Cum am supraviețuit în Turul României 4

În fiecare an, încă din ianuarie, începem să visăm la aventura din luna august, așa cum se întâmplă de 4 ani încoace. Sunt multe locuri din România pe care ne e imposibil să le descoperim într-un weekend, fie pentru că sunt prea departe de orașul în care locuim – cum e cazul Maramureșului, fie pentru că doar într-o perioadă anume din an poți merge acolo fără riscuri și când spun asta mă gândesc mai ales la drumețiile pe munte.

____________________________

Aveam deja în gând ca în Turul României 4 să ajungem în Apuseni și o invitație interesantă ne-a făcut să urgentăm schițarea traseului și să batem planul în cuie. Urma să mergem la o școală de supraviețuire și alpinism iar imaginația mi-o luase deja razna. Nici măcar mailul prin mi se comunica ce să iau în bagaj nu m-a pus pe gânduri, eu visam la o școală unde să iau notițe, să îmi beau cafeaua aburindă dimineața, când cețurile se ridică peste munți, că o să beau lapte proaspăt și o să fac ceva ture de trekking în Apuseni. Mi-am imaginat totul ca o tabără, unde aveam să învăț prin joc și joacă. Nu am fost departe de adevăr dar…

scoala de supravietuire si alpinism turul romaniei 4 by TravelGirls (22)

Ce am pus în bagaj

Organizatorii ne-au informat printr-un mail ce putem aduce cu noi.

Vă trimit acum lista articolelor pe care le puteți aduce cu voi: izopren; sac de dormit; cort (dacă aveți); cuțit, briceag sau toporișcă; echipament de cățărat (dacă aveți); frontală sau lanternă; mâncare la alegere; un bidon gol pentru apă; cremene, chibrituri, brichetă; haine la liberă alegere + pelerină. Aveți voie să aveți la voi și trusă de prim ajutor sau medicamente pentru stomac.

Cu rucsacul burdușit de polare, tricouri, bocanci și sandale de trekking, șosete, căciulă și geacă impermeabilă și cu portbagajul plin cu mâncare pentru 4 zile – conserve de tot felul, legume alese cu grijă de la țăranii din zonă, mălai pentru mămăligă și cea mai bună costiță pentru o binemeritată fasole la ceaun (și ceaunul, bineînțeles), ne-am prezentat la locul stabilit.

scarita belioara

Unde e școala de supraviețuire și alpinism

Pe drumul național 75, la doar 40 de km de Turda, urmezi indicatorul spre comuna Poșaga (dreapta). După aproape 10 km pe DJ 750F, faci din nou dreapta după Schitul Adormirea Maicii Domnului și Peștera Pietrile Roșii. Continuă pe drumul forestier încă vreo 3 km și ai ajuns într-una dintre cele mai sălbatice zone din România: Rezervația Scărița Belioara din Munții Apuseni. „Cancelaria” Flo Adventure School e o cabană mică din lemn, de care sunt agățate steagul României și un clopot adus din Austria iar sala de curs e o poieniță care de câteva ori pe an se umple de corturi.

scoala de supravietuire si alpinism turul romaniei 4 by TravelGirls (19)

Bine ați venit în iad!

Pe vremea când mergem eu la școală, profesorii ne întâmpinau cu bomboane, flori și urări de bun venit. La Scărița Belioara nu ne-a așteptat nimeni cu pâine și sare și nici cu un covor roșu ci cu un „bine ați venit în iad” rostit pe fugă, urmat de o frază pe care am crezut că nu am auzit-o bine. Pe scurt, avem voie să ne luam un singur rând de haine, cortul, isoprenul și sacul de dormit, o sticlă goală de apă, bocancii SAU sandalele de trekking și alte mărunțișuri pe care oricum nu dădeam doi bani în momentul ăla. Mă blocasem la un singur rând de haine (cel de pe mine). Adică eu o să stau cu un singur tricou 4 zile? Și cu ce mă spăl? Stai așa, și mâncarea? Cum adică fără mâncare?

scoala de supravietuire 2

Păstrează-ți calmul!

E prima regulă pe care am învățat-o și de care mi-am amintit în cele 4 zile de școală. Sigur, e ușor să-i spui cuiva căruia îi e frig și foame asta iar el să și înțeleagă. E greu rămâi calm când nevoile primare nu sunt satisfăcute dar dacă nu o faci n-ai să găsești nicio soluție la problema pe care o ai. În loc să irosești energia pe lamentări, mai bine stai o clipă și gândește-te ce poți să faci ca să-ți fie bine. Ești în pădure, e noapte, frig și stă să plouă? Fă-ți un adăpost din crengi și iarbă și dimineață ai să vezi totul cu alți ochi.

scoala de supravietuire si alpinism turul romaniei 4 by TravelGirls (17)

Cui îi e frică de înălțime?

Mie. Îmi tremură picioarele când merg pe munte și trebuie să trec la 3 pași de moarte și dacă n-aș primi încurajări de pe margine, mai că m-aș întoarce din drum. M-am bucurat mult când am aflat că o zi e dedicată escaladei pe stâncă deși știam că nu va fi ușor. Am studiat cu atenție fiecare pas al fiecărei persoane care s-a cățărat înaintea mea, mi-am pus hamul și ghidată de Cristi – unul dintre instructori, am ajuns sus. Am vrut să renunț de mai multe ori, aproape că i-am implorat să mă lase jos din coardă dar mă bucur că nu s-a întâmplat asta pentru că fiecare priză pe care am făcut-o cu stânca m-au ajutat a doua zi, pe traseu.

escalada scoala supravietuire si alpinism

Dar de întuneric?

Pe lângă fobia de înălțime și implicit cea de avion, mai aveam una: de întuneric. În ruptul capului nu m-aș fi gândit vreo clipă să merg noaptea prin locurile pe care nu le cunosc, slab luminate și cu atât mai puțin prin păduri și pe munte. A fost nevoie de câteva jocuri noaptea, prin pădure, fără nicio sursă de lumină artificială (doar două făclii în zare și noroc de ploaia cu fulgere și tunete) pentru ca frica asta să se ducă pe apa Sâmbetei. Dacă ar trebui să salvezi pe cineva drag, ar mai conta că ești ud până la piele, că în cort nu te așteaptă alte haine uscate și nici o farfurie cu mâncare aburindă?

scarita belioara2

Meniul zilei

Am stabilit de la început că mâncarea și apa potabilă au fost ținute sub cheie. Prima lecție pe care am primit-o dis-de-dimineață a fost despre ce e comestibil și ce nu în pădure. Am aflat când pot fi mâncate fructele de soc, ce gust (bun) are mărăcinele, cum să adunăm ouă de furnică și cât de hrănitoare sunt, cum să scoatem amăreala din rădăcinile de păpădie și de cicoare și cum să decapităm lăcustele pentru un prânz plin de proteine.

scoala de supravietuire apuseni

Sigur că la început m-am mulțumit doar cu câteva prune pricăjite și niște mere acre pe care le-am găsit prin copaci, plus câteva mâini sănătoase de alune de pădure. Când a început să se îngroașe gluma, am renunțat la prejudecăți și în timp ce învârteam deasupra focului frigăruia cu lăcuste grăsane mă gândeam că sunt într-o piața din Asia și că mănânc de pe stradă. Avea gust de semințe prăjite și mi-a dat energie pentru încă o jumătate de zi.

Ierburi uitate e un blog pe care l-am descoperit de curând și pe care îl voi citi de-acum înainte pentru ideile nemaipomenite descoperite acolo.

supravietuire scarita belioara

Cea mai frumoasă zi

Ultima zi de școală a fost cea mai lungă, cea mai grea dar și cea mai frumoasă. Ne câștigaserăm dreptul de a mânca din bunătățile din rucsac (după ce ronțăi mere pădurețe și pateul la conservă ți se pare delicios) și am putut să ne schimbăm cu haine curate și uscate așa că după o lecție de aprins focul și un duș cu apă de izvor, am primit o busolă și o hartă. După ce am primit instrucțiuni cum să le folosim corect, ne-am făcut rucsacurile și am plecat pe traseu.

scoala de supravietuire

Am făcut 3 trasee într-o zi, cu grade diferite de dificultate, în care am aplicat – instinctiv – mai tot ce învățasem în zilele din urmă. Ultimul dintre ele, deși cel mai lung, mi-a plăcut cel mai mult. Am văzut Apusenii ăia după care tânjeam înainte să plec de acasă, cu cai care zburdau nestingheriți pe pășuni, afine delicioase numai bune de mâncat, case vechi de 200 de ani și oameni calmi și generoși care și-au rupt de la gură un litru de lapte și ni l-au dat nouă.

Și când credeam că ziua e pe cale să se încheie au urmat alte surprize frumoase. Grele dar frumoase. Cel mai important e că fiecare dintre noi avea un zâmbet mare-mare pe față deși eram plecați de ore bune pe traseu și nu stătuserăm aproape nicio clipă.

scoala de supravietuire si alpinism turul romaniei 4 by TravelGirls (39)

Cum am supraviețuit

Se spune că atunci când intri într-o horă, trebuie să joci, oricât de greu ți-ar fi și chiar dacă uneori nu știi pașii. Am avut câteva momente în care mi-a trecut prin cap să renunț și să trag clopotul de la cabană. M-am gândit apoi că am o șansă în care să-mi testez niște limite, să văd cât de bine și de mult pot să-mi controlez corpul și mintea să nu o ia razna. Și am continuat să joc.

Nu știm niciodată cum reacționăm în situații limită, tocmai de aceea pompierii, echipajele de la Crucea Roșie și militarii au nevoie de antrenamente și de simulări.

Apuseni

De fiecare dată când mi-a fost frică, frig, foame sau când am simțit că nu mă mai duc picioarele mi-am imaginat că nu e de joacă ci că sunt într-o situație limită și că depinde doar de mine dacă totul se termină cu bine. La adăpostul gândului că totul e sub control (știam că organizatorii nu ar face nimic dacă ar ști că ne poate face rău), am tras de mine să duc la bun sfârșit toate probele.

N-am fost nicio clipă singură, toate activitățile au fost în echipă iar în situații de criză încurajările camarazilor au valorat chiar mai mult decât o felie de pâine sau o pătură. Am învățat despre mine mai mult decât m-au învățat toate școlile prin care am trecut la un loc, am văzut că în momente grele oamenii sunt uniți și că toți pentru unul și unul pentru toți nu e doar o replică dintr-un roman franțuzesc și dacă așa arată iadul, atunci aș vrea să mi se ureze mereu „Bine ai venit în iad!”

scoala de supravietuire si alpinism turul romaniei 4 by TravelGirls (30)

***

© Fotografii by TravelGirls.ro cu Canon EOS 100D kit EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM de la F64.ro

și

Augustin Radu cu Nikon D80 + obiectiv 18-55 mm

***

Citește și celelalte povești din Turul României 4

O vacanță memorabilă

Cetatea Alba Carolina – o stea norocoasă

Unguri, UNESCO și ceva SF

___________________

Partenerul de drum în #TurulRomâniei4 este Dacia România. Complicii sunt Flo AdventureMagazinul F64 și Aqua President

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here