Castelul Huniazilor – închisoare pentru Dracula?

September 14, 2011   Loredana

10

Hunedoara – orașul cu cel mai important centru siderurgic din România prin anii ’50-’70. Ei bine, nu despre recordul lui Gheorghe Gheorghiu Dej vreau să vă povestesc ci despre moștenirea pe care ungurii ne-au lăsat-o. Moștenire pe care, după mulți ani de nepăsare, așa cum s-a întâmplat cu mai toate clădirile de patrimoniu, o prețuim și o punem astăzi în valoare. Am fost, așadar, în vizită la Castelul Huniazilor și mi-a plăcut ce am găsit.

Am ajuns în Hunedoara când soarele nu răsărise încă. Cum cobor din tren, mă întâmpină gara cu Turnul cu Ceas, unde astăzi nu mai opresc decât 5 trenuri pe zi și deja presimt că vizita în oraș va fi specială. Încă de la primele ore ale dimineții, când hunedorenii se îndreaptă grăbiți spre serviciu, aveam să cunosc ospitalitatea locuitorilor.

Mai întâi încerc să mă dumiresc la ce oră și de unde pleacă autobuzul spre Hațeg așa că întreb recepționera din autogară. Primesc, pe lângă un zâmbet cald, o mulțime de indicații pe care femeia se oferă să mi le noteze pe o bucată de hârtie, să nu care cumva să mă rătăcesc.

Îmi iau rucsacul greu în spate și pornesc pe străzile încă pustii, uitându-mă în stânga și-n dreapta, de frică să nu ratez Castelul. Narcisa întreabă prima persoană pe care o întâlnim în drum dacă mai e mult până la destinație. Nu mică mi-a fost mirarea când femeia se oferă să se abată din drum pentru a mearge cu noi până aproape de castel. În centru, vizavi de Catedrala Eroilor și de Primărie ne despărțim de ghidul nostru de ocazie și încercăm să dibuim drumul care trece peste poduri și continuă pe lângă zidurile masive ale unei fabrici. Primim indicații prețioase din toate părțile, fără să le cerem, doar pentru că eram ușor dezorientate.

Ajungem în fața castelului care e impunător. Poarta e deschisă deși muzeul se deschide abia la ora 9.00 așa că hotărâm ad-hoc să intrăm – poate găsim o bancă pe care să stăm până atunci. Fortificația e însă bine păzită de… o haită de câini care nu ne permite sub nicio formă să înaintăm. Ne instalăm așadar pe iarbă, în fața castelului care se află într-o zonă de case și tot soiul de mici ateliere şi aşteptăm ora deschiderii.

Deși era o zi de luni și mă gândeam că vom fi singurii vizitatori, turiștii au început să sosească la castel cu puțin înainte de ora 9. Imediat după ce treci de poarta de fier forjat și de zidul gros de piatră, dai de câteva chioșcuri cu suveniruri, câte ceva de ronțăit și nelipsiții colaci secuiești. Ne aflăm în curtea husarilor (curtea exterioară) iar în fața ni se arată semeț Castelul Corvineștilor. E impresionant și foarte bine conservat!

Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susţinut de patru piloni masivi de piatrã, ce face trece peste pârâul Zlaşti. La intrarea pe pod e statuia Sfântului Ioan de Nepomuk – protectorul podurilor şi al trecererilor peste apă.

Primul contact cu castelul, încă înainte de a-i trece pragul, îl ai când îți ridici privirea spre Turnul nou de poartă, la parterul căruia, pe locul unei foste vetre de foc e azi casa de bilete. Plătim biletul de intrare, 10 RON/adult, ne lăsăm rucsacurile într-un colț, sub atenta supraveghere a agentului de pază și mergem să explorăm castelul.

Pentru cei 10 lei plătiți la intrare ai parte de o vizită pe îndelete, în ritmul tău, fără ghid. E drept că fiecare obiect important ori cameră e semnalizată printr-un panou informativ așa că nu vei simți acut lipsa ghidului.

