Cazare lângă Budapesta: review Keszi Panzio – pensiunea cu flori şi căprioare

elefant.ro

„Asta e cheia de la intrare, asta e cheia de la cameră, asta e cartela magnetică de la poarta mică iar asta e telecomanda de la poarta mare pe care intri cu maşina. Acolo găsiți cafea şi ceai, puteți să vă serviți oricând fără niciun cost. Ştiu că plecați dimineață devreme, vreți să vă pun micul dejun la pachet?” – asta mi-a comunicat gazda pensiunii în care am stat de curând lângă Budapesta, în 2-3 limbi pe care eu nu le cunosc: germană, maghiară şi încă ceva nedefinit. Cu toate astea, ne-am înțeles perfect, într-un limbaj universal al semnelor, zâmbetelor şi câteva cuvinte general valabile. Încă de când am pus primul pas în curtea casei Keszi Panzio, am simțit că intru într-un loc sigur, primitor, plin de poveşti. Mai târziu am cunoscut-o pe fiica proprietarilor, o tipă foarte simpatică ce a studiat turismul în Elveția şi care îşi ajută părinții atunci când e cazul, de exemplu atunci când au oaspeți care nu le vorbesc limba, ca mine.

În Budakeszi, un orăşel mic cu origini nemțeşti de lângă Budapesta am găsit o curte plină de flori, copaci înalți, brazi, o fântână arteziană plină de petale de flori, o terasă mare şi o parcare încăpătoare sub copaci. E vorba de curtea pensiunii Keszi Panzio, locul în care am oprit pentru o noapte (ah ce-aș fi stat mai mult), în vara aceasta, în drum spre Elveția.

cazare budapesta budakeszi - keszi panzio (14)

De ce să rezervi cazare în Budakeszi

Dacă mergi cu avionul în Ungaria, ai doar două zile la dispoziție şi eşti acolo pentru prima dată, poate e mai indicat să îți rezervi cazare în Budapesta în centru. Eu am stat în urmă cu mulți ani într-un hostel de lângă gara Keleti, a fost perfect ca aşezare. Dacă mergi pentru mai multe zile sau pleci cu maşina din România, mergi în Budakeszi. De asemenea, dacă nu mai găseşti cazare decentă în Budapesta (se întâmplă în plin sezon, de sărbători sau în preajma evenimentelor), mergi în Budakeszi. E aproape de oraş (la doar 10 kilometri) iar din fața pensiunii Keszi Panzio ai autobuzul 222 care te duce direct până în oraș, la stația de metrou. Budakeszi e foarte liniştit, iar eu de ceva timp pun preț din ce în ce mai mare pe odihnă şi confort.

De asemenea, dacă eşti în trecere cu maşina din România spre vestul Europei şi treci prin Ungaria, e foarte uşor să ieşi din autostradă şi în doar câteva minute ai ajuns la cazare. Noi ne-am oprit aici în drumul spre Elveția şi ne-a mers la suflet. Regret şi acum că nu am făcut rezervare şi pentru întoarcere tot aici. Am stat la Drive Inn în Torokbalint – cea mai mare şi singura greşeală a vacanței din vara asta.

cazare budapesta budakeszi - keszi panzio (7)

De ce mi-a plăcut Keszi Panzio

Keszi Panzio mi-a plăcut dinainte să ajung. În primul rând pentru că are peste 100 de review-uri pozitive pe Booking.com și un scor de 9.4, ceea ce știu din experiență că e foarte greu de obținut. Apoi, mi-a plăcut la nebunie email-ul primit cu câteva zile înainte de sosire prin care gazda îmi amintea de rezervare și îmi trimitea zeci de informații utile cu locuri faine din Budapesta. Vezi mai jos despre ce e vorba.

