Gréoux-les-Bains – în căutarea unui aioli

Greoux les Bains, Provence, Franta, Aioli
Greoux les Bains, Provence, Franta, Aioli

Poți vizita Provence pe căile bătute, alăturându-te maselor de turiști grăbiți sau poți descoperi țara lavandei altfel, apropiindu-te cu băgare de seamă de localnici, de obiceiurile lor, gustându-le mâncarea și intrând în ritmul lor (lent) de zi cu zi. Așa am ajuns în Gréoux-les-Bains – a treia stațiune termală din Franța. N-am bătut drumul până aici pentru a ne trata oasele ci am venit în căutarea vestitului sos aioli după care am salivat când l-am văzut pregătit de o bătrână în unul dintre episoadele lui Anthony Bourdain.

______________________________________________________

Deși a apărut pe hartă datorită romanilor care au construit aici băi curative, de-a lungul timpului Gréoux-les-Bains a fost distrus și reconstruit de câteva ori. Astăzi, urmele istoriei respiră din vechile ziduri ale orașului, din ruinele castelului ce veghează de la înălțime încă din secolul 12 sau din parcurile cu copaci milenari.

Pornite în căutarea unei porții zdravene de aioli, nici nu ne dăm seama cum trece timpul. Parcă suntem oricum în altă eră. Nu e picior de turist, iar localnicii umplu străduțele înguste ale așa-zisului oraș. Niciunul nu se grăbește. Au ieșit să-și facă piața de dimineață ori să-și bea cafeaua la una dintre micile bistrot-uri.

Pașii ne conduc spre biserica din Gréoux-les-Bains – L’église Notre-Dame-des-Ormeaux unde nu e nimeni. E construită tot în secolul 12 în stil gotic și pare că a încremenit în timp încă de atunci. Doar în interior se văd urmele restaurării și dovada că biserica încă-și primește credincioșii la slujbă de atâta amar de vreme. Nu e nimeni înăuntru și nici cei de afară nu par să ne privească ciudat că le-am invadat spațiul sacru. Parcă suntem invizibile aici și e perfect așa, nici nu vrem să-i deranjăm.

Ne amăgim foamea cu un croissant și ne continuăm drumul pe străzile ce urcă și coboară prin Orașul Apelor. Istoria ne însoțește oriunde ne-am duce: case vechi din piatră, ruine și localnici bătrâni ce par că au văzut și știu multe.

Aproape întâmplător ajungem și pe calea cea bună spre vestitele băi troglodite. Am citit undeva că putem intra să testăm apele termale așa că mărim pasul nerăbdătoare până în fața clădirii impunătoare. Aflăm însă că porțile-i sunt închise duminica așa că ne resemnăm și urcăm dealul din spatele instalațiilor de prelucrare a apelor binefăcătoare.

Dealul e de fapt un parc împădurit dar lipsit de picior de trecător. Francezii au împrumutat obiceiul vecinilor italieni de peste munți și dulcele farniente le iese cu desăvârșire. Mai ales într-o după amiază de duminică, la început de vară.

Dar să nu uităm de ce am venit aici: aioli – sosul născut în Provence din îmbinarea uleiului de măsline cu usturoi zdrobit și multă răbdare. Situarea Franței pe malul mării face ca gustul bucatelor făcute aici să aibă acel je ne sais quoi care ne-a trezit curiozitatea și ne-a atras în Provence. Locația și soarele dau gustul măslinelor, presate în uleiuri parfumate, dau bobul gras al cerealelor pentru baghete, peștele, carnea și vinurile recunoscute – toate alcătuind dieta cea mai sănătoasă din lume: cea mediteraneană.

Începem deci să întrebăm din restaurant în restaurant, ba chiar și pe la băcănii: Bonjour! Aveți aioli? Peste tot primim același răspuns: Non! Aflăm că aioli nu se prepară oricând în locurile nebătute de turiști precum Gréoux-les-Bains, ci doar în timpul săptămânii, vinerea, când francezii țin post. Carnea nu lipsește însă cu desăvârșire de pe masa lor în această zi ci este înlocuită cu mai puțin păcătosul pește. Mai mult de atât, aioli nu înseamnă doar mujdeiul-maioneză ci e un întreg fel de mâncare cu legume, ouă fierte și poate pește. Adică un fel de rasol românesc dar cu accent franțuesc în rețeta sosului.

Cu pofta în cui, ne-am mulțumi și cu o baghetă sau orice altceva ne-ar ajuta să depășim momentul. Veștile proaste curg însă pentru că imediat ce soarele urcă sus pe cer, francezii închid obloanele magazinelor și până nu vine ora 17, putem să ne luăm adio de la orice speranță de a mai cumpăra ceva. Așa e când intri într-o comunitate străină – te supui regulilor ce păstrează farmecul local.

Să călătorești înseamnă să cunoști oamenii locului, să rupi măcar câteva cuvinte în limba lor, să guști din bunătățile autohtone, să încurajezi economia locală prin alegerile pe care le faci și să te bucuri de ceea ce găsești doar acolo și nicăieri altundeva în lume.

  _____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.