Imediat ce treci de poarta masivă de lemn, intri într-o poveste cu tot felul de domnițe, călugări, prizonieri turci și… Vlad Țepeș. Da, se spune că Vlad Țepeș a fost închis vreme de 7 ani în temnița castelului şi că aici și-a pierdut domnitorul mințile mai ales pentru că e nevoit să se hrănească cu șobolanii care mișunau prin micuța celulă. De fapt, istoricul castelului estimează că domnitorul nu a fost încarcerat decât 3-4 luni dar informaţiile în acest sens sunt puţine. Celula se află şi astăzi sub Sala Cavalerilor şi e singura temniţă care se păstrează din închisoarea castelului.

În timpul vizitei, care durează în jur de două ore, te pierzi prin camera domnițelor – unde se află mobilier de secol 19, traversezi apoi Scara spirală și ajungi la etajul Palatului Mare în Sala Dietei, împodobită cu steaguri medievale – loc de celebrare al ceremoniilor.

În jurul cetății medievale de la Hunedoara se țes o mulțime de povești. Cea a blazonului corvinilor – corbul ce ține în cioc un inel de aur – e legată de Iancu de Hunedoara despre care se spune că era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg cu Elisabeta, o femeie frumoasă din Hațeg. La naștere, Iancu primește un inel de aur, pentru a putea fi recunoscut mai târziu la curtea regală. Într-una din zile însă, în timp ce membrii familiei luau masa, inelul este uitat pe un ștergar și furat de un corb. Copilul Iancu de Hunedoara pune însă mâna pe un arc și săgetează arcul, reușind astfel să își recupereze inelul.

De altfel, numele Corvin provine din latinescul Corvus, care înseamnă corb care pe vremea aceea, în Evul Mediu simboliza înțelepciunea și longevitatea.

Scara de piatră din capătul sălii Dietei te conduce la etajul Turnului Capistrano, care a folosit drept chilie a călugărului franciscan Ioan de Capistrano. Se mai păstrează încă aici șemineul gotic care încălzea camera călugărului pe la 1450.

Ultimul obiectiv din interior este Sala Cavalerilor, o încăpere înaltă în care funcţioneazã expoziţia de tehnicã militarã. Armamentul turcesc, o armură completă de secol 15 și alte piese prețioase îi încântă pe cei pasionați de arme. Bustul lui Iancu de Hunedoara, luminat discret, veghează dintr-un colț al sălii.

Mi-a plăcut răcoarea din curtea interioară a castelului, unde poți lesne să observi urmele ultimului incendiu, din 1854 și diferitele perioade în care a fost contruită fortificația dar și fântâna care domină curtea.
Se povestește despre această fântână că a fost săpată de trei prizonieri turci, cărora Ioan de Hunedoara le promite că îi eliberează în momentul în care găsesc apă. Speranța eliberării îi face pe cei trei să sape până la 28 de metri adâncime. Când în sfârșit reușesc să găsească prețioasa apă, după 15 ani, soția lui Ioan de Hunedoara (care murise între timp) decide să nu respecte cuvântul dat de soțul ei. Mai mult decât atât, Elisabeta Szilagyi ordonă uciderea celor trei prizonieri. Ca ultimă dorință, turcii cer permisiunea de a scrie pe cheile fântânii ce spune Apă ai, inimă n-ai, ca un reproș față de promisiunea făcută și nerespectată.
De la fântână ai acces spre terasa de artilerie, de unde se văd groapa urșilor, apa nordică a palatului dar și o panoramă a întregului oraş.

Am aflat că în Budapesta există Castelul Vajdahunyad, o copie mai mică a Castelului din Hunedoara. Nu e de mirare deci că de cele mai multe ori turiștii maghiari sunt cei care iau cu asalt castelul Corvineștilor, creând forfotă în curtea husarilor unde altădată își avea reședința regele Matia Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara. Aflat în renovare mai bine de 13 ani, fortificaţia tinde să îşi recapăte, încet, faima şi strălucirea de odinioară.

_______________________________________________________________________

Dacă vrei să mergi în Hunedoara: Oferte de cazare la hotel în Hunedoara

City Break

budapesta, castelul huniazilor, Castelul Vajdahunyad, Catedrala Eroilor, corvinestilor, dracula, hunedoara, iancu de hunedoara, Ioan de Nepomuk, matia corvin, Sala Cavalerilor, Sala Dietei, turnul Capistrano, vlad tepes