Cum să te dai cu placa pentru prima dată la Păltiniș

elefant.ro

De câţiva ani nu mai spun Nu niciunei provocări şi vreau să învăţ cât mai multe lucruri noi. Prin urmare, când am auzit că în tabăra de ski pentru bloggeri pot învăţa să mă dau și cu placa, mi s-au aprins imediat beculeţele. Cât de greu poate să fie să cobori o pârtie cu picioarele legate de un singur obiect? Mi-au trebuit două zile să învăţ să schiez, nu am cum să nu fac snowboarding într-o săptămână. Ei bine, socotelile de acasă nu sunt mereu aceleași cu cele din târg. Dar s-o luăm cu începutul şi să vedem ce-ţi trebuie pentru primele lecţii cu placa.

Echipament

În primul rând ai nevoie de haine impermeabile și rezistente la vânt. Hainele de munte sau echipamentul de ski e perfect dacă-l ai în dotare. Dacă nu, ar trebui să-ți cumperi o pereche de pantaloni de ski, o geacă impermeabilă și windproof, mănuși călduroase care nu se udă și șosete cât mai lungi. Poți să le cumperi fie din magazinele de profil sportiv (Decathlon, Himalaya etc.) sau din outlet-uri. Am descoperit de curând magazinele Monda în București unde poți să găsești echipament la mâna a doua sau retrase din magazinele producătorilor. Eu nu am găsit nimic potrivit ca mărime acolo dar am văzut o mulțime de geci, pantaloni și costume de ski în condiție foarte bună. De testat! De asemenea, am mai cumpărat geci, polare și șosete de ski de la magazinele TCM din București.

placa arena platos

În al doilea rând, ai nevoie de snowboard, boots și echelari. Toate astea se pot închiria, nu ți le cumpăra dacă ești la prima lecție. Încă nu știi ce ți se potrivește, ce îți trebuie și, mai ales, dacă-ți place sportul ăsta. Săptămâna trecută eu am avut echipament luat de la Arena Platoș iar băiatul care lucrează acolo a fost deajuns de drăguț încât să-mi dea o cască roz, așa cum i-am cerut. Like a TravelGirl! De asemenea, vei primi sfaturile necesare pentru alegerea plăcii, a poziției legăturilor pe placă și pentru alegerea boots-ilor de la angajați și instructori.

Vezi prețurile pentru închiriere echipament snowboard aici.

partie arena platos

O pârtie

De preferat una pentru copii, în primă fază. La Păltiniș, eu am început în zona pentru copii, acolo unde pune orice începător pentru prima dată piciorul pe obiecte alunecoase precum snowboard-ul. Dacă evoluezi (ceea ce sincer îți doresc), vei trece la pârtii din ce în ce mai abrupte. Ai mare grijă la urcarea cu teleski-ul pentru că va trebui să ții placa legată de un picior și să te miști și ghidezi cu cel liber. De asemenea, trebuie să ai grijă și la ceilalți oameni de pe pârtie, regula fiind că cel care vine de sus trebuie să-i ocolească pe cei din vale. Nu te aștepta deci să se dea cineva din calea ta. Nu, nu funcționeaz nici dacă țipi, am testat eu. Dacă nu poți ocoli sau nu te poți opri, aruncă-te pe o parte sau pe fund, e mai puțin păgubos.

placa arenaplatosPârtii bune mai sunt în țară, picioare și zile libere să ai. După primele experiențe (ba chiar și pe nocturnă) de la Arena Platoș, am fost și pe Clăbucet din Predeal care e mai mare și mai abruptă decât cele deschise în perioada asta la Păltiniș. Aici se schimbă lucrurile și dacă nu ai învățat bine să te dai pe placă, atunci poate că ar trebui să rămâi la bază. Sau să te dai cu ce știi mai bine. Deși mă dureau toți mușchii după lecțiile de snowboard, am coborât Clăbucetul pe schiuri mai mult pentru a testa aplicația Irewind. Se pare că semnalul GPS al telefonului meu nu e destul de bun pentru a fi reperat de către camerele de filmat de marginea pârtiei așa că la final nu m-am ales cu un filmuleț. Mai încerc și altă dată.

ski partie arena platos

Un instructor

Dacă ți se pare simplu să aluneci pe o placă de snowboard pentru prima dată, atunci ar trebui să-mi vezi vânătăile. Nu e simplu deloc și mișcările de bază sunt foarte importante pentru evoluția ta pe pârtie. Dacă le înveți greșit de la început, îți va fi greu să te redresezi pe parcurs și e păcat să-ți sucești mâinile ori picioarele mai mult decât e necesar. Răzvan Matei, înstructorul meu de snowboard mi-a adus aminte de Heli din Austria. De fapt, întreaga echipă de instructori de la școala de ski și snowboard Arena Platoș mi-a transmis o stare de bine vest-european. Răzvan zâmbește mereu, te ia încet și îți explică de o mie de ori ce și cum trebuie să faci, până îți ies mișcările potrivite. E drept că noi, cele trei fete pe care a trebuit să le școlească săptămâna trecută, i-am cam pus bețe în roate bătând din picioare și așezându-ne pe fund de fiecare dată când ne speriam dar asta nu l-a împiedicat pe instructorul nostru să-și păstreze calmul, să zâmbească și să ne mai arate încă o dată cum se face. Genunchii îndoiți, corpul drept și aplecat în față, mâinile întinse și privirea în direcția de mers. Narcisa, ascultă-mă: genunchii îndoiți, corpul drept și aplecat în față, mâinile întinse și privirea în direcția de mers. Acum ridică-te și mai încearcă o dată.

narcisa suruianu arena platos

Lista de prețuri pentru școala de ski și snowboard Arena Platoș – link

Pregăteș-te pentru sesiunea de încălzire în fiecare dimineață înainte de curs. Nu-ți va plăcea dar te va trezi și te va pregăti pentru mișcare.

