Vf. Peleaga – cum mi-am învins frica de înălţime la peste 2500m

Am pe birou o fotografie tare dragă. Anul ăsta m-am vindecat de teama de înălțime (măcar parțial) – în Retezat, într-o zi de august pe care mai că-mi vine s-o notez în calendar. A fost punctul culminant din turul de forță cu rucsacul în  spate pe care TravelGirls l-au făcut vara asta.

Îmi promisesem astă iarnă că vara asta voi reuși să urc un munte fără să mă lamentez prea mult. Și cum ne gândisem să facem cunoștință cu Retezatul, a rămas bătut în cuie: Vârful Peleaga, 2509. Ok, o fac și p-asta.

După câteva zile pe Valea Ialomiței în formulă completă  și o zi prin Țara Hațegului doar cu Narcisa, am reîntregit trupa într-o dimineață, pe la 7, în autogara din Hațeg. Destinația: Cârnic și de acolo, mai departe până la Cabana Pietrele, Gențiana și campare lângă Lacul Bucura, la 2040 m.

Retezatul m-a întâmpinat cu o ceață groasă, lăptoasă, numai bună de descurajat un novice ca mine. Unde mai pui că la un moment dat s-a pus pe o ploaie mocănească, cum numai la munte poți să ai parte. Așa că am parcurs un traseu ușor de o oră şi jumătate, pe drum forestier, în vreo 3 ore și ceva. Nici vorbă să ajungem în acea zi la Bucura – am campat la Pietrele şi s-a dovedit a fi cea mai bună alegere.

După o zi și jumătate, vremea s-a mai îmbunat așa că dis-de-dimineață am plecat  spre Bucura și Peleaga. Prima oprire – Cabana Gențiana – 30 de minute. Traseul e prin pădure, pe pietre… Bine că apucaseră să se zvânte pentru că așa ude cum erau în prima zi când am intrat în Retezat ne-ar fi dat ceva bătăi de cap. După o mică pauză la cabană ieşim în golul alpin – partea care mie îmi place cel mai mult. Mi-ar fi plăcut să văd o marmotă dar n-am avut noroc.

Traseul până la Bucura este destul de ușor așa că nu mare mi-a fost mirarea când am văzut o mulțime de copii de toate vârstele, care mergeau sprinteni în drumeție. La Bordul Tomii, după ce am ieșit din jnepeniș, am scos iarăși goodies din rucsac și m-am așezat pe iarbă vreun sfert de ceas. Glucoză, ciocolată, batoane de cereale și apoi din nou pe coama drumului. Traseele în Retezat sunt foarte bine marcate așa că nu a fost nevoie să mai scoatem harta.

Vremea nu prea caldă dar însorită era excelentă pentru ascensiunea pe cel mai înalt vârf din Retezat. Până la primul meu 2500+ însă mai erau Lacul Pietrele și Șaua Bucurei.

Înainte de a ajunge în Șaua Bucurei, ne-a ajuns din urmă salvamontul de la Pietrele – Scrici – peste care intrasem eu la cabană, cu două zile în urmă, încercând să aflu dacă se poate campa la Gențiana. Ne-a dat planurile peste cap și bine a făcut. Ne-a sfătuit să alegem la dus traseul cu bandă roșie, adică prin Custura Bucurei și să coborâm pe cruce galbenă, prin Căldarea Berbecilor, adică pe traseul care iese în spatele refugiului salvamont. I-am urmat sfatul deși în documentarea pe care o făcusem acasă am văzut că majoritatea face alegerea invers. Și i-am mulțumit mai târziu pentru că ne-a ușurat și ascensiunea și coborâșul.

Şaua Bucurei e locul de popas pentru toţi călătorii care vin să vadă lacul. E o panoramă fantastică a întregii căldări glaciare şi dacă ajungi într-o zi însorită, sclipirile apei ţi se vor părea minunate. După un urcuş lejer, pe platou, dar destul lung ca timp – vreo 3-4 ore, ţi se face foame. Mie cu atât mai mult aşa că am scos pachetul şi am luat prânzul în cel mai frumos loc pe care l-am văzut în Retezat. Apoi am pornit din nou la drum, cu ceva temeri, recunosc.

