Vacanță în Austria: Via Culinaria și câteva restaurante cu priveliște

În ultima vreme observ că au apărut iniţiative îndrăzneţe și creative din partea ministerelor de turism din lume pentru promovarea unor destinaţii altfel decât așa cum le știm. Italia nu înseamnă doar Roma, pizza și pasta dar și „Pavarotti land” sau Via Emilia-Romagna, Serbia nu e doar despre Belgrad ci și despre zona rurală din nord, iar Austria nu e doar pentru ski ci și pentru vacanţe culinare cu priveliști montane. Deși am crezut mult timp că mâncarea austriacă e plină de carne, carbohidraţi și prăjeli cu un pic de dulceaţă, în cea mai recentă vacanţă în Kaprun și Zell am See am descoperit mai mult. Fie că a fost vorba de pauzele dintre sesiunile de schiat, de zile întregi de luat restaurantele la rând sau o vizită la un personaj de poveste, la gura unui ceaun, am aflat că mâncarea austriecilor poate să surprindă în mod plăcut. Cu atât mai mult când vine vorba de o masă așezată la 2000-3000 de metri altitudine sau chiar mai mult.

x restaurante austria via culinaria (44)

Ce înseamnă Via Culinaria

Via Culinaria e o colecţie de trasee prin cele mai impresionante restaurante și cabane din regiunea montană Salzburg. Chef Eckart Witzigmann, recunoscut ca „Chef of the Century” a pus la cale această Via Culinaria și se pare că a avut o idee excelentă. Aceste restaurante au în comun câteva lucruri: servesc câteva feluri de mâncare specifice zonei și pe care le găsești doar acolo (Ossobuco de căprioară din Parcul Naţional Hohe Tauern, friptură de vită Pinzgau etc.), promovează mâncarea produsă cu ingrediente locale, de calitate, unele dintre ele chiar produc absolut totul în bucătăria proprie și sunt prietenoase cu mediul înconjurător (se autosusţin cu panouri solare). Există opt trasee în cadrul Via Culinaria, opt itinerarii culinare diferite ce te duc prin locurile cu cele mai delicioase feluri de mâncare, cele mai interesante restaurante specifice zonei, pe la producătorii locali, pe la cabane, ferme și hanuri cu istorie.

Pe lângă cele din Via Culinaria, îţi recomand mai jos și alte restaurante din zonă care mi-au mers mie la suflet, fie pentru mâncare, fie pentru priveliște și așezare. În plus, e interesant că poţi merge acolo pe tot parcursul anului, nu doar la ski. Austria e chiar mai ofertantă vara decât în sezonul rece, poţi face drumeţii pe munte, trasee cu bicicleta, poţi să lenevești pe malul lacurilor sau să te plimbi în voie prin parcurile naţionale și să te oprești la cabanele montane despre care am scris mai jos.

restaurante austria via culinaria (12)

Areitalm – Schmittenhohe

La Areitalm mi-am petrecut jumătate de zi, pe marginea pârtiei, pentru că priveliștea este atât de frumoasă iar vremea era atât de caldă încât nu-mi puteam imagina ce altceva mai bun aș putea face. Se află în prima parte a pârtiei de pe Schmittenhohe, are un restaurant mare tip cabană cu serviciu tip „împinge tava” dar și o terasă mare panoramică cu servire la masă. Meniul este tradițional austriac cu mici influențe internaționale Am ajuns de două ori în ani diferiți la acest restaurant și de fiecare dată atmosfera a fost la fel de plăcută iar mâncarea parcă chiar mai bună. Îţi recomand să încerci mușchiul de căprioară. Areitalm face parte din Via Culinaria, din Traseu culinar pentru iubitorii de cabane montane.

x restaurante austria via culinaria (46)

 

Panorama Restaurant – Schmittenhöhe

Aici mi-am început una din zilele la ski, într-o dimineaţă cu nori. Până s-a înseninat cerul, la Panorama Restaurant de pe Schmittenhohe am băut un ceai cald pe una din băncile de la geam, cu o priveliște minunată asupra munților din jur. La prânz, restaurantul e plin căci cei mai mulți oameni preferă să mănânce aici delicatese locale, la înălțime și să-și continue apoi ziua pe munte. Duminica este Ziua Pinzgau iar bucătarul pregătește în această zi doar specialități locale: Pinzgau Kasnock’n (Gnocchi cu brânză locală), Kaspressknödl (găluște de brânză feliată și sote), Gamssuppe (supă cu carne de capră neagră), Erdäpflnidei (gnocchi de cartofi), gogoși și altele. Restaurantul este deschis doar iarna.