Cazare

E a treia oară când ajung la Păltiniș. Prima dată am fost în Turul României cu rucsacul în spate și am căutat de nebună măcar un loc în care să pun cortul dacă nu un loc de cazare decent. Am stat într-o veche pensiune vai de capul ei din centrul stațiunii. Acum pare a fi părăsită. A doua oară am stat într-o vilă pe lângă schit pe care am închiriat-o integral. Acum am stat la Hohe Rinne Păltiniș, un hotel de 3 stele pe site și de 4 stele pe indicatoare și în realitate, care se află chiar în centrul stațiunii, adică la 2 minute de pârtia veche și 5 minute de mers cu mașina de Arena Platoș. Deși cam mici, camerele sunt foarte confortabile și călduroase, serviciile impecabile, mâncarea bună iar SPA-ul îți oblojește toate rănile și vânătăile cu care te pricopsești pe pârtie. Fiind un hotel child-friendly, în Hohe Rinne ai să vezi destul de multe familii cu copii mici la micul dejun, pe holuri și mai ales la piscină. Numai zic.

cafea hohe rinne paltinis

Sfatul TravelGirls.ro: sauna cu aburi de la Hohe Rinne calmează durerile musculare, detoxifică și dă volum părului ondulat.

Alte locuri de cazare în Păltiniș: link

Mâncare

Atunci când faci mișcare în ritm susținut pentru câteva zile, ai nevoie de multe proteine și carbohidrați pentru energie. Așadar, pentru câteva zile pe pârtie, îți recomand să mănânci cât mai multă carne, legume și paste. De asemenea, e important să te și hidratezi serios pentru că vei face transpira serios pe pârtie. La Păltiniș, am mâncat zilnic la Buonavista, una dintre terasele de la baza pârtiei unde prețurile sunt chiar mici (10-17 lei pentru un fel de mâncare) iar muzica e excelentă. Pentru micul dejun, mai bine mănânci la hotelul la care te cazezi ori îți iei un sandwich pe pârtie.

apreski arenaplatos

Transport

Ca să ajungi la Păltiniș pentru pârtie sau pentru trasee în munții Cindrel, ți-ar prinde bine o mașină. Dacă nu ai una în dotare, atunci trebuie să ajungi cumva la Sibiu (îți recomand autocarele Dacos) și de acolo să iei un autobuz până în stațiune. Eu așa am ajuns acolo prima dată.

20140216_123714_1

Cum e pe placă pentru prima dată

Dacă în primele două zile de curs pe placă eram foarte bucuroasă datorită căzăturilor mai ușoare și mai puțin dureroare decât pe schiuri, lucrurile s-au schimbat în a treia zi. Deşi specialiştii spun că cele mai multe şanse sunt să-ţi răneşti mâinile încercând să te dai cu placa, genunchii și posteriorul meu au început să refuze să mai coopereze din cauza durerii iar mișcările păreau din ce în ce mai greu de finalizat. Snowboardingul nu e un sport simplu şi cu siguranţă nu e pentru oricine. Din ce am văzut pe pârtii, bag de seamă că bărbaţii se descurcă infinit mai bine pe placă decât femeile. De asemenea, timp de o săptămână la Păltiniş, nu am văzut niciun copil practicând sportul ăsta, deşi erau zeci de prichindei veniţi acolo în tabără. Ce-i drept, riscul de a te accidenta făcând snowboarding este de până la şase ori mai mare decât la ski iar două treimi dintre situaţii implică partea de sus a corpului, în special mâinile. De ce? Pentru că tendinţa este de a te sprijini în mâini atunci când te dezechilibrezi.

Cu toate astea, chiar dacă lecţiile pe placă s-au lăsat cu multe căzături şi dureri, satisfacţia de a finaliza cu succes un viraj e nepreţuită. Mă bucur că am încercat-o şi pe asta şi că mi-am aflat o limită pe care nu am putut s-o depăşesc. Încă nu pot coborî o pârtie fără să cad la câţiva metri dar nu renunţ. Iarna viitoare voi fi din nou pe placă.

#schiem – tabăra de schi pentru bloggeri – este un eveniment organizat de Arena Platoș cu susținerea Orange. Parteneri: Hohe Rinne, Happy Tour și Buonavista

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitterși abonează-te prin RSS la articole.



Booking.com

Narcisa

Narcisa

De peste cinci ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unui hotel cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plecoricând de acasă pentru munți, mâncăruri interesante, snorkeling,fructe de mare și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa

Share

Îti mai recomandam:

Experiențe în Secuime: cum a fost la hotelul Castel Daniel din Tălișoara (review)
Cele mai frumoase locuri în care să mergi cu cortul în România
Și, ce ziceați că faceți de 1 iunie?
Vacanță în Madeira: hiking spre cel mai estic punct al insulei
La ski în Soelden – ghid util pentru o vacanță de iarnă în Austria
Tag-uri: , , , , , , ,

2 Responses to Cum să te dai cu placa pentru prima dată la Păltiniș

  1. Pingback: Noutăți despre călătorii și călători: 2600 euro pentru un tur al României pe motocicletă

  2. Pingback: Idei pentru minivacanta de 1 Decembrie: unde mergem si cat costa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



URMĂREȘTE-NE!