10 locuri mai puțin cunoscute în Paris

elefant.ro

S-au scris atât de multe despre Paris încât aveam impresia că l-am vizitat de câteva ori fără să fi pus vreodată piciorul în capitala Franței. Știam deja din fotografii și documentare fiecare latură a Turnului Eiffel, vizitasem deja muzeul Louvre prin intermediul documentarelor, Sena îmi părea mai cunoscută decât Dâmbovița capitalei noastre iar croissant și pains au chocolat franțuzești am tot mâncat și acasă și în deplasare. Aș fi putut însă să bag mâna în foc că Parisul înseamnă mai mult de atât. Visam la micile cafenele, la parcurile în care poți deschide liniștită o sticlă de vin, la magazinele cu macarons și străzile înguste pe care să mă plimb cu accent français. Găsești mai jos o listă cu câteva locuri în care turiștii nu se înghesuie la coadă, locuri în care parizienii își văd de viața lor, locuri în care poți să te retragi atunci când nu ai chef de bifat obiective turistice. Găsești mai jos Parisul neturistic.

1. După blocuri, în zona Nation

După zborul matinal București-Paris și o călătorie cu autobuzul spre hotel, am coborât la Nation, capătul liniei 351, zona în care se află hotelul în care urma să stăm și prin care aveam să ne plimbăm în fiecare zi. Nu e niciun obiectiv turistic important în zonă ci doar un cartier parizian obișnuit cu blocuri de câteva etaje, mici parcuri pentru copii, cârciumioare la colț de stradă cu meniul zilei înscris cu creta în franceză pe tăblii, magazine pentru toate buzunarele și localnici de toate culorile. Între Nation și Porte de Montreuil găsești zeci de locuri din care poți cumpăra dimineața baghete proaspete, sandwich-uri, cafea și dulciuri și mici supermarket-uri cu sute de tipuri de vin (ieftin și bun). Tot aici am găsit magazine cu haine și cosmetice la prețuri românești din care am cumpărat câteva lucruri utile care să-mi amintească de Paris.

Localizare pe hartă: click aici

nation paris franta (5)

2. Gara Lyon

Gare de Lyon, așa cum îi zic francezii, nu era pe lista mea de must see in Paris dar nu am putut s-o ignor atunci când am trecut pe lângă ea. Aceasta este una dintre cele mai importante gări din Europa iar clădirea este de-a dreptul interesantă. A fost construită pentru World Exposition of 1900 și deservește acum rute importante din Franța și restul Europei. Dacă nu le-ai mai văzut, în Gare de Lyon ai ocazia să vezi celebrele trenuri de mare viteză TGV. Ce mi-a atras mie atenția a fost și restaurantul Le Train Bleu de la etajul gării, un restaurant de lux din 1901. E musai să mergi să-l vezi, pe cuvânt de TravelGirl!

Localizare pe hartă: click aici

gare de lyon paris franta (9)

3. Arsenal Marina

La intersecția dintre canalul Saint Martin și Sena se află Arsenal Marina sau Port de l’Arsenal sau Bassin de l’Arsenal, un loc foarte liniștit unde poți să te plimbi și să vezi bărci, yachturi și ambarcațiuni de lux. Îți recomand să mergi aici la apus.

Localizare pe hartă: click aici

bassil arsenal paris franta (1)

4. Bombardier Pub

În spatele Pantheonului din Paris e o cârciumioară, Bombardier pe numele ei, unde seară de seară se strâng studenții de la Drept și prietenii lor pentru (cel puțin) o bere bună. Se stă pe băncuțe afară, se stă în picioare pe trotuar iar cei mai friguroși stau la mesele de lemn din interior ce par c-au auzit multe la viața lor. Un francez pe la 40 de ani stă în dreptul ușii și se asigură că nu rămâne nimeni cu paharul gol în mână și scanează cu ochii continuu cârciuma și clienții. O bere e în jur de 5-6 Euro, mult pentru ceea ce pare a fi un bar studențesc, dar atmosfera face toții banii.