De două lucruri mi-a fost frică atunci când m-am decis să urc pe Peleaga: să nu care cumva să mă cațăr pe lespezi de piatră și să nu fie ceață când ajung în vârf, măcar să mă bucur de efortul pe care îl depun. Ei bine, am escaladat un munte de lespezi – din Șaua Bucurei până pe Vârful Custura Bucurei (2370m) și cu 10 minute înainte de a ajunge pe vârf, Peleaga a fost învăluită într-o ceață groasă, de care nu a mai scăpat toată ziua. Curat ghinion!

Pe la jumătatea escaladei de lespezi – zic escaladă pentru că am urcat și cu picioarele și cu mâinile și am calculat distanțe și probabilități ca o piatră sau alta să se rostogolească mai ceva ca la orele de mate din liceu – m-am panicat. M-am panicat pentru că părea că nu se mai termină bolovanii ăia uriași și habar n-aveam dacă așa are să fie tot traseul până pe Peleaga dar m-am panicat mai ales pentru că nici să mă întorc nu aș mai fi avut curajul.  Cu ceva încurajări din partea fetelor am depășit momentul. De fapt, lespezile sunt destul de stabile iar traseul, foarte bine marcat. Dacă îl urmezi cu atenţie şi eşti echipat corespunzător, nu sunt probleme. Cât despre mine, pot să spun că acolo mi-am învins frica de înălţime.

După ce ajungi însă pe primul vârf, traseul de creastă este rupt din poveşti. Peste tot în jur vezi ochii albaştri ai Retezatului, cu Lacul Bucura cap de afiş, desigur. Unii, mai harnici, ajunseseră deja pe Peleaga şi se bucurau zgomotos de reuşită. Abia aşteptam să ajung şi eu, să am tot Retezatul la picioare. Cât am căscat gura şi am făcut zeci de fotografii, s-a lăsat şi ceaţa. Aşa că m-am trezit dintr-o dată în vârf – mi-am dat seama de asta după steagul României care flutura în vântul tăios.

Pe vârf – frig, ceaţă, vânt dar o mulţime de chiote de bucurie. Şi fotografii…. multe fotografii. Vorba filmului: o fotografie, pentru veşnicie. Apoi am sunat repede acasă pentru că am prins ceva semnal. Sunt ceva probleme cu semnalul la telefon în Retezat.

Primul sfert de ceas de la coborâre a fost delicios: eram relaxate, nu vedeam nimic la 2 metri și coboram pe o mare de lespezi cu licheni galbeni, pe un marcaj cruce galbenă. Cu toate astea, ne-am pus pe cântat tot soiul de hituri din anii ’90- 2000. Traseul acesta, Peleaga – Lacul Bucura, mi s-a părut destul de uşor, singura problemă fiind vântul care sufla cu putere. Simţeam nevoia acută a unei perechi de mănuşi şi a unei cagule pe faţă. Cred că dacă aş fi ales varianta asta la urcare, aş fi avut ceva probleme. Asta pentru pentru că, pe alocuri, cărarea e nisipoasă şi destul de abruptă şi, prin urmare, cam alunecoasă. Eu nu am avut însă probleme, drept pentru care recomand călduros să urci pe Bucura şi să te întorci pe aici.

La refugiul salvamont de la Bucura ne-a întâmpinat o gaşcă faină de salvamontişti căreia i-am mai cerut câteva sfaturi prețioase. Era deja ora 3 după-amiază și noi am fi vrut să ne mai avântăm pe un traseu – Stânișoara. Din nou, băieții ne-au liniștit, asigurându-ne că nu avem nicio șansă să ieșim din traseu pe lumină. Așa că am rămas la povești, am primit câte un ceai cald (mulțumim băieți) – aveam nevoie – și apoi am plecat pe drumul spre casă, însoțiți de Scrici.

Am ajuns înapoi în tabără, la Pietrele, pe înserat, după o zi plină. Abia mă mai țineau picioarele și eram lihnită de foame. M-am prăbușit pe băncile de lemn de la sala de mese și am mâncat cu nesaț cea mai bună mămăligă cu brânză și smântână. Dar după ce colinzi o zi întreagă munții, o masă caldă (și nu mă gândesc aici la piure din fulgi sau supe la plic) e mană cerească. A fost o zi frumoasă așa că muntomanii se retrag, rând pe rând pe la „casele” lor. În poiană nu se aude decât clinchetul tacâmurilor în farfurie și, din când în când, câte un noapte bună. A fost zi de neuitat. Îmi amintesc de ea de fiecare dată când privesc fotografia de pe birou.

__________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articole.
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

35 COMENTARII

  1. […] călătorii uită cel mai adesea de partea mai urâtă a drumului. Da, trebuie să depui efort și să depășești limite ca să urci un munte dar ceea ce vezi în jurul tău este de neegalat. Atunci când te întorci acasă și rememorezi […]

  2. […] Parcurile naţionale sunt zone bine delimitate care au scopul de a proteja și conserva eșantioane reprezentative pentru spațiul respectiv. Zonele astea sunt protejate tocmai pentru că ele cuprind elemente naturale cu valoare deosebită. Parcurile se întind în general pe suprafeţe mari de teren iar în interiorul lor sunt permise doar activităţile tradiţionale practicate numai în comunităţile din zona parcului naţional. Parcurile naţionale pot fi vizitate şi se percepe o taxă (de obicei 5 lei) de vizitare pentru 7 zile, la intrările în trasee sau la principalele cabane. […]

  3. […] De la Cabana Pietrele până în Șaua Bucura am făcut 3 ore şi de acolo încă o oră până la 2509 m cât are Vârful Peleaga. Urcuşul până în şaua Bucurei e uşor. Atât de uşor încât e plin de copii pe traseu aşa că recunosc: m-am întrebat de câteva ori dacă nu cumva sunt în locul nepotrivit. Nici vorbă. Pentru mine a fost o aventură pentru că mi-era frică de înălţime, pentru că nu voiam în ruptul capului să mă caţăr pe lespezile de piatră, pentru că mi-era frică să nu merg printr-o ceaţă groasă şi pentru că doar gândul că voi urca pe cel mai înalt vârf îmi dădea fiori. Dar am reușit şi am cucerit Peleaga. […]

  4. Salut!
    Am o nedumerire…
    Saua Bucurei e totuna cu Şaua Curmătura Bucurei? Nu gasesc nici Caldarea Berbecilor(google maps), e in directia camping lac bucura, varf peleaga, pe langa salvamont? Custura inteleg ca e drumul paralel cu salvamont. Am incercat sa dau repere, scuza-mi lipsa de cunostinte, vreau sa inteleg care e ruta recomandata.
    „De la Cabana Pietrele până în Șaua Bucura am făcut 3 ore şi de acolo încă o oră până la 2509 m cât are Vârful Peleaga. Urcuşul până în şaua Bucurei e uşor. Atât de uşor încât e plin de copii pe traseu.”

    Multumesc!
    Vrem sa urcam din Carnic si sa ajungem la lacul Bucura atingand si varful Peleaga. A doua zi facand turul lacurilor si inapoi spre Carnic.

    • Buna, Mihaela! Important e sa ajungeti la Cabana Pietrele, de acolo e floare la ureche, in sensul ca Retezatul e foarte bine marcat. In plus, la Pietrele gasesti mai tot timpul pe cineva de la Salvamont si va poate da indicatii. Iti las si un link cu toate traseele din Retezat, important e sa stiti care e marcajul vostru si sa va uitati tot timpul dupa el. Sunt mai putin importante denumirile vailor si ale culmilor 🙂 => http://www.retezat.ro/index.php/romana/turism/trasee-turistice.html

      Pe scurt, noi am mers asa:

      – Cabana Pietrele-Cabana Gentiana – banda albastra – 1-2 ore
      – cabana Gentiana – curmatura Bucurii – tot banda albastra
      – din curmatura Bucurii (saua de unde veti vedea pentru prima data Lacul Bucura) – Varful Peleaga – banda rosie. Traseul porneste spre stanga, chiar din sa (nu trebuie sa coborati spre lac)
      – la coborare noi am ales alt traseu, pentru ca am vrut sa coboram si la lacul Bucura – banda galbena

      • Iti multumesc frumos pentru tot, cam asa o sa facem.
        tot rasfoind si citind am inteles ca se poate da skip la cabana Pietrele mergand direct spre Gentiana. 🙂
        Initial ne-am dorit pe la gura apelor, poiana pelegii dar, cum drumul e stricat si mult prea lung,asa alegem varianta potrivita noua.
        Zi frumoasa!

Lasă un răspuns la Loredana Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.