, daca s-ar inharnici sotul meu sa ma duca 🙂

  10. Primul meu traseu a fost in martie anului acesta. Am 22 de ani si pana acum mi-a fost teama sa ma duc pe munte pt. ca credeam ca n-o sa pot sa tin pasul. De data aceasta, n-am avut de ales deoarece un prof de la universitate insista sa mergem toti la Cheile Turzii. Inca era zapada si era o zi cu un vant asa puternic, incat n-am mai simtit niciodata. Ningea, iar micii fulgi de zapada se transformau in gheata in timp ce vantul ni le suflea in fata. Era foarte greu mersul pana la cruce intr-o vreme in care in mod normal nici nu m-as duce la magazin dupa paine. Insa dupa traseu in timp ce mergeam acasa ma simteam atat de bine de faptul ca am reusit sa mergem pana la varf si parcurgeam si traseul in Chei, incat am decis ca daca am supravietuit asta, si chiar mi-a placut, atunci in vreme buna mi-ar placea si mai tare. De atunci incerc sa fac cunostiinta cu cat mai multi munti si chei si-mi place enorm.

  11. Muntii Macinului

    Punctul de plecare pe traseul “Poveştile Măcinului” se află în apropierea localităţii Greci, iar parcurgerea lui durează 3-4 ore, având un grad de dificultate mediu şi putând fi parcurs de vizi­tatori mai mult sau mai puţin ex­pe­rimentaţi. Cele 8 puncte de opri­­re de pe traseu oferă infor­ma­ţii inedite despre zona Măcinului. Elemente de floră, fau­nă, dendro­logie, geologie şi evoluţia peisa­jului se revelează vizitatorului la fiecare pas de pe tra­seu, aducând o perspectivă di­fe­rită asupra elementelor cunos­cute până acum despre Munţii Măcinului.

  12. Ce-ati vrea sa va zic? C-am fost prima data la munte in Postavarul? Apoi, in Piatra Mare? Sunt brasovean, normal ca acolo am fost.

    Nu, nu… mai bine-o luam de la capat. Acu’ mai multi ani, le-am pierdut sirul de cand umblu-n lung si-n lat, mergeam de nebun cu inc-un prieten pentru o saptamana pe Valea Ariesului. Un concediu intr-o toamna tarzie.

    Nu o sa povestesc despre pesteri, de satele superbe de acolo si de oamenii minunati, tarani autentici apartinand unei civilizatii rurale deosebite, dar pe cale de disparitie. Poate cu alta ocazie.

    Intr-una dintr-aceste zile, trebuia sa urcam pe Muntii Bihorului. S-am luat-o la pas, de dimineata, sprinteni, nevoie mare… Cu harta Romaniei la noi… si doar atat la capitolul harti. :)))) Asa ceva, de rasu’ curcilor. Dar era primul nostru munte mai departe de zona Brasovului. Iar la noi, toate-s marcate, nu te ratacesti fara harti. Si, taica, ce patiram? Intram intr-o zona defrisata, imensa, cu tot felul de vegetatii ciudate care puteau ascunde orice si resturi de lemn putrezite de-am crezut ca de acolo nu mai scapam fara sa ne rupem ceva. Cararea se dusese dracului si noi saream ca niste maimute cu picioarele pe ceea ce parea mai sigur. Apoi, am intrat intr-o minunata si deasa de padure de jnepeni, dintr-aceea atat de minunata incat ne uitam pe maini si pe picioare sa vedem cata piele ne-a mai ramas. Noi incercam sa tinem la deal, catre Curcubata Mare. Pana la urma, am vazut un drum forestier, l-am urmat si-am ajuns in varf. Uff! Greu ne-a fost! Dar nu ne-am lecuit! Au urmat aventuri de supravietuire pe Oslea, Cernei, Tibles, dar si-o tura nebuna Tarcu-Godeanu-Retezat cu abatere la Gugu, pe creasta, in sase zile cu 25 de kilograme in spate. Pe Godeanu, un urs a exersat sarutul fratuzesc intr-o noapte pe panza de la cortul nostru in timp ce noi dormeam. Dar dormeam bustean. In celalalt cort, o persoana era la limita infarctului. 😀

    Au fost pana acum vreo 30-40 de munti. Pe cativa dintr-acestia am fost de mai multe ori. Retezatul l-as face an de an, dar avem foarte multi munti frumosi cu adevarat.