Localizare pe hartă: click aici

bar bombardier pantheon paris franta

5. Jardin Naturel

Lipită de una dintre laturile cimitirului Père Lachaise unde au fost înmormântați marii artiști francezi este Jardin Naturel, o grădina micuță unde francezii lenevesc la soare cu o carte în mână iar câțiva copii se joacă de-a v-ați ascunselea. Nu e foarte spilcuită grădina, ierburile par că n-au mai fost tunse de mult timp, dar poate că asta face grădina asta să fie numai bună pentru o pauză, un sandwich cu baghetă și un ceai cald.

Localizare pe hartă: click aici

le jardin naturel paris

6. Cimitirul Père Lachaise

Père Lachaise nu e un loc neștiut de turiști dar e cu siguranță un loc liniștit fără a fi macabru. (E drept că m-am plimbat pe acolo într-o zi însorită de octombrie, nu noaptea.) Aici sunt înmormântați scriitori, pictori, oameni de știință, muzicieni, politicieni și multe alte vedete din Franța și restul lumii. Așadar, dacă ești fan înfocat al vreunuia dintre ei ori pur și simplu vrei să faci o plimbare liniștită printre monumente care mai de care mai interesante, rezervă-ți una-două ore pentru Père Lachaise. Câteva dintre marile numele pe care ai să le vezi sunt: Jim Morrison, Maria Callas, Sarah Bernhardt, Oscar Wilde, Edith Piaf, Cuvier, Arago, Champollion, Rossini, Bellini, Cherubini, Chopin, Bizet, Poulenc, J. L. David, Ingres, Gericault, Delacroix, Daumier, Corot, Pissarro, Caillebotte, Seurat, Marie Laurencin, Modigliani, Max Ernst, Molière, La Fontaine, Saint-Simon, Beaumarchais, Balzac, Musset, G. de Nerval, Courteline, Proust, Apollinaire, Eluard, Colette, Méliès, Haussmann, Héloise & Abélard, Allan Kardec etc.

Localizare pe hartă: click aici

cimitir pere lachaise paris (11)

7. Pasajele acoperite

Pornisem cu gândul să găsim Pasajul Vivienne despre care auzisem că e tare frumos însă căutându-l cu harta în mână în zona Grands Boulevards, am dat de alt pasaj. Apoi, numai bine ce-am ieșit din primul că am dat de altul și tot așa până când deja ne-am rătăcit în spațiu și timp și am petrecut vreo două ceasuri în pasajele acoperite ale Parisului. Acestea sunt galerii comerciale din secolul 19, pe vremea când mall-urile nu existau iar parizienii își făceau cumpărăturile aici, în buticurile acoperite cu sticlă colorată. În prezent mai sunt până în 30 de galerii ce adăpostesc magazine, restaurante, librării și hoteluri iar cele mai impresionante încep de la strada Vivienne, în spatele Palatului Regal până în nord, spre strada Cadet. Dacă ai parte de vreme urâtă, pasajele acestea sunt numai bune să te ascunzi în ele.

Localizare pe hartă: click aici

pasaje montmartre paris franta (5)

8. Podul Alma

Îți recomand să ajungi la podul Alma (Pont de l’Alma) din două motive pe care le-am descoperit din întâmplare. În primul rând, sub pod, pe malul Senei, e un loc foarte bun pentru micul dejun cumpărat de la cea mai apropiată boulangerie. Sub pod nu e un cod pentru vreun loc dubios ci este o indicație pentru o faleză minunată de-a lungul căreia îți sugerez să găsești o bancă sau să iei loc pur și simplu pe malul apei și să… enjoy the view. Sena, turnul Eiffel, bărcuțele și podurile peste Sena sunt toate în același tablou. În al doilea rând, îți recomand să revii seara pe podul Alma. Pe la ora 21:00 e momentul perfect ca să vezi cum luminițele de pe turnul Eiffel se aprind și clipocesc timp de câteva minute. Scena se repetă din oră în oră, la fix, până la miezul nopții.