Curtea a fost preferata mea, mi-a plăcut atât de mult încât chiar dacă a plouat, am petrecut toată după amiaza afară, sub copaci, printre flori. Apoi, când călătoreşti cu maşina, e foarte important să ai o parcare sigură şi, pe cât posibil, gratuită. Iar Keszi Panzio le are pe toate. În plus poarta mare de la intrare se deschide cu telecomandă.

Fiind aşezată într-un sătuc rezidențial, Keszi Panzio e un loc tare liniştit. Am găsit acolo familii şi turişti în vârstă şi nu îmi imaginez că îndrăzneşte cineva vreodată să îşi dea în stambă. Locul îmbie mai degrabă la relaxare. Zona e atât de liniştită încât la plecare, în zori, am văzut căprioare şi ciute la ieşirea din Budakeszi. Se plimbau fară grijă prin spațiul verde, pe lanul verde de lângă case.

Gazdele. Chiar dacă nu am vorbit aceeaşi limbă, am găsit totuşi un limbaj comun şi am simțit familia gazdă foarte prietenoasă. Tot ele au fost „vinovate” şi de piesa de rezistență de la plecare. Ştiind că vom elibera camera foarte foarte devreme şi că nu vom putea sta la micul dejun, ne-au pregătit o gentuță cu câte două sandwich-uri de fiecare, cafea îmbuteliată, fructe, batoane de dulciuri, apă îmbuteliată şi bomboane. How cool is that? Asta pe lângă cafeaua şi ceaiul gratuite care sunt disponibile în sala de mese la orice oră din zi şi din noapte.

Cum sunt camerele

Noi am stat într-un apartament cu două camere, la etaj, deasupra sălii de mese, asta am mai prins liber. Apartamentul are un hol pătrățos cu canapea şi măsuța de cafea, un dormitor cu pat dublu, un dormitor cu două paturi single şi o baie mare. Ambele camere au ferestrele orientate spre curtea plină de verdeață şi flori. Apartamentul nu m-a impresionat în mod deosebit, e „old school”, foarte curat, are tot ce-i trebuie. Eu aş mai fi adăugat câteva decorațiuni care ca să îl facă mai primitor. Cu toate astea, ne-am simțit ca şi cum am fi mers în vizită la cineva căci am găsit înăuntru un bol cu fructe proaspete şi câteva bombonele iar gazdele au talentul să se poarte cu oaspeții lor ca şi cum ar fi rude venite în vizită. Ceea ce îmi place la nebunie.

cazare budapesta budakeszi - keszi panzio (24)

Cât (de puțin) costă

Ungaria nu e o țară scumpă aşa că poți avea curățenie, confort şi condiții bune la tarife convenabile. Cu toate astea, Keszi Panzio mi se pare că e o cazare ieftină pentru facilitățile pe care le oferă. O cameră dublă e în jur de 30 de Euro pe noapte, ceea ce mi se pare puțin pentru: cazare, mic dejun foarte bogat, cafea şi ceai gratuite la orice oră, poartă cu telecomandă pentru fiecare oaspete şi curte mai mult decât generoasă pentru serile lungi.

Cum ajungi

Dacă vii cu avionul, mergi cu metroul până la stația Szell Kalman, apoi ia autobuzul 222 până în Budakeszi. Dacă mergi cu maşina, foloseşte GPS-ul ca să ieşi de pe autostradă la Torokbalint şi apoi spre Budakeszi. Atât GPS-ul maşinii cât şi Google Maps de pe telefon ne-au dus exact în fața porții pensiunii, semn că adresa e exact notată pe hartă.

Citește mai multe:

____________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Narcisa

Narcisa

De peste șase ani scriu despre călătorii pe TravelGirls.ro, călătoresc și lucrez în Comunicare în turism numai pentru proiecte care-mi plac. Sunt dependentă de ieșirile din oraș, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Plec oricând de acasă pentru munți, mâncare, snorkeling, sate ori case de oaspeți și îmi place la nebunie Instagram.
Narcisa
bestvalue.eu

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here