  13. Prima joaca de-a muntele a fost in Rodnei, intr-o tabara. Nimic spectaculos de povestit. Primul traseu adevarat fost Sinaia – Piatra Arsa – Caraiman – Crucea Eroilor – Babele – Omu – Padina – Miorita – Sinaia. Trist a fost ca n-aveam echipament adecvat. Rucsacul mi s-a rupt in prima treime a traseului. Am vrut sa ma intorc, dar prietenii nu m-au lasat, asa ca am suit de la Poiana Stanii pana la Piatra Arsa cu rucsacul in brate. Pe traseu ne-am intalnit cu o multime de oameni care coborau, se uitau la mine cu ochii mari si imi ziceau clatinand din cap: „tu n-o sa ajungi la Piatra Arsa cu rucsacul ala in brate”. Ei, nu numai ca am ajuns, dar am carpit cusatura buclucasa si am continuat traseul inca 3 zile. Si privind in urma, cred ca a fost una din cele mai frumoase ture pe care le-am facut.

  14. Cred că nu există om care să se nască într-un oraş de munte şi să nu îşi îndrepte din când în când privirea către creste, dorindu-şi cu ardoare să fie acolo sus, aproape de cer.

    Bineînţeles că urcam Tâmpa şi Postvaru de câteva ori pe an, era ceva de la sine înţeles, şi parcă nu părea atât de deosebit. Ţin minte însă prima oară când am urcat pe munte şi peisajul mi-a tăiat efectiv răsuflarea (bine, poate era şi din cauza faptului că nu prea aveam condiţie fizică şi urcatul mă extenuase), fiind un moment definitoriu al relaţiei mele cu muntele.

    Se întampla în clasa a 9a (din păcate au trecut ceva ani de atunci) în “legendara excursie la Muntele Roşu” organizată de directorul liceului nostru. Îmi amintesc şi acum gloata de elevi pornind cu mai mult sau mai puţin entuziasm şi ambiţie spre vârful Ciucaş, şi cum mulţi dintre ei se pierdeau pe parcurs, dispărând în “boscheţi”. Aş minţi dacă aş spune că muream de plăcerea drumului până în vârf, dar m-am hotărât să o iau cu “baby steps” şi să văd cât mă ţin bateriile (între noi fie zis petrecusem puţin cu o seară înainte şi nu eram tocmai la nivelul de odihnă corespunzător, dar oricum nu e ca şi cum aş fi avut prea multe de ales, căci urcatul cel puţin până la cabana Ciucaş avea caracter obligatoriu).

    Cu greu am ajuns până la cabană… însă peisajul de acolo a meritat tot efortul. În depărtare se vedea o mare de nori, întreruptă din când în când de piscurile munţilor mai înalţi, asemănător unor insule solitare. Mi-a venit în minte un citat care îmi atrăsese la un moment dat atenţia, şi anume: “Şi de pe vârf de munte mă voi sui pe-un nor”. Chiar aş fi putut să fac asta, dacă aş fi avut papucii potriviţi 🙂

    Nu am fost în stare atunci să urc până în vârf, însă m-am întors anii următori şi până la urmă am reuşit să ating şi vârful Ciucaş. Din păcate niciodată nu am mai prins asemenea peisaj în care să mi se prelingă norii la picioare… dar cine ştie… poate pe viitor voi avea mai mult noroc. Iar priveliştea respectivă m-a făcut să mă întorc iar şi iar către munte, să îmi doresc să îi străbat potecile în lung şi în lat şi să cânt imnuri înălţătoare muntelui de la gura focului.

  15. Primul traseu care mi-a starnit cu adevarat pofta n-a fost primul parcurs.
    Sunt constantean, dar mama mea e nascuta in Sinaia – motiv pentru care mi-am petrecut destule vacante din copilarie pe drumul spre si dinspre Cota 1400 sau imprejurimi, cand vremea era senina.

    Revelatia s-a intamplat insa cu ocazia primei incursiuni in Piatra Craiului, in urma cu aproape sapte ani.
    Cu doua zile relativ libere inghesuite in mijlocul unui proiect, insotit de o prietena dispusa la putina liniste pe coclauri si dotata cu automobil propriu, am decis sa fugim un pic de lume si graba sa ne racorim capetele.
    Traseul a fost ales destul de aleator: „ocolim si noi pe la poale spre Plaiul Foii cat putem, urcam pana in Turnu si ne dam jos sa dormim la Curmatura”. Fara alta documentare prealabila, in afara consultarii prognozei meteo (din fericire vremea a fost foarte prietenoasa), am purces la drum.

    Cred ca si pana acum ramane cel mai lung traseu parcurs, ca durata. Zarnesti – schitul de la Coltul Chiliilor – Padina Sindileriei – Turnu – Saua Crapaturii – Curmatura. Ne-a luat cu totul vreo zece ore si nu pot spune ca n-am suferit, desi privelistea ce se deschide din loc in loc mi-a reincarcat de fiecare data bateriile, suficient cat sa impartasesc energie si colegei.
    Atunci am invatat cateva lucruri – sa acord atentia cuvenita curbelor de nivel, sa iau la mine o cordelina de 10-20m „pentru orice eventualitate” (a fost carata de multe ori „degeaba”, pana iarna trecuta cand i-a fost foarte folositoare unui coleg de tura usor accidentat aflat intr-o portiune dificila a traseului). Sa ma documentez atunci cand situatia o cere si sa imi procur pe cat posibil echipamentul adecvat.

    Dar mai ales, am invatat sa ma bucur de inaltimile „cucerite” si sa am rabdarea necesara pentru a reusi atat atingerea lor cat si revenirea acasa. Ca indiferent cat de „nasoala” poate parea o zi grea, tot se vor gasi momente extraordinar de bune.
    Mai ales pe munte.

  16. primul meu traseu a fost pe Transfagarasan, prin spatele crestei.Am urcat pe niste dealuri si apoi pe creasta de vedeam partea cu Argesul.Super privelisti dar nu as mai incerca si a doua oara deoarece imi era rau cand ma uitam in jos.Adevarat ca mergeam aproape de pamant ca imi era frica sa nu cad

  17. Primul traseu pe munte a fost la Cascada Urlatoare intr-o primavara in adidasi jeansi si o gecuta pe traseu fiind zapada…

  18. Primul meu traseu pe munte a fost anul trecut, în Moldova, pe Ceahlău, în rezervația naturală de acolo. A fost o decizie destul de spontană, nu mai mersesem cu cortul pe munte niciodată și Ceahlăul părea puțin înfricoșător. Trei băieți și două fete, am supraviețuit provocării. Doar cu strictul necesar, fără prea multe bagaje și cu multă mâncare am pornit dimineața devreme dintr-un sat micuț numit Crucea, undeva mult mai la nord de Ceahlău. Vreme frumoasă, fără ploaie, liniște totală în jur, doar ciripitul păsărilor ici și colo. Pauze destul de dese pe tot traseul, dar a meritat. A doua zi am lăsat corturile în camping și am urcat chiar până sus. Puțin șah, o carte bună și multe fotografii au fost divertisment pentru noi la aproape 1900 de metri (1893 mai exact). Puțin prăjiți de soare ne-am întors pe la cascada Duruitoarea, înapoi spre satul din apropiere.
    Rezultatul final al acestei călătorii? Multe amunitiri frumoase, priveliști de neuitat, fotografii surprinzătoare și oameni noi minunați.

  19. Primul traseu pe munte a fost spre Babele. Am pornit de la cota 2000 din Sinaia si am reusit sa traversam platoul, desi a inceput ploaia si erau niste nori negri deasupra Crucii Caraiman. O adevarata aventura. 🙂
    Mi-ar placea sa ajung in Masivul Ceahlau.

  20. Daca imi aduc bine aminte, primul traseu a fost catre manastirea Caraiman din Busteni. Destul de lejer… nu sunt prea multe lucruri de spus

  21. Eee hei, dragii mei …. Am avut sansa sa merg prima data pe munte intr-o …. EXPEDITIE. Se numeau Expeditiile Cutezatorii si se organizau prin anii ’70.
    Cu vreo 3 saptamani inainte de vacanta de vara s-a anuntat ca si scoala noastra va participa la aceasta expeditie. Asa ca am obtinut acordul parintilor si al profesoarei de geografie (cea care era organizatoarea) si impreuna cu inca vreo 15 temerari ne-am trezit in febra pregatirilor pentru prima iesire pe munte. Eu treceam in clasa a 8-a si nu aveam echipament adegvat pentru asa ceva si ca atare tata mi-a facut o ranita pe marimea mea, bunica o vesta, mama mi-a cumparat “pantofi” de munte (din oferta pietii acelei vremi) si la data stabilita am pornit cu totii spre creste. Cu autobuzul pana la 2 ore de mers de Cabana Leaota und am campat prima seara. A doua zi a fost piatra de incercare pentru mine. Tinta zilei era Curmatura Fiarelor und ne asteptau deja montate corturile. Urcusul de la cabana pana pe varful Leaota a fost infernal. In ranita parca aveam pietre de moara nu haine si ceva conserve. La un moment am plans de durere si de oboseala. Colegii mi-au mai luat ceva din greutate si asa pana la urma am ajuns la locul unde am inoptat. A doua zi traseul de parcurs a fost de la Curmatura Fierelor la Cabana Padina. Eram alt om, trecusem peste socul primei zile pe munte. Parca aveam elice, asa mergeam si totodata simteam libertatea pe care ti-o da muntele. La Padina am stat toti intr-un cort mare montat chiar pe locul unde se tine acum festivalul Padina Fest, mai precis unde este scena. In urmatoarele doua zile am mers la pestera Ialomicioarei, la Cabana Babele si apoi la Cabana Omu de unde am coborat pe valea Ialomitei.
    Ranita o mai am si acum si nu-mi vine sa cred ce mica era. Am continuat sa merg pe munte si sper sa pot face asta inca mult timp de acum inainte. Si vorba cantecului:
    Mama, unde esti,
    Poti sa ma si bati,
    dar lasa-ma-n Carpati !

  22. Prima mea drumetie a fost la Cascada Urlatoarea. Tin minte ca eram in sandale, nu aveam apa la mine ca la prima drumetie :D. Dar a fost bine, peisajul si aerul de munte ma cucerit imediat.

  23. Primul meu traseu pe munte a fost acum 2 ani: am facut Transfagarasamul, am vizitat Balea Lac – au fost superbe peisajele, apoi cand ne-am intors am vizitat si Cetatea Poienari (unde am urcat peste 1400 de trepte dar a meritat cand am ajuns si am vazut ce priveliste superba este).Bineinteles ca am facut o multime de fotografii – peste 1000-1500. As mai face acest traseu de mii de ori.Chiar merita! Vi-l recomand din tot sufletul!Romania este o tara superba, doar ca noi nu stim sa ne promovam valorile, traditiile , obiectivele turistice…

  24. Primul meu traseu a fost la Balea Lac pe Transfagarasean. A fost un pic de panica pe drum insa cand am ajuns sus mi-am dat seama ca a meritat. Muntele, vremea frumoasa au fost factorii care mi-au creat un sentiment de liniste si detasare.

  25. Primul meu munte a fost Giumalau, am urcat in clasa a 9-a. A fost genial, zapada era cat noi, eram vreo 20 de oameni, am stat la o cabana toti intr-o camera, seara jucam carti la o masa luminata numai de lumanari(pentru ca nu era curent), la coborare ne-am pus pe rucsaci si am luat-o la vale. A fost minunat.

  26. primul meu traseu pe munte :)) a fost cam cu 6-7 ani in urma , avem in jur de 15 ani parca .
    eram impreuna cu „gasca ” de acasa: fete , baieti si fratele meu .
    anumite parti sunt in ceata , dar ce stiu sigur este ca TREBUIA sa ajungem la babele , dar nu am ajuns , am ajuns la piatra arsa ( si si pana acolo pierdusem marcajul la un moment dat , o luasem de-a dreptul prin padure , pana am dat intr-un drum de masina ; eu eram destul de speriata pt ca dadusem peste un panou cu „zona frecventata de ursi ” , plus ca mai statea sa si ploua iar mie atunci imi era frica de ploaie si fulgere )

    cand am iesit din padure , de pe drumul nostru ratacit , am mers ce am mers pe drumul acela de masina , pana cand ( nu mai stiu exact in ce punct ) ne-a luat o masina cu remorca si ne-a dus o parte de drum ; dar pentru ca nu mai era mult si se intuneca , ne-am dat jos , si am coborat de-a dreptul :)))) pe directia unei telecabine ( mai alunecam , mai era abrupt , mai ne dadeam ca pe derdelus … )
    si mai stiu ca la un moment dat ne-au luat cu telecabina ( ajunsesem intr-un punct unde era …. )

    e destul de in ceata traseul , dar imi aduc aminte asta , oricum , nu o sa uit ce am simtit de-a lungul traseului
    incantare – frica – panica – adrenalina – si eliberare cand am ajuns acasa .

  27. Primul traseu pe munte..in Bucegii mei de suflet,bineinteles. Ar fi cel de cand aveam 7 ani, era prima vacanta de vara de la scoala, si am avut una din cele mai frumoase iesiri in familie, la Bolboci. O saptamana am stat la cabana, si in una din zile ne-am trezit dis-de-dimineata si am pornit catre Pestera. Am pornit noi cu viteza, ne luam la intrecere, dar nu a durat mult pana am inceput sa gafaim. Imi amintesc cum matusa mea il incuraja pe verisorul meu, de-o seama cu mine, care ma ajunsese din urma:”daca ai ajuns-o, poti sa o si intreci”. Si m-a depasit, evident. Nu stiu cat ar trebui sa dureze in ore traseul asta, dar la noi a durat o clipita. De la Pestera am facut cunostinta(si ce incantati eram, toti 4 copiii!)cu telecabina pana la Babele. Pe o portiune in care trebuia sa urcam imi aduc aminte si acum de vara-miu cum se tinea de smocuri de iarba ca sa urce:)) Nici nu mai stiu daca am ajuns si la Omu de acolo, dar stiu ca era tarzior cand ne-am intors la Bolboci si am plonjat in pat. Traseul asta mi-a deschis apetitul pentru munte, si chiar daca mai practic trasee ce prieteni sau scoli de munte, nu am sa renunt niciodata la a o bate la cap pe mama sa mai facem o excursie identica cu cea de atunci. Sa facem ceaiuri din muguri de brad, si sa luam apa de la izvor, sa jucam carti si jocuri pe trasee..

  28. Iubesc muntele si am fost obisnuita cu el inca de mica, cele mai frumoase amintiri din copilarie le am aici. Imi amintesc cand mergeam cu familia cu cortul in Busteni la Gura Diham si mama ne gatea cea mai buna supa din lume. Primul traseu a fost la cascada Urlatoare. Cred ca aveam vre-o zece ani si mi s-a parut un drum atat de lung si complicat..
    Spre rusinea mea nu am ajuns inca la crucea de pe Caraiman. Sper sa ajung cat de curand pentru ca e o promisiune pe care i-am facut-o tatalui meu: i-am promis ca atunci cand voi fi suficient de „mare” vom urca impreuna cu rucsacul in spinare pana la cruce.

  29. prima urcare pe munte a fost la Bran. am fost cu prietenul meu și am văzut și noi muntele și ce am zis: ia să urcăm noi! doar că nu am știut cât este de abrupt. și am tot înaintat că, deh, doar urcaserăm atât. și urcam și muntele tot munte era, ziceai că acum ajungi în vârf dar nimic, o iluzie. până ne-am dat seama că nu o să ajungem în vârf și am început să coborâm. dar la coborâre a fost groaznic: să cobori pe o pantă abruptă presărată cu nu prea mulți copaci. cam asta a fost experiența mea.

    și vreau pe bucegi, vreau pe bucegi 😀

  30. Chiar daca trasee precu varful Omu sau Toaca le-am batut din frageda pruncie si de mai multe ori pana in ziua de azi, un obiectiv pe care nu am reusit inca sa il ating este Moldoveanu. Am inteles ca este nevoie de o conditie fizica bine pusa la punct si de un antrenament montan pe masura, insa viata noastra de oras, aglomerata intre job si putinele ore de repaus, nu mi-a permis pana acum sa ma aventurez intr-o astfel de drumetie. Cu atat mai mult cu cat este vorba, din cate am auzit, de un traseu de 2-3 zile si multa ambitie la mijloc!

    Totusi, sper ca revazand meleagurile de la Padina, omul muntelui se va re-trezi in mine si ma va motiva sa duc la bun sfarsit acest traseu la care visez de atatia ani!

  31. Prima data cand am urcat pe un munte a fost in vara anului 2009 pe varful Vladeasa (doar ca nu am putut din pacate fizic sa urc pana sus doar jumatate sau poate un pic mai mult). De atunci a inceput sa imi placa iesirile cu cortul (tot atunci a fost si prima experienta cu cortul. Anul viitor m-am intors cu echipament si cu o conditie fiza mai buna si am reusit sa urc cu prietenii mei pana sus. A fost o senzatie de nedescris!

  32. Primul meu traseu la munte a fost iarna anului 2003, daca imi aduc bine aminte anul. Am avut parte de o zi foarte urata in care batea vantul foarte tarei, iar zapada era foarte mare si nu era stabila, pe unele portiuni intram pana la brau si reuseam cu greu sa ne deplasam. Traseul initial era de la Cota 1400 la cabana Piatra Arsa, dar din cauza vremei nefavorabile am hotarat sa ne oprim la cabana Miorita, sperand ca in ziua urmatoare vremea sa fie buna si sa ne putem continua traseul.
    Spre dezamagirea noastra vremea nu a tinut cu noi si am fost nevoiti sa ne intoarcem. Acesta experienta nu m-a descurajat si m-am intors in anii urmatori cu mai multa vointa, conditie fizica mai buna si asa am reusit sa fac trasee in Bucegi, Piatra Mare, Ciucas si Piatra Craiului, iar pe viitor sper sa ajung si in Fagaras, Retezat si Apuseni. Am ajuns la concluzia ca nu pot sta mai mult de 2 luni fara sa fac un traseu pe munte, sa imi incarc bateriile cum s-ar spune. A mai ramas o saptamana pana ajung iar pe munte. Abia astept!

  33. Mi-au placut drumetiile montane inca de cand eram copil. Am mers cu parintii mei in fiecare an la munte, si am fost mereu curiosi sa exploram frumusetile locurilor. Ne-a placut foarte mult zona Voineasa- Vidra- Obarsa Lotrului. Am incercat de doua ori sa urcam pe Parang in zona lacurilor glaciare, dar de fiecare data ne prindea ploaia pe creasta si nu apucam sa ne bucuram de priveliste. Insa imi amintesc cu placere ca pe acest traseu vedeam mereu ciupercute cu palarii rosii si puncte albe (Palaria sarpelui), pe care le vazusem doar in cartile de stiintele naturii. Mi se parea ca sunt de poveste!

  34. Iubesc muntele si pacea pe care ti-o da natura, energia cu care te incarca si aerul lui pe care il simti in toate celulele corpului! Mi ar placea tare mult sa urc la Padina, superba locatie!

  35. Am inceput cu Valea Spumoasa, Coltii Morarului, Jepii Mari, Jepii Mici si de aici usor spre Piatra Craiului si Varful Moldoveanu. Mai am de strabatut multe carari si ideal pentru mine ar fi sa ajung sa vizitez intregul lant Carpatic. Ceea ce iti ofera multele e un sentiment unic de libertate imbinat cu imagini spectaculoase, hrana perfecta pentru suflet.Cine a spus ca nu exista perfctiune, nu a ajuns sa aprecieze natura la adevarata sa valoare.

  36. Mulțumim pentru participare și abia așteptăm să ne vedem la Padina Fest!
    Câștigătorii sunt: Ruxandra și moraru oana alexandra. Fiecare dintre voi primiți câte o invitație de 2 persoane pentru toate zilele festivalului. Numele voastre vor fi transmise către organizatorii festivalului și avem rugămintea să veniți cu buletinul la intrarea în festival pentru a putea intra. Felicitări!
    PS: dați un semn când ajungeți acolo ca să ne vedem! 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.