Localizare pe hartă: click aici

pont alma paris franta (2)

9.  Pétanque în fața Hotelului Les Invalides

La doar câteva minute de Hôtel des Invalides, în părculețul din stânga ieșirii din muzeu, câteva grupuri de seniori francezi joacă aproape zilnic Pétanque, un joc franțuzesc cu bile al cărui scop este de a arunca bilele de metal cât mai aproape de o țintă – o mică bilă de lemn colorată, numită și cochonnet. Par că iau foarte în serios jocul, toți sunt foarte concentrați și exclamă câte ceva doar când ratează aruncarea. Ia loc pe una din bănci și încearcă să înveți regulile jocului. Ți-aș recomanda chiar să încerci să intri în joc dar pare a fi o activitate preferată doar de domni.

Localizare pe hartă: click aici

petanque paris franta (9)

10. Târg de antichități – l’Esplanade des Invalides

După ce ai văzut cu ce se mănâncă Pétanque, continuă drumul prin parc spre Sena sau stația de Metrou Invalides. Spre capătul parcului au loc diverse târguri de antichități unde colecționarii vin să vândă ori să cumpere diverse cărți, jocuri, viniluri, tablouri și alte obiecte prețioase. Eu am prins ceea ce se numește Village d’Automne, adică un târg de toamnă. Ca niște francezi adevărați, aproape fiecare vânzător din târg își păzește marfa cu câte un pahar de vin în mână. E o adevărată plăcere să dai o raită printr-un astfel de târg. Cine știe, poate chiar găsești ceva interesant de cumpărat de acolo pentru tine sau pentru cei dragi de acasă.

Localizare pe hartă: click aici

targ antichitati paris peste (5)

Citește și:

*****

Călătoria în Paris a fost realizată cu sprijinul Air France România. Air France operează 5 zboruri zilnice din București spre Paris. Pentru detalii: www.airfrance.ro

__________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

4 COMENTARII

  1. Am stat trei saptamani in Paris si am hoinarit dintr-o parte in alta a Parisului. In perioada asta mi-a placut aglomeratia si zona plina de imigranti de langa Cinema Louxour (in perioada aia eram pe zero din punct de vedere financiar si n-am fost la film), stradutele mici si inghesuite de pe rue de Tolbiac (de la 115 sa tragi undeva dreapta si acolo gasesti case mici si restaurante unde am fost cinstit cu mancare buna de catre niste amici), langa Père Lachaise se afla strada Mouzaia si un parc pe o colina de unde poti vedea Parisul. Prin parcul Buttes Chaumont te intalnesti cu pensionari care o sa iti spuna istoria parcului, odata o fost balastiera iar muncitorii locuiau prin casele din apropiere. Daca iesi din Paris prin partea Vestica o sa descoperi locuinte lacustre prin apropiere de Saint-Germain-en-Laye. In partea nord-estica e misto sa inchiriezi o bicicleta pariziana si sa faci o plimbare din Place de la bastille spre canal de L’Ourcq până te vezi ieșit din Paris. Aș putea să scriu foarte multe despre locurile unde îți pot repara singur bicicleta, locurile unde poti merge pe gratis la prima lectie de salsa, Cité internationale universitaire de Paris, cartierul 13 din Paris care-i plin de buticuri chinezesti si te simti parca in China, Porte Dorée si prin apropiere cei care locuiesc in rulote pentru ca-i scumpa chiria la Paris.

    https://www.facebook.com/tailwindaround/photos/a.586013261466309.1073741828.585201191547516/734701936597440/?type=3&theater

    http://www.perdevara.info/search/label/Paris

  2. […] Paris, Franța Capitala franceză nu mai are nevoie de nicio prezentare, cine nu știe despre Turnul Eiffel, despre Monmartre, Sacre Coeur, Louvre sau Notre Dame?  E adevărat că Parisul are ceva magic, or fi de vină croissantele cu unt, vinul bun băut oricând- oriunde, parfumurile franțuzești sau cel mai iubit loc din lume de către copii – Disneyland – cert e că Parisul ar trebui să fie pe wishlist-ul oricui. Je vous provoque! ⇒Citește articolele noastre despre Paris: Recomandare de cazare în Paris: Hotel Armstrong [VIDEO] Clișee care îmi plac în Paris 10 locuri mai puțin cunoscute în Paris […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here