Jausenstation Stangerbauer – Maiskogel, Kaprun

Cabana Jausenstation Stangerbauer se află pe Maiskogel, pârtia pentru familii, copii sau începători. Eu acolo am învățat să schiez în urmă cu câțiva ani și am revenit acolo anul acesta pentru câteva ore ca să-mi fac încălzirea.  Gazdele de aici nu au cea mai bună reputație și am simțit-o din primul moment în care le-am călcat pragul pentru o băutură caldă, păreau deranjați de oaspeți. Cu toate astea, priveliștea din restaurant și de pe terasă este breath-taking. Dacă ajungi aici seara, când se lasă răcoarea, încearcă un vin fiert aromat, e delicios.

restaurante austria via culinaria (3)

  • Adresa: Schaufelbergstraße 110, 5710 Kaprun
  • Telefon: +43 (0)6547 8804
  • Email: jausenstation-stangerbauer@aon.at
  • Cazare: Jausenstation Stangerbauer

Jausenstation Unteraigen -Maiskogel, Kaprun

Aflată tot pe pârtia Maiskogel, mai aproape de bază, Jausenstation Unteraigen are o priveliște și mai bună asupra orașului stațiune Kaprun. Nu am mâncat aici, am oprit doar pentru o cafea și ca să-mi trag sufletul însă m-aș întoarce pentru aprèsski, la apus.

restaurante austria via culinaria (10)

  • Adresa: Schaufelbergstraße 50, 5710 Kaprun
  • Telefon: +43 (0)6547 7277
  • Email: info@unteraigen.at
  • Website: www.unteraigen.at
  • Cazare: Jausenstation Unteraigen

 

Gipfel – restaurantul de la cea mai mare altitudine din Salzburg

Probabil cel mai faimos restaurant din regiunea Salzburg, Gipfel se află la 3029 metri altitudine și arată într-un mare fel, așa cum nu ți-ai putea imagina vreodată că ar putea arăta un restaurant cocoțat pe o stâncă atât de înaltă: stylish, classy, cu staff extrem de rapid și profesionist, meniuri gustoase de te lingi pe degete și o priveliște de milioane. Nici prețurile nu sunt mai prejos dar trebuie să înțelegem că ingredientele ajung în restaurant cu telecabina iar restaurantul pregătește absolut totul acolo la înălțime și au panouri solare pentru electricitate. În cadrul seriei de evenimente HOCHGENUSS, de două ori pe an, bucătari premiați și somelieri sunt invitați aici pentru a face spectacol cu mâncăruri rafinate și vinuri nobile.

restaurante austria via culinaria (42)

  • Adresă: Gipfel Restaurant (3.029 m), Kitzsteinhorn, 5710 Kaprun
  • Telefon: (0043) 6547 8621413
  • Website: www.kitzsteinhorn.at
  • Program: zilnic, tot timpul anului – 8:30am – 4:00pm

Alpincenter – Kitzsteinhorn

Aflat la 2450 de metri altitudine pe Kitzsteinhorn, restaurantul cu autoservire de la Alpincenter are meniu internațional dar aș spune că nu mâncarea e motivul principal pentru care să te oprești aici ci atmosfera vie, de petrecere, și priveliștea. Cât e ziua de lungă se aude muzica tare în boxe, iar după câteva pahare de schnaps oaspeții încep să danseze pe terasă, la soare, în mijlocul munților. Totuși, dacă ajungi aici, încearcă Kaspressknödel (găluște cu brânză de bere Pinzgau) iar la desert Nusskipferl sau Kaiserschmarrn.

restaurante austria via culinaria (14)

 

Kaprunerhof

Îmi plac la nebunie afacerile de familie când vine vorba de cazare. Un hotel ori o pensiune administrată de o familie este de cele mai multe ori mult mai caldă, mai primitoare și ai impresia că mergi la cineva în vizită, nu doar că plătești pentru un pat. E și cazul Hotelului Kaprunerhof  unde am stat ultima dată în Austria, afacerea familiei Unterkofler și puteam să jur că de fapt am ajuns la ei acasă. Pe holuri erau tot felul de fotografii de familie înrămate, dimineața își echipau copiii și îi duceau la școală iar la ora mesei toți erau prin preajmă să ajute la nevoie, cu zâmbetul pe buze. Aș da oricând staff-ul profesionist al unui hotel mare pe o astfel de cazare cu suflet. Restaurantului lor nu se află pe crestele munților și nici pe trasul Via Culinaria însă nu e cu nimic mai prejos decât celelalte. Are totuși un meniu delicios și o priveliște spre râul Salzach iar atmosfera e foarte primitoare.

restaurante austria via culinaria (38)

Informații utile:

💬 Ghid practic: Vacanță în Zell am See – Kaprun

📷 Pentru pasionații de fotografie10 fotografii la înălțime în Salzburg

❤ Experiențe de neuitat: Învață să cânți Yoleleleihuuu!

❤ Experiențe de neuitat: Vizitează-l pe Fritz Sendlhofer

🏠 Cazare în Kaprun: Hotel Kaprunerhof

🏠 Cazare în Zell am See: Zell am See Hotels

🎿 Lecții de ski: informații utile pentru începători

✈ Bilete de avion: București-Salzburg

